Mihai Eminescu și orașul Dej

Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale în România din anul 2011, iar în prezent are aceeași  semnificație și în Republica Moldova. O zi a culturii naționale este o zi a analizei, a introspecției și bilanțului pentru fiecare națiune privind marile proiecte culturale și spirituale. Într-o perioadă pandemică când sunt închise teatrele, sălile de spectacole, cinematografele, iar producțiile culturale merg în aceeași direcție, este nevoie de o zi în care să reflectăm asupra culturii naționale, sinonimă cu identitatea noastră națională. Culturile prin definiție exprimă varietatea la nivel european sau global. Această varietate este o sursă nesfârșită de împrospătare a viziunii noastre față de lume, de definire a individului și a comunității naționale. Cultura națională ne spune cine suntem într-un sistem al valorilor universal acceptate, al credințelor și atitudinilor, având la bază solidarități etnice, lingvistice și religioase.

Cultura are o importantă dimensiune istorică punându-se accent pe păstrarea și dezvoltarea valorilor naționale, pe cultivarea limbii și a istoriei, ca trăsături specifice ale unei națiuni. Mihai Eminescu, prin creația sa, este unul dintre exponenții culturii naționale românești precum Goethe, Shakespeare, Hugo, Pușkin, Moliere, Leopardi, Palamas pentru cultura spirituală a națiunilor lor. Cultura națională s-a edificat de-a lungul timpului și se înfăptuiește și acum sub ochii noștri. Fiecare generație a avut rolul său și personalitățile sale care au trudit la promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural. Pentru noi, cei de astăzi, este o datorie de onoare să ducem mai departe această moștenire transmisă de înaintașii noștri și să ne aducem prinosul pentru a noastră națiune.

Cu un trecut încărcat de istorie și un prezent tumultuos, orașul Dej este bogat în fapte, evenimente și personalități care stau mărturie operelor de valoare create în plan cultural-artistic, științific sau ale patrimoniului material construit. Orașul Dej este legat de Mihai Eminescu prin faptul că la numai 16 ani, viitorul poet național, în călătoria de la Cernăuți peste Carpați în Transilvania la Blaj, a poposit și în orașul de la confluența Someșurilor. Cercetările mai vechi sau mai noi au refăcut călătoria lui Mihai Eminescu prin Transilvania în anul 1866. Dintre numeroasele cărți și articole care au abordat această temă merită amintită lucrarea academicianului Dimitrie Vatamaniuc, Eminescu şi Transilvania, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, o cercetare exhaustivă a legăturilor lui Eminescu cu Transilvania. Având la bază o cercetare arhivistică deosebită, D. Vatamaniuc a descoperit arborele genealogic al strămoșilor lui Eminescu cu legături puternice în Transilvania. Probabil că și aceste legături de sânge cu Ardealul ne arată motivul implicării poetului în viaţa culturală dar și în lupta românilor ardeleni pentru drepturi naționale. Pentru aceste viziuni ale sale a intrat deseori în conflict cu autoritățile austro-ungare. Mihai Eminescu a scris numeroase articole despre Transilvania, apărute în ziarul ,,Timpul” și în revista ,,Convorbiri Literare”, dovedind o bună cunoaștere a istoriei, a situației sociale a românilor din imperiu, a legilor care guvernau provincia, dar și a diplomației secrete austro-ungare.

Itinerarul călătoriei în Transilvania, pe la Vatra Dornei-Năsăud -Dej-Gherla-Țaga-Târgu Mureș-Blaj, este susținut de George Călinescu, Dimitrie Vatamaniuc și Victor Crăciun. Prezenţa lui Mihai Eminescu la Dej este semnalată în revista „Familia”, iar pentru Gherla găsim însemnări în manuscrise ce sunt ale unui martor ocular ce trece prin oraş. Totodată, trebuie amintit faptul că Eminescu cunoaşte, precum se desprinde din proza sa politică, topografia Văii Someşului şi vorbeşte de satele românești cu rezonanță latină: Salva, Romuli, Parva şi Nepos.

Din bibliografia de specialitate rezultă că M. Eminescu a trimis din Dej o scrisoare publicistului Iosif Vulcan, redactor al revistei ,,Familia”. Poșta redacțiunii de la ,,Familia”, nr. 17 din 15/27 iunie 1866 păstrează corespondența dintre cele două personalități. Iosif Vulcan îi comunica lui Eminescu, prin paginile revistei sale că, oriunde s-ar afla la Dej sau Blaj, nuvela ,,Lanțul de aur” i se va publica, fiind bine primită de membrii colectivului redacțional. Amănunte despre această călătorie a lui M. Eminescu pe Valea Someșurilor spre Blaj aflăm din lucrarea mai sus amintită a academicianului Dimitrie Vatamaniuc.

Ca o coincidență, D. Vatamaniuc, critic și istoric literar român, reputat eminescolog a fost profesor de limba și literatura română la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu” Dej, între anii 1947-1952 (în această perioadă o cunoaște pe Lucia, din Ocna Dej, viitoarea soție). A fost licențiat, în anul 1947, al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializare în istoria literaturii române, estetică literară şi istoria românilor, a susţinut, zece ani mai târziu, teza de doctorat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române, avându-l conducător ştiinţific pe George Călinescu.

D. Vatamaniuc a fost atras și el de Transilvania și de orașul Dej având în vedere perioada în care a fost profesor la Liceul „Andrei Mureşanu“, redactor la „Almanahul literar“ din Cluj, și mai târziu când a devenit cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti, iar din 1964 şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Știinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat ca cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române, fiind un fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești.

În articolul ,,Eminescu la Dej și prietenii săi dejeni”, publicat în Gazeta Someșană din Dej (nr. 21/ianuarie 1992), D. Vatamaniuc scria: ,,Istoricii literari acordă atenție lui Aron Pumnul în stârnirea interesului lui Eminescu pentru Transilvania. Aron Pumnul nu era însă un călător, după moda studenților germani din secolul al XIX-lea. Un asemenea călător a fost I. G. Sbiera, profesorul lui Eminescu la Cernăuți, care a făcut mai multe călătorii prin Transilvania, iar în cea din 1859 a trecut și prin Dej venind de la Cluj”. După Dimitrie Vatamaniuc, Eminescu face la Dej un popas mai lung, la un prieten al lui Ioan Neamțu din Feldru, coleg cu Eminescu la Cernăuți. Datorită acestei legături a poetului Mihai Eminescu cu orașul de la confluența Someșurilor și a unor oameni de cultură dejeni în 14 ianuarie 1993 a fost dezvelit la Dej un bust de bronz al poetului, operă a sculptorului Ioan Lucian Murnu.

O altă personalitate a orașului Dej care și-a legat viața de Mihai Eminescu a fost compozitor Guilelm Șorban (tatăl criticului de artă Raoul Șorban), descendent dintr-o veche familie nobiliară românească din Țara Chioarului. S-a născut la Arad, în 10 februarie 1876, la vârsta de 5 ani a rămas orfan de tată. De creșterea și educarea lui G. Șorban s-a ocupat canonicului de Gherla, Mihai Şorban, frate al tatălui său, om cu o vastă cultură, cunoscător a 13 limbi străine, directorul Preparandiei româneşti din Gherla. A continuat studiile la Blaj, unde printre îndrumătorii săi spirituali îl va avea pe cunoscutul Iacob Mureşianu. În perioada studiilor la Blaj s-a remarcat printr-o dotare deosebită în ale muzicii şi literaturii. A studiat din copilărie vioara, violoncelul, pianul şi flautul. La vârsta de 18 ani debutează ca şi compozitor cu piesele ,,Din Banat” şi ,,De pe Someş”, publicate în revista ,,Musa română”. După absolvirea liceului studiază dreptul în oraşul Leipzig, dar audiază şi cursurile conservatorului. În anul 1895, a publicat la Leipzig la vârsta de 19 ani ,,Zece cântări poporale româneşti”. Şi-a desăvârşit studiile muzicale la Conservatorul Kaiser din Viena, la Cluj şi la Budapesta. În acelaşi timp, pentru a dobândi o profesie sigură, a terminat și Facultatea de Drept. În anul 1901 s-a stabilit la Dej, ocupând funcţii administrative, între care cea de director la Sedria orfanală. La Dej s-a remarcat ca un membru activ al Asociaţiunii ASTRA şi al Partidului Naţional Român, fiind unul dintre patrioții artizani ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. La 6 februarie 1919, G. Şorban a fost numit de către Consiliul Dirigent primul subprefect român al Comitatului Solnoc-Dăbâca (judeţul Someş din 1926), apoi în anul 1922 primește funcția de prefect.

Guilelm Şorban a compus peste 100 de creaţii muzicale, a scris mai multe studii muzicologice, eseuri despre muzică şi pictură și cronici de spectacole. În conştiinţa posterităţii a rămas drept compozitorul de romanţe pe versurile marilor poeţi români. Marele compozitor George Enescu, prieten cu G. Şorban, spunea despre romanţa ,,Mai am un singur dor” că: ,,de când o cunosc, nu m-am despărţit de ea”. Alte compoziţii au devenit piese clasice ale muzicii româneşti: „Pe lângă plopii fără soţ”; „De ce nu vii”; „Peste vârfuri”; „O rămâi”; „Lacul”; „Pe aceeaşi ulicioară”; „Somnoroase păsărele”; „Şi dacă ramuri bat în geam”; „La mijloc de codru des”; „Ce te legeni, codrule”. În afara creaţiilor inspirate după poezia eminesciană, G. Şorban a compus şi melodii de inspiraţie populară, precum: „Hăis şi cea”; „Dragă codrule, te las” şi „Stau la Bălgrad trei fârtaţi”. Versurile lui Ştefan Octavian Iosif şi Octavian Goga i-au inspirat cântecele: „Lună, lună, stea vicleană”; „Măi crâşmare, Nicolae” şi mult cunoscuta romanţă „Dorurile mele”. Poetul George Coşbuc a scris poeziile ,,Şchiopul” şi ,,Bea câmpie ploi vărsate” special pentru a fi puse pe note de către prietenul său, compozitorul de la Dej. Un alt aspect mai puțin cunoscut despre Guilelm Șorban este faptul că melodia populară culeasă de el ,,Cucuruz cu frunza-n sus” stă la baza Imnului Național al statului Israel, numit „Ha-Tikva”. Multe dintre cântecele sale circulă ca piese anonime. În anul 1921, la editura Cartea Românească, G. Şorban a publicat volumul ,,Cântece pentru voce şi pian”. A murit în anul 1923 la Dej, în condiţii suspecte (probabil otrăvit) fiind înmormântat în cimitirul de pe Dealul Florilor.

Acesta a făcut parte din elita intelectuală și politică românească care a realizat Marea Unire, fiind coleg la Viena și amic cu Alexandru Vaida Voevod. După 1 decembrie 1918, Guilelm Șorban rămâne implicat și în viața politică a României Mari, fiind interesat de integrarea Transilvaniei în Regatul României. A publicat la Tipografia Ludovic Medgyesi două ediţii ale cărţii sale, ,,Administraţia Ardealului”, Dej, 1921,1922.

Pentru Guilelm Şorban, folclorul românesc a reprezentat elementul dominant al creaţiei sale muzicale. Activitatea de folclorist a fost dublată de cea componistică prin prelucrarea materialului de sorginte populară în propriile sale lucrări, îmbinând de multe ori muzica şi versul. Totodată, Şorban a preferat versurile poeţilor români, pe care le-a utilizat în muzica pentru cor şi în piesele pentru voce şi pian. Aceste caracteristici indică maniera lui Guilelm Şorban de a-şi manifesta identitatea naţională românească într-o perioadă în care Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Municipiul Dej este în preajma unei mari sărbători culturale pentru că în anul 2023 se împlinesc 100 de ani de la moartea compozitorului Guilelm Șorban. Pentru omagierea unei astfel de personalități conducerea orașului și elita intelectuală dejeană a amplasat în parcul orașului o statuie a compozitorului Guilelm Șorban, operă a sculptorului Vasile Rus Batin, fiind dezvelită în 26 iunie 1971. Cu această ocazie autoritățile locale ar putea să denumească Parcul Mare al orașului după numele compozitorului și să reia Festivalul de muzică cultă ,,Guilelm Șorban”, ultima ediție s-a desfășurat în anul 2014, când municipiul Dej a împlinit 800 de ani de la atestarea documentară.

Ceremonii la statuia lui M. Eminescu din Dej-15 ianuarie 2022