În anul Centenarului Marii Uniri și în orașul în care s-au întrunit personalități marcante ale vieții culturale românești la început de secol XX, ia naștere un proiect care își propune să reclădească valorile și entuziasmul acelei perioade glorioase din istoria României. Proiectul este inițiat de două minunate profesoare de muzică din România – prof. Doina Saliu, pian – și Germania – prof. Claudia Firl-Mărculescu, violoncel. El se concretizează ca Festivalul de arte de la Breaza a cărei primă ediție are loc în perioada 27 iulie – 6 august 2018, sub managementul firmei Best Bridge Services SRL, în parteneriat cu Orașul Breaza, prin instituțiile lui: Centrul Cultural „Ion Manolescu” și Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Breaza, reprezentând Primăria şi Consiliul Local Breaza.
Festivalul de arte de la Breaza dorește să fie o mare sărbătoare de artă, muzică și cultură, care oferă spectacole cu artiști de renume mondial, expoziții de artă, activități culturale și cele mai complexe programe educaționale de vară și Masterclass la nivel național și, în viitor, internațional. În acest cadru, elevi, studenţi şi profesori din ţară şi străinătate au ocazia să studieze în mijlocul naturii, în cel mai pur și benefic aer din țară, muzica şi artele plastice, iar publicul beneficiază de concerte zilnice oferite de artiști consacrați, de elevii sau studenții lor, și se pot delecta vizitând expoziții de pictură și lucrări grafice realizate de profesori, studenți, elevi și localnici. Una dintre marile atracții ale Festivalului o reprezintă prezența excepțională a maestrului Constantin Sandu, pianist și profesor la Conservatorul din Porto, Portugalia. Domnia sa va deschide seria concertelor printr-un recital extraordinar, pe 27 iulie 2018. Componența internațională a corpului didactic este dată și de profesori din Germania, deosebit de experimentați în pedagogia muzicală și în performanța scenică.
Pentru acomodarea tinerilor muzicieni cu locul și pentru popularizarea ideii de concerte de muzică cultă în rândul publicului brezean, organizatorii au introdus o stagiune de recitaluri cameral-vocal-instrumentale lunare denumită „Preludiul Festivalului de arte de la Breaza”. Stagiunea a fost oferită copiilor și tinerilor muzicieni pentru a-și prezenta publicului programul studiat, tinerilor artiști plastici pentru expunerea câtorva din lucrările lor, dar și invitaților de onoare – muzicieni și artiști plastici consacrați. În cele 8 recitaluri cameral-vocal-intrumentale din stagiunea „Preludiu” au pășit pe scena amfiteatrului din Primăria Breaza peste 100 de elevi si studenți muzicieni, precum și artiști violoniști din Orchestra Națională Radio, formații camerale, urmând ca încheierea stagiunii, pe 17 iunie 2018, să fie realizată printr-un concert extraordinar oferit de Corul Preludiu condus de maestrul Voicu Enăchescu, formația Trio Equilibrium – pian la 6 mâini și profesori care vor constitui corpul didactic al Festivalului de arte de la Breaza.
Fiecare recital din Preludiu a fost mediatizat, astfel încât, la începerea Festivalului, în iulie, participanții și publicul vor fi deja familiari cu genul de acțiuni și programe specifice. Un număr de adulți brezeni au devenit voluntari și donatori ai evenimentelor consacrate stagiunii, demonstrând în acest fel interesul și dăruirea față de proiectul ce se va desfășura în orașul-stațiune Breaza.
Îmbinarea muzicii cu artele vizuale în pitorescul oraș-stațiune Breaza, cu aer de o puritate unică, asigură dezvoltarea rapidă a creativității și a aptitudinilor artistice diversificate. Componența internațională, de înaltă calitate, a corpului didactic oferă garanția dobândirii abilităților necesare performanțelor deosebite în activitatea tinerilor înscriși la cursuri și masterclass, iar publicului participant la evenimentele Festivalului de arte de la Breaza momente de bucurie.