Momârlanii, gazde bune!

Spectacolul concurs „Momârlanii gazde bune!”, ajuns, iată, la ediția cu numărul cinci, desfășurat în organizarea Ansamblului folcloric „Junii Petrileni”, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila, aduce orașul Petrila pe scena culturală la nivel național.

S-a lăsat cortina și peste această ediție a festivalului „neaoș” petrilean, un regal folcloric de o adevărată valoare cultural-artistică, nu înainte de a-și desemna câștigătorii trofeelor puse în joc de organizatori, de altfel de câștigat având cultura în acest spațiu plin de tradiție și folclor, așa cum este „țara momârlanilor” din estul Văii Jiului. Inițiatorii festivalului folcloric de la Petrila, „Junii Petrileni”, aduc în fiecare an, cu fiecare ediție, un plus valoare folclorului românesc, acest fapt concretizându-se prin numărul impresionant de concurenți foarte buni, fie ansambluri sau soliști din întreaga țară. Astfel, ”Junii Petrileni” sunt astăzi o veritabilă carte de vizită, nu doar a Petrilei, ci a Văii Jiului. Festivalul de la Petrila s-a desfășurat sub egida „Centenarului Marii Uniri”, având în cuprinsul lui o impresionantă și veritabilă paradă a portului popular românesc, însoțită chiar de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

„Este un obicei devenit deja tradiție pentru orașul Petrila și particip cu fiecare ocazie care ne permite să promovăm nu doar tradițiile sau cultura locală. Pe Valea Jiului de Est încercăm să ducem aceste tradiții mai departe, păstrând obiceiurile și portul popular al momârlanilor din orașul Petrila, considerând acest lucru foarte important pentru întreaga comunitate. Astfel ne păstrăm identitatea noastră națională iar anul acesta avem o ocazie mult mai specială, aceea de a o dedica Anului Centenar al României. Sunt foarte fericit să văd atâția copii îmbrăcați în costume populare, iată un semn că tradiția nu se pierde, indiferent de zonă. Și mai important este faptul că tradiția are urmași, așa cum și noi am învățat de la părinții și bunicii noștri, trebuie să ducem mai departe obiceiurile și datinile străbunilor”, a spus primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.

Desigur, cea mai grea parte a maratonului folcloric de la Petrila i-a revenit juriului de specialitate, aceștia având de „judecat” concurenți înscriși din toate zonele folclorice ale țării, care au demonstrat reale calități interpretative ca soliști vocali, instrumentiști sau dansatori. Din juriu au făcut parte: Constantin Cigmăian (președintele Asociației Junii Petrileni), Ștefan Isac (artist muzică populară), Dumitru Gălățan – Jieț (Etnolog), Simona Ionașc (profesor de canto, muzică populară și teorie muzicală). Președintele juriului – Victor Jicheran (maistru coregraf Școala de Arte ”Banatul” Timișoara).

„Este cea de-a treia ediție de când eu fac parte din juriul festivalului „Momârlanii gazde bune!”. De la ediție la ediție a crescut valoarea acestui fetival de la Petrila, eu am rămas impresionat anul acesta de ansamblurile și soliștii care au intrat în concurs. Să știți că a fost cu adevărat un festival de mare luptă, concurenții ne-au pus în mare dificultate. Am avut ansambluri extraordinare la Petrila, o surpriză mare fiind faptul că anul trecut Ansamblul Valea Mureșului din Săvârșin au câștigat locul I la categoria 10 – 15 ani, pe secțiune. Anul acesta premiul a revenit la cei mari din Valea Mureșului, fiind formidabili. La fel pot spune despre Oradea sau Aradul, Brașovul. O formație de copii din Brașov, extraordinari, s-a văzut faptul că se lucrează mult cu copiii pe creație. Acest lucru reprezintă valoarea folclorului pentru nația noastră iar Petrila, comunitatea de momârlani de aici, ne face cinste de fiecare dată când suntem prezenți în mijlocul lor”, a declarat Victor Jicheran, președintele juriului.

Fiind un festival concurs, au existat și câștigători și premii, mențiuni etc. De câștigat a câștigat folclorul, cultura, tradițiile.

Astfel, au obținut trofee pe secțiuni: Ansamblul Astra Săcele Brașov, Ansamblul Valea Mureșului, Neag Denisa, Ciobanu Petrik, Cigmăian Miruna, Jula Anabela.

Locul I pe secțiuni: Ansamblul Ardealul, Ansamblul Codrenii Bihorului, Rusnac Maria, Gabriela Matei, Popa Andreea, Tîlvescu Fabian.

Locul II pe secțiuni: Ansamblul Anena, Ansamblul Florile Mureșului, Ansamblul Carașul, Fodor Camelia, Pele Mădălin, Vesa Georgiana, Moldovan Andra, Marișescu Georgiana.

Locul III pe secțiuni: Ansamblul Tradiții Uiorene, Miel Denisa, Bejan Andrei, Avutavului Rebeca, Hoca Maria Sorina, Mihuț Diana, Mitroiu Andra.

Marele trofeu al Festivalului „Momârlanii gazde bune!” de la Petrila i-a revenit interpretului Alin Ienciu.

„Doresc să mulțumesc pentru sprijinul important care ne-a fost acordat, Primăriei și Consiliului Local de la Petrila, domnului primar Vasile Jurca, precum și Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, nu în ultimul rând participanților în număr din ce în ce mai mare cu fiecare ediție a festivalului și juriului care a dat dovadă de obiectivism în luarea deciziilor. De asemenea mulțumesc membrilor Ansamblului „Junii Petrileni”, pe care cu onoare îl conduc, pentru munca depusă astfel încât acest festival să aibe continuitate și Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila, pentru logistica pusă la dispoziție. În fiecare an încercăm să prosperăm, să aducem în fața publicului, cu toată dragostea noastră, interpreți de la cele mai fragede vârste până la cei consacrați, folclor autentic din toate zonele țării noastre” , a declarat Constantin Cigmăian, directorul festivalului.