Expoziția de artă textilă

Interferențe s-a intitulat evenimentul cultural dublu vernisat miercuri 11 mărțișor la orele 12 și 18,30 la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu“ din București. Este același titlu ca al expoziției personale de la galeria Orizont din 18 brumar – 18 undrea 2025[1]. Un amănunt: acolo curatoarea Mimi Necula expusese la orizontală în chip de insulă înconjurată de nisip alb una dintre compozițiile pe care acum le-am descoperit pe perete – idee rezultată din noua colaborare.

Acum, două Marii, expozanta și curatoarea sa, cu numele Negreanu și Cioată (aceasta însăși inițiată în artele plastice și creatoare), pentru a-și agonisi comori în ceruri, au făcut un dar viețuitorilor liceului creștin ortodox începînd cu a doua săptămînă a lunii de drept primă a anului – după calendarul naturii, așa cum sugerează oricui, spre final, denumirile oficiale! E prima lună a renașterii naturii și în lume nu există pentru ea o denumire mai frumoasă ca în românește: mărțișor. Copărtașă darului despre care scriu este o bună prietenă, expertă într-ale dăscăliei – profesoara Monica Valentina Șerbănescu, directoarea instituției școlare deja precizate.

Am ascultat detaliile tehnice ale autoarei, despre lîna ca materie vie preferată, ce trebuie împîslită manual în patru direcții prin circa o mie de intervenții în aceleași puncte pentru a dobîndi o structură tridimensională, despre suportul din plastic al exponatelor, despre săpunirea obligatorie urmată de dospirea necesară dobîndirii reliefului dorit… Cusăturile făcute nu mecanic, ci manual, cu răbdare și inspirație duc la creații unice. Unele lucrări mai mari sînt obținute din pîslă industrială, sintetică. Pentru a începe migălosul travaliu creator, artista își alcătuiește cîte un plan detaliat, cu indicii cromatice și mici înscrisuri.

Expoziția ne propune o creație abstractă evocînd elementele primordiale: apa (prin insule), focul (chiar dacă în ipostaza sa distructivă, anticreatoare, retezînd zborul – Icar) dar mai ales pămîntul (creșterea vegetalelor: însămînțarea, încolțirea, înflorirea, rodirea).

Indirect creștinească, fiindcă nu trimite la Cruce la icoane etc., arta textilă a Mariei Negreanu utilizează însă preponderent lîna ca materie primă esențială; or aceasta trimite la creșterea oilor – animale simbolice des amintite evanghelic în parabole, Iisus Însuși fiind definit ca Mielul adus Jertfirii de bună voie, ca Bun Păstor, Blînd, Iertător, bucurîndu-se mai mult pentru cele 99 de animale rămase cuminți, comparativ cu regăsirea oii celei rătăcite, Cel Care va veni ca împlinitor al voinței Tatălui Ceresc: „o turmă și-un păstor“. Așadar, această creație îndeamnă măcar la contemplare, dacă nu la profundă cercetare lăuntrică așa cum li se cere celor ce practică rugăciunea continuă.

Compoziția Icar e într-un dialog cu suișul locului – pe care l-am numit Scara Elenei Murariu, întrucît icoanele ei îndeamnă ascendent, de pe perete, la ridicare spirituală, la rugăciune menită întreținerii legăturii cu Divinitatea – și aceasta nu mi se pare o simplă coincidență. Liceul însuși fiind creștin-otrodox, evocă în permanență relația extrem de folositoare învățămînt-credință.

Am privit îndelung exponatele, am fotografiat cîteva și, spre sfîrșitul manifestării, am monopolizat pentru cinci-opt minute protagonistele în virtutea invitației făcute inițial de Maria Negreanu în cuvîntul său de întîmpinare de a i se pune întrebări. Mi-a plăcut flerul pedagogic tip feedback al artistei și m-aș fi bucurat ca elevii prezenți să profite, dar minunea nu s-a petrecut. În compensare, dezvălui eu, aici, în scris, cîte ceva din cele reținute din dialogul la cald pe care l-am provocat.

– De obicei artiștii expozanți pun titluri creațiilor. Am observat că dv. n-ați facut aceasta…

–Intenționat nu pun titluri. Îmi place să-mi provoc privitorii, să le las libertatea interpretării. Dacă pui un titlu obligi la o perspectivă unică; dar o lucrare trăiește, e vie, poate fi mereu redescoperită. De pildă, ce rost are să pui sub o compoziție ca titlu „Natură statică“ sau „Portret“, căci se vede clar că-i vorba despre o natură statică sau un portret?…

– E un fel de pleonasm – adaug, prins în justețea argumentării…

– Da. De aceea, am intitulat întreaga expoziție Interferențe – asta e de ajuns, spune totul… De ce să limitez interpretările, cînd ele pot fi infinite, căci creația trăiește, respiră, dacă știi să vezi acestea…

– Ca și indivizii ce sînt unicate, născuți din bunătatea divină, și creațiile artistice sînt unice, așa că vă împărtășesc punctul de vedere… Vi se întîmplă să interpretați diferit, în timp, propriile creații?

– Sigur! Descopăr că puteam să fac mai bine cutare sau cutare detaliu și învăț, pe parcurs, ca la altă lucrare să îmbunătățesc mesajul.

– Vă rugați cînd lucrați, cînd aveți vreun moment mai dificil?

– Rugăciunea e acolo tot timpul; cînd lucrez simt că inspirația vine de la Dumnezeu, așa că nu trebuie să-mi asum eu meritul. O rugăciune colectivă, într-o biserică, are importanța ei și profit ca oricare om…

– Vă mulțumesc!

Excepția de la regula enunțată – care, cum se zice, de fapt o confirmă! – se intitulează Icar. Revenind la comparația inițială, de la care mi-am început comentariile de față, apreciez că expunerea la al cărei vernisaj am participat este mult mai inspirată, mai sugestivă în privința compoziției în cauză decît cea din 2025 (acolo eroul mitologic ce-și va fi aflat tragicul sfîrșit după beția înălțării era fixat pe un perete, iar zborul anulat, ca al unui fluture în insectar!).

Urmînd îndemnul artistei și făcînd exercițiile de imaginație necesare, îmi permit să redau în continuare o mică listă a celor văzute în 11 mărțișor 2026 cu subtitlul:

Dați-le voi nume!

Genune mîntuită, Vegetație atlantă, Pietre pentru templu, Insulă hiperboreană, Covor pentru o bibliotecă pelasgă. Făcînd abstracție de titulatura singurului exponat-sculptură, îl redenumesc Fiul zborului frînt.

În momentul muzical propus am urmărit viitoare talente pianistice: Maria Calangea, Larisa Popescu și Tudor Preda (acesta fiind nepotul autorului Moromeților). Compozitorii selectați au fost Yann Tiersen, Handel, Smiley și Johan Sebastian Bach. Cea mai bine interpretată la patru mîini mi s-a părut Comptine d᾽un autre été.

Căutînd referințe despre artista Maria Negreanu am aflat postată o autoprezentare:

Cu o experiență de peste 45 de ani în arta textilă, lucrarea mea este definită de explorarea materialului, a formei și a expresiei vizuale, transmițînd energie continuă. Prezența mea constantă în expozițiile naționale și internaționale mi-a consolidat parcursul profesional și mi-a oferit contextul ideal pentru a dezvolta o abordare personală, recognoscibilă situată la intersecția tehnicilor pictoriale, sculpturale și experimentale textile.

Lucrările mele ies la iveală dintr-un dialog intens între tradiție și inovație: folosesc materiale contemporane, uneori neconvenționale, pe care le manipulez pentru a genera compoziții puternic structurate, cu un impact vizual izbitor. Rezultatul este un limbaj artistic unic în care textura, volumul și culoarea formează un ansamblu dinamic, adesea cu o prezență sculpturală, unde dimensiunea decorativă se împletește cu expresivitatea conceptuală.

Tehnica mea, construită prin decenii de experimentare și rafinament, caută să depășească granițele tradiționale ale artei textile. Fiecare piesă devine un spațiu al explorării senzoriale, unde materialitatea este redefinită prin straturi, tensiuni, inserții, structuri și intervenții care provoacă privitorul să descopere continuu noi detalii. La baza procesului meu creativ stă nevoia de a transforma fibra textilă într-un mediu viu, expresiv capabil să transmită emoție, ritm. (Cf. https://www.facebook.com/groups/1448900588672399/permalink/4578371585725268).

Notă:Am corectat tacit ortografia și am intervenit stilistic în finalul textului.

București 12-13 mărțișor 2026