În anul 1908 istoricul Nicolae Iorga s-a stabilit la Vălenii de Munte, un mic oraș aflat pe valea Teleajenului, ocolit de procesul industrializării, conservând tradițiile edilitare și deviația spirituală românească. În perioada respectivă, marele dicționar geografic al României consemna localitatea cu cele trei cătune (Văleni, Turburea, Valea Gardului), având un total de 3000 de locuitori, o poștă, un spital și o farmacie.
Cumnatul istoricului, profesorul Ștefan Bogdan, îl invita în 1907 la Vălenii de Munte pentru câteva zile. Văzând acest oraș cu un aer patriarhal, pe loc s-a hotărât să vină aici cu toată familia. Va descrie cu mare plasticitate acest eveniment: “Nu era pe atunci nici calea ferată, așa încât de la Ploiești se pornea pentru vreo două ceasuri de înainte înceată în vechile trăsuri ce sunau de-a lungul Văii Teleajenului din clopote, pentru a speria lupii și a înștiința pe hoți; nici podul de la Drajna, legând cu cele două linii ce țâșnesc una spre Țara Bârsei, la Cheia, alta spre Bâscele Buzăului și muntele Siriului, nu era încă întins. Un patriarhalism desăvârșit, (…), stăpânea localitatea unde, în marginea mânăstirii din secolul al XVII-lea, cu șirlăul ei de Țigănie, mai mult sau mai puțin înălbită, și cu dungi de dugheni pitite sub umbrare, vegetau familii pe jumătate țărănești venite în parte din Ardeal și păstrând în graiul loi ceva din particularitățile de vorbire ale locului de origină. Era aici o pace, o bună înțelegere românească, o armonie întârziată, fără niciun amestec de populație străină, care cucerea îndată, ca și înconjurimea, pe care am străbătut-o în câteva zile, descoperind tot ceea ce se ascundea necercetat în bisericile și în mânăstioarele, în casele de moșneni înstăriți de belșugul prunelor din acele bătrâne sate (…) Cum stăteam să plec, blândul birjar sprinten, al cărui nume îl arăta ardelean, Tohăneanu, îmi spunea cu prietenie țărănească ce bine ar fi pentru localitate dacă ar avea la îndemână pe cineva ca mine (nu știu cine-i va fi dat ideea, foarte exagerată, despre valoarea mea, care stătea într-o întâie alegere, la Iași, ca deputat). L-am întrebat unde aș putea să mă așez pentru a îndeplini această măgulitoare funcțiune de patron al Vălenilor, până atunci atât de străin de mine. Și el mi-a arătat o livadă plină de buruieni, în care copacii, de multă părăsire, stârpiseră și o căsuță simpatică în dărăpănarea ei, și unde în ultimul timp stătuse o vrăjitoare care dădea în cărți și împrumuta cu dobândă, ceea ce firește mi se va cere și mie, în calitate de succesor și moștenitor al specialității. În față, la căderea serii, un cimitir vechi scânteia de luminile la morminte și răsuna de bocetele femeilor îngenucheate. Iar alături, într-un fel de hardughie povârnită, sunau pe tinichea ciocanele lui Moise, singurul evreu al localității, descălecat cu mulți ani în urmă tocmai de la Mihăileștii moldovenești ai lui Vodă Sturdza și atât de vălenar prin obișnuință, încât, văduv, se îngrijea de copiii cari se chemai și Filip și Mândruța, singură mica lor soră, Rașela, amintind de o religie de care tinichigiul, nepurtat de mult pe la sinagogă, era aproape cu totul despărțit.” (Nicolae Iorga, “Orizonturile mele. O viață de om așa cum a fost”, p. 75)
La 18 aprilie 1908 Nicolae Iorga părăsește locuința din București, din strada Buzești nr. 46 și se mută în casa refăcută din Vălenii de Munte cu întreaga familie. Pentru că era prea mică, în curând, în anul 1910, își va cumpăra în apropiere o altă casă mai spațioasă construită în stil tradițional popular, atestată documentar din 1833. Și acesteia i se vor adăuga încă două corpuri de casă în același stil pentru a putea adăposti numărul mare de copii al istoricilor (4 din prima căsătorie cu Maria Tasu și 7 din a doua căsătorie cu Ecaterina Bogdan) și mama acestuia, Zulnia Iorga.
Stabilirea lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte a coincis cu finalizarea în 1908 a construcției căii ferate Ploiești-Vălenii de Munte, continuată ulterior până la Măneciu. Calea ferată va duce la dezvoltarea localității și va ușura accesul celor care vor dori să vină la noul centru de cultură, înlesnind astfel acțiunea de propaganda națională a istoricului.
Imediat după amenajarea noii locuințe Nicolae Iorga a început transformarea localității patriarhale într-o “cetate a culturii”.
Prima institutie pe care o crea N. Iorga la Văleni era Tipografia, ridicata in perimetrul locuintei cumparate in 1907. Cu sprijinul material al unor prieteni (cel mai substantial de la A.C.Cuza – 1000 lei), prin subscriptie publica sau vanzarea unor actiuni , s-a inceput, in ianuarie 1908, strangerea sumei necesare pentru Tipografie. Contributia initiala a lui Nicolae Iorga a fost de 5.000 lei. Banii s-au adunat cu greu; ’’Neamul Romanesc’’ anunta periodic sumele. Astfel, aflam ca pana la sfarsitul lui ianuarie 1908 se stransesera 9.200 lei. Fiecare actiune avea valoarea de 25 lei, iar termenul de achizitie a lor era fixat la 15 martie 1908. Dar, cu tot entuziasmul initial, strangerea banilor se facea greu. In primele zile ale lui februarie 1908, se anunta strangerea a 12.325, peste doua saptamani 17.200, la sfarsitul lui februarie 20.200, la mijlocul lui martie 31.075. Cu unele exceptii, investitorii cumparau putine actiuni, dovada – cel mai probabil – a faptului ca proveneau din randul intelectualitatii cu venituri mici. Li se publicau numai initialele numelui, Nicolae Iorga precizand: ’’Nu se dau numele, pentru a-i feri de urgia politicianilor ’’.
Cum suma ce se calculase de la inceput a fi necesara pentru Tipografie, 100.000, nu s-a strans in termenul anuntat, vanzarea de actiuni s-a prelungit, noua limita fiind 1 aprilie 1908. Pana la sfarsitul lui martie se ajunsese la 52.800. De aceea, termenul a fost din nou amanat. Ritmul nu s-a accelerat, la mijlocul lui aprilie ajungandu-se doar la 58.175 lei.
Mai mult, chiar si sumele ce trebuiau sa intre in mod curent in casa Tipografiei, acelea de la abonatii ziarului ’’Neamul Romanesc’’ erau stranse cu greutate.
Astfel, o posibila sursa de fonduri pentru ridicarea cladirii era si ea limitata. De altfel, pe 7 mai 1908, in ’’Neamul Romanesc’’ aparea o notita: “Abonatii nostri sunt rugati a-si aminti de plata ratei trimestriale ianuarie-aprilie, pentru a nu se intrerupe trimiterea’’. Cu toate aceste dificultati materiale, se va hotari inceperea efectiva a lucrarilor la cladirea Tipografiei; în paralel, vanzarea de actiuni urma sa continue. Se anunta convocarea ,pentru 28 martie 1908, a Adunarii Generale a actionarilor Societatii Cooperative pe actiuni ’’Neamul Romanesc’’, la locuinta lui Stefan Bogdan, din Bucuresti, str.Frumoasa 47, pentru redactarea Actului Constitutiv si a Statutului. S-a ales Consiliul de administratie: Nicolae Iorga, presedinte; A.C. Cuza, vice-presedinte; C.Sumuleanu; Stefan Bogdan; dr. Manicatide; G.G. Orleanu avocat; locotenent-colonel Mladian Manolescu. Printre cenzori se afla si Nicolae Banescu, viitorul bizantinist. Toate adunarile generale urmau a fi prezidate de Nicolae Iorga. Actul constitutiv a fost autentificat de Tribunalul Ilfov, sectia de notariat, cu nr. 3739/28 martie 1908. Titulatura inscrisa in acte era ’’Neamul Romanesc’’. Societatea cooperativa pe actiuni pentru comertul si industria de tipografie, editura. Capital social 100.000 lei. Bucuresti-Valenii de Munte. Statutele defineau scopul societatii in art. 2: ’’Scopul societatii este sa infiinteze ateliere tipografice, de cartonage, precum si sa editeze scrieri cu cuprins national si moral, putand face orice comert si alipi orice ramuri de industrie cu privire la dezvoltarea afacerilor de tipografie, cartonage si editura’’. Resedinta era la Bucuresti, iar atelierele la Valenii de Munte. Durata (art.4) era nelimitata. ’’Ea va functiona indata ce formalitatile de constituire vor fi terminate’’. Asadar, s-a creat portita pentru a se putea incepe constructia cladirii inainte de a se strange intregul capital. Era si o prevedere punitiva la adresa actionarilor, in art.8: ’’Membrii cari, prin manifestarea lor publica, ar aduce vreun prejudiciu material sau moral societatii, pot fi exclusi din societate printr-un vot al Consiliului de administratie’’. Conform art. 11, membrii Societatii erau obligati sa-si tipareasca lucrarile la Valenii de Munte. Primul bilant urma sa fie facut la 31 decembrie 1908.
Pana la primul razboi mondial, Societatea ’’Neamul Romanesc’’ a trecut deseori prin mari greutati financiare, ceea ce a obligat Tipografia sa accepte si lucrari fara legatura cu actul de cultura pus in slujba idealului national. In ’’Neamul Romanesc’’ din 11 mai 1908, pentru prima data se includea o reclama pentru Tipografie: se anunta ca aceasta executa orice lucrari specifice – registre de evidenta contabila, carti de vizita, toate ’’la preturi scazute ’’. Actionarii nu au avut nici un castig material de pe urma Tipografiei, ceea ce-l punea pe Nicolae Iorga, ca initiator al Societatii, intr-o postura jenanta. In 1913 se va ajunge, datorita lipsei banilor, ca Tipografia sa-si plateasca datoriile cu carti, atunci cand creditorii acceptau. Inrolat ca voluntar in armata – in timpul celui de-al doilea Razboi Balcanic – pe 11 iulie 1913, Nicolae Iorga este constrans sa-i scrie Ecaterina Iorga: ’’Inchide Tipografia, platind ce poti’’. Unii scriitori se aratau intrigati de excesiv de redusele drepturi de autor pe care le primeau. Ion Agarbiceanu obtinuse numai 50 lei si 150 de exemplare din cele publicate de el la Valenii de Munte – In clasa culta si Doua iubiri .
Toate acestea l-au facut pe Nicolae Iorga, in mai 1914, sa ia toate pierderile banesti asupra sa si sa transforme Societatea pe actiuni intr-o intreprindere personala. In acest sens gasim un anunt in ziarul “Neamul Romanesc” din 6 iulie: “Prin aceasta se aduce la cunostinta ca Societatea cooperatista “Neamul Romanesc”, conform deciziei luata in Adunarea din 25 mai, este dizolvata, trecand Tipografia ca debitoare a foii “Neamul Romanesc”. Deci actionarii nostri sunt rugati a ne instiinta daca voiesc ca actiunile d-lor sa fie trecute drept abonamente la aceasta foaie, daca voiesc a lua carti pentru actiuni, sau doresc sa li se rasplateasca in numerar, ceia ce se poate face treptat intr-un termen cat mai scurt’’.
Inainte de a se strange cei 100.000 lei care urmau a forma capitalul Societatii “Neamul Romanesc”, a inceput constructia cladirii Tipografiei, s-au adus masinile, au fost recrutati lucratorii. La 12 aprilie 1908, “Neamul Romanesc” anunta ca toata corespondenta ziarului trebuie sa fie trimisa, din acel moment, la Valenii de Munte, “unde se așezau Directia, Redactia si Administratia”. In primul numar al ziarului tiparit la noua adresa, cel din 24 aprilie 1908, gasim precizarea ca aparitia a fost intarziata, “fiind impiedicati de mutare”. Tot aici ii indica pe primii lucratori ai Tipografiei: ’’Acest numar este lucrat in atelierul “Neamul Romanesc” de M.C. Stefanescu, sef al atelierului si Mircea Florescu, Constantin Onciu, Nicolae Stroila, Petre Minculescu, lucratori zetari; Carol Breze, masinist”. Catva timp, pe frontispiciul ziarului va fi indicat ca loc al aparitiei tot Bucurestii. La inceputul lui mai 1908, Nicolae Iorga anunta un program ambitios de tiparituri, “in forma atenta, aleasa si ingrijita”, in primul rand operele clasicilor literaturii romane.
Inaugurarea oficiala a Tipografiei “Neamul Romanesc” era proiectata pe 21 mai, intr-o zi de joi, de Sfintii Constantin si Elena. Se presupunea ca vor dori sa participe multi din afara Valenilor; de aceea, ziarul “Neamul Romanesc” anunta: trenul din Ploiesti pleaca spre Valenii de Munte la ora 10 dimineata si ajunge la destinatie intr-o ora si jumatate; dupa amiaza, la intoarcere era tren la ora 16. Iar cei care doreau sa sarbatoreasca pe indelete evenimentul, la cele “doua restaurante bune si ieftine”, aveau un alt tren la ora 6:40 dimineata urmatoare .
Gasim o larga relatare a festivitatii de inaugurare a Tipografiei in “Neamul Romanesc” din 21 mai 1908. Includea și o prezentare a noii institutii: jos atelierul de cules si masina miscata de un motor cu putere de trei cai; erau un sef de atelier si cinci lucratori, carora li se mai adauga Gheorge Pascu si Stefan Manole. La etaj era legatoria unde lucrau patru fete din Valeni, conduse de Al. Nicolau. Tot aici, mai erau: o camera pentru contabilitate si una pentru administratie. Festivitatea a avut loc in prezenta primarului, Simion Pisau, a multor valenari si cativa oaspeti de afara. In grupul acestora din urma erau intelectuali din Ploiesti, studenti bucuresteni de la Societatea “Miron Costin”, ofiteri, profesori din Bucuresti si Iasi, avocati si pictorul D. Stoica. Dupa slijba religioasa si inaugurarea propriu-zisa, la masa festiva au tinut discursuri avocatul Livezeanu si Gh. Sion. Bineinteles, cel mai important a fost discursul lui Nicolae Iorga: “Noi, d-lor – spunea -, prin iubirea pe care o avem pentru Neamul romanesc, prin intelegerea adevaratelor lui nevoi, prin puterea de munca pe care o cheltuim pentru cultura lui menita sa biruiasca orice piedici i s-ar pune in cale, prin toate acestea suntem cel mai curat aur al Neamului nostru. D-lor, doua sunt materiile de care e nevoie pentru cladirea si impodobirea Neamului nostru: fierul muncii, care se gaseste jos, si pe care nu-l dispretuieste nimeni si inaintea caruia ne inchinam, si noi, aurul culturii care straluceste deasupra acestei constructii de fier. Pentru fierul taranimii, pentru aurul culturii romanesti, ridic paharul mieu”. Si parafraza zicala lui Miron Costin – “Nu sunt vremurile sub carmuirea omului, ci bietul om sub vremi’” – zicala pe care politicienii o foloseau drept scuza pentru pacatele lor: “Cladirea aceasta, toata opera aceasta ni dovedeste un lucru: nu bietul om se afla supt carma vremii, ci omul vrednic se afla mai presus de vremile sale”.
Din foarte multe locuri s-au trimis telegrame de felicitare si de sustinere a noii institutii culturale: Botosani, Iasi, Bucuresti, Ploiesti, Targu-Jiu, Craiova. De la Iasi, A.C.
Cuza, care nu putuse ajunge la Valeni, scria: ’’Tipografia ce inaugurati astazi este facuta cu banii saracilor, bani munciti si bani curati. Temelia pe care ea se inalta este o temelie de jertfa curata si o dovada de trainicie a ei. Sa traiasca, deci, toti acei cari cu gandul curat au intemeiat-o, iar dumneavoastra nu va dorim alta, decat zile multe si bune, spre a vedea devenind, cu vremea, Tipografia care sa simbolizeze miscarea intregului Neam romanesc’’. Telegrama era semnata si de V. Mihailescu, D.N. Ciotori, Neagoe Popea, Nicolae Velichi. Cele mai interesante mesaje de sprijin veneau de la romanii din teritoriile ocupate, dovada a faptului ca acestia intelesesera rostul principal al infiintarii Tipografiei.
De la Budapesta se telegrafia: ’’Dorim izbanda stradaniilor si sa prinda pilda buna!’’; printre semnaturi erau dr. Cristea (viitorul Patriarh Miron Cristea), Romulus Cadea (viitor profesor universitar), Ion Stanciu, Petre Bucsan, Ion Suciu – toti cu un rol important in lupta pentru Unire. De la Cernauti se telegrafia in numele Societatii Studentesti ’’Dacia’’. Tot de acolo, Societatea ’’Junimea’’ telegrafia: ’’Omagiile noastre neobositului luptator. Tipografia <<Neamul Romanesc>> sa aduca roadele dorite de toata suflarea’’. Chiar si un student roman din Heidelberg, Cantuniari, transmitea un salut entuziast.
Tipografia i-a adus lui Nicolae Iorga multumirea primei sale realizari, primul asezamant cultural, din Valenii de Munte. Era inceputul unui sir intreg de astfel de institutii, care, toate, vizau si un scop national. Amintindu-si momentul, peste un sfert de veac va scrie: ’’O multamire care nu se poate rosti prin cuvinte-mi cuprindea trupul si sufletul intreg. Solemn, impresionat, curierul fara uniforma aducea in acest loc departat de vuietul politicei bucurestene maldarul de corespondenta al ziarului mieu. Inaugurarea mi-a adus pe toti prietenii. Gustam mandru ciudata simfonie pe care o facea motorul american cu detonatie, ale carui pacaieli le ascultam, le pandeam cu grija si de la distanta in plimbarile mele si uruitul greoi al rangelor de fier din cele doua masini luate in parte pe datorie si din care una, in viata si astazi, poarta data razboiului pentru Independenta ’’.
Pentru contributia la infaptuirea dezideratului unitatii politico-statale, care era telul principal al actiunilor lui Nicolae Iorga pana in 1918, Tipografia ’’Neamul Romanesc’’ din Valenii de Munte avea doua sarcini esentiale: tiparirea publicatiilor periodice conduse de istoric; tiparirea cartilor acestuia, a unor opere literare si stiintifice romanesti de valoare.
Atat periodicele, cat si cartile erau raspandite apoi in țară, si in imperiile vecine, indeplinindu-si astfel rolul national.
La Valenii de Munte s-au tiparit mai multe publicatii periodice. Ziarul ’’Neamul Romanesc’’ a fost imprimat aici din 13 aprilie 1908, conform lui Barbu Theodorescu.
Insa, prima mentiune in acest sens, inclusa chiar in ziar, dateaza din 24 aprilie 1908. Avea aparitii saptamanale, apoi bisaptamanale si trisaptamanale. La sfarsitul lui 1908, pe 25 decembrie, apare primul numar din ’’Neamul Romanesc Literar’’, avand si o explicatie: ’’El n-are partid literar, n-are sagetatori, n-are mandarini si bonzi, si n-are Dalai-Lama. Pentru placerea si invatatura publicului, tiparim numai articole, poezii si nuvele care sa-i poata folosi. Iar, ca norma, avem una singura, de care nu m-am despartit niciodata: Exprimarea sincera a sufletului romanesc in forme de adevar’’. La inceput a avut aparitii lunare, apoi saptamanale. De asemenea, va fi publicat ’’Neamul Romanesc pentru Popor’’, avand drept destinatari in special taranii. Aparitia celor trei a fost corelata in 1910: ’’Neamul Romanesc’’ aparea zilnic, doua fiind exceptiile – miercurea, cand aparea in locul lui ’’Neamul Romanesc pentru Popor’’ si sambata, cand aparea ’’Neamul Romanesc Literar’’. Pana la primul razboi mondial, publicatia politica a avut o singura intrerupere majora a aparitiei: de la 5 iulie la 20 august 1913, datorita implicării istoricului in cel de-al doilea razboi balcanic. Tot la Valenii de Munte au fost publicate mai multe calendare anuale: ale Ligii Culturale, ale ’’Neamului Romanesc’’. In ianuarie 1913, in locul ’’Neamului Romanesc Literar’’, care-si incetase aparitia pe 25 noiembrie 1912, va apare revista literara ’’Drum Drept’’. Aceasta din urma se va contopi cu revista ’’Ramuri’’ din Craiova; din ianuarie 1915 vor apare sub o redactie comuna, condusa de Nicolae Iorga, sub numele de ’’Drum Drept’’.
