Jucării românești tradiționale din lut

 

Editura Alcor Edimpex a realizat în luna mai 2014 albumul Jucării din lut, care însoţeşte expoziţia cu acest titlu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Este pentru prima oară în ţară, când cercetătorii s-au aplecat asupra acestei teme, dedicându-i o expoziţie şi, în acest context,  subiectul capătă amploarea meritată. Textul albumului este scris de directoarea adjunctă a muzeului, dr. Georgeta Roşu, traducerea în limba engleză este asigurată de d-na Ana Maria Palcu, fotografiile şi tehnoredactarea cărţii sunt făcute de editoarea Cori Simona Ion, coperta albumului este desenată de graficiana Ioana Bătrânu, iar rezultatul muncii lor, aşa cum se poate vedea din cele ce urmează, este meritoriu.

 

În prezentarea făcută de autoare, se spune:

“Jocurile şi jucăriile au fost prezente dintotdeauna în universul copiilor, fiind în acelaşi timp, cele mai importante mijloace de dezvoltare a personalităţii acestora.

Mai multe ştiinţe contemporane dovedesc o preocupare constantă pentru stabilirea rolului jocurilor şi al jucăriilor în viaţa copiilor. Biologia consideră jocul şi jucăria o modalitate de eliberare de energii, un timp al recreării, în care copilul poate să se detaşeze de pornirile agresive. Pedagogia şi psihologia urmăresc rolul instructiv-educativ al acestora în dezvoltarea copilului, în diferite etape ale vieţii lui. Matematica aplicată abordează jocul ca pe o activitate ce implică doi sau mai mulţi parteneri care trebuie „să pună la cale“ o strategie de joc, copilul învăţând astfel, să socializeze.

Oricare dintre aceste analize ajunge la concluzia că jocul aduce bună dispoziţie, maturizează copilul, îi permite să acţioneze liber, fără constrângeri şi-l ajută să observe şi să tragă propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă în jurul lui.(…)

2

 

Este important să precizăm faptul că joaca şi jocul crează şi cadrul de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii şi aptitudini ale copilului. Să subliniem rolul deosebit al educaţiei informale în evoluţia mentală a copilului (influenţele spontane, neorganizate, venite din mediu, familie, grup de prieteni). Jocul şi jucăria dezvoltă copiilor „competenţe“ pentru viaţă, ajutându-i să devină membri activi ai comunităţii.(…)

Cercetarea jocurilor şi a jucăriilor pentru copii, de către cercetătorii români s-a afirmat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu studiile lui Petre Ispirescu şi Alexandru Lambrior, urmaţi de George Ion Pitiş, Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea şi Narcisa Ştiucă. Aceştia au pledat cu argumente convingătoare pentru ideea că jocul şi jucăriile sunt o transpunere a realităţii înconjurătoare. În jocurile lor, copiii se inspiră din tot ceea ce-i înconjoară, copiază viaţa părinţilor, îşi clădesc „un miniunivers“ al lor după modelul lumii adulţilor.

Inedită pentru domeniu este şi contribuţia lui Tudor Arghezi, care a apelat la joc şi l-a transpus în creaţia sa literară. El a subliniat dubla ipostază a jocului, una cu implicaţii filozofice, în care jocul devine o meditaţie despre soarta schimbătoare, despre destin şi şansă – de fapt, un pretext pentru dezvăluirea realităţii (chiar dacă aceasta nu este totdeauna plăcută). Cea de-a doua ipostază se suprapune peste universul ludic, pe care poetul „îl umple“ cu vieţuitoare cunoscute şi apropiate copilului: vrăbii, rândunele, melci, câini, pisici.

Inegalabilul Marin Sorescu aduce în jocurile copiilor personaje din lumea animalelor, din istorie şi mitologie, bazându-se pe imitaţie şi pe copierea realităţii. Personajele din aceste jocuri îşi găsesc „perechea“ în viaţa reală, având îndeletnicirile cotidiene ale oricărui om real.

De-a lungul timpului, jucăriile au evoluat uimitor: de la cele mai simple şi mai la îndemână – titirezul – până la figurinele şi miniaturile din lut; de la păpuşile lucrate din coceni şi pănuşă, cu păr din mătase de porumb, la cele cu dispozitive electronice, care rostesc câteva cuvinte, plâng sau „strigă“ pe mamă; de la trenuleţele cioplite în lemn de brad, la cele electrice şi la maşinuţele cu motor şi baterii sau la avioanele supermoderne şi navele spaţiale.(…)

3

 

Satul tradiţional era, aşadar, preocupat de educaţia copiilor. Aceştia erau trataţi ca membri ai comunităţii, aflaţi la vârsta caracterizată prin nevoia de a învăţa, de a căpăta deprinderi, ştiut fiind că deprinderile şi gusturile se formau încă din copilărie (…)

Copilul căpăta prin joc experienţe noi, îşi dezvolta spiritul de observaţie, atenţia şi imaginaţia. Jucăria îl amuza dar, în aceeaşi măsură, îl bucura şi îl educa, dezvoltându-i iniţiativa.

Ce fel de jucării aveau copiii în satul tradiţional? Din ce materiale erau lucrate? Cine le făcea? Sunt întrebări fireşti, la care răspunsurile vin astăzi, mai ales dinspre colecţiile muzeelor. Piesele păstrate în muzee stau mărturie că, pentru confecţionarea jucăriilor, în unele cazuri erau folosite materiale vechi. Bucăţi de ţesătură din haine uzate şi pănuşele de porumb erau transformate în păpuşi; ciorapii vechi, făcuţi ghem şi legaţi cu sfoară deveneau mingile băieţilor. Din lemn se ciopleau miniaturi de trăsuri sau care, arme (puşti, pistoale) sau animale. Cel mai adesea însă, jucăriile erau modelate din lut.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de-a lungul existenţei sale centenare, a tezaurizat în colecţii aproape 2.000 de jucării din lut, modelate de olari din toată ţara.(…)

4

 

Vesele ca expresie, foarte variate ca forme şi viu colorate jucăriile din lut alcătuiesc o adevărată lume în miniatură, au încântat copilăria multor generaţii şi au fost atât în satul tradiţional cât şi în timpurile mai apropiate nouă, bucuria copiilor. Ele au o istorie veche de mii de ani, olăritul fiind un meşteşug pe care noi, românii, l-am moştenit de la îndepărtaţii noştri strămoşi care îl practicau încă din neolitic.(…)

Tipologia de forme sub care întâlnim aceste jucării este deosebit de variată de la un centru la altul şi chiar în cadrul aceluiaşi centru. Acestea pot fi:

  1. Instrumente muzicale „primitive“: ulcioraşele-fluierice, fluierele antropo şi zoomorfe (ulcioarele-fluier se modelează pe roată la fel ca vasele mari, în timp ce figurinele antropo şi zoomorfe se modelează parţial la roată apoi se desăvârşesc manual): cai, călăreţi, lei, femei cu rochie clopot.
  2. Miniaturi avi şi zoomorfe (păsări din ogradă, păsări exotice, cai, câini, berbeci, peşti, urşi).
  3. Miniaturi după vasele de uz gospodăresc (oale, căni, ulcioare, găleţi, coşuleţe, farfurioare, străchinuţe, strecurători, forme pentru cozonaci).

La jucăria din lut, copilul îndrăgeşte atât forma cât şi sunetele pe care aceasta le scoate când suflă în ea. Mai ales atunci când aceasta este umplută cu apă. Dar, pentru ca jucăria să scoată sunetele atât de îndrăgite de copii, olarul trebuie să-şi concentreze întreaga atenţia la confecţionarea „fluiericei“, care are de obicei formă cilindrică şi trebuie să fie perforată în lungime. Dacă perforarea nu se face corect, jucăria nu va scoate nici un „tril“ iar copilul va fi dezamăgit.

(…)Aşadar, jucăria este un lucru serios. Mai ales dacă e privită din perspectiva ludicului. Căci, copiii sunt la fel cum sunt şi jucăriile lor. Jocul îndeplineşte o funcţie esenţială în viaţa copiilor, dezvoltând relaţii complexe între aceştia. În acelaşi timp, ele exprimă unele particularităţi psihice, specifice vârstei, care facilitează importante acumulări de experienţă privind relaţiile sociale.(…)

Jocul respectă, în general, mentalitatea unei anumite societăţi, obiceiurile adulţilor, activitatea desfăşurată de aceştia în diferite domenii sau întâmplări din viaţa cotidiană. Căci în sat se trăieşte totul. Copilul de la sat poate atinge cu mâna toate obiectele casei, le învaţă, le trăieşte şi, din felul în care le manevrează, „le transformă“ în jucării-obiecte. Jocul, chiar dacă se petrece în singurătate (o singurătate lipsită de anxietăţi) este o creaţie pură, devine jocul cu veşnicia. (…)

5

 

Analizând jucăria din lut, constatăm că, în timp, s-a produs şi o selecţie de forme, după sexul şi vârsta copilului şi, astfel, o serie de jucării au început să fie folosite de către unii sau de către alţii, ca o reflectare a tradiţionalei diviziuni a muncii între sexe. Astfel, păpuşile şi miniaturile de vase au constituit preferinţe ale fetiţelor în jocurile lor – „De-a mama“, „De-a gătitul“ – tocmai pentru argumentele menţionate, iar ulcioarele-fluier, cucii, căţeii, căluţii şi caii cu călăreţi, alături de tractoare, avioanele-fluier şi pistoalele din lut au stârnit şi stârnesc imaginaţia băieţilor declanşând energii nebănuite în jocurile „De-a haiducii“ sau „De-a ostaşii“. (…).

Deşi azi, copiii noştri mânuiesc cu multă pricepere computerul, iPad-ul, jocurile video şi consolele WII sau alte jucării electronice performante, ei sunt încă atraşi de jucăriile ţărăneşti din lut şi se emoţionează în faţa standurilor cu aceste mici capodopere.”

6