Nicolae Iorga s-a născut la Botoşani, la 5/6 iunie 1871, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Nicu Iorga, avocat, a murit devreme, lăsând în urmă doi orfani, pe Nicolae şi George. Mama sa, Zulnia Iorga, era o femeie inteligentă şi harnică, reuşind să înfrunte greutăţile vieţii cu seninătate şi demnitate.
La şcoală a reuşit să-i uimească pe toţi, a fost mereu primul: la Şcoala primară „Marchian Folescu” (1878-1881), la Liceul din Botoşani „Augustin Treboniu Laurian” (1881-1886); la Liceul Naţional din Iaşi (1886-1888). O cunoaştere timpurie de limbi străine i-a deschis orizonturile cunoaşterii, citind multe publicaţii străine; primii săi bani câştigaţi au fost din meditaţii, la 11 ani.
Şi mai remarcabil a fost parcursul universitar unde va obţine licenţa in decembrie 1889 la Facultatea de Filosofie şi Litere din Iaşi la numai 18 ani şi şase luni. Şcoala a început-o în septembrie 1888. A fost susţinut de A.D. Xenopol. În 1890 pleacă la Paris însoţit de prima soţie, Maria Tasu, şi se înscrie la Ecole Pratique de Hautes Études, instituţie de mare renume. Sub îndrumarea unor nume strălucite în istoriologia franceză alcătuieşte Méziéres, 1327-1405, et la croisade au XIV-ème siècleo valoroasă şi inedită lucrare de diplomă, Philippe de.
Tot în 1893 va ajunge în Germania, la Berlin şi obţine doctoratul cu tema „Thomas III, marquis de Saluces. Étude historique et litteraire”. Pentru documentare a parcurs material la Biblioteca Arsenalului din Paris. Devine un nume cunoscut în mediile culturale româneşti, printr-o imensă activitate publicistică. La numai 23 de ani obţine catedra de Istorie Universală la Universitatea din Bucureşti şi începe publicarea celor câteva mii de documente privitoare la români, copiate din arhivele europene.
Nicolae Iorga era cunoscut ca un poliglot de excepţie, cu o capacitate fantastică de memorare, astfel că la maturitate cunoştea 16 limbi stăine şi a scris în 7 limbi.
Imensa activitate ştiinţifică l-a impus pe Nicolae Iorga atenţiei Academiei Române. La 26 de ani a fost ales membru corespondent, iar în mai 1910 devine membru titular.
Opera ştiinţifică a lui Nicolae Iorga – prin dimensiunea exceptională, circa 1300 de lucrări, monografii şi sinteze şi în jur de 25.000 de studii şi articole, ca şi prin valoarea ei incomparabilă – onorează România şi totodată umanitatea.
În 1910, după publicarea unui volum de documente din colecţia „Hurmuzaki” îi permite savantului să se mute împreună cu familia, în casa polcovnicului Panca, imobil construit în 1870, vândută la licitaţie. A fost reparată în etape şi după 1912 au fost construite încă două corpuri de casă legate printr-o pasarelă din lemn.
Arhitectura casei se înscrie în stilul brâncovenesc, de tip culă muntenească, cu cerdac, pivniţă şi patru camere.
Nicolae Iorga a locuit în această casă timp de 30 de ani. A fost casa lui de suflet, în care a iubit, a suferit, a muncit enorm fiind în permanenţă vegheat de scumpa lui soţie. Ecaterina i-a oferit soţului ei mulți copii, făcând din familia lor una puternică.
Primul copil a fost Mircea (1902-1966), după care au urmat: Adriana (1904-1912), Magdalena (1905-1993), Ştefan (1906-1975), Liliana (1910-1985), Valentin (1912-1977) şi Alina (1916-1979). Alături de ei au fost şi cei doi copii din prima căsătorie: Petru şi Florica.
Iorga îşi iubea copiii, şi, permanent, le ducea grija, lucru ce transpare în multe din scrisorile lui către Catinca. Sarcina creşterii şi educării copiilor i-a revenit Catincăi şi soacrei sale, Zulnia Iorga. Catinca a fost o mama de excepţie şi în acelaşi timp o bună şi devotată soţie. Ea a ocupat un loc important şi în activitatea profesională a lui Nicolae Iorga, fiind absolventă a Institutului Pedagogic din Budapesta, stăpânind limbile maghiară şi germană, învățând franceza şi italiana.
În 1907, cumnatul istoricului, profesorul Ştefan Bogdan, îl invită la Vălenii de Munte pentru câteva zile. Astfel, întâmplarea a făcut să descopere ceea ce- şi dorea. Evenimentul îl va descrie cu mare plasticitate:
„Nu era pe atunci nici cale ferată, aşa încât de la Ploieşti se pornea pentru vreo două ceasuri de înaintare înceată în vechile trăsuri ce sunau de- a lungul Văii Teleajenului din clopote, pentru a speria lupii şi a înştiinţa pe hoţi; nici podul de la Drajna, legând cu cele două linii ce ţâşnesc una peste Ţara Bârsei, la Cheia, alta spre Biscele Buzăului şi Muntele Siriului, nu era încă întins. Un patriarhalism desăvârşit, […], stăpânea locali tatea unde, în marginea mânăstirii din secolul al XVII-lea, cu şirlăul ei de Tigănie mai mult sau mai puţin înălbită şi cu dungi de dungheni pitite supt umbrare, vegetau familii pe jumătate ţărăneşti venite în parte din Ardeal şi păstrând în graiul lor ceva din particularităţile de vorbire ale locului de origine. Era aici o pace, o bună înţelegere româ nească, o armonieîntârziată, fără niciun amestec de populaţie străină, care cucerea îndată, ca şi înconjurimea, pe care am străbătut-o în câteva zile, descoperind tot ceea ce se ascundea necercetat în bisericile şi mânăstioarele, în casele de moşneni înstăriţi de belşugul prunelor din acele bătrâne sate.”
Deşi impresia fusese atât de puternică, nu se gândea, încă, să se stabilească definitiv la Vălenii de Munte. Ideea i-a dat-o un localnic:
„Cum stăteam să plec, blândul birjar sprinten, al cărui nume îl arăta ardelean, Tohăneanu, îmi spunea cu prietenie ţărănească ce bine ar fi pentru localitate dacă ar avea la îndemână pe cineva ca mine (nu ştiu cine- i va fi dat ideea, foarte exagerată, despre valoarea mea, care stătea doar într-o întâie alegere, la Iaşi, ca deputat)”.
Activitatea culturală a lui Nicolae Iorga în Vălenii de Munte începe cu tipografia „Neamul românesc”, inaugurată la 21 mai 1908. Aici s-au tipărit multe din operele sale dar şi publicaţiile „Neamul românesc pentru popor” şi „Neamul românesc literar”.
Tipografia „Datina Domnească”
Articolele de fond scrise de Nicolae Iorga accentuează calităţi de excepţie ale savantului: patriotism, demnitate, înţelepciune şi erudiţie literaristorică, dragostea necondiţionată pentru semenii săi.
Instituţia care pune în valoare cel mai mult activitatea culturală desfăşurată de N. Iorga la Vălenii de Munte este Universitatea de vară înfiinţată în 1908.
Scopul acestor cursuri era „de a pune constatările zilei, toate descoperirile cercetării, toate inovaţiile ştiinţei, în funcţie de suflet naţional şi pentru desăvârşirea şi întărirea acestui suflet.” (Petre Ţurlea)
De-a lungul anilor la Universitatea Populară de Vară au ţinut cursuri N. Iorga, G.M. Murgoci, Ştefan Bogdan, V. Bogrea, Al. Lepădatu, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, D. Gusti, Barbu Delavrancea, Sextil Puşcariu, precum şi savanţi străini din Italia, Franţa şi Anglia.
În 1922 cu ajutorul românilor stabiliţi în America şi al băncii Almaşanu care a oferit o veche clădire boierească, s-a deschis „Şcoala de misionare naţionale şi morale Regina Maria”. Tinerele învăţătoare române, săsoaice şi unguroaice erau educate în spirit nou, pedagogic, ştiinţific şi patriotic timp de un an, după care se întorceau la sate.
După modelul teatrelor în aer liber de la Salzburg şi Seghedin, Nicolae Iorga deschide în 1938 la Vălenii de Munte un teatru situat pe malul Teleajenului unde s-au jucat piese scrise de el: Răzbunarea pământului, Oedip Rege și altele.
Pe lângă aceste aşezăminte au mai funcţionat şi un Muzeu de Artă Religioasă, aşezământul pentru minoritari „Regele Ferdinand”, aşezământul „Principesa Elena”, Şcoala artelor uitate, Şcoala de cântăreţi bisericeşti, biblioteca „Cuvântul” şi un orfelinat pentru copii.
Aceste aşezăminte au fost vizitate de familia regală în mai multe rânduri.
În 1921 a sosit principele Carol cu ocazia cursurilor de vară şi a fost primit chiar la casa lui Nicolae Iorga.
Regina Maria a fost prezentă la Vălenii de Munte în 1922 însoţită de principesa Irina a Greciei, principele Nicolae şi principesa Ileana.
Dintre toţi membrii familiei regale, sosirea la Văleni a regelui Ferdinand a trezit cea mai vie emoţie, în 1924 când a fost însoţit de prințul Paul al Greciei.
În 1928 Universitatea Populară a fost vizitată de principesa Elena, mama regelui Mihai, după care a revenit în 1929.
Carol al II lea revine la Văleni în 1930, apoi în 1934 şi 1936 când a spus „Păstrez amintiri frumoase, căci la Vălenii de Munte a fost prima mea manifestare intelectuală, după ce şi eu, ca şi alții, am fost pe aici, când mi-am luat bacalaureatul”.
Nicolae Iorga a contribuit la modernizarea orașului Vălenii de Munte fiind implicat în viaţa politică, dar şi din postura de consilier comunal.
În februarie 1925 s-a instalat lumina electrică în spitalul construit chiar lângă sala de cursuri.
Cu ocazia cursurilor de vară din 1929, Partidul Naţional Ţărănesc trimite la Vălenii de Munte pe ministrul de Interne Al. Vaida Voievod și D.R. Ioaniţescu subsecretar de Stat la acelaşi minister.
Cu concursul lui N. Iorga în Văleni au fost expropriate două imobile pentru a fi construite două şcoli primare, s-au deschis două străzi noi spre Aşezământul „Elena” şi s-a înfiinţat o grădină publică.
În 1930, Ministerul Lucrărilor Publice a acordat 55 vagoane de piatră cubică pentru Vălenii de Munte, iar Ministerul Sănătăţii a instalat în oraş o baie comunală.
Un eveniment unic în istoria oraşului a avut loc pe 5 august 1931, când în casa istoricului s-a desfăşurat o şedinţă a Consiliului de Miniştri.
Pe 24 iulie 1934 în cadrul unei festivităţi desfăşurată în sala Cursurilor de Vară, în numele Consiliului Local şi al tuturor locuitorilor, lui Nicolae Iorga i s-a decernat de către primarul Constantin Miulescu titlul de „cetăţean de onoare al oraşului”.
Sub patronajul Ecaterinei Iorga şi al profesorului, în toamna lui 1937 s-a înfiinţat o cantină pentru elevii săraci din oraş, aproximativ pentru 100 de elevi, cu fonduri strânse de la cetăţenii Vălenilor.
Nicolae Iorga a încercat permanent să-i antreneze pe vălenari în opera sa de înfrumuseţare a oraşului şi pentru a-i impulsiona, la încheierea cursurilor de vară acorda câte o diplomă familiilor care-şi îngrijeau cel mai bine casele.
Aici, la poalele munţilor, eruditul profesor a clădit un altar al culturii româneşti. Însuşi T. Arghezi scria în nr. din 27 iulie 1946 al ziarului „Adevărul”, că „Vălenii au fost o insulă de românitate”, graţie activităţii intense depusă cu atâta dragoste şi dăruire de N. Iorga.
Ecaterina și Nicolae Iorga
