Ipostaze benefice ale femeii în societatea românească: Maica Smara

În lungul şir al oamenilor de excepţie pe care oraşul Târgovişte i-a dăruit ţării, Smaranda Gheorghiu ar ilustra cel mai bine gloria figurilor pitoreşti ale istoriei locale şi naţionale, din a doua jumătate a secolului al XIX – lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, prin gândirea, prin activitatea şi scrierile ei. Târgoviştea interbelică, era un oraş pitoresc cu case înconjurate cu multă vegetaţie, străzi cu o linişte austeră şi localnici care se cunoşteau destul de bine. Oraşul patriarhal îşi trăia atunci o anume poezie care se va risipi în preajma celui de-al doilea război mondial. În acest cadru complex, cultura târgovişteană cunoaşte, imediat după încheierea războiului, o afirmare rapidă, înscrisă în sfera culturii naţionale ce înregistrează acum cea mai amplă dezvoltare din evoluţia sa de până la această dată.

Monarhia nu însemna numai distincţie şi rang care pătrundea în România prin familia habsburgică şi înrudirile casei regale cu multe familii regale din Europa, însemna în primul rând deschidere şi liberă circulaţie în Europa. Este perioada când mai toţi artiştii, fie în domeniul artei plastice, fie muzicieni, dar şi literaţi, studiază în străinătate, tinere talente sunt încurajate şi primesc burse.Viaţa publică ajunge să capete un aer occidental, iar nevoia de locuri şi localuri unde să se poată discuta, comunica, în modul cel mai atrăgător, inteligent şi benefic, de aceea, devine evidentă, așa că se deschid cele mai luxoase restaurante – loc de întâlnire a celor mai înzestrate talente. Exista un mănunchi de intelectuali de geniu, care deschideau drum unor tinere talente de a vedea străinătatea, de a capta din ceea ce oferea aceasta, pentu a-şi dezvolta însuşirile şi a se manifesta apoi cu întreaga capacitate.

Aşa s-a întâmplat şi cu Smaranda Gheorghiu, personalitate de frunte a intelectualităţii târgoviştene; ea fost înainte de toate, un om al şcolii, care printr-o activitate laborioasă a contribuit la definitivarea unor forme specifice ale învăţământului şi educaţiei în România, un militant neobosit pentru poporul său, un model de muncă şi de dăruire, de voinţă şi energie demn de urmat pentru aceste vremuri blazate, afirmând, în acelaşi timp, spiritualitatea şi specificul naţional în cadrul culturii europene.

Smaranda Gheorghiu a întrupat cu succes cel puţin cinci ipostaze benefice ale femeii în societate, în două dintre ele fiind considerată pionieră: femeia-mamă, femeia-pedagog, femeia-scriitor, femeia-intelectual, femeia-soldat, fiind caracterizată de Nicolae Iorga, ambasadoarea culturii româneşti1 .În articolul de faţă doresc punerea în valoare şi lumină a personalităţii şi a activităţii Smarandei Gheorghiu. De asemenea doresc astfel să schiţez traseul său biografic şi profesional, urmărind mai multe paliere: cel didactic, literar şi cultural.Descendentă dintr-o familie veche de boieri cu educaţie aleasă, s-a născut în anul 1857 la Târgovişte, scaun de strălucită domnie a Basarabilor, vechea capitală a Ţării Româneşti, cetatea celor 33 de voievozi, locul natal al multor scriitori dâmboviţeni precum: Coresi, Ienăchiţă Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Ioan Al.Brătescu-Voineşti, Grigore Alexandrescu. Este  primul copil din cei paisprezece, dintre care au supravieţuit doar zece.

Tatăl său a fost Niţă Andronescu, mare proprietar de moşii şi vii, prefect al judeţului, luând parte la mişcarea paşoptistă de redeşteptare naţională. Mama sa era Alexandrina Vlădescu, sora generalului Vlădescu, mareşal sub domnia lui Carol I. Mama a rămas în amintirea Smarandei ca o femeie harnică şi energică. Tot de la ea a moştenit scriitoarea şi pasiunea voiajului, căci Alexandrina Andronescu a avut ocazia să călătorească mult prin lume, vizitând neobosită muzeele din Austria, Italia, Franţa şi relatând apoi celor din familie despre minunăţiile văzute. Ambii părinţi proveneau din familii boiereşti cu renume, însă căsătoria acestora nu a stat sub semnul fericirii şi al respectului, rămânând în amintirea scriitoarei ca o copilărie tristă, marcată de violenţă şi tensiune. Au fost nişte ani frumoşi, dar nu complet lipsiţi de griji, căci Smaranda, cea dintâi născută în familia lui Niţă şi Alexandrina Andronescu, a devenit curând, în mod inevitabil, mâna dreaptă a mamei, în creşterea celorlalţi copii şi în rezolvarea unor treburi gospodăreşti.

Nici una dintre marile familii târgoviştene ca Fusea, Brăteştii, Alexandreştii, Voineştii, în care s-au născut cunoscute personalităţi politice şi culturale, n-a ajuns la performanţa de a da oraşului şi ţării atâţia urmaşi vrednici de faima înaintaşilor, prin realizările lor profesionale, prin cultura lor, prin activitatea pe tărâm social-obştesc.Urmaşă demnă a marelui fabulist Grigore Alexandrescu, o flata cel mai mult înrudirea cu poetul, mărturisind „sunt nepoata celui care a visat pe ruinele Târgoviştelor2. De altfel, Smaranda Gheorghiu îi va acorda scriitorului dâmboviţean, o atenţie deosebită realizând ample studii asupra vieţii, activităţii şi operei sale.Încă din copilărie gustul pentru istorie şi cultură i-a fost cultivat de primii dascăli, primind primele buchii de la popa Vasile, „la şcoala de la Curtea Domnească, lângă mormântul Domniţei Elena  Matei Basarab”3. Cursurile se desfăşurau în cadrul Bisericii Mari Domneşti, unde nuiaua era toată explicaţia şi toată pedagogia. O găsim elevă a acestei şcoli începând din anul şcolar 1864-1865, înscrisă în catalogul clasei I, cu 50 de eleve. Smaranda Andronescu a absolvit Şcoala Primară de fete, în vara anului 1870, cu calificativul Bine la toate obiectele şi terminând clasele primare cu atestatul de absolvire ca elevă eminentă. Cunoştinţele dobândite au fost într-adevăr temeinice, după cum o va dovedi activitatea viitoare a elevei. A urmat apoi cursurile la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti – unde se instruiau fetele din cele mai bune familii – școală care funcţiona la vremea aceea pe lângă turnul Colţei, la Palatul Filipescu – unde termină patru clase gimnaziale cu premiul I, remarcându-se cu rezultate deosebite. În formarea personalităţii Smarandei Andronescu, elevă cu rezultate onorabile la învăţătură şi conduită, anii petrecuţi în Bucureşti s-au resimţit din plin.

Viaţa „i-a arătat colţii”4, după spusele ei, prea timpuriu: ea se căsătoreşte din iniţiativa părinţilor, fără a fi întrebată, cu profesorul George Gîrbea, cel care a înfiinţat gimnaziul din oraşul Târgovişte, un om de o excepţională cultură, care o sprijină foarte mult în a se dedica scrisului şi în a-şi publica lucrările. În cei zece ani, cât a durat căsnicia, Smaranda a profitat enorm de pe urma vastei biblioteci a soţului ei, pe care a citit-o în întregime. A avut ocazia să întâlnească pe unii din scriitorii de frunte ai vremii: Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă.

Scriitorul şi profesorul Petre Ghe. Bîrlea, în scrierile sale despre Smaranda Gheorghiu, vorbeşte despre un adevărat cenaclu, ”în „seratele” cum le numea poeta”5, frecventat de toată elita scriitorilor din aceea perioadă, unde erau vizitaţi de numeroşi musafiri – scriitori, pictori, muzicieni, ziarişti, profesori, prieteni apropiaţi şi cunoştinţe ale soţului Smarandei, unde, întâlnindu-l pe Eminescu, acesta i-a apreciat mult scrisul şi a îndemnat-o să continuie. Şcoala nu i-a umbrit talentul de scriitoare, ci i l-a stimulat. Marele Eminescu – şi el pe atunci inspector şcolar – a căutat s-o cunoască numai după ce dăscăliţa de neam mare Smaranda Gheorghiu aruncase critici sceptice şi necruţătoare ale vremii în primul său volum, căruia aveau să-i urmeze, într-o minunată înșiruire de perle, alte zeci de lucrări de o factură pe cât de originală şi proprie, pe atât de vie şi cuceritoare. Pe atunci, Eminescu scria nemuritoru-i „Luceafăr”. Sufletul lui era scăldat de poezia mistică a numelui Sfintei Fecioare Maria, simbol al nemărginitei mări. Volumul Maicii Smara, avea titlul „Din pana suferinţei”. Cu puterea de viziune pe care o au geniile, Eminescu a văzut în poezia tinerei şi scânteietoarei institutoare însăşi suferinţa morală, tragica chinuire spirituală a neamului său, acea mare moartă a analfabetismului şi ignoranţei peste care un suflet iluminat încearcă să arunce lumina culturii şi a credinţei, dar mai ales a marii sale sensibilităţi. Sub străfulgerarea unei inspiraţii, Eminescu i-a făcut cel mai mare dar pe care-l poate oferi un poet ca el: numele literar, pseudonimul, care avea să capete un strălucit renume şi peste hotare. De ce nu i-a zis „Mara” ci „Smara” ? Pentru că în mod mistic, prin acel „S”, care se pune înaintea numelor sfinte, voia să-şi arate cultul admirativ pentru sufletul tânăr care se consacrase cu un entuziasm cu adevărat spiritual benefic ţării sale. Acest sentiment de veneraţie avea să-l consfinţească mai târziu însuşi poporul, care la noi consacră adevărata sfinţenie, rostind numele din ce în ce mai iubit - Maica Smara - cu aceeaşi iubire cu care rosteşte doar numele sfânt al Prea Curatei Maici a Domnului. Anturajul cultural al poetei îi va antrena şi modela tânăra conştiinţă, pregătind-o pentru viitoarele realizări. Pseudonimul „Maica Smara” este atribuit de amicii ei, Mihai Eminescu şi iubita acestuia Veronica Micle, cei care frecventau cenaclul literar condus de Smaranda Gheorghiu, ea fiind prietenă şi confidentă a Veronicăi. Pe Veronica Micle o cunoscuse în Casa Aureliei Polizu, verişoara Smarei, iar pe Mihai Eminescu, pe când se afla în redacţia ziarului „România Liberă”. Smara a avut ocazia să afle mai multe amănunte din viaţa celor doi. Cunoscută datorită bunătăţii şi sacrificiului său, deşi tânără, poeta umbla îmbrăcată în haine negre, ca o călugăriţă. Smaranda fusese lovită de necazuri și petrecea mult timp prin biserici şi mănăstiri; din dificultatea de a-i  rosti numele în totalitate, porecla s-a transformat în renume şi pseudonim literar.

Maica Smara a îmbrăţişat din cea mai fragedă tinereţe, datorită râvnei sale şi a pregătirii neîntrerupte, minunata profesiune de institutoare, reuşind la examenul de admitere prima din mulţimea de candidaţi. Activitatea de institutoare şi-o desfăşoară mai întâi la Sinaia, fiind numită învăţătoare – o adevărată şi strălucită promotoare a pedagogiei naţionale. Ea considera că şcoala este întotdeauna o „ucenicie, care îţi răpeşte timp, energie, jertfă, oferindu-ţi în schimb sentimentul datoriei împlinite”6.

Pentru Smaranda Gheorghiu, urmează însă o perioadă dificilă din viaţa sa, căci se va despărţi de profesorul şi poetul George Gîrbea, recăsătorindu-se pe data de 8 septembrie 1894 cu Petre Gheorghiu. La un an după căsătoria cu căpitanul Petre Gheorghiu, Smaranda, va rămâne o femeie văduvă cu două fetiţe: Zoe din prima căsătorie, şi Magdalena.Mărturiile privind activitatea pedagogică a Smarandei Gheorghiu, arată un traseu deschis al acesteia; şi-a început cariera la Sinaia, după un timp a coborât munţii în ţinutul petrolului, la Ploieşti, unde colaborează la revista Şcoala Română, debutând ca gazetar, înconjurată de personalităţi culturale reprezentative, şi unde iniţiază  strângerea de fonduri pentru realizarea unui bust în memoria bunei sale prietene, Veronica Micle, bust pe care îl va dona Ateneului. Apoi se va transfera la Bucureşti, unde va preda la Şcolile: Ferdinand I, Petrache Poenaru, Silvestru şi Polizuunde a rămas până la sfârşitul vieţii, fiind o descăliţă ideală.

Femeie cu o cultură superioară, s-a impus ca un excepţional pedagog şi educator, luptând împotriva mentalităţii retrograde de atunci în ce priveşte învăţământul, ajungând până la funcţia de inspector şcolar, arătând un interes deosebit pentru manifestările interne şi internaţionale. În calitate de inspector şcolar, a adus numeroase inovaţii sistemului de învăţământ, printre care: asistenţă şcolară, cursuri în aer liber şi expoziţii.

Activitatea şcolară a desfăşurat-o cu multă dragoste de elevi, iar pentru educaţia acestora, ea a tipărit poveşti şi învăţăminte morale şi educative, de care la acea vreme era mare lipsă: A.B.C. – un abecedar ilustrat, Anicuţa - istorioară pentru copii, Corbul cu pene de aur - feerie în versuri, Mătuşica Diţa – poveste moralizatoare, Stâlpi de pază, Spade strămoşeşti. Şi-a practicat profesia cu dăruire faţă de elevii săi. Institutoarea Smaranda Gheorghiu introduce uniforma în şcoli şi luptă pentru acordarea prestigiului necesar unor obiecte de studiu în şcoală care până atunci doar figurau în program: cântatul, gimnastica, desenul. Printre preocupările sale legate de studiul portului şi al artei cusăturilor populare şi ca o firească împlinire a crezurilor sale pedagogice şi a funcţiei instructiv-educative pe care o îndeplinea ca institutor, dar şi ca o conturare a firii sale de româncă, încă din 1893 cerea prin revista întemeiată de ea „Altiţe şi bibiluri”7. schimbarea programelor de studiu pentru învăţământul primar urban, deoarece erau foarte depăşite. În această revistă pe care o fondează, Smara vorbeşte de tradiţiile portului popular, ale artei torsului şi a ţesutului, insistând totodată pentru păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor legate de creaţia populară. Era susţinătoarea introducerii atelierelor în şcoli, unde elevii să efectueze lucrări practice pentru a deprinde o meserie. Smara îndrumă părinţii să ţină seama de aptitudinile copilului în alegerea profesiunii lui. Presa vremii menţionează aceste nobile preocupări ale Smarandei, nu numai în ţară dar şi în străinătate.Aşa se explică invitaţia, ca o recunoaştere a prestigiului de care se bucura, de a participa la Congresul Internaţional de şcoală în aer liber, ţinut în Belgia, în primăvara anului 1931. Reprezentantă ţării noastre, a vorbit la acel congres, despre realizările învăţământului românesc, făcând o comunicare despre şcolile româneşti în aer liber,  şi o alta despre şcolile froebeliene din ţară, iar datorită meritelor ei a fost aleasă în comitetul internaţional al acestei instituţii, atrăgându-şi laude meritate din partea presei locale. Şcoala propusă de Smaranda Gheorghiu a fost recunoscută de ştiinţa pedagogică internaţională; ea a vizitat aproape toate capitalele Europei, asumându-şi rolul de misionar de stat şi străbătând lumea în nelipsita-i fustă neagră, lungă, combinată cu bluza tradiţională – ie românească şi maramă în fir de borangic. Membră de onoare a multor societăţi culturale, la Conferinţele şi Congresele susţinute, şi-a putut forma o viziune amplă asupra învăţământului, neobosind să vorbească forurilor avizate despre lucrurile benefice, despre performanţele întâlnite şi stăruind cu înverşunare pentru aplicarea lor în sistemul de învăţământ românesc.Manifestându-se ca exponentă a mişcării feministe şi pentru pace în lume, spirit pacifist, angajată activ în problemele social-economice şi politice ale vremii, Smara făcea parte din comitetele de organizare ca vice-preşedintă a primului Congres Internaţional al Uniunii Universale a Femeilor din Paris, din anul 1900, care mai târziu, în 1904, organiza Expoziţia Universală de la Saint – Louis, din Statele Unite.Recunoscută prin iniţiativele pe plan cultural, Smara este membră a unor societăţi literare, unde scriitoarea a activat cu dăruire pentru afirmarea spirituală a României pe plan mondial prin recunoaşterea valorilor de ansamblu, specifice istoriei şi culturii naţionale. A fost prima femeie al cărei glas a răsunat sub cupola Ateneului Român. Cuvântarea familiară, în stil de improvizaţie, curajul şi avântul, căldura glasului ei, dovedeau că era născută pentru tribuna de unde va vorbi despre Târgovişte8, o dovadă vie de recunoaştere a rolului importanţei istoriei meleagurilor unde s-a născut: ”A vorbi despre Târgovişte înseamnă a poseda acea tainică putere de gândire, acele vaste cunoştinţe despre trecutul ei …, a vă înfăţişa cele trei veacuri de mărire în care vechea capitală a ţării, Târgoviştea, străluci de cea mai mare slavă…. sub zidurile căreia s-a păstrat atâtea veacuri, libertatea, datinile şi credinţele neabătute ale poporului nostru…”9.

Smara este mesagerul tradiţiilor moştenite de veacuri, surprinzând rolul politic şi cultural al oraşului natal. În concepţia sa istorică, trebuia să se păstreze fiecare părticică,”spre a povesti la feciori de feciorii noştri, gloriosul trecut al strămoşilor lor”10,  amintind de „locul unde au trăit Coresi, Văcărescu, Eliade, Cârlova şi Grigore Alexandrescu…, unde se află ţărâna mai multor voievozi ai ţării şi ţeasta celui  mai genial dintre dânşii, acel viteaz Mihaiu, care a conceput şi a realizat ideea unirii tuturor românilor sub un singur stindard11.Evocând memoria marilor personalităţi istorice ale neamului românesc, „ţinea în permanenţă vie ideea unirii românilor din Transilvania şi Bucovina prin congrese,conferinţe, întruniri publice”12. Este cunoscut interesul manifestat faţă de revoluţionarul Tudor Vladimirescu, pe care îl consideră drept „un mare martir al redeşteptării naţionale”, figură clasică unică”13. Ca membră a Asociaţiunii române pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor, participă la Congresul de la Târgovişte din 22-25 septembrie 1911, unde conferenţiază despre controversata problemă a morţii lui Tudor Vladimirescu, urmând a ridica în memoria revoluţionarului român un monument comemorativ, care să marcheze locul morţii acestuia. În timpul vieţii, Smara i-a vorbit deseori fiicei sale Zoiţa pe un ton pesimist despre eforturile depuse în aflarea informaţiilor cu privire la dispariţia marelui Erou martir al redeşteptării naţionale, Tudor Vladimirescu, dedicându-i şi un poem în anul 1911:

„ Martir al libertăţii din cer azi ne priveşte

Şi inima ne –aprinde, ne’nalţă, ne-oţeleşte;

De sentimente o umple, frumoase, mari şi noui

Precum ştii că avut-au ai Jiului eroi!

Pandurii, tu martire, cu sufletu-aţi luptat

Şi spinul, pălămida din ţară aţi spulberat!

……………………………………………………………..Smara

Cu ocazia inaugurării, în vara anului 1911, a monumentului care evoca memoria eroului de la 1821, Smaranda Gheorghiu va rosti în memoria lui aceste versuri încărcate de patriotism.

Fire hotărâtă, deschisă şi curajoasă, ea a îndemnat încă din tinereţe femeile, în cuvântările ţinute la Ateneu, precum şi în nenumărate alte conferinţe, rostite în ţară şi peste hotare, să iasă din cercul îngust al grijilor casnice, să înveţe o meserie, să citească, să lupte pentru câştigarea drepturilor lor. Este indignată de părerea unora, care spun că inteligenţa femeii este zero, iar locul pe care trebuie să-l ocupe este acela de a fi numai mamă şi soţie şi că ce se petrece dincolo de cei patru pereţi să n-o intereseze; drept pentru care, într-o conferinţă intitulată „Inteligenţa femeii14, ţinută la Ateneu, la 14 aprilie 1896, combate pe cei care spun că sunt slujbe şi dregătoriiîn care nu pot face faţă femeile: filozofi, militari, deputaţi, miniştri, senatori.

Maica Smara, a fost aceea care a ridicat întâia dată la noi problema urmăririi paternităţii, cerând modificarea codului civil. De asemenea este de admirat cu cât curaj se ridică de la tribuna Ateneului, împotriva dreptului de proprietate, într-o societate unde domneşte proprietatea privată.Educaţia tineretului este o problemă care o preocupă serios pe Smaranda Gheorghiu şi o dezbate în Conferinţa Feciorii şi fiicele noastre. Este pentru o educaţie sănătoasă în rândul familiei şi aceasta nu poate fi făcută decât atunci când învăţătura este strâns legată de viaţă. Critică educaţia dată copiilor în familiile bogate, atacă cu îndrăzneală obiceiurile acelor mame care lasă copilul pe mâna „madamelor”. Doreşte ca tineretul să fie pregătit în şcoli pentru a face faţă societăţii reale.

Oratoarea Smara Gheorghiu este cea mai dârză susţinătoare a ideii de pace între popoare în acele vremi, care, în calitate de vice-preşedintă a alianţei universale a femeilor pentru pace şi delegată a societăţii institutorilor din România, reprezintă ţara noastră la primul Congres al Păcii din 1900. În această calitate, rosteşte în capitala Franţei cel mai documentat discurs pentru pace cu titlul „Cărţile şcolare”15. Identifică în discursul ei condiția ca pacea să fie cel mai bun şi cel mai luminos far care să lumineze umanitatea, ca orice diferend să nu mai fie rezolvat prin războaie: tineretul să fie educat în acest sens. Patriot înflăcărat, e mândră de trecutul de luptă al ţării, e bucuroasă că România  s-a făcut mare şi frumoasă pentru a putea lupta mai eficient cu duşmanii externi. Însă doreşte ca lupta să se ducă şi în interior, împotriva inamicilor lăuntrici, împotriva slăbiciunilor, a viciilor şi a rănilor sociale. Cu mult curaj, Smara demască moravurile înaltei societăţi, ale politicienilor vremii în conferinţa Ranele noastre sociale, unde critică lipsa de caracter, corupţiile electorale, mita, falsurile, infidelităţile, căsătoriile contractate ca la mezat, moda, luxul, cancanurile.  Politicianismul este o boală de care s-au molipsit mulţi şi datorită căreia stagnează cele mai importante treburi ale ţării. Scoate apoi la suprafaţă, rând pe rând, toate plăgile societăţii, pe care le înfierează, propunând soluţii pentru vindecarea lor.Ca membră a Ligii culturale, activează cu suflet şi luptă ca Liga să devină un organism viu, care să-şi ducă activitatea făţiş, iar în discursul ţinut la Congresul Ligii culturale, face diferite propuneri pentru educarea copiilor în şcoli.În tematica conferinţelor primei femei-orator, un loc de seamă îl are prezenţa operelor literare ale unor scriitori şi poeţi de valoare, sau viaţa şi activitatea unor oameni iluştri. Presa vremii subliniază succesul deosebit al cuvântărilor Smarei Gheorghiu, iar conferinţele mai sus amintite sunt numai câteva dintre sutele ţinute de Smara cu diferite ocazii, în multe oraşe din ţară şi de peste hotare.

În ceea ce priveşte activitatea sa literară, ziarele vorbesc de peste patruzeci de titluri de cărţi şi de poezie. A publicat un mare număr de lucrări didactice foarte apreciate, operele sale fiind aproape exclusiv moralizatoare (artă cu teză); unele pot face faţă cu succes statutului de literatură feministă incipientă, condiţia femeii, pe lângă cea istorică, fiind tema predilectă. De asemenea şi lucrările didactice din învăţământ au fost apreciate, poeziile lirice şi cele patriotice, nuvelele, povestirile, romanele şi piesele de teatru. În cărţile realizate a pus suflet din sufletul său, a pus învăţătură în formă uşoară şi plăcută. Este autoarea cunoscutei poezii „Cântecul şcolarului” care începe cu versurile:

”Vine, vine primăvara,

Se aşterne-n toată ţara

Floricele pe câmpii,

Hai să le-adunăm copii.”16

Este cunoscută ca fiind una dintre primele scriitoare ale României, alături de prietena sa Veronica Micle, iar dintre operele sale se pot aminti următoarele volume: Din pana suferinţei -1888, Novele-1890, Veronica Micle, Viaţa şi operele sale-1892, Feciorii şi fiicele noastre- 1896, Inteligenţa femeii -1896, Schiţe din Târgovişte – 1898, Schiţe şi amintiri din Italia-1900, Calvar-1901, Doruri de ţară, Meseriaşii, la 24 ianuarie, Ispăşire-1905, Ţara mea- 1905, Conferinţe şi discursuri, Stâlpi de pază - 1906, Fata Tatii-1912, Băiatul Mamei- 1915, Spade strămoşeşti, Mosaicuri, Poezii, Domnul Bădină- 1931, Corbul cu pene de aur-1935, O româncă spre Polul Nord -1932, Dumitriţe brumate – 1937, Cântă Dorna -1939. În scrierile sale17 Smaranda Gheorghiu abordează toate genurile: liric, epic şi dramatic.

În ceea ce priveşte activitatea de jurnalist, Smara a colaborat la multe ziare şi reviste din ţară şi străinătate, debutând în 1889 la Adevărul, Convorbiri literare de la Iaşi. Dovedeşte practic multiple preocupări în domeniul artei, cum ar fi: pictura, sculptura, teatrul, opera, monumentele istorice, expoziţiile, apariţiile editoriale. Smara a sprijinit, temporar sau permanent, cultural, material ori spiritual, orice instituţie care i-a cerut ajutorul. Cunoştea la perfecţie două limbi, franceza şi italiana, şi a reuşit să stabilească relaţii durabile cu personalităţi importante ale vremii.

Cheltuindu-şi averea agonisită pentru scopuri naţionale şi vremea pe conferinţe, la vârsta de 80 de ani, nu o speria teama de moarte, cât teama de uitare. După ce se zbătuse atâţia ani să reînvie memoria unor mari dispăruţi, ştia că nu poate spera la o prea vie prezenţă a numelui ei peste timp în conştiinţa prosperităţii. Smara locuia în Bucureşti, pe strada Clucerului nr.6, unde primea din partea reginei Maria, cele mai calde urări de sănătate şi gânduri bune.

Scriitoarea Maica Smara, a decedat miercuri 26 ianuarie 1944, iar ceremonia înmormântării, desfăşurată la Cimitirul Bellu, în ziua de 28 ianuarie, confirma încrederea ultimă în capacitatea de recunoaştere a celor din jur. Au condus-o pe ultimul drum o serie de personalităţi ale vieţii publice din ţară.  Toate ziarele şi revistele  importante ale vremii au semnalat şi au comentat tristul eveniment, făcând o retrospectivă a vieţii şi a activităţii Smarei, a sacrificiilor ei pentru interesele obşteşti, publicându-i fotografia pe prima pagină şi cerând ridicarea unui bust, precum şi botezarea unei străzi din Târgoviştea natală cu numele scriitoarei. În vârstă de 87 de ani, Smara nu a păstrat nimic pentru ea. Până şi după moarte, dorinţa Smarei este de a dona muzeului din oraşul ei natal tot ce avea mai de preţ în casa ei modestă de poetă şi scriitoare care a muncit toată viaţa pentru ţară. De aceea fiica, Zoe Gârbea Tomellini, îi trimite o scrisoare domnului primar Lazăr Petrescu, primar al oraşului şi preşedinte al muzeului din Târgovişte în acea perioadă, prin care îl roagă să trimită cât de curând camionul cu cineva care să ridice şi să semneze de primire bunurile spre păstrare în sala Doamna Smara. Cu gândul ca bruma ei de lucruri, opera ei literară, o parte din obiectele ei dragi, să fie găzduite într-una din sălile Muzeului Scriitorilor Dâmboviţeni, poeta lasă prin testament târgoviştenilor camera de dormit, biblioteca, tablourile, masa de lucru, mătăniile, lornionul și costumul popular pe care îl purta deseori cu mândrie. Aceste obiecte sunt expuse şi astăzi în cadrul expoziţional  al muzeului dâmboviţean, unde vizitatorul va simţi emoţie, va descoperi treptat, dincolo de informaţia sobră şi concisă, o istorie pasionantă, dramatică a descoperirii, a cercetării, a păstrării şi a punerii în valoare a patrimoniului nostru cultural dâmboviţean.

În ziua de 28 ianuarie au condus-o pe ultimul drum o serie de personalităţi ale vieţii publice din ţară, au participat somităţi, cunoscuţi şi apropiaţi, diverse personaltăţi ale vremii. Fiicele, Zoe şi Magdalena, au primit condoleanţe de la mulţi prieteni apropiaţi, de la cunoştinţe: Baroana Hortenz Popp, Elsa Negulescu  –  Azi nu putem să-i urăm altceva decât să doarmă în pace, şi cel de sus să o primească în pace în ceata celor drepţi, unde pe deplin merită să se odihnească!  O altă telegramă, trimisă de primarul oraşului: omagiu de recunoştinţă în memoria faptelor ei 29.I.1944. Telegramă – căminul Cultural Valea Voievozilor Dâmboviţa- ansamblul cultural ia parte cu mult regret la stingerea din viaţă a Smarei şi sincere condoleanţe Gh. Trifu. Ela Negruzzi – prima femeie avocat din România, una dintre cele mai active luptătoare pentru drepturile femeilor din România –  trimite telegramă fiicelor, cu condoleanţe profunde şi este mişcată de decesul Marii noastre Luptătoare şi iubite Maica Smara. Chiar şi soţia mareşalului Antonescu, femeia care i-a fost alături celui ce a condus România într-o perioadă dramatică, Maria Antonescu, a trimis condoleanţe pentru durerea pe care o încerca familia. Institutul italian de cultură regretă pierderea Smarei şi salută prietenia italiano – română. De asemenea poetul şi epigramistul român Radu D. Rosetti, fiul publicistului Dimitrie R. Rosetti, a trimis în cuvinte o mângâiere pe 28 ianuarie 1944.

Legătura dintre mamă şi cele două fiice era puternică, şi a rămas aşa şi după moartea Smarandei. De aceea fiica Zoe este cea care, inspirându-se de la Smara, a continuat să vorbească în conferinţe alese în toate ţările, în cadrul diferitor congrese; ea a luat firul de unde l-a lăsat mama sa și a continuat să-l toarcă frumos şi cu dibăcie înainte. La Milano, Genova, Roma, Parma, la Napoli şi Palermo, ea a vorbit mereu despre durerile seculare ale poporului român, vorbind despre aducerea la îndeplinire a Idealului nostru naţional. Pretutindeni pe unde a trecut și a înregistrat succese Maica Smara, scumpa sa mamă, trece şi ea.  

Un an mai târziu, în memoria scriitoarei i se va ridica în Parcul Cişmigiu din Bucureşti, un bust pe care este inscripţionat Maica Smara Educatoare a poporului, scriitoare 1857-1944; la dezvelirea bustului scriitoarei au participat numeroase personalităţi din ţară şi din Italia, discursurile rostite cu acest prilej, precum şi articolele publicate în presă, subliniind faptul că locul acestui monument comemorativ ar fi fost nu într-un colţ liniştit de grădină, ci, mai degrabă, într-o piaţă publică, într-o arenă, sau la o răspântie, adică în forfota lumii pentru care a trăit şi a luptat Smara, care să amintească de numele său, de faptele sale de mare patriotism. Acest bust este realizat de Mihail Onofrei, iar pe soclu e un basorelief cu doi copii aşezaţi care citesc o carte, la umbra unui copăcel.

De asemenea, pentru a cinsti memoria Smarandei Gheorghiu, în anul 1957, frumoasa alee din parcul Central al Mitropoliei din oraşul ei natal, Târgovişte, s-a îmbogăţit cu un nou bust  ce-i poartă numele, aşezat lângă cele ale înaintaşilor săi Grigore Alexandrescu și Ion Heliade Rădulescu. Mai târziu, o parte dintre aceste monumente au fost mutate în alte locuri din oraş. Bustul Smarandei a rămas şi astăzi în grădina publică, faţă în faţă cu monumentul ridicat de ea în cinstea lui Tudor Vladimirescu şi cu edificiul mitropolitan restaurat prin strădaniile ei.

Subliniind contribuţia Smarandei Gheorghiu în planul educaţiei şi al culturii naţionale, al constituirii patrimoniului muzeal, am căutat să realizez un portret al personalităţii complexe a acestui intelectual dâmboviţean ce constituie un simbol al trăirilor intense în slujba idealurilor care animau societatea românească a vremii.

Făcând parte din spiţa celor trimişi în lume să răspândească adevărul şi lumina cunoaşterii, Smaranda Gheorghiu a realizat, într-o singură viaţă de om, performanţe remarcabile, atât pe tărâm scriitoricesc, cât şi pe tărâmuri educaţionale şi socio-culturale. Prin moartea Smarei, şcoala românească, neamul nostru, a pierdut pe aceea care a fost o adevărată şi strălucită întrupare şi promotoare a pedagogiei naţionale. Din obârşia-i boierească, de-o veche tradiţie cărturărească, moştenise cultul onoarei şi al virtuţiilor naţiei sale. Inteligenţa scăpărătoare te uimea şi subjuga până în ultimele-i clipe. Maica Smara pare  c-a fost predestinată să fie o deschizătoare de drumuri în toate domeniile.

Târgoviştenii vor păstra amintirea numelui ei ca „Fiică a Târgoviştei… eu, de multe ori, pe ruinele ei am plâns şi mângâiată aş fi numai dacă, acuma, aş izbuti să îngân slab, cu slabele licăriri de vreascuri uitate de timpuri, ceea ce îmi zdrobeşte sufletul, ori de câte ori îmi îndeptez paşii, calc peste aceste sacre tărâmuri, peste această Romă a ţărei noastre”18.

 

OBIECTE  AFLATE ÎN COLECŢIA MUZEULUI  SCRIITORILOR  DÂMBOVIŢENI DIN CADRUL COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE

MATANIILE SMARANDEI GHEORGHIU

MĂTĂNIILE  SMARANDEI GHEORGHIU

LORGNON-UL SMAREI

LORGNON-UL  SMAREI

FOTO SMARA GHEOGHIU

FOTO SMARA GHEOGHIU

FOTO CU RAMĂ – MAICA SMARA ÎN COSTUM NAŢIONAL

FOTO CU RAMĂ – MAICA SMARA ÎN COSTUM NAŢIONAL

Coperta O ROMÂNCĂ SPRE POLUL NORD

Coperta O ROMÂNCĂ SPRE POLUL NORD

PETRE GHEORGHE BÎRLEA CU DEDICAŢIE PENTRU MUZEUL SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI

PETRE GHEORGHE BÎRLEA CU DEDICAŢIE PENTRU MUZEUL SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI

LUI TUDOR VLADIMIRESCU- EROUL MARTIR AL REDEŞTEPTĂRII NAŢIONALE

LUI TUDOR VLADIMIRESCU- EROUL MARTIR AL REDEŞTEPTĂRII NAŢIONALE

MANUSCRIS,  “ ZIARUL UNIVERSUL” SCRISOARE ÎNDURERATĂ FAMILIE, ÎNTRISTATĂ ADUNARE, CĂTRE FAMILIA SMARANDEI GHEORGHIU

MANUSCRIS, “ ZIARUL UNIVERSUL” SCRISOARE ÎNDURERATĂ FAMILIE, ÎNTRISTATĂ ADUNARE, CĂTRE FAMILIA SMARANDEI GHEORGHIU

CORESPONDENŢĂCORESPONDENŢĂCORESPONDENŢĂ

CORESPONDENŢĂ,  ZOE GÂRBEA TOMELLINI DIN GENOVA ITALIA CĂTRE PRIMAR 25 MARTIE 1944, CU PRIVIRE LA OBIECTELE MAMEI SALE SĂ FIE DONATE MUZEULUI

CORESPONDENŢĂ

CORESPONDENŢĂ

CORESPONDENŢĂ,  CĂTRE PRIMAR CA RĂSPUNS LA TELEGRAMA DOMNULUI PRIMAR – MULŢUMIND CĂLDUROS FIINDCĂ REGRETĂ TRECEREA DIN VIAŢĂ A MAMEI SMARA – FIICĂ A TÂRGOVIŞTEI, FETELE-ZOE ŞI MAGDALENA CU NEMULŢUMIREA CĂ PRIMARUL C.DIMITRIU, A VORBIT DESPRE TOŢI, DAR NU A VOIT SĂ POMENEASCĂ DE SMARA, PE MOTIV CĂ NU DOREŞTE SĂ OBOSEASCĂ PUBLICUL

DOAMNEI SMARA GHEORGHIU- ANUL 1935, 18 NOIEMBRIE -  BUCUREŞTI

DOAMNEI SMARA GHEORGHIU- ANUL 1935, 18 NOIEMBRIE – BUCUREŞTI

TELEGRAMĂ - BAROANA HORTENZ POPP

TELEGRAMĂ – BAROANA HORTENZ POPP

SCRISOARE,  ELSA NEGULESCU

SCRISOARE, ELSA NEGULESCU

SCRISOARE,  ELSA NEGULESCU

SCRISOARE, ELSA NEGULESCU

SCRISOARE, UNIVERSUL DIRECŢIUNEA I.  LUGNIAN

SCRISOARE, UNIVERSUL DIRECŢIUNEA I. LUGNIAN

TIPĂRITURĂ,  APARIŢIA ÎN PRESA VREMII TIPĂRITURĂ,  APARIŢIA ÎN PRESA VREMII

TIPĂRITURĂ,  APARIŢIA ÎN PRESA VREMII – PENTRU PROPAGANDA FEMEILOR ROMÂNE ÎN ITALIA- A FIICEI ZOE TOMELLINI- CEA CARE CONTINUĂ FIRUL DE UNDE L-A LĂSAT MAMA EI SMARANDA GHEORGHIU

10 MARTIE 1944, BUCUREŞTI

TELEGRAMA - PRIMARUL ORAŞULUI TÂRGOVIŞTE – LAZĂR PETRESCU 29. I. 1944

TELEGRAMA – PRIMARUL ORAŞULUI TÂRGOVIŞTE – LAZĂR PETRESCU 29. I. 1944

TELEGRAMĂ - COMITETUL CĂMINULUI CULTURAL VALEA VOIEVOZILOR JUDEŢUL DÂMBOVIŢA GHEORGHE TRIFAN

TELEGRAMĂ – COMITETUL CĂMINULUI CULTURAL VALEA VOIEVOZILOR JUDEŢUL DÂMBOVIŢA GHEORGHE TRIFAN

TELEGRAMĂ -  ADINA ŞI GENERAL CRETZULESCU

TELEGRAMĂ – ADINA ŞI GENERAL CRETZULESCU

TELEGRAMĂ -  ELLA NEGRUZZI

TELEGRAMĂ – ELLA NEGRUZZI

TELEGRAMĂ - FAMILIA COANDĂ

TELEGRAMĂ – FAMILIA COANDĂ

TELEGRAMĂ -  MARIA MAREŞAL ANTONESCU

TELEGRAMĂ – MARIA MAREŞAL ANTONESCU

TELEGRAMĂ - INSTITUTO DI CULTURA ITALIANA

TELEGRAMĂ – INSTITUTO DI CULTURA ITALIANA

TELEGRAMĂ -  ASOCIAŢIA  PRESEI  ITALIENE DIN GENOVA

TELEGRAMĂ – ASOCIAŢIA PRESEI ITALIENE DIN GENOVA

TELEGRAMĂ -  RADU ROSETTI

TELEGRAMĂ – RADU ROSETTI

TELEGRAMĂ -  RADU ROSETTI

TELEGRAMĂ – RADU ROSETTI

VERSURI SMARA DIN PANA SUFERINŢEI BUCUREŞTI, 1888

VERSURI SMARA DIN PANA SUFERINŢEI BUCUREŞTI, 1888

VERSURI SMARA DIN PANA SUFERINŢEI BUCUREŞTI, 1888

VERSURI SMARA DIN PANA SUFERINŢEI BUCUREŞTI, 1888

SMARA SIMFONII DIN TRECUT BUCUREŞTI 1927

SMARA SIMFONII DIN TRECUT BUCUREŞTI 1927

CU DEDICAŢIE FIICELOR MELE

CU DEDICAŢIE FIICELOR MELE

SMARA - CÂNTĂ DORNA POEM ISTORIC ÎN DOUĂ ACTE 1939

SMARA – CÂNTĂ DORNA POEM ISTORIC ÎN DOUĂ ACTE 1939

SMARA - CÂNTĂ DORNA POEM ISTORIC ÎN DOUĂ ACTE 1939

SMARA – CÂNTĂ DORNA POEM ISTORIC ÎN DOUĂ ACTE 1939

SMARA - CÂNTĂ DORNA POEM ISTORIC ÎN DOUĂ ACTE 1939

SMARA – CÂNTĂ DORNA POEM ISTORIC ÎN DOUĂ ACTE 1939

FOTO-  EXPOZIŢIA  PERMANENTĂ A MUZEULUI SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI SALA SMARANDA GHEORGHIU

FOTO- EXPOZIŢIA PERMANENTĂ A MUZEULUI SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI SALA SMARANDA GHEORGHIU

FOTO-  EXPOZIŢIA  PERMANENTĂ A MUZEULUI SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI SALA SMARANDA GHEORGHIU

FOTO- EXPOZIŢIA PERMANENTĂ A MUZEULUI SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI SALA SMARANDA GHEORGHIU

 

BIBLIOGRAFIE:

  • PETRESCU Victor, Paraschivu Serghie, 1999, Smara 5.IX.1857, Târgovişte -26.I.1944, Bucureşti, Dicţionar de literatură a  judeţului Dâmboviţa, 1508-1998, Ed.Bibliotheca, Târgovişte.
  • TATULESCU Maria, 1978, Smara Gheorghiu, animatoare a învăţământului şi culturii româneşti,  Studii şi articole de istorie, XXXVII-XXXVIII,Târgovişte, Valachia.
  • SIMINICEANU Alina , 2009, Smara Gheorghiu în arhiva istorică a colecţiilor speciale ale bibliotecii naţionale a României, Revista Bibliotecii Naţionale a României, an XV-NR.1-2/2009.
  • ANDRONESCU Alexandrina, BULEI Gheorghe, 1994, Studii şi cercetări de istorie a culturii, Târgovişte, Valachia.
  • Schiţe din Târgovişte, 2003, Smaranda Gheorghiu Schiţe din Târgovişte, Edit. Pildner & Pildner , Târgovişte.
  • BÎRLEA, Petre Gheorghe , 1988, O româncă spre Polul Nord –  pe urmele Smarandei Gheorghiu, Bucureşti.

Note subsol

  1. Alina Siminiceanu, Smara Gheorghiu în Arhiva Istorică a Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, Revista Bibliotecii Naţionale a României- an XV- NR. 1-2/2009,Bucureşti p..29
  2. Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, Animatoare a Învăţământului şi CulturiiRomâneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978,  p. 195
  3. Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, animatoare a învăţământului şi culturii româneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978,  p. 195
  4. Idem
  5. Bîrlea, Petre Gheorghe , O româncă spre Polul Nord: pe urmele Smarandei Gheorghiu, Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1988, p.21
  6. Andronescu Alexandrina, Bulei Gheorghe, Smaranda Gheorghiu personalitate de frunte a intelectualităţii târgoviştene, Valachia, Studii şi cercetări  de istorie a culturii, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”,14, Târgovişte, 1994, p.22
  7. Ibidem
  8. Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, animatoare a învăţământului şi culturii româneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978,  p. 197
  9. Andronescu Alexandrina, Bulei Gheorghe, Smaranda Gheorghiu personalitate de frunte a intelectualităţii târgoviştene, Valachia, Studii şi cercetări  de istorie a culturii, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”,14, Târgovişte, 1994, p.24
  10. Ibidem
  11. Idem, p.24
  12. Ibidem
  13. Ibidem
  14. Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, animatoare a învăţământului şi culturii româneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978,  p. 198
  15. Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, animatoare a învăţământului şi culturii româneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978,  p. 199
  16. Maria Tatulescu, Smara Gheorghiu, animatoare a învăţământului şi culturii româneşti, Studii şi Articole de Istorie XXXVII-XXXVIII, Bucureşti, 1978,  p. 202
  17. Victor Petrescu, Serghei Paraschivu, Smara poetă, prozatoare, publicistă, Dicţionar de literatură al judeţului Dâmboviţa 1508-1998, Edit. Bibliotheca, 1999, p.200-201
  18. Schiţe din Târgovişte, Smaranda Gheorghiu Schiţe din Târgovişte, Edit. Pildner & Pildner, 2003, Târgovişte p.14