„Miorița” ‒ 180

1846 este anul când s-a produs un fapt istoric, pentru care Alecu Russo a fost numit Columb al poeziei populare românești. Să deschidem monumentala antologie a lui Adrian Fochi „Miorița ‒ tipologie, circulație, geneză, texte” (București, Editura Academiei R.P.R., 1964), unde la pagina 124 găsim mărturia lui Vasile Alecsandri: „Această baladă mi-au fost adusă din munții Sovejii de D. A. Rusu (Alecu Russo, n.n.), care o descoperi, împreună cu multe altele, în vremea cât au fost exilat pe nedreptate la mănăstirea Sovejii”. Nu avem la îndemână detaliile pe care le-ar cere orice căutător de comori folclorice, „poetul lăsându-ne în cel mai desăvârșit întuneric”. De fapt, adevăratul beneficiar al descoperirii a fost autorul „Horei Unirii”, care a intuit valoarea inestimabilă a producției artistice. Deși a cizelat-o, nu s-a atins de osatura construcției, care păstrează intactă succesiunea clasicelor tablouri, în număr de patru: cadrul natural și conflictual, oaia năzdrăvană, testamentul ciobanului, respectiv măicuța bătrână. În această formă a publicat-o în volumul „Poezii populare ale românilor”, împreună cu alte producții folclorice, făcând ca din acel moment lirica noastră să se românească definitiv. „Aș îndrăzni să vă chem în amintire ‒ ne îndeamnă Mihail Sadoveanu ‒ acel senin început, care arată coborârea turmelor în văi: Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai… din varianta Alecsandri sau începutul celălalt, lin și melodic ca o adiere de bucium, dintr-o altă variantă, mai puțin cunoscută: S-aude, s-aude ‒ / Departe, la munte, / Gomăn, gomănaș, / Glas de buciumași, / De trei ciobănași, / Gomăn, gomănind, / Oile pornind / Pe-un picior de munte / Cu hățișuri multe…” („Poezia populară”,

în vol. „Evocări”, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1954, p. 15)

Despre acestea și despre multe altele s-a vorbit în miez de august la Simpozionul Național „Miorița ‒ baladă, casă, neam și poveste la Soveja”, organizat de Fundația Cultural-Științifică „Simion Mehedinți ‒ Miorița”, prin grija artizanului acesteia, profesorul Constantin Macarie. I-am reîntâlnit aici pe rucăreni și dragosloveni, argeșeni care sunt la obârșia populației din Soveja. I-au stat alături amfitrionului dascăli, scriitori, iubitori sau practicanți ai folclorului literar ori muzical, oficialități, preoți, săteni. În revista „Piatra Craiului”, a Cenaclului „Mihail Lungianu” Rucăr, am citit articole de informație culturală, universitarul Ioan Opriș, cunoscutul specialist în muzeologie, ne-a pus pe gânduri cu starea patrimoniului cultural imaterial, iar subsemnatul am descris Casa „Miorița” de la Bacău și apoi am sintetizat lucrarea de licență „Miorița la Cleja”, susținută în iulie 2026 la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău de absolventul Albert Benchea. Constantin Tudose a punctat încă o dată perimetrul ivirii baladei „Miorița”, incluzând și comuna Cașin, din județul Bacău, pe care a descris-o în lucrări monografice, în vreme ce Marian Lungu, referent de specialitate la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, a pus față în față dansuri, cântece și costume populare din zonele etnofolclorice Vrancea și Bacău.

Evenimentul mult așteptat a fost inaugurarea Casei „Miorița”, după trei decenii de la formularea solicitării de către scriitori vrânceni. În 1996, Traian Olteanu (autorul inițiativei), Dumitru Pricop și Florin Muscalu au lansat provocarea, desăvârșită în acest 2026 de inimosul Constantin Macarie. După ce am străbătut curtea și încăperile pline de bunuri culturale, am spus cu voce tare că încă un om a sfințit cu osârdia lui locul.

Mai mult  decât atât: custodele noului locaș este Florin-Gabriel, fiul familiei Macarie.