Minunata istorie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” descoperită de către Cuviosul Ieroschimonah Antipa de la Calapodești

I. Repere biografice ale Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești.

Cuviosul Antipa de la Calapodești este singurul monah român cinstit ca sfânt în Muntele Athos încă din anul 1906, la 24 de ani de la mutarea lui la cele veșnice, care a avut loc în anul 1882. Este de asemenea cinstit ca sfânt și de către Biserica Ortodoxă Română, care l-a canonizat în mod oficial pe data de 20-21 iunie 1992, dar și de către Biserica Ortodoxă Rusă, care în anul 2000, printr-o hotărâre a Patriarhului Alexei al II-lea, l-a introdus în calendar, cu ziua de prăznuire, 10 ianuarie, data adormirii sale în Domnul[1].

Fiind cinstit de către cele trei Biserici Ortodoxe surori, Cuviosul Antipa este cunoscut sub diferite nume: grecii îl numesc Antipa Athonitul, Antipa Românul, sau Antipa Isihastul, românii îl numesc Antipa de la Calapodești, iar rușii îl cinstesc cu numele de Antipa de la Valaam, sau Antipa Valaamski[2].

Ieroschimonahul Antipa s-a născut în anul 1816 în Moldova, satul Calapodești, Comuna Dealu Morii, Județul Tecuci în acele vremuri, astăzi județul Bacău, din părinți creștini dreptcredincioși și foarte evlavioși: tatăl său, Gheorghe al lui Constantin Luchian era diacon în biserica săracă din satul natal, iar mama, Ecaterina lui Atanasie, a intrat în mănăstire după ce a rămas văduvă, murind ca schimnică cu numele Elisabeta[3]. La naștere a primit numele Alexandru, fiind un rod al rugăciunii părinților săi, care au fost lipsiți de darul nașterii de prunci mai multă vreme. A învățat carte la școala din Satul Calapodești, apoi a deprins meșteșugul legării de cărți.

La vârsta de 20 de ani simte o puternică chemare spre viața monahală, fiind cuprins pe neașteptate de o lumină minunată și negrăită, care i-a adus multă bucurie în inimă și i-a arătat calea pe care trebuie să o urmeze[4].

A mers mai întâi la Mănăstirea Neamț, dar din rânduiala Lui Dumnezeu, nu a fost primit în obște. Se îndreaptă apoi spre o Mănăstire din Muntenia, care nu este numită în sursele biografice ale Cuviosului Antipa, unde se nevoiește din greu cu postul, cu rugăciunea Lui Iisus și cu ascultarea deplină[5]. La sfatul unui părinte îmbunătățit, Arhimandritul Dimitrie de la Mănăstirea Brazi (1776-1842), merge în Muntele Athos, unde timp de trei ani slujește la trapeză, în obștea Mănăstirii Esfigmenu[6]. Însetând după viața pustincească de nevoință, liniște, rugăciune și simplitate, Părintele Antipa alege să viețuiască ca sihastru, cu binecuvântarea Duhovnicului Eftimie. Își găsește adăpost într-o peșteră, unde va afla comoara de care nu se va despărți toată viața sa, Icoana „Dulcea Sărutare” a Maicii Domnului, aflată astăzi în Mănăstirea Noul Valaam din Finlanda[7].

Între timp, Părinții Nifon (1807-1901) și Nectarie (1800-1900), ucenicii Părintelui Irinarh de la Horaița (1771-1859), reușesc cu ajutor consistent din țară, să înceapă construcția Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos. Cei doi stareți moldoveni l-au rugat pe Părintele Antipa să le fie colaborator la această însemnată și anevoioasă lucrare, iar el, din ascultare față de duhovnicul său, s-a învoit[8].

Dând dovadă de multă seriozitate, ascultare, înțelepciune, smerenie și alese calități administrative, Părintele Nifon îl rânduiește în ascultarea de Metocar la Schitul „Tuturor Sfinților” din Iași. Părintele Antipa este nevoit să se despartă de iubita lui pustie și liniște și să viețuiască în orașul Iași. Administrarea Metocului Bucium de către Părintele Antipa, a fost un real succes, căci fondurile strânse creșteau semnificativ, el răspunzând cu multă dragoste la nevoile tuturor oamenilor. Deși își dorea foarte mult să revină în Sfântul Munte, la mult dorita lui pustie, Egumenul Nifon, văzând marele beneficii aduse Schitului Prodromu, de pe urma ascultării Părintelui Antipa, îl va lua cu sine în Rusia, pentru a strange milostenie, în vederea finalizării lucrărilor de construcție a Schitului Prodromu[9].

Activitatea de colectare a daniilor de către Părintele Antipa, s-a desfășurat cu precădere în orașele Moscova și Sankt Petersburg, sfinția sa având un real succes în această ascultare, după cum avusese cu ceva timp în urmă și în timpul șederii sale în Iași. Acest lucru se datora în primul rând sentimentului de încredere sinceră pe care-l insufla tuturor celor care-l cunoșteau și a dorinței sale de a-i ajuta pe toți oamenii cu care venea în contact. Ambii Mitropoliți, Isidor Nikolsky al Sankt Petersburgului și Novgorodului (1799-1892) și Filaret Drozdov al Moscovei (1783-1867), îi arătau atenție și înțelegere, dialogând cu el adesea despre viața duhovnicească. Un astfel de dialog inedit, între Părintele Antipa și Mitropolitul Filaret, va fi prezentat și în subcapitolul următor al articolului de față[10].

Începând cu anul 1865 primește binecuvântarea Starețului Nifon al Schitului Prodromu de a se închinovia în obștea Mănăstirii Ruse Valaam, după ce îndeplinise cu mult succes ascultarea de condicar în Rusia. La această mănăstire, Părintele Antipa va mai trăi încă 17 ani, în mari și aspre nevoințe, în rugăciune, smerenie și ascultare, făcându-se folositor obștii care-l înfiase. După o viață de nevoință și de ascultare, trece în chip minunat la Domnul, pe data de 10 ianuarie 1882, într-al 66-lea an de viață.

Părintele Antipa s-a bucurat de respectul și iubirea celor din jur, fiind considerat sfânt încă din timpul viețuirii sale pământești de către cei ce l-au cunoscut. Biografia sa, scrisă de ucenicul Pimen Gavrilov cu un an înainte de răposarea Părintelui Antipa, având mărturii personale chiar de la sfinția sa, a fost tipărită pentru prima dată în anul 1883, la un an de la trecerea părintelui la cele veșnice. Cartea a fost foarte bine primită, răspândindu-se atât în Rusia, cât și în Muntele Athos, fiind nevoie de o a doua ediție, tipărită în anul 1893. Poate că și acest lucru a contribuit la canonizarea foarte timpurie a Părintelui Antipa, din anul 1906, la 24 de ani de la mutarea sa la cele veșnice[11].

A avut mai mulți ucenici în Rusia, dintre care amintim pe Părintele Ambrozie, care la tunderea în marea schimă, primește și numele Părintelui Antipa, fiind supranumit Antipa II, și pe Părintele Agapie, care a fost tuns schivnic, chiar de Părintele Antipa, ajungând mai târziu, să fie ucenic al Episcopului Teofan al Tambovului „Zăvorâtul” (1815-1894)[12].

II. Istoria icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”.

Informații cu privire la istoria acestei minunate icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ne sunt oferite atât de către biograful Cuviosului Antipa de la Calapodești, ieromonahul rus Pimen Gavrilov, cât și de către Părintele Antipa însuși, care amintește adesea în corespondența sa de faptele uimitoare săvârșite de Maica Domnului prin mijlocirea acestei sfinte icoane.

Momentul aflării acestei icoane făcătoare de minuni a fost amintit de către biograful Cuviosului Antipa, care amintește în lucrarea sa că ajungând Cuviosul Antipa în chilia sa pustnicească, aflată într-o stare avansată de degradare, a găsit pe o poliță o iconiță veche a Maicii Domnului, al cărei chip abia se mai cunoștea. Părintele Antipa s-a bucurat mult de aflarea acesteia, ca și cum ar fi descoperit o comoară. Cerând ajutorul unui părinte iconar cu numele Paisie, care se arătase rezervat, va izbuti, după o simplă spălare să restaureze frumusețea chipurilor Maicii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este prima faptă minunată săvârșită prin mijlocirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, martor al acesteia fiind un părinte iconar necunoscut[13].

O a doua minune săvârșită înaintea acestei iconițe a Maicii Domnului face referire la vindecarea minunată a părintelui dulgher chemat de către Sfântul Antipa să repare chilia sa pustnicească. Și de această dată, minunea a fost adeverită atât de către Cuviosul Antipa, cât și de o altă persoană, părintele dulgher, care a mărturisit cum a simțit venind de la Icoana Împărătesei Cerești o adiere caldă și dătătoare de viață care l-a însănătoșit deplin[14].

O altă minune, amintită de această dată și de Părintele Pimen, dar și de Cuviosul Antipa într-o scrisoare personală trimisă din Moscova în Schitul Prodromu, este cea cu privire la scufundarea vaporului care ducea spre Muntele Athos milostenia adunată prin osteneala Părintelui Antipa de la credincioșii ruși din Moscova. Sticla care acoperea icoana adusă din Sfântul Munte, s-a spart singură, făcând un zgomot foarte puternic. La auzul veștii, s-au întristat toți credincioșii din capitală care făcuseră această jertfă pentru Schitul Prodromu din Muntele Athos împreună cu părinții prodromiți, dar Părintele Antipa nu s-a descumpănit. El a înțeles că prin acest semn era prevestită o întâmplare tragică, pe care sfinția sa o aștepta în liniște[15].

În strânsă legătură cu minunea amintită anterior, este o altă faptă minunată lucrată de Maica Domnului prin mijlocirea icoanei sale „Dulcea Sărutare”, pe care Sfântul Antipa a descoperit-o în Sfântul Munte Athos și a purtat-o în toate peregrinările sale. Prin efort și sârguință, părintele izbutește să adune o importantă sumă de bani, pe care intenționa să o schimbe în monede de aur și să o trimită apoi în Muntele Athos. Numai că în acea vreme era interzisă prin decret împărătesc, eliberarea monedelor de aur din vistieria statului. Părinții athoniți aveau multe lipsuri și necazuri și așteptau ajutorul din Rusia. Părintele Antipa neștiind ce să facă, începe să se roage Maicii Domnului pentru ajutor. În timpul rugăciunii aude o voce care-i spune: „Aceasta este treaba mitropolitului!” Și într-adevăr minunea s-a întâmplat: Mitropolitul Isidor al Sankt-Petersburgului trimite o cerere Ministrului de Finanțe pentru a fi făcută o excepție, iar părintele reușește în scurt timp să trimită banii în Muntele Athos[16].

O ultimă minune a Icoanei Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, descrisă în puține cuvinte de către Ieromonahul Pimen Gavrilov, este cea referitoare la modul cum aceasta s-a deplasat singură prin aer, așezându-se pe pieptul Părintelui Antipa în timp ce sfinția sa se afla la rugăciune în chilie, cu un an înainte de trecerea sa din această lume. Astfel, cu trei zile înainte de adormirea sa, părintele a mărturisit unui ucenic apropiat că în toamna anului 1881, în timp ce se ruga, s-a auzit un zgomot puternic în chilie. Icoana Maicii Domnului găsită în Sfântul Munte Athos s-a clintit din loc singură, în timp ce icoanele din jur au căzut jos și a mers ușor prin aer, așezându-se pe pieptul părintelui. Cutremurat și plin de evlavie, părintele a luat-o și a așezat-o la loc[17].

Despre această icoană, Părintele Antipa, cel cu totul neagonisitor și neiubitor de cele materiale, mărturisea, după cum scrie Ieromonahul Pimen Gavrilov, că avea o singură comoară, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, pe care nu dorea să o dăruiască nimănui, intenționând să o lase după adormirea sa Mănăstirii Valaam[18].

În iunie 2006, cea mai veche revistă ortodoxă finlandeză, Aamun Koito, a publicat un articol intitulat „Descoperirea unei icoane miraculoase în Valamo”, scris de către Carina Berg. Ea descrie cum Părintele Ierodiacon Alexandru, care avea grijă de obiectele de patrimoniu ale Mănăstirii Noul Valaam din Finlanda, a identificat Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” care aparținuse Părintelui Ieroschimonah Antipa de la Calapodești, pe baza caracteristicilor cuprinse în catalogul de mobilier. Autoarea articolului scrie că în data de 10 mai 2006, în ziua de Marți a Săptămânii Mari, în timpul unei slujbe de Tundere în Monahism oficiată de către Preasfințitul Arhiepiscop Leon de Helsinki, a fost găsită această comoară neprețuită în biserica de iarnă din Valamo, într-un dulap de icoane aflat deasupra ușilor împărătești din Biserica „Schimbării la Față a Domnului” a Mănăstirii Noul Valaam. Trebuie menționat că cel care a depus voturile monahale în cadrul acelei slujbe de tundere în monahism a primit chiar numele Sfântului Antipa. Un text datat 22 august 1856, scris în limba română cu caractere chirilice, a fost găsit pe ferecătura din metal prețios ce împodobește icoana, confirmând astfel că ea a aprținut Ieroschimonahului Antipa.

Părăsindu-și locul de nevoință și țara natală pentru a merge în Finlanda odată cu începerea Războiului de Iarnă dintre Rusia și Finlanda din anul 1940, monahii din Valaam, refugiați în țara vecină, au luat cu ei toate lucrurile de mare preț, icoane, obiecte bisericești și cărți, dar inventarele de mutare bine întocmite nu erau o garanție că frații vor putea găsi rapid un loc pentru fiecare obiect luat în noua lor locație[19].

Această icoană măsoară 15,4 cm x 21,4 cm, fiind acoperită de o ferecătură din argint aurit. Partea inferioară a ferecăturii are inscripționat următorul text în limba română cu caractere chirilice: „Această iconiță veche fiindu, s-au găsitu de Ieroschimonahul Antipa într-o peștiră din Sfântul Munte și s-au îmbrăcatu în dar de Dumneaei CC.(Cucoana) Smărăndița Beldimanu cu argint, spre a Dum. (Dumneaei) vecinică pomenire 1856 Avgu. (august) 22”. În icoană, Maica Domnului este reprezentată până la jumătate, cu Pruncul Iisus așezat pe brațul stâng. Fundalul picturii este aurit, iar aureolele care înconjoară capetele persoanelor sunt pictate în galben deschis. Literele grecești MP OY, pentru Maica Domnului și IC XC pentru Iisus Hristos, sunt de asemenea pictate cu aceeași culoare. Cu mâna dreaptă Fecioara Maria îl arată pe Hristos, care are brațul în jurul gâtului mamei Sale și își apasă obrazul pe obrazul ei. Privirea Maicii Domnului este îndreptată înainte, însă Hristos se uită la mama sa. Culoarea veșmântului exterior al Fecioarei Maria este roșie, dar sub el se află mai multe pete aurii. Marginea hainei este decorată cu o panglică aurie. Îmbrăcămintea interioară este de culoare neagră-albastră, cu o decolorare slabă. Manșeta este decorată cu un ornament lat, de aur. Îmbrăcămintea exterioară a Pruncului este de aur, iar veșmântul interior este de culoare albastru-verde închis. Se presupune că icoana a fost pictată de către un călugăr, deoarece lucrarea nu este semnată.

Este demn de remarcat că aproape toate minunile asociate cu Icoana Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” de la Noul Valaam, cu excepția a două dintre ele, s-au întâmplat chiar cu Ieroschimonahul Antipa. Martorii celorlalte două minuni făcute înaintea acestei Icoane a Maicii Domnului, sunt un iconar de origine ucraineană cu numele Paisie, care viețuia în Muntele Athos și un părinte dulgher, care l-a ajutat pe Părintele Antipa la reparația chiliei sale pustnicești. Nu se cunosc relatări despre minuni ale Icoanei Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” în Mănăstirea Valaam, înainte de Revoluția Rusă, pentru obște sau pentru pelerini[20].

Pe data de 9 august 2020 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autonome a Finlandei, întrunit sub președinția Arhiepiscopului Leon la Helsinki a hotărât ca Icoana Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” de la Mănăstirea Noul Valaam să fie cinstită anual în data de 11 ianuarie, la o zi după Sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodești, cel care a găsit icoana în Sfântul Munte Athos și a adus-o în Valaam, lăsând-o moștenire acestei mănăstiri după mutarea sa la cele veșnice[21].

III. Texte inedite.

Referindu-ne la nefericita întâmplare a scufundării vaporului rusesc pe care se aflau clopotele cumpărate de către Cuviosul Antipa de la Calapodești pentru Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, precum și alte milostenii primite de la credincioșii ruși, putem observa că biograful cuviosului schimonah originar din Moldova, amintește foarte succint despre acest episod. Pe de altă parte, în corespondența sa, Cuviosul Părinte Antipa descrie cu multe amănunte inedite și cu totul minunate, această importantă întâmplare.

Părintele relatează că după trimiterea lucrurilor spre Odesa, a avut liniște față de duhul necurat care-l chinuia de aproape 20 de ani, de la intrarea sa în monahism, aproximativ trei luni, revenind cu multă putere pentru a-l ispiti. După slujirea Sfintei Liturghii, într-o sâmbătă, el s-a dus spre seară să se odihnească, dar a avut parte de un atac neașteptat și foarte puternic al duhului viclean, care l-a lovit, părintele resimțind această lovitură ca cea a unui bici de foc, sfinția sa fugind speriat din chilie, întrucât, niciodată acest duh nu-l atacase după ce slujise Sfânta Liturghie sau chiar câteva zile după aceasta. După o oră părintele a revenit la chilie și a aflat acest duh ispititor foarte mânios și trufaș, iar părintele a gândit în sinea lui că acesta a luat slobozire să-l arunce pe el în groapa necurăției. Părintele povestește în continuare că toată noaptea a fost muncit cu multă tiranie de către acest cumplit duh. A doua zi, duminică dimineața, el a încuiat ușa chiliei și a început citirea Psaltirii și postul. Spre orele amiezii, când părintele se pregătea să termine citirea întregii Psaltiri, el vedea cu ochiul minții cum duhul cel necurat se învârtea prin chilie ca un șarpe. Trecând aproximativ 60 de minute, în jurul orei douăsprezece s-a făcut un semn minunat, întrucât sticlele care acopereau două icoane ale Maicii Domnului din chilia părintelui, cea făcătoare de minuni, găsită în Sfântul Munte și adusă în Rusia, iar alta primită milostenie de la credincioșii ruși, s-au făcut țăndări dintr-o dată, mai întâi la icoana făcătoare de minuni, iar după un minut la cealaltă. Părintele s-a mirat, cu atât mai mult cu cât sticlele din fața icoanelor erau groase și de calitate franțuzească. Văzând și auzind acest semn, părintele a socotit că aceasta s-a petrecut pentru a se arăta izbăvirea părintelui de la cădere. În continuare el amintește că acest duh a ridicat și în trupul său un război cumplit, căci sângele îi fierbea ca într-o căldare. Această încercare a ținut mai mult de două săptămâni, părintele povestind că se tăvălea pe podeaua chiliei din pricina războiului din trup, căzând adesea cu multe lacrimi și nesimțind nici o ușurare, ci doar gânduri întărite de răbdare și ferirea de partea femeiască care mereu umblau prin chilia părintelui și-l slujea, punându-i masa și având mare evlavie la el ca la un stareț cuvios.

Aceste încercări, mărturisește părintele, nu au fost descoperite nimănui, niciunui preot sau arhiereu și nimeni din cei ce stăteau în preajma părintelui nu și-au dat seama de ispitele sale, socotind că el postea și se liniștea în continuare ca și mai înainte. Părintele vorbind despre această mare încercare din partea duhului necurat, socotea că acesta, când a luat slobozire de a scufunda vaporul cu lucrurile trimise schitului, a venit la sfinția sa pentru a-l arunca pe el mai întâi în noianul pierzării, iar apoi a mers la vapor, însă Dumnezeu nu l-a lăsat. După două săptămâni de război nevăzut din partea celui rău, părintele slăbise trupește și sufletește și socotea că trebuie să moară. În acel moment sfinția sa a căzut în genunchi rugându-se la Maica Domnului cu lacrimi să fie izbăvit de acest război pentru mijlocirile Sfântului Ioan, ale părinților săi duhovnicești Nifon și Nectarie și ale viețuitorilor din schit, iar Părintele Cel Preaîndurat a ascultat rugăciunea robului său și a depărtat pentru o vreme de la el duhul cel necurat, părintele rămânând în liniște, dar nedumerit cu privire la semnul ce se făcuse cu Icoanele Maicii Domnului. Această nedumerire s-a dezlegat după două sau trei săptămâni, când a citit ziarul în care se scria despre accidentul naval din Marea Neagră, înțelegând că semnul de la Icoanele Maicii Domnului s-a făcut pentru a-l înștiința despre acest nefericit eveniment.

Negustorii și femeile evlavioase din Rusia, citind ziarul înaintea părintelui, plângeau și erau foarte mâhniți, dorind să nu-i spună părintelui despre accident pentru a nu-l întrista peste măsură, însă, într-o zi fiind mai mulți fii duhovnicești ai părintelui adunați la gazda sa, au decis să-i spună părintelui despre accidentul naval. Părintele era atunci în chilie și după mărturia sa, avea inima plină de bucuria Duhului Sfânt. Aflând acea veste tristă, Maica Domnului a făcut o nouă și foarte mare minune cu sfinția sa, deoarece bucuria pe care o avea în inimă, în momentul aflării acelei vești s-a înmulțit și s-a revărsat și în afară, fața i s-a înveselit și a primit cuvânt de mângâiere și pentru fiii săi cei duhovnicești care erau mâhniți, spunându-le că Dumnezeu le-a primit jertfa din momentul în care ei au dăruit-o schitului, iar lui Dumnezeu nu-i trebuiesc clopote, deoarece El privește spre osârdia inimilor noastre. În scurt timp inimile fiilor săi duhovnicești s-au umplut și ele de mângâiere, concluzionând că așa trebuiau să gândească atunci când sufereau o pierdere[22].

IV. Concluzii

Cuviosul Antipa de la Calapodești a fost o persoană cu o viață îmbunătățită, apreciată atât de oamenii simpli cât și de cei cu funcții înalte, boieri, nobili și funcționari români dar și ruși, fiind cinstit și de membrii clerului superior, Mitropolitul Sofronie Miclescu (1851-1860), Arhiereul Filaret Scriban (1852-1873), Sfântul Mitropolit Filaret Druzdov al Moscovei și Mitropolitul Isidor Nikolsky al Sankt Petersburgului și Novgorodului.
Cuviosul Antipa primise darul rugăciunii neîncetate, despre care vorbea și sfătuia cu multă ușurință, al postului îndelungat, al simplității, al lacrimilor de umilință și al înainte vederii, reușind să se facă iubit atât de credincioși, cât și de clerici, unii devenindu-i chiar fii duhovnicești.
Așezământul Românesc Prodromu din Muntele Athos a fost ridicat și împodobit cu ajutor material atât din Țările Române, cât și cu ajutor din partea unor credincioși din Rusia, despre care Sfântul Antipa de la Calapodești mărturisește adesea în scrisorile sale, păstrate în Arhiva Mănăstirii Prodromu.
Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, pe care Părintele Antipa a găsit-o în coliba lui pustnicească din Sfântul Munte, care l-a însoțit din acel moment în toate peregrinările sale, lucrând minuni uimitoare în momentele de cumpănă din viața părintelui, a fost lăsată după adormirea Cuviosului Antipa, Mănăstirii Valaam, fiind așezată în Biserica „Sfinții Serghie și Gherman”.
În anul 1940 icoana a fost luată de către monahii din Mănăstirea Valaam și adusă în Mănăstirea Noul Valaam din Finlanda, pierzându-i-se urma până în data de 10 mai 2006, când a fost găsită în chip minunat.
În zilele noastre această icoană făcătoare de minuni este așezată la loc de mare cinste în Catedrala „Schimbarea la Față” a Mănăstirii Noul Valaam din Finlanda, fiind sărbătorită, începând cu data de 9 august 2020, în Biserica Ortodoxă a Finlandei, în fiecare an, pe data de 11 ianuarie, a doua zi după sărbătoarea Cuviosului Părinte Antipa Românul.

V. Bibliografie

MEȘKOVA, Lidia, Taina veacului ce va să fie, viața și nevoințele Cuviosului Părintelui nostru Antipa de la Calapodești, Editura Christiana, București, 2013.
Zile cu sfinți (sinaxare, însemnări, cântări, lecturi și gânduri filocalice) pe luna ianuarie, Editura Doxologia, Iași, 2018.
PIMEN, Ieromonahul, Egumenul Mănăstirii Valaam, Viața și minunata petrecere a Cuviosului Ieroschimonah Antipa Prodromitul, care și-a isprăvit nevoințele în Rusia la Mănăstirea Valaam și care se prăznuiește la 10 ianuarie, Tipografia Centrală, Chișinău, 1998.
Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012.
PĂCURARIU, Pr. Prof. Dr. Mircea, Sfinți Daco-Romani și Români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994.
STAN, Preotul Dr. Liviu, Profesor la Academia Teologică „Andreiană”, Sfinții Români, Sibiu, 1945.
MIHAIL, Preot dr. Paul, „Viața Cuviosului Ieroschimonah Român Antipa” în: Ortodoxia, IV (1991).
ICĂ, Diac. Ioan I. jr., Mărturii de sfințenie românească. Monahi îmbunătățiți din secolele trecute, Editura Deisis, Sibiu, 2002.
Patericul Athonit Rusesc din secolele XIX-XX, Editura Evanghelismos, București, 2019.
MOȚOC, Arhimandrit Ieronim, „Cuviosul Ieroschimonah Antipa Athonitul” în: Sfinți români, apărători ai legii strămoșești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987.
BERG, Carina, „Ihmeellinen ikonilöytö Valamossa”, în: Aamun Koitto, 2006.
RONKAINEN, Maria, Suomalaiset ihmeitä tekevät ikonit. Taidehistorian maisterintutkielma, Musiikin, taiteen ja kulttuurintutkimuksen laitos Jyväskylän yliopisto, 2019.
Scrisoare semnată de Ieroschimonahul Antipa, expediată din Moscova, Rusia, adresată Părintelui Ieroschimonah Nifon, Egumen al Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos, datată 15 aprilie 1862, aflată în Arhiva Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.
ANGHEL, Gheorghe, „Icoana de suflet a Sfântului Antipa de la Calapodeşti va fi sărbătorită oficial în Finlanda” în: https://basilica.ro/icoana-de-suflet-a-sfantului-antipa-de-la-calapodesti-va-fi-sarbatorita-oficial-in-finlanda/.

NOTE:

[1] Lidia Meșkova, Taina veacului ce va să fie, viața și nevoințele Cuviosului Părintelui nostru Antipa de la Calapodești, Editura Christiana, București, 2013, p. 113.

[2] Zile cu sfinți (sinaxare, însemnări, cântări, lecturi și gânduri filocalice) pe luna ianuarie, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 49.

[3] Ieromonahul Pimen Egumenul Mănăstirii Valaam, Viața și minunata petrecere a Cuviosului Ieroschimonah Antipa Prodromitul, care și-a isprăvit nevoințele în Rusia la Mănăstirea Valaam și care se prăznuiește la 10 ianuarie, Tipografia Centrală, Chișinău, 1998, p. 3.

[4] Viața și Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012, p. 5.

[5] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți Daco-Romani și Români, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p. 142.

[6] Preotul Dr. Liviu Stan Profesor la Academia Teologică „Andreiană”, Sfinții Români, Sibiu, 1945, p. 73.

[7] Preot dr. Paul Mihail, „Viața Cuviosului Ieroschimonah Român Antipa” în: Ortodoxia, IV (1991), p. 160.

[8] Diac. Ioan I. Ică jr., Mărturii de sfințenie românească. Monahi îmbunătățiți din secolele trecute, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 65.

[9] Patericul Athonit Rusesc din secolele XIX-XX, Editura Evanghelismos, București, 2019, p. 607.

[10] Preot dr. Paul Mihail, Viața Cuviosului…”, pp. 163-164.

[11] Arhimandrit Ieronim Moțoc, „Cuviosul Ieroschimonah Antipa Athonitul” în: Sfinți români, apărători ai legii strămoșești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pp. 548-549.

[12] Lidia Meșkova, Taina…, pp. 104-105.

[13] Ierom. Pimen, Viața și minunata petrecere…, pp. 12-13.

[14] Ierom. Pimen, Viața și minunata petrecere…, p. 14.

[15] Ierom. Pimen, Viața și minunata petrecere…, pp. 20-21.

[16] Patericul Athonit Rusesc…, p. 608.

[17] L. Meșkova, Taina veacului…, p. 107-108.

[18] Ierom. Pimen, Viața și minunata petrecere…, pp. 32.

[19] Carina Berg, „Ihmeellinen ikonilöytö Valamossa”, în: Aamun Koitto, 2006, 11, p. 8.

[20] Maria Ronkainen, Suomalaiset ihmeitä tekevät ikonit. Taidehistorian maisterintutkielma, Musiikin, taiteen ja kulttuurintutkimuksen laitos Jyväskylän yliopisto, 2019, pp. 34-39.

[21] Gheorghe Anghel, „Icoana de suflet a Sfântului Antipa de la Calapodeşti va fi sărbătorită oficial în Finlanda” în: <https://basilica.ro/icoana-de-suflet-a-sfantului-antipa-de-la-calapodesti-va-fi-sarbatorita-oficial-in-finlanda/>, 07.03.2023.

[22] Informații extrase dintr-o scrisoare semnată de Ieroschimonahul Antipa, expediată din Moscova, Rusia, adresată Părintelui Ieroschimonah Nifon, Egumen al Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos, datată 15 aprilie 1862, aflată în Arhiva Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.