Învățătoarea basarabeancă Elena Alistar, prima femeie româncă membră a unui for legislativ (parlament)

eaSe împlinesc 100 de ani în 2017 de când o femeie româncă a acces într-un parlament. Elena Alistar (n. 1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia – d. 1955, Pucioasa), a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis printre altele și Unirea Basarabiei cu România. Din păcate, următoarele femei românce vor putea ajunge în forul legiuitor abia după 30 de ani de la această premieră a Elenei Alistar.

Fiică a preotului Vasile Balan şi a Elisavetei, a făcut şcoala primară la Congaz, judeţul Cahul, apoi Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău (1882 – 1890). Devenită învăţătoare, a predat, în perioada 1890 – 1906, în şcoli din localităţile Văleni, Roşu, Zărneşti şi Rezeni, unde s-a stabilit împreună cu soţul ei, preotul Dumitru Alistar.

Între 1909 – 1916, cu sprijinul lui Constantin Stere, preşedintele Ligii Naţionale a Românilor, a urmat Facultatea de Medicină de la Iaşi. Militează pentru unirea Basarabiei cu România, publicând o serie de articole în presă şi organizând un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut. Arestată pentru „activitate naţionalistă”, la 19 august 1914, este închisă pentru 45 de zile la Chişinău.

Eliberată din lipsă de probe, se retrage la Iaşi, unde este mobilizată ca medic pe front (1916). Participă la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc în aprilie 1917, reprezentând fracţiunea „Blocul Moldovenesc”. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România.

Elena Alistar avea o fire dârză, hotarâtă şi o preocupare deosebită pentru cei rămaşi acasă. Aptitudinile sale speciale şi le-a manifestat în repetate rânduri: drept exemplu putem lua activitatea ei publicistică. În articolele publicate promova ideea de Unire a guberniei Basarabia cu România.

În octombrie 1917 a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, mandat exercitat în perioada 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. Într-un discurs ţinut la 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa nehotărâţilor prin cuvintele „acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim…! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire”. După unire a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică.

A fondat Liga Culturală a Femeilor şi Gruparea Femeilor Române din Basarabia. A activat în Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, condusă de Alexandrina Cantacuzino. La 28 iunie 1940, când Basarabia a fost anexată Rusiei Sovietice, s-a refugiat în România, stabilindu-se mai întâi la Iaşi, apoi la Pucioasa. Pentru activitatea ei a primit distincţiile Ordinul „Ferdinand I”, „Meritul Sanitar” clasa a II-a pentru combaterea holerei (1913), „Bărbăţie şi credinţă” (1913), „Răsplata Muncii”, clasa I.

După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iași este arestată de regimul comunist și trimisă la Pucioasa, județul Dâmbovița unde a și decedat în 1955. Rămășitele pământești i-au fost aduse în 1963 la Cimitirul Bellu din București în cavoul familiei Isanos.

Elena Alistar îşi rezuma crezul astfel: „Trebuie ca orice fiinţă omenească să-şi aducă obolul ei de muncă, inimă, de suflet, de fiinţa lui şi chiar viaţă, pentru ca să contribuie cât de puţin la realizarea aspiraţiilor”.

Iată amintirile Elenei Alistar despre ziua de 21 noiembrie 1917, ziua în care are loc prima şedinţă a Sfatului Ţării: “Neştearsă va fi în memoria mea această zi sfântă. De dimineaţă, toate străzile erau pline de norod. (…) La ora 12 a avut loc şedinţa solemnă, sub preşedinţia dlui N.N. Alexandri, cel mai în vârstă dintre deputaţi. Când d-sa a pronunţat cuvintele: «Declar prima şedinţă a Sfatului Ţării deschisă», domnia sa a vărsat şiroaie de lacrimi împreună cu aproape tot auditoriul. (…) Cu drept cuvânt se poate zice că fiecare a simţit atunci că în sufletul său a intrat însuşi Dumnezeu. (…) Ne găseam înconjuraţi de o mulţime de armată rusă, bolşevică, care în orice moment ne puteau distruge”. Este şi motivaţia pentru care paşii se vor face încet şi cântărit. Mai întâi, pe 6 decembrie 1917, Basarabia se proclamă «Republică Moldovenească în federaţie cu Marea Republică Rusă». Era o formă de adormi ochiul vigilent al Rusiei, în vreme ce soldaţii basarabeni se reorganizează într-un Regiment moldovenesc, care să apere ţara. Independenţa – întâmplător sau nu – avea să fie proclamată pe 24 ianuarie 1918. Iar “Unirea Basarabiei cu Patria Mumă”, la 27 martie 1918. Restul e pagină de istorie, scrisă, rescrisă, citită şi răscitită, de 95 de ani încoace…

În istoria Basarabiei au existat personalităţi care au demonstrat, în clipele cele mai grele, capacităţi extraordinare, tot ele au dominat opinia publică cu o modestie iesită din comun. Un exponent veritabil al acestei cohorte a fost unica femeie membru al Sfatului Ţării, Elena Alistar.