FONDUL ARHIVISTIC PERSONAL DR. ȘTEFAN ODOBLEJA DE LA ARHIVELE NAȚIONALE MEHEDINȚI
Arhivele Naționale ale României păstrează și administrează în Serviciul lor din Drobeta-Turnu Severin un prețios fond de documente provenind de la dr. Ștefan Odobleja, considerat de o bună parte a lumii științifice din România adevăratul întemeietor al ciberneticii.
Despre creatorul acestui fond, cum se spune în termeni arhivistici, dr. Ştefan Odobleja, se știe că s-a născut la 13 octombrie 1902 în satul Valea Hoțului (astăzi Ștefan Odobleja), comuna Izvorul Aneştilor, județul Mehedinţi, şi a murit la 4 octombrie 1978 la Drobeta-Turnu Severin.
A fost medic militar, om de ştiinţă, membru post-mortem al Academiei Române din anul 1990.
Întemeietor al consonantismului şi al ciberneticii generalizate, dr. Ştefan Odobleja s-a născut dintr-o familie de ţărani modeşti din Câmpia Blahniţei, în partea de sud-vest a României.
Elev premiant în clasele primare din satul natal, a urmat la Turnu Severin gimnaziul şi cunoscutul Liceu „Traian”, ultimele clase la fără frecvenţă, însă împrumutând – cum va mărturisi mai târziu – de la biblioteca liceului “câte 30 de cărţi deodată”, pe care le devora în liniştea patriarhală a satului natal. După absolvirea liceului şi după un an de suplinire ca învăţător în satul Puţinei, Mehedinți şi în fosta insulă Ada Kaleh, în 1922 a devenit bursier al Institutului Militar Medico-Legal, reuşind astfel să urmeze Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Tip studios, cu vocaţia lecturii spre cunoaştere, îşi impusese încă din liceu o metodă personală de studiu şi de învăţare a limbilor străine, reuşind să parcurgă imensa bibliografie, proprie devenirii unui uomo universale.
În timpul studenţiei a făcut investigaţii în clinicile bucureştene, preocupându-l de la început principiul propagării sunetelor în organismele vii. În 1928 a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie cu teza „Accidentele de automobil”, după care şi-a urmat serviciul ca medic militar în diferite garnizoane din ţară ( Brăila, Lipcani, Turda, Turnu Severin, Dorohoi, Dej, Târgovişte, Lugoj, Cernavodă), căutând linişte pentru studiu.
Primele cercetări i-au apărut în revistele de specialitate, iar în 1935 şi-a publicat, la Paris, lucrarea „La phonoscopie, nouvelle méthode d’exploration clinique”, distinsă de Academia Română cu Premiul „General dr. Al. Papiu”. În 1937, participând la Congresul Internaţional de Medicină Militară, ţinut la Bucureşti, îşi anunţa monumentala „Psychologie Consonantiste”, operă sistemică şi vizionară ce va apărea la Lugoj în 2 volume (1938-1939), cu copyright-ul de difuzare al Librăriei Maloine din Paris. Războiul a întrerupt însă receptarea acestei opere în mediile vremii, deşi erau două tomuri de amploare, scoase în limba franceză, în care autorul fundamenta avant la lettre principiile ştiinţei secolului XX, cibernetica.
Întors de pe front cu gradul de locotenent colonel, dr. Ştefan Odobleja a căzut după aceea victimă regimului comunist. I s-a luat dreptul de a mai profesa şi astfel s-a retras în satul natal, apoi a fost nevoit să-şi ascundă opera (peste 1000 de exemplare rămase nedifuzate după război), întrucât în volumul II autorul demonstra în câteva pagini aberaţiile şi eşecul sistemului comunist. Instituţii şi oameni de ştiinţă din ţară şi din străinătate au primit totuşi cele două volume, rămase, ciudat, nereceptate timp de peste 30 de ani. Cele două referiri asupra „Psychologie Consonantiste” apărute în revistele „Spirit militar modern” (1939, România) şi „Psychological Abstracts” (1941, S.U.A.) nu au avut ecoul cuvenit, abia mult mai târziu receptându-se valoarea ştiinţifică paradigmatică a operei odoblejiene, după ce avea să se nască ştiinţa secolului XX, cibernetica.
În anii ’70 ai secolului trecut, creatorul consonantismului descoperea, la rându-i, ideile sale, în principal legea reversibilităţii sau conexiunea inversă, în conceptul de feed back al ciberneticii lui Norbert Wiener (laureat Nobel). Încurajat de câţiva scriitori şi de presa timpului, încă în putere creatoare, a intrat în atenţia oamenilor de ştiinţă, încercând să obțină, fie și tardiv, recunoașterea priorității operei în ţară apoi şi în străinătate. A fost gratulat, ca atare, ca „părinte al ciberneticii”, căci opera sa apăruse cu 10 ani mai înainte de „Cibernetica” lui N. Wiener. Pentru această recunoaştere s-a cheltuit timp, aproape un deceniu (1970-1978) şi încă postum, iar pe de altă parte ştiinţa românească a rămas frustrată de încă o operă fundamentală a savantului român, respectiv „Logica rezonanţei”. Această lucrare a fost întreruptă în anii ’70, când autorul a fost nevoit să scrie „Psihologia consonantistă şi Cibernetica”, volum polemic apărut postum (1978). Mai târziu, în 1982, a apărut traducerea în româneşte a „Psihologiei Consonantiste”. Din „Logica rezonanţei” a apărut doar „Introducerea” (1984), restul, opera, rămânând risipită pe mii de file manuscrise.
În vara anului 1978, deşi grav bolnav de ciroză, savantul a pregătit o comunicare pentru Congresul ciberneticienilor ce urma să aibă loc în luna august la Amsterdam. Propunea soluţii originale privind aplicaţiile ciberneticii generalizate pornind de la legi universale, sistematizate în „Psihologia Consonantistă”. A doua zi, după ştirea de succes a comunicării sale la Amsterdam, a plecat în lumea drepţilor, lăsând aici pe pământ o moştenire care va fi mai preţioasă pentru mileniul trei. Aşa reiese din tot ce a urmat postum: un recurs la panpsihologismul consonantist, în opera savantului român găsindu-se paradigmele prin care se explică fenomenele din natură, natura binară a proceselor biologice, psihologice, cu ajutorul conexiunii inverse, concept (lege universală lansată de autor) ce implică legea reacţiei şi legea reversibilităţii în toate celelalte realităţi creatoare, spirituale, materiale. „Psihologia Consonantistă”, mai celebră şi mai percutantă în posteritate, seamănă cu destinul autorului, după cum şi invers. Este opera unui vizionar de anvergură şi de durată, care, până să ajungă la destinaţie ( la receptor), a renăscut pe drum.
Despre elaborarea şi destinul operei savantului, documentele din fondul arhivistic menționat depun o mărturie peremptorie.
Fondul personal “Dr. Ştefan Odobleja”, cum este el numit în evidențele specifice ale Arhivelor Naționale Mehedinți, a fost deschis la această instituție în anul 1978, pe seama unei comisii ad-hoc instituită de către fostul Comitet Judeţean Mehedinţi al P.C.R. pentru depunerea documentelor rămase de pe urma dr. Ştefan Odobleja, în urma morţii lui în acelaşi an.
Fondul a fost completat ulterior pe baza achiziţiilor de documente efectuate de către Arhivele Statului, numele de atunci al Arhivelor Naționale ale României, de la moştenitorii titularului de fond, îndeosebi de la ing. Ştefan Odobleja jr., sau de la alţi deţinători de „documente Odobleja”.
Depuse la depozitul public fără nici o evidenţă, ele au fost organizate aici potrivit principiilor de ordonare specifice fondurilor arhivistice personale, principalele secţiuni ale fondului fiind documentele referitoare la creatorul de fond şi mai cu seamă manuscrisele, organizate pe cele două mari lucrări ale savantului, Logica şi Psihologia consonantistă.
De asemenea, o valoroasă secţiune este aceea de Corespondenţă, care în 2002, la centenarul naşterii doctorului Odobleja, a fost publicată în cea mai mare parte, fiind astfel la îndemâna celor interesaţi.
Până la o viitoare prezentare detaliată a conținutului documentelor, să mai spunem că acestea însumează peste 100.000 file, sunt microfilmate în cadrul unei operațiuni arhivistice cunoscute sub numele de “microfilmarea de asigurare pe bază de microfilm” (o dovadă suplimentară a valorii științifice a arhivaliilor), sunt accesibile astăzi, grație inventarului arhivistic realizat după predarea-preluarea din anul 1978, fondul ca atare putând primi şi pe mai departe ”documente Odobleja“ sau lucrări pe marginea operei odoblejiene.