Generaţia Unirii. Memorialistică şi istorie COLECȚIA MEMORIALĂ „GEORGE POP DE BĂSEȘTI”
Anul 1968, când se împlineau 50 de ani de la Marea Unire, a constituit ocazia pentru revalorizarea unor personalități implicate în formarea satului național unitar român, personalități marginalizate de regimul comunist, după 1948. Una din modalitățile concrete adoptate atunci a fost înființarea caselor memoriale administrate de muzeele recent devenite județene. Primul muzeu memorial înființat în spațiul său de responsabilitate, a fost „Complexul muzeal Dr. Vasile Lucaciu” din localitatea Șișești (1972), urmat de „Casa memorială George Pop de Băsești” (1974-1976).

Pentru „îmbrăcarea” acestor case, a fost necesar, în prealabil, un timp de cercetare pentru identificarea și achiziționare unor bunuri cu valoare documentară. Astfel, au prins contur colecțiile memoriale aferente celor două personalități amintite. Vom prezenta în continuare Colecția memorială „George Pop de Băsești”. Spre deosebire de părintele Vasile Lucaciu, a cărui moștenire culturală valorificată în muzeul de la Șișești, este extrem de bogată (are și azi urmași care s-au îngrijit ți se îngrijesc de această moștenire), bunurile legate de memoria președintelui de la Alba Iulia sunt mai modeste cantitativ. Neavând urmași direcți multe bunuri s-au pierdut în timp. Trebuie totuși să menționăm faptul că alte muzee, alte instituții de cercetare precum Academia Română păstrează și valorifică un bogat material documentar privitor la viața și activitatea lui George Pop de Băsești, a fiicei sale Elena Pop Hossu Longin.

Documente și mobilier
Printre primele mărturii ale vieții și activității lui George Pop de Băsești au fost documente, respectiv corespondență și acte aparținând mai multor generații ale nobilei familii Pop de Băsești. Astfel, în anul 1968 au fost achiziționate scrisorile adresate de George Pop lui Alimpiu Barboloviciu și, desigur scrisorile de răspuns ale distinsului vicar al Silveniei, corespondență derulată în perioada 1880-1890[1]. Din aceste scrisori aflăm, spre exemplu, detalii despre construirea viitoarei reședințe dar și despre viața de zi cu zi a celor doi prieteni. În anul 1974 a fost înregistrată donaţia făcută de Leanca Victor din Câmpina, alcătuită din 22 documente de familie. Acestea au fost predate spre păstrare donatorului de către Pretor Sorescu.


Tot în anul 1974 a fost recuperată din Someș-Odorhei o frumoasă pendulă de atelier austriac. Un an mai târziu (1975), a fost donat tabloul (U/P) reprezentându-l pe George Pop de Băseşti, de către pictorul clujean Mircea Vremir (1932-1991), care este și autorul acestuia. Era, de altfel, în plină desfășurare campania de identificare, de recuperare și de constituire a colecției memoriale.

În aceeaşi perioadă piese de mobilier au fost recuperate din Someş-Odorhei unde au fost duse de către Maria Pop de Băseşti căsătorită cu Pretor Sorescu şi nepoata Elenei Pop Hossu Longin, fiica tribunului. Mărturiile memoriale amintite până acum au ajuns în patrimoniul muzeului datorită strădaniilor domnului Blaga Mihoc, muzeograf la Baia Mare în perioada 1968-1977, care a desfășurat o intensă muncă de cercetare și de recuperare ale acestor mărturii.

Triptic Național
O importantă achiziție care ocupă un loc primordial în colecția care face obiectul prezentării noastre, este tabloul intitulat generic Triptic Național, opera pictorului Octavian Smigelschi (1866-1912). Tablou, cu o puternică rezonanţă istorică, având în vedere compoziţia sa tematică, are apreciabile valenţe memoriale impuse de apartenenţa lui unuia dintre cei mai cunoscuţi lideri politici români la cumpănă de veacuri, George Pop de Băseşti. Momentul realizării acestui tablou are la rândul său semnificaţii istorice. În contextul desfăşurării, pe tot parcursul anului 1906, a unor ample manifestări prilejuite de împlinirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani, manifestări desfăşurate sub egida Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA sibiană), a fost organizat un concurs de artă plastică, lucrările urmând a fi premiate. Printre operele participante şi expuse se afla şi acest tablou al lui Octavian Smigelschi. În timpul expunerii lucrărilor participante, tabloul, căruia i s-a decernat premiul II, a fost reținut de George Pop de Băseşti. Ulterior, l-a cumpărat și aşezat în salonul familiei din binecunoscuta şi primitoarea reşedinţă a sa de la Băseşti. Tabloul, a fost achiziţionat în anul 1978, de la același Leanca Victor din Câmpina, fiind valorificat prin expunere, chiar în acel an, în expoziţia „Centenarul Războiului pentru Independenţă a României, 1877-1878”. După acest eveniment tabloul şi-a reluat locul de odinioară în conacul familiei, azi muzeu memorial[2].

Lucrarea, executată în tempera, are dimensiunile 1,480 m/2,150 m. În partea superioară, o construcţie simbolică pune faţă în faţă două momente importante din istoria românilor. În câte un medalion sunt încadrate portretele din profil a protagoniştilor acelor evenimente, respectiv al împăratului roman Traian şi al domnitorului României Carol I, iar într-un medalion central se află inscripţia „106 Trecerea Dunării 1877”. Între aceste elemente decorative şi tematice sunt intercalate scenele: trecerea Dunării de către romani (106), în partea stângă iar în partea dreaptă trecerea Dunării de către armata română (1877) .
În partea inferioară a tabloului este distribuită în mod uniform, cu litere arhaice, inscripţia: „Prin veşnică muncă roditoare pomenind mărirea străbună prin vechea evlavie şi gloria nouă spre siguranţa viitorului harnic”.
Masa de birou pe care s-a lucrat la redactarea istoricului Memorandum
În anii 1980 a intrat în colecție o piesă deosebită ca semnificație istorică și cu o poveste interesantă în spate. De la inginerul agronom Nicolae Barbul din Baia Mare, am primit informația conform căreia, în localitatea Seini, la o familie cu care avea un oarecare grad de rudenie, s-ar afla o masă de birou care, cu multă vreme în urmă, mobilase împreună cu alte piese frumoasa casă din Mocira, reședință a familiei Barbul. Cum această casă fusese unul dintre locurile de întâlnire a liderilor mișcării naționale românești de la sfârșitul secolului XIX–începutul secolului XX, în contextul mișcării memorandiste (1892-1895), pe acel birou s-au făcut unele însemnări legate de redactarea istoricului Memorandum, Gavril Barbul, mare proprietar din Mocira fiind unul dintre membrii delegației care a plecat la Viena în anul 1892 cu documentul.

Desigur, am mers la Seini la adresa respectivă dar am fost oarecum dezamăgiți când am văzut mormanul mare de lemne, respectiv de fragmente componente ale biroului aduse în saci la sediul muzeului. Șansa noastră a fost faptul că aveam toate fragmentele dar și faptul că aveam angajat la muzeu un meșter tâmplar, adevărat maestru în meseria sa (meșterul tâmplar Sücs Iosif), care a reconstituit masa de birou din mormanul de lemne transformându-se intr-o piesă de excepție valorificată în muzeul memorial de la Băsești[3].
Fotoliile generalului maior (r) Victor Popescu (1896-?)
Tânărul locotenent Victor Popescu din Regimentul 16 Infanterie, a luat parte la toate acţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei şi unirea lor cu Patria Mamă-România. Iată ce ne spune generalul Popescu după trecerea anilor: „Am trecut în Bucovina prin Buneşti. Acest lucru a determinat ca la 28 noiembrie 1918, Bucovina să ceară unirea cu România. În prima jumătate a lunii decembrie 1918, după unirea Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei cu Patria Mamă, armata română a trecut în Transilvania prin Tulgheş, la cererea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, pentru a ajuta pe fraţii transilvăneni, să se elibereze de sub dominaţia fostului Imperiu Austro-ungar şi să se unifice cu Patria Mamă. După intrarea armatei române în Transilvania trecând glorios prin Cluj, am participat la toate acţiunile militare, până am ajuns la linia provizorie de demarcaţie a generalului francez Berthelot, jalonată spre vest şi nordul Transilvaniei, de la Ciucea – Şimleul Silvaniei, Cehul Silvaniei, Hodod – Băseşti, Ardusat – Cicârlău – Baia Mare – Gutâi. Pe acele poziţii am stat până în luna aprilie 1919, purtând lupte defensive cu forţele armatei şi a reacţiunii civile ungureşti. Numai la 15 aprilie 1919, am trecut la ofensivă, spre vest şi nord”[4]. (Fragment din interviul luat generalului în iulie 1981 de către prof, dr. Ioan Corneanu).


În ziua de 23 februarie 1919, spun anumite surse, tânărul locotenent se afla în localitatea Băsești pentru a apăra convoiul mortuar al lui George Pop de Băsești de atacurile armate ale lui Béla Kun, venite de pe dealul unde acum se află mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Am considerat oportună valorificarea celor două piese în casa memorială. Acestea au fost achiziționate în anul 1988 de la domnul general maior în rezervă, odată cu alte bunuri respectiv documente, memorii, obiecte de artă decorativă (aplici, sfeșnice,) și uniforma militară.
Această colecție cuprinde și alte bunuri culturale care nu sunt amintite aici, cum ar fi vechiul pian vienez, cărți, fotografii, piese de mobilier (dulapuri) s-au mici obiecte de utilitate casnică. În totalitate, ea este valorificată în Casa Memorială „George Pop de Băsești”, situată în localitatea cu același nume, din frumoasa Țară a Codrului.
NOTE:
[1] Alimpiu Barboloviciu (1834-1914), protopop greco-catolic și vicar foraneu al Silvaniei a fost un colaborator apropiat al lui George Pop de Băsești dar și un bun prieten după cum reiese din corespondența lor. În calitate de președinte al Despărțământului ASTRA din Silvania, ulterior din Sălaj a organizat două adunări generale la Șimleu (1878, 1908). A fost de asemenea președinte al Reuniunii Învățătorilor Români din Sălaj precum și membru al Reuniunii Femeilor Sălăjene. A desfășurat și o intensă activitate publicistică.
[2] Viorel Rusu, Lucia Pop, George Pop de Băsești (1835-1919) în „Povestea lor – Istoria noastră. Personalități băimărene înainte și după 1900. Patrimoniu memorial băimărean”, Editura Eurotip, Baia Mare, 2019, pp. 17-18.
[3] Lucia Pop, Colecții memoriale în patrimoniul muzeului băimărean, în „Sudii și comunicări științifice III, coordonator Marius Câmpeanu, Baia Mare, 2024, pp. 253-266.
[4] https://www.dacoromania-alba.ro/nr69/un_general.htm

