Pe fondul unor continue preocupări ce țin de Arta plastică, expoziția “DOMNITORI ȘI REGI AI ROMÂNILOR” a apărut în punctul de convergență a trei evenimente: acțiunea mea de a posta portrete pe rețeaua de socializare GOOGLE+ in perioada 2015-2018, dureroasele momente ale stingerii din viață a Majestăților lor Regina Ana (în 2016) și Regele Mihai I (în 2017) și Centenarul Marii Uniri celebrat la 1 Decembrie 2018.

Acestor evenimente li s-a adăugat participarea mea la Expozițiile Internaționale cu juriu 16.INTERBIFEP – 2015 și 17.INTERBIFEP – 2018 organizate de INTERNATIONAL GALLERY OF PORTRAIT/TUZLA din Bosnia-Herțegovina unde am fost selecționat cu cinci portrete în creion. Unul dintre aceste portrete, cel al sculptoriței Geta Caragiu, face astăzi parte din colecția INTERNATIONAL GALLERY OF PORTRAIT/TUZLA, alături de alte multe portrete expuse de artiști de pretutindeni de-a lungul timpului la edițiile tradiționalei Bienale de Artă, care a început în 1964.

Așadar, cum scriam mai sus, în anii 2016 și 2017 am prezentat publicului de pe G+, celor peste 400 de membri ai comunității de artiști de pe această rețea de socializare, portretele M.S. Regina Ana și ale M.S. Regele Mihai.

Îmi amintesc că activitatea mea la G+ a prilejuit nu o dată aflarea unor episoade, gânduri sau păreri surprinzătoare. Un exemplu este acela al artistului britanic Richard Long care, la vederea portretelor regelui Mihai prezentate de mine,  l-a recunoscut și a comentat că îl știe pe … “omul acesta”, că i-a cunoscut familia în anii1953-1954, când locuia în satul englez Ayot St Lawrence iar tatăl lui lucrase la el în calitate de grădinar.

Cu timpul, am completat  seria de portrete ale personajelor regale cu cele ale Regelui Carol al II-lea, Reginei Maria, Reginei Mame Elena, ale Regelui Carol I și ale Reginei Elisabeta.

Am fost încurajat de aprecierile și interesul arătat de publicul de pe Internet (artiști plastici profesioniști din întreaga lume cu care am interacționat continuu în această perioadă pe teme artistice) și de cele două selecții de la Tuzla. Inspirat totodată de șansa de a trăi Centenarul Marii Uniri sărbătorit în 2018, am hotărât să extind galeria portretelor la întreaga istorie a Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei, cu dorința de a deschide ușile acestei galerii virtuale publicului român. Astfel s-a născut ideea de a  aduce toate portretele  într-o expoziție. Drept urmare, ceeace făcusem pentru pleiada personajelor regale am reluat pentru suita domnitorilor noștri, unii mai cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți mie.

A urmat o perioadă interesantă în care m-am documentat, am alcătuit colecții de imagini și povestiri lămuritoare pentru fiecare din aceste personalități istorice cu rolul de a-i cunoaște și de a mă lăsa inspirat, încercând să prind ceva din esențele umane ce-mi defilau pe dinaintea ochilor. Sfârșeam de fiecare dată cu selectarea câtorva cadre prinse în diverse momente ale existenței acestora, mai la început, la mijloc sau la sfârșit de viață. Erau fotografiile Regilor și Domnitorilor români care îmi puneau imaginația în mișcare dându-mi energia necesară sintezei formelor.

Pentru fiecare personaj din galeria regală (Regele Mihai I și Regina Ana, Regele Carol al II-lea și Regina Mamă Elena, Regele Ferdinand și Regina Maria, Regele Carol I si Regina Elisabeta) având multe fotografii la dispoziție, alegerea uneia anume dintre ele poartă amprenta opțiunii mele, a felului meu de a-l vedea cu precădere din punct de vedere plastic.

Nu aceeași a fost situația în cazul domnitorilor, pentru care imaginile lor reale scad numeric cu cât ne întoarcem mai mult în timp. Unele portrete dintre acestea sunt fresce din bisericile ctitorite iar despre altele, cu surprindere am aflat, că au fost imaginate din descrierile cronicarilor. Astfel, în cazul domnitorilor, alegerile mele  au fost determinate de imaginile transmise din generație în generație,  devenite populare, uneori de frumusețea și expresivitatea lor precum și de povestirile istorice asociate.

În toate cazurile am respectat elementele decorative existente în imaginile alese, desenând întocmai coroanele, pietrele prețioase,  coafurile, vestmintele princiare, blănurile, ornamentele, înfloriturile și bijuteriile purtate.

Am realizat astfel portretul Domnitorului Mihai Viteazul, primul unificator al neamului românesc, al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza sub care s-a înfăptuit Unirea Moldovei și a Țării Românești sub numele de România, Mica Unire așa cum este cunoscută în Istorie. Am desenat portretele  Regelui Ferdinand și Reginei Maria sub care s-a înfăptuit Marea Unire. Alături de aceștia am continuat în ordine descrescător-cronologică cu portretele următorilor conducători ai românilor, Regi, Regine sau Domnitori: Regele Mihai I, Regina Ana, Regele Carol al II-lea, Regina Mamă Elena, Regele Carol I, Regina Elisabeta, Doamna Elena Cuza, Domnitorul Barbu Știrbei, Domnitorul Gheorghe Bibescu, Domnitorul Alexandru Șuțu, Domnitorul Constantin Ipsilanti, Domnitorul Constantin Brâncoveanu, Domnitorul Dimitrie Cantemir, Domnitorul Matei Basarab, Domnitorul Vasile Lupu, Domnitorul Radu Șerban, Doamna Chiajna, Domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit, Domnitorul Vlad Țepeș, Voievodul Iancu de Hunedoara și Domnitorul Mircea cel Bătrân.

În final, portretele odată făcute, am ales să deschid prima mea expoziție personală, intitulată “DOMNITORI ȘI REGI AI ROMÂNILOR” – portrete în creion, la Muzeul Județean de Istorie “TEOHARI ANTONESCU” din Giurgiu, orașul meu natal. Expoziția a fost deschisă în perioada 14 Iunie 2019 – 15 Septembrie 2019. A fost o fericită coincidență pentru mine că în același an, 2019, s-au sărbătorit 150 de ani de la înființarea Liceului “Ion Maiorescu” din Giurgiu, liceu pe care l-am absolvit în urmă cu 49 de ani. Am itinerat apoi expoziția la Muzeul Dunării de Jos din Călărași unde lucrările mele au rămas pe simezele acestuia în perioada 28 Noiembrie 2019 – 20 Ianuarie 2020.

Voi împărtăși în cele ce urmează câteva impresii plastice, câteva urme lăsate în sufletul meu de fascinanta experiență a realizării unora dintre aceste portrete.

Pe Regele Mihai I l-am portretizat tânăr, frumos și puternic, părând a-și scruta ferm destinul. Apoi, la sfârșitul vieții lui, vedem un Rege Mihai privind în urmă, împovărat de ani, decepționat de soartă, resemnat și senin în fața istoriei brutale, radiind înțelepciune, bunătate, frumusețe și echilibru.

Tot astfel, pe Regele Carol al II-lea l-am desenat tânăr și apoi matur, de fiecare dată iradiind bărbăție și inteligență, un rege pentru care hainele oficiale par neîncăpătoare.

Am dedicat zece portrete Reginei Maria impresionat fiind de albastrul-palid al ochilor, seninul lor, expresivitatea fizionomiei care radia sentimente și gânduri precis conturate, claritate, diplomație, siguranță și un superior tact, … toate acestea, absolut toate, fiind exprimate într-o fermecătoare nota de feminitate.

Regelui Ferdinand i-am făcut un portret îmbrăcat “civil”, cu trăsături acut arcate, ochii mari și albaștri, scăpărând de inteligență, dublat de un surprinzător portret al unui bărbat din umbra primului ce-și savurează țigara, privindu-ne gânditor, fix în ochi, … un personaj complex, subtil și … foarte uman.

Din tabloul ei, Regina Elisabeta, cu marama-i transparentă de vis lăsată-n valuri  peste părul alb îmi pare a evoca Peleșul în liniștea serii, …

În ceea ce privește portretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza am observat că fotografiile care ne aduc peste ani imaginea sa reală ne arată un bărbat dârz, aspru cu o privire țintuitoare, fixă. Această imagine nu a pătruns însă în conștiința publică. Ea intră în contradicție cu imaginea oficială, mult îndulcită, unanim cunoscută și apreciată, propusă de pictorul și fotograful de atunci al curții domnești, Carol Popp de Szathmári și de cei ce au urmat acestuia. Fiind vorba de un singur portret dedicat domnitorului, am optat pentru o imagine ușor de recunoscut de publicul larg.

Unul din portretele domnitorului Mihai Viteazul l-am desenat utilizând o copie după gravura olandezului Aegidius Sadeler descoperită în anul 1847 la Biblioteca Regală din Paris de Nicolae Bălcescu și Alexandru Golescu, la aproape 250 de ani de la realizarea ei. Sadeler i-a făcut portretul lui Mihai Viteazul în luna februarie 1601, la Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea, unde se afla Mihai. Avea să fie anul morții lui. Domnitorul în vârstă de 43 de ani își pierduse domnia. Înțelepciunea surprinsă în portret pare a face punte între măreția iradiată de acesta și neputința istorică pe care căuta să o înțeleagă. Mi se pare important să amintesc cuvintele lui Nicolae Bălcescu spuse cu acest prilej: „Fizionomia principelui răspunde întocmai închipuirii celor ce au studiat caracterul acestui bărbat extraordinar.” – cuvinte care validează imaginea domnitorului din veac în veac.

Celălalt portret al domnitorului Mihai Viteazul – călare – l-am desenat după o fotografie a statuii dezvelite în centrul Bucureștiului la 8 noiembrie 1874, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse.

Unul din portretele Domnitorului Constantin Brâncoveanu l-am desenat după gravura originală realizată de Alexander a’Via și publicată de Anton-Maria del Chiaro (sfetnic și secretar al Domnului) în 1718 la Veneția în cartea “Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia”. Trecuseră doar patru ani de la decapitarea sa împreuna cu cei patru fii și a sfetnicului Ianache Văcărescu.

O altă admirabilă operă care mi-a servit drept model pentru un al doilea portret al Domnitorului Constantin Brâncoveanu aparține litografului Auguste Alexandre Hirsch (Paris, 1860). Chipul Domnitorului, în acest caz, este mai puțin hieratic reprezentat, dar cu atât mai impresionant este el prin trăsăturile ideale ale feței făcute să pară, totuși, extrem de omenești. Privirea în infinit ce izvorăște de sub nobilul os al frunții ne ia parcă alături în cugetarea ei. Nu este loc de frică, sicriul materiei oricât de fermecător este abandonat, … Fizionomia chipului omenesc și sintaxa ei se dovedesc apte de a transmite evaporarea în eter a spiritului.

Pentru Domnitorul Radu Șerban, boier din neamul Craioveștilor născut în satul Coiani astăzi Mironești de lângă Comana, județul Giurgiu, am ales să desenez fresca din Biserica Domnească din Târgoviște  preferând-o pe aceasta altor câteva portrete printre care și unul aparținând pictorului Constantin Lecca. Motivul? În frescă revine privirea aceea trimisă-n infinit care te ia cu ea, te duce, lăsând materia în urmă, …

Mă opresc aici cu prezentarea incursiunii mele plastice în universul istoric al țării noastre, printre regii și domnitorii ei, întreprindere pe care nu o consider nicidecum finită.

Este cazul să adaug acestor pagini câteva ecouri ale expoziției mele prezentată până acum în cele două orașe dunărene.

Astfel, am avut surpriza să constat că Giurgiu și Călărași, două orașe dunărene apropiate, au în patrimoniul lor orășenesc multe capodopere, portrete sau grupuri statuare, în piatră sau metal ale personajelor princiare desenate de mine, rezonând în acest fel cu expoziția mea. Îi amintesc pe Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Carol I, Barbu Știrbei.

Un fapt care merită povestit este că la Muzeul de Istorie „Teohari Antonescu” din Giurgiu, expoziția a fost vizitată, printre alții, și de un grup de arheologi germani care au fost impresionați când au aflat originea germană a regilor României și de onoarea cu care memoria acestora este tratată în țara noastră.

Un alt fapt este acela că la Muzeul Dunării de Jos din Călărași, printre vizitatori, s-a aflat un profesor de Istorie de la Școala Gimnazială “Carol I” cu o clasă de elevi. Aceștia au primit explicații despre portretele Regilor si Domnitorilor expuse, ținându-se astfel acolo și o lecție de Istorie a neamului nostru. M-am bucurat să văd interesul elevilor pentru documentația de promovare editată cu prilejul Expoziției (pliante și cartoline de diferite dimensiuni cu portretele expuse pe simeze), mai cu seamă că mulți dintre ei și-au luat spre amintire una sau mai multe cartoline.

În încheiere, mi se pare potrivit să completez cele de mai sus cu cateva gânduri despre pasiunea mea pentru desenul în creion, cu predilecție pentru portret.

Cred că este necesar mai întâi să spun că activitatea mea profesională, aceea de matematician, s-a echilibrat de-a lungul vieții cu aplecarea continuă spre înțelegerea limbajului plastic, perfecționarea lui, a desenului și în special a portretului.

 Îmi  amintesc  că  atunci  când  eram  copil,  nu  eram  încă  la  școală,  mi  se  părea  că  liniile  pe  care  le  trăgeam  cu  creionul  HB  pe  caietele  acelea  de  pe  vremuri  numite „maculatoare”, cele  cu  pagini lătărețe,  aspre  la  atingere  și  uneori  de  culoare  crem  sau  gri  foarte-foarte  pal,  ei  bine,  liniile  acelea  negre  îmi  apăreau  colorate.  Era  un  fel  de  iluzie  și  totuși  nu  prea,  deoarece  vedeam  și  roșu  și  verde și alte  culori  deasemenea.  De  aceea  desenul  în  creion  negru  îmi  părea  destul  de  colorat  datorită  imaginației  care  comenta  în  permanență  ceeace  vedeam  cu   fel  de  fel  de  imagini  asemănătoare  dar … colorate.  Nu  este  numai  atât.  La  desenul  în  pix, pe care l-am experimentat mai târziu, este  greu  de  crezut  că  monotona  tușa  a  lui,  lăsată  de  bila  din  capăt,  poate  căpăta  expresivitate  și  se  poate  structura  în  texturi  complexe  și  adânci.  Am  admirat  pe vremuri desenele  în  pix  ale  maestrului  Ion  Irimescu.  Erau  un  fel  de  desene  ale  unor  sculpturi.  Erau  perfecte!  O  observație este necesară.  Nu  mereu  poți  desena  în  pix.  Există  o  stare  sufletească ce  se  înțelege  bine  cu  posibilitățile  de  expresie  ale  pixului.  Așa  este!  Important  este  să  ai  ceva  de  spus,  că  vei afla  mijloacele  de  a  spune.  Cum  zicea  Grigorescu, … „Și  cu  tocul  cizmei  în  noroi, …” se poate picta.

Cât despre portret, m-a fascinat cât de  ușor  este  să  transformi  expresia  unui  chip  omenesc ! … O  simplă  umbră,  un  accent  sau  un  cearcăn  banal  poate  sugera  o  noapte  nedormită  sau  o  boală  ascunsă,  o  trăire  cu  potențial  vulgar  sau  pur  și  simplu  un  temperament  sanguin, … Dar  toate  acestea  pot  să  nu  fie  deloc  proprii  modelului,  omului  real.  Și  astfel,  trebuie  să  știi  să  redai,  dar  trebuie  să  știi  și  când  să  te  oprești  să  redai,  deoarece  de  la  un  moment  încolo  portretul  trăiește  singur  iar  dacă  mai  intervii  îl  ucizi sau  apare  altcineva sau altceva  în  loc.

Concentrând intuitiv la chipul omului aforismul lui Protagoras, conform căruia „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, am să adaug o stare care a devenit felul meu de a percepe lumea:

Din vremurile de început ale vieții mele s-a manifestat o ciudată particularitate de a percepe lumea vizuală … Este vorba de identificarea permanentă, aproape obsesivă, a sintaxei chipului omenesc în orice imagine văzută, … în pietre, stânci, scânduri, în furnirul mobilei, umbre sau mucegai dar și în peisaje largi, în nori, etc. Este o interpretare permanentă a imaginilor în această cheie și prin ea am ajuns să înțeleg și să progresez în cunoașterea Artei.

Împărtășesc astfel părerea conform căreia chipul omului este cel mai concentrat câmp expresiv din Univers ceeace, în cheie creștină, se înrudește cu credința că Dumnezeu a făcut Omul după chipul și asemănarea Lui.

Închei reamintind motto-ul din Pliantul Expoziției de portrete în creion „DOMNITORI SI REGI AI ROMÂNILOR”:

„Când mă uit înapoi în trecut, mă văd întotdeauna dublat de un altul din mine care voia să trăiască. El este „artistul”. Artistul din mine a trăit în umbra matematicianului. Acum am decis să inversez rolul lor în viața mea. De fapt, am desenat întotdeauna, mereu, chiar fără creion, am desenat cu … ochii mei. Desenul mi se pare o magie prin care sufletul dă scânteia vieții lui liniilor inspirate de model. Îmi place portretul, valențele estetice ale ființei umane, … dansul liniilor.”

28 Ianuarie, 2020