După introducerea din numărul trecut al revistei în legătură cu dr. Ştefan Odobleja, autorul „Psihologiei consonantiste” şi întemeietorul adevărat, după mulţi cunoscători, al ciberneticii, iată mai jos câteva consideraţii cu privire la fondul arhivistic omonim, păstrat şi administrat de Arhivele Naţionale ale României în departamentul lor de la Mehedinţi.
Cantitativ, fondul însumează 11,00 m.l., 394 de unităţi arhivistice şi un total de circa 100.000 de file, din care 51.400 de file s-au microfilmat.
Preluat în anul 1978 la Arhivele Naţionale şi augmentat în circumstanţele deja menţionate, fondul a fost organizat aici după principii ştiinţifice specifice, astfel încât să poată deveni accesibil şi utilizabil celor interesaţi.
În mare, documentele au fost ordonate, organizate şi inventariate pe pachete, având la bază criteriile decurgând din prevederile normelor tehnice aplicate la timpul respectiv în teoria şi practica arhivistică românească. În egală măsură s-a ţinut seama şi de organizarea prealabilă pe care creatorul fondului, dr. Ştefan Odobleja, o conferise arhivaliilor, câtă vreme acestea se aflaseră asupra sa, însă fără întocmirea unor forme de evidenţă.
Pornind de la aceste criterii, fondul a fost deschis cu un set de documente cuprinzând 21 de pachete ce conţin, în cea mai mare parte, informaţii de ordin personal cu privire la creatorul de fond (acte de stare civilă şi familiale, acte de studii, privind activitatea sa ca ofiţer al armatei române, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea dr. Odobleja, corespondenţă despre tipărirea „Psihologiei consonantiste”, cele petrecute ca ofiţer pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, note privind activitatea ştiinţifică şi desfăşurarea unor congrese de psihologie şi cibernetică, cum a fost cel de la Amsterdam din 1978 etc.).
După acest preambul, celelalte documente, covârşitor majoritare în ordine cantitativă, au fost organizate în pachete, cotate alfa-numeric, pe următoarele mari secţiuni: A – MANUSCRISE; B – CAIETE ŞI ÎNSEMNĂRI (ADNOTĂRI) LA ARTICOLELE ŞTIINŢIFICE DIN PERIODICELE MEDICALE STUDIATE; C – CORESPONDENŢĂ; D – DOCUMENTE FOTOGRAFICE; E – DOCUMENTE DE ISTORIE LOCALĂ; F – CĂRŢI ŞI PERIODICE (EXTRASE).
Secţiunea MANUSCRISE a fost organizată, la rândul său, în patru subdiviziuni: A.I. – Manuscrisul „Logica”, cu 100 de pachete, numerotate de la 1 la 100; A.II. – Manuscrisul „Psihologia consonantistă, cu 23 de pachete, numerotate de la 1 la 23; A.III. – Manuscrisul „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, cu 57 de pachete, numerotate de la 1 la 57 şi A.IV. – Studii, articole, comunicări edite şi inedite, cu 99 de pachete, numerotate de la 1 la 98 (pachetul A.IV.78 fiind dublat de A.IV.78 bis).
Axiologic vorbind, primele două manuscrise sunt fundamentale pentru opera odoblejiană, deşi, foarte probabil, manuscrisul propriu-zis al „Logicii” s-a pierdut. Cu privire la „Logică”, în fond sunt, totuşi, abordări vizând un plan de logică, precum şi teme subsumate acestui plan, despre fiziologism şi fizicism logic, logică şi psihologie, obiectivism, legile şi principiile logicii(paradoxe logice şi psihologice), concepţii logice, împărţirea logicii, dualism, introspecţie/extrospecţie, atenţie, creier, memorie, conştiinţă, gândire, limbaj, împărţirea judecăţilor, silogism, adevăr şi neadevăr, mecanica logicii, modele logice, o introducere la logica reală etc.
Documentelor preluate iniţial în legătură cu logica, în anul 1979 ing. Ştefan Odobleja, fiul savantului, a predat Arhivelor Naţionale un manuscris considerat ca fiind „Logica matematică” (geometrică). Din toate aceste arhivalii, numai o mică parte au ajuns să fie valorificate, dintr-o lucrare ce ar fi trebuit să primească numele de „Logica rezonanţei” văzând lumina tiparului doar „Introducerea”, în 1984, restul uriaşului demers epistemologic consacrat acestei teme rămânând risipit în mii de file de manuscris.
Cât priveşte manuscrisul „Psihologia consonantistă”, lucrarea care a declanşat în literatura de specialitate a ultimelor trei decenii ale secolului trecut o vie polemică asupra priorităţii fundamentării ciberneticii ca „ştiinţă a ştiinţelor”, 23 de pachete de documente depun mărturie despre aceasta, aducând în faţa celui interesat capitolele lucrării, în versiune românească sau franceză, structurate pe subiecte precum reversibilitatea, relativismul, principiile psihologice şi logice, valoarea teoriei etc., alături de care sunt prezente şi note şi însemnări ale autorului din literatura studiată.
În opinia noastră, între altele, acest set de documente este de natură să asigure continuarea pertinentă a discuţiei pe marginea acestei controverse netranşate şi, mai mult, marginile dezbaterii pot fi depăşite spre alte orizonturi ale ştiinţei, de pildă, spre logică, în care contribuţia lui Odobleja poate fi cel puţin la fel de însemnată ca şi aceea din domeniul psihologiei consonantiste/ciberneticii.
Manuscrisul „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, cu cele 57 de pachete ale sale, prezintă o semnificaţie aparte, întrucât, împreună cu o bună parte a corespondenţei, este expresia amplului şi costisitorului efort al dr. Odobleja de a demonstra prioritatea sa în naşterea ciberneticii, după ce, în anii ’70, el a descoperit, cu surprindere, conceptul de reversibilitate sau conexiune inversă în ipostaza feed back-ului ciberneticii lui Norbert Wiener. Timp de aproape un deceniu (1970-1978), stimulat şi de câţiva scriitori şi publicişti, dr. Odobleja a cheltuit energie, timp şi sănătate pentru a scrie „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, volum polemic, marcat de zbucium sufletesc şi chinuitoare demonstraţii, la care a cerut şi părerea altor cunoscători şi pentru care documentele din fond sunt o dovadă peremptorie. Apărut postum, în 1978, foarte probabil, volumul l-a „deturnat” pe autor de la o direcţie poate mai potrivită şi mai productivă pentru integralitatea operei sale, ce s-ar fi putut materializa în finalizarea Logicii.
Prioritatea în naşterea ciberneticii şi „cazul Odobleja” cu multe dintre meandrele sale în istoria ştiinţei româneşti şi universale îşi află, însă, reflexul mai cu seamă în secţiunea de „Corespondenţă”, unde sunt orânduite alfabetic, în trei serii, câteva sute de scrisori, inegale ca valoare, desigur, trimise ori primite de dr. Odobleja de la corespondenţi al căror nume, instituţii publice sau persoane, sunt grăitoare prin simpla lor amintire: Academia Română, Biblioteca Americană din Bucureşti, Biblioteca Academiei, Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, editurile Dacia, Facla, Ştiinţifică, Militară, Litera şi Politică, Ministerul Învăţământului, Institutul Român pentru Relaţii cu Străinătatea, revistele Flacăra”, “Orizont” , “Ramuri”, “Revista de filozofie” şi “Revista sanitară militară, dr. Odysseu Apostol, g-ral medic militar C. Atanasiu, Stelian Bajureanu, dr. G. Brătescu, Mihai Beniuc, acad. Ştefan Milcu, Ion Biberi, Cezar Buda, I.C. Chiţimia, T. Slama-Cazacu, Iosif Constantin Drăgan, acad. Mihai Drăgănescu, dr. C. Enăchescu, prof. Mihai Golu, acad. Eugen Niculescu-Mizil, dr. M.R. Mantz, J. Neumann, Edmond Nicolau, dr. Al. Olaru, acad. V. Pavelcu, Liviu Petrina, scriitorii Al. Piru, D.R. Popescu şi Laurenţiu Cerneţ, acad. D.D. Roşca, prof. Ion Străchinaru, Stela Teodorescu şi mulţi alţi corespondenţi mai mult sau mai puţin importanţi, cei mai mulţi din ţară, alţii din străinătate.
Majoritatea acestor scrisori datează din anii ’70 ai secolului trecut, după apariţia în presă a primelor articole privind „cazul Odobleja”, şi ele sunt testimonii cu privire la tipărirea „Psihologiei consonantiste”, la traducerea în limba română şi difuzarea acesteia, la revendicarea priorităţii în cibernetică, controversele din jurul operei, drama şi condiţia creatorului de idei confruntat cu răceala, neîncrederea şi chiar neînţelegerea – motivată sau nu – a confraţilor, în legătură cu valoarea operei şi cu împrejurările elaborării, tipăririi şi diseminării ei în lumea ştiinţifică din ţară şi mai ales din străinătate etc.
Celelalte secţiuni ale fondului de documente întregesc în chip armonios dimensiunea cantitativă şi de valoare a acestuia, caietele şi însemnările (cu 62 de unităţi arhivistice) arătând paleta largă a preocupărilor doctorului Odobleja pentru aspecte din domeniul medicinei, la fel ca şi secţiunea de extrase din cărţi şi periodice (28 de unităţi arhivistice). Documentele de istorie locală (9 unităţi arhivistice) evidenţiază preţuirea dată de savant cunoaşterii trecutului istoric, în primul rând a celui referitor la satul natal, Valea Hoţului, dar şi unor probleme de ordin mai larg, pentru care a şi colecţionat artefacte arhivalistice, documentele fotografice conţin un set de 33 de piese, cele mai multe înfăţişându-l pe dr. Odobleja şi pe unii membri ai familiei, în timp ce încercările literare însumează trei volume de versuri din care, cu ani în urmă, au fost selectate şi publicate în volum câteva producţii dintre cele mai reuşite.
Conclusiv, putem spera că cele câteva sugestii asupra fondului arhivistic personal al doctorului Ştefan Odobleja de la Arhivele Naţionale Mehedinţi au putut fi suficient de incitante în a-i sublinia însemnătatea, iar acestea, dublate de calitatea lui de fond accesibil şi deschis, să contribuie la creşterea interesului cercetătorilor în jurul său, în folosul legitim al ştiinţei, în primul rând, dar şi al celui care merită să-şi afle locul definitiv şi meritat în conştiinţa publică şi în istoria gândirii româneşti şi universale.
