Întregire

Pe vremea când eram „un tânăr frumos și subțire, foarte palid” (vorba poetului), de fiecare dată când răsfoiam un album de artă, orgoliul meu de stătător degeaba în fața șevaletului mă voia reprodus fie și pe muchia, dacă nu în interiorul albumului. Dezamăgit, întorceam și ultima filă bombănind   pe fiecare dintre cei prezenți în album, găsindu-le stângăcii, beteșuguri, neîmpliniri stilistice.

Cu timpul am înțeles că nu agoniseala de premii și distincții, nu prezența în cataloage și albume te fac pictor, ci trăirea pe de-a-ntregul în fața șevaletului și, dacă se poate, un dram de noroc.

Într-una din zile, o zi fără nimic special în fila calendarului, împiedicându-mi pașii prin târgul de vechituri, observ pe taraba ponosită a unui vânzător de „antichități” un micuț, discret catalog de la una din expozițiile mele. Văzându-mă interesat, tarabagiul mi-a cerut un preț care ar fi putut acoperi toată marfa lui, ba chiar și un mic câștig care să-i justifice ziua de târg.

M-am lansat într-o nesfârșită negociere (umilitoare pentru mine, enervantă pentru vânzător), astfel că până la urmă „omul de afaceri” a cedat, iar eu am plecat victorios cu micuțul meu catalog. Îl deschid nerăbdător, din mers și descopăr pe coperta interioară o dedicație emoționantă, care m-ar fi cucerit și pe mine dacă nu aș fi fost chiar eu autorul: „Domnului …, această frântură de suflet. Cu prețuire, Florin Șuțu. 1 Decembrie, 2007. Ave!”

Iată cum frântura mea de suflet, după ce a poposit un timp pe tarabă, s-a întors la mine, întregindu-mă.