Au trecut 375 de ani de când pe malul râului Argeș a fost ridicată o mânăstire, împrejmuită cu ziduri înalte, despre care diaconul Paul de Alep care o vizitează în 1657 spunea: ,,…este o clădire cu totul nouă și foarte aproape de râurile Argeș și Dâmbovița, care se unesc aici ”.
Ctitorie a uneia dintre cele mai luminoase figuri feminine ale istoriei noastre, Elina Doamna, soția voievodului Matei Basarab, mânăstirea Negoești a fost construită între anii 1648-1649 fiind investită cu hramul ,,Sfinții îngeri Mihail și Gavril”. Dealtfel pisania săpată în piatră cu frumoase litere slavone atestă: ,,acest cinstit și dumnezeiesc hram, cu toate cele ale mânăstirii, s-au zidit din temelie de binecinstitoarea Doamnă Elina, soția marelui și binecinstitorului domn, Io Matei Basarab voievod a toată țara Ungrovlahiei… la anul 1648-1649. Ispravnic au fost Manta postelnic. Popa Gheorghe a scris”. Acest ansamblu monahal format din chiliile călugărilor greci, turnul clopotniței, casa domnească și biserica, a suferit de-a lungul timpului nenumărate distrugeri și prea puține refaceri, astfel încât degradările provocate îndeosebi de lipsa fondurilor, cutremure sau năvăliri ale unor armate ostile i-au schimbat aspectul inițial. Pentru o scurtă perioadă de timp la Negoești în casa domnească, voievodul Matei Basarab a primit ambasadori, a semnat acte domnești și a stat aproape de Dunăre atunci când primejdia otomană era iminentă. În cele peste 8000 de documente semnate de Matei Basarab în lunga sa domnie de 22 de ani (1632-1654), unele au fost date din Negoești. Satul Negoești se află la doar 16 Km de Herăști reședința familiei Năsturel din care provenea soția domnitorului, Elina. Poate că nu este întâmplător că atât biserica din Herăști cât și biserica din Negoești sunt ctitorii ale Elinei, o femeie cultivată, avidă de frumos și prezentă în viața culturală a țării alături de fratele său Udriște Năsturel, un mare erudit, logofăt și sfetnic al domnitorului. Dacă despre Matei Basarab se spune că a fost cel mai mare ctitor ortodox, deoarece în vremea domniei lui s-au ridicat din temelii și s-au refăcut peste 115 lucrări de construcție unele cu un profund caracter militar, de apărare( complexele monahale de la Căldărușani, Slobozia, Sadova, Strehaia, Brâncoveni, Brebu, Plătărești, Negoești), despre Elina Doamna se poate spune că a fost o adevărată patroană literară, deoarece și-a pus semnătura și pecetea pe câteva din cărțile bisericești tipărite în tipografiile înființate în Țara Românească, la Târgoviște, Govora sau Mânăstirea Dealu. Prin înființarea tipografiilor și a școlilor acești voievozi luminați au deschis un drum lung în promovarea limbii române, tipărind primele cărți în limba română scrise cu litere chirilice. În predoslovia Psaltirei tipărită la Govora în 1637 domnitorul Matei Basarab, adresându-se credincioșilor săi le arată foloasele tipografiei, care este o comoară mai scumpă decât toate comorile pământești, căci aurul și argintul și pietrele sunt comori scumpe, ce înfrumusețează numai vremelnic trupurile, iar comoara aceasta înfrumusețează sufletele omenești. Mânăstirea Negoești a fost înzestrată de domnitor cu odoare scumpe și tot ce era necesar unui trai bun pentru egumenii greci, dar vremurile ce vor veni au dus la decăderea până la ruină a acestui lăcaș, astfel încât a devenit una dintre cele mai sărace din Țara Românescă. Din documente știm că în anul 1777 mânăstirea era închinată Sfântului Mormânt și acum cu ajutorul primit se fac primele reparații, refacerea zidului de incintă, a ferestrelor, a ușilor. Mai târziu în 1810 însă starea de degradare era așa de mare, încât nu se mai slujea în ea, iar în chiliile aflate în funcțiune sunt aduși oameni cu boli mintale care însă, nu vor sta aici prea multă vreme. O reconstrucție nereușită a edificiului se va face în anul 1850 după cutremur, când i se schimbă arhitectura, sunt modificate turlele, fațada, sunt mărite ferestrele și este pictată fresca din biserică într-o manieră stângace. Din această cauză va fi angajat să o repicteze pictorul Constantin Lecca , între anii 1863-1864, pictură ce se păstrează și astăzi, printre chipurile sfinților fiind puse la loc de cinste portretele ctitorilor.
Abia în 1916 se fac adevăratele lucrări de restaurare de către inginerul – arhitect Eugenio Pietro Bolongaro, deoarece fusese deja emis în anul 1915 pentru Comisiunea Monumentelor Istorice, Înaltul Decret regal nr. 1719, prin care „toate bisericile și mănăstirile țării, anterioare anului 1834 se declară, în principiu, până la revizuirea și complectarea inventarului general al monumentelor, ca monumente istorice, punându-se sub ocrotirea legii pentru conservarea monumentelor, spre a nu fi dărâmate, refăcute sau reparate fără avizul prealabil al Comisiunii respective.” Astfel Mânăstirea Negoești devine monument istoric și se va supune rigorilor prevăzute de legea monumentelor până la desfiintarea Comisiei în 1977. Din anul 1990 se reînființează această instituție, iar din 2000 sunt reactualizate listele cu monumentele istorice din țară și republicate în Monitorul Oficial, astfel încât Biserica Negoești este declarată monument istoric cu valoare arhitecturală de importanță națională, având codul de clasificare CL-II-a-A-14694. Din 2008 întreg ansamblul a fost consolidat printr-un proiect european cu fonduri nerambursabile, căpătându-și din nou strălucirea și valoarea pe care au avut-o cândva. În prima zi a postului Paștelui, în data de 18 martie 2024 s-a vernisat în prezența unui public numeros la sediul Parohiei Negoești o expoziție de fotografie intitulată Biserica Negoești- o istorie de peste trei veacuri organizată de Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița din subordinea Direcției de Cultură Oltenița pentru a evidenția importanța și perenitatea unui edificiu încărcat de istorie, ce poartă amprentele voievodale ale Elinei Doamna și a domnitorului Matei Basarab.
