Nicolae Pițiș – izvor al folclorului autentic din Țara Lăpușului

Nicolae Pițiș, rapsodul popular care a făcut cunoscută „horea în grumaz” în întreaga lume, s-a născut și a crescut în Țara Lăpușului, la poale de munte, într-un sat de oameni gospodari, cu suflet bun și credință în Dumnezeu. Acolo, „pe valea Lăpușului, la fântâna dorului”, Nicolae Pițiș și-a trăit viața după rânduiala vremii, și nu se abate nici astăzi de la această rânduială bine cunoscută în lumea satului. Încă de mic copil a deprins tainele cântecului autentic lăpușean de la cei mai în etate, de la mama și tatăl său, iar cu timpul s-a îngrijit ca acesta să nu se risipească, ci dimpotrivă, să fie cunoscut și peste hotare.

Când îl asculți horind pe badea Pițiș, cum îi spun lăpușenii, ai senzația că lumea stă în loc, că legătura dintre cer și pâmânt se consolidează, că întreaga lume îi aparține lui. Horea și glasul său te străpunge, simțind un fior care parcă te poartă peste munți și dealuri, prin locuri tainice și peste văi … te poartă într-o lume arhaică, care refuză să fie sfâșiată de agitația, nerăbdarea și dezechilibrul, întâlnite astăzi la fiecare pas. În preajma lui, totul pare desprins dintr-o lume care îți impune să te așezi pentru o clipă și să cugeți, să te regășești, să te îndepărtezi pentru un moment de goana nesfârșită după lucruri materiale și să cauți, în sufletul tău, tihna aceea după care tânjim tot mai mult, pe care o găsim atât de greu.

Badea Pițiș își horește lui, iar mai apoi horește străbunilor, pădurilor și munților, câmpului pe care stă toată vara cu oile și vacile la păscut, văilor și necuvântătoarelor. Horește fără a se înfrâna, horește cu sufletul și cu mintea, liber și tihnit. Îți este mai mare dragul să-l asculți, căci poți simți fiecare vibrație a pământului și a codrului, nu te simți îngrădit de nimeni și de nimic.

Nicolae Pițiș mărturisește că horește de când se știe: „de când știu io că am fo’, di la cinci ai înco’, tăt horesc”. Când vorbește despre doină/horea lungă (denumire dată de către specialiști și semnalată pentru prima dată de către etnomuzicologul Bela Bartok la începutul secolului al XX-lea, între anii 1912-1913), rapsodul o numește hore în grumaz, trasu în glas sau hore nevestească: „Asta îi hore nevestească. Leșe i-o zâs hore cu noduri, da asta nu-i așe. Ce noduri? Numa lemnele-s în noduri. Îi nevestească. Nevestele le-o horitule, că s-o sfădit cu soacrele ș-o fo tăt supărate. Ș-apoi le hore.”

Lui îi e drag să horească, să zică din fluier, să-i învețe și pe cei mai tineri, însă are totuși o supărare. O supărare cauzată de stilul interpretat de artiștii zilelor noastre, de faptul că horile autentice se pierd: „le mai horesc multe fete di pă la noi, da la înturnat țâuiesc șî strâgă tare. Da, nu! Nevestele le-o horitule în bulbuiala zderătului, ieste nu știu că-s tinere, apoi dacă le spui zâc că-i mai mândru așe, că o pot înturna…dapi tu, asta nu o întorni, că nu-i plăcintă tu, nici nu arde!”.

Viața l-a purtat pe rapsod prin toate colțurile lumii, stilul unic de intepretare al doinei din Țara Lăpușului l-a dus pe cele mai mari scene, în mijlocul a milioane de oameni, însă, acesta s-a întors mereu acolo unde i-a fost familia, sufletul și gândul, în locul în care a crescut. A ales să rămână ACASĂ și a făcut ca numele locului de unde provine, localitatea Lăpuș, să fie cunoscut peste mări și țări.

Pe lângă cântecul străbun cu care a cutreierat lumea, rapsodul a pus în „traista” care îi era nelipsită, portul străbun, cămeșa de cânepă, trâmbița și fluierul, înțelepciunea, omenia și vorbele părintești. „Mi-o spus mama bătrână,

Să nu-mi uit limba română,

Desagii de peste mână.

Și de-oi mere mai departe

Să nu-mi țâp straita din spate.

Din loc în loc, să nu te muți.

Pă șef cu bani să nu-mprumuți.

Coptil de suflet să nu-ți iei,

Io ți-am spus, tu faci ce vrei!”

 

Nicolae Pițiș – vestitul rapsod din filmul Pintea

Datorită calităților vocale și a interpretării acestui stil arhaic, al horei în grumaz, Nicolae Pițiș a fost remarcat încă din anii ’70, când a interpretat vocal și cu trâmbița, cântecele cu noduri de pe coloana sonora a filmului ,,Pintea”, în regia lui Mircea Moldovan.

Badea Pițiș nu s-a cramponat însă de acel moment, de film, de cântat. A continuat să își muncească cu drag și grijă pământul, să îngrijească de vaci și de oi, rămânând același om simplu și gospodar din sat.

Nicolae Pițiș – Tezaur Uman Viu

În anul 2012, prin intermediul proiectului Nicolae Pițiș – cântărețul din stele, inițiat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, care a avut ca obiective susținerea efortului de recuperare, valorificare, conservare a moștenirii culturale într-un fond științific de documentare și promovare a unor moșteniri culturale pe cale de dispariție: horea lungă, rapsodul a fost propus pentru titlul de tezaur uman viu.

Astfel, câteva luni mai târziu, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, împreună cu Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial, i-au acordat rapsodului Nicolae Pițiș titlul de TEZAUR UMAN VIU.

Om simplu și de omenie, Mniculai a lu’ Iacob, cum îi spun sătenii, a fost întotdeauna binevoitor în a transmite mai departe tehnica horitului în grumaz tuturor celor care i-au trecut pragul și care și-au dorit să deslușească tainele acestui stil, regăsit tot mai rar la interpreții din zilele noastre. Printre cei care i-au trecut pragul se numără Grigore Leșe, Ion Pop din Grupul Iza, Maria Casandra Hauși și alți tineri din zonă.

Maria Casandra Hauși, cea care s-a remarcat alături de maestrul Nicolae Pițiș, vorbește întotdeauna cu mare drag despre cel care i-a îndrumat pașii și i-a fost alături pe calea cântecului: „Nicolae Pițiș, prima dată am ajuns în casa dumnealui în anul 2008… Acum 13 ani… Mi-am dorit de mică să îl cunosc, să îl pot privi în ochi în timp ce îmi horește pe viu din preaplinul inimii sale. Deși nu m-am născut și nu am trăit în mediul rural… pentru prima dată când l-am auzit și ascultat deopotrivă, am știut, am cunoscut și recunoscut chemarea strămoșilor noștri, sămânța! Am rămas însemnată pe veci de glasu, graiu, zicerea, zbaterea, străbaterea, trăirea, de Lumina, de steaua lui. Mare minune mare că am horit alături de dumnealui un deceniu și un pic… Acum zice că i s-o gătat cu horitu… „S-o gătat cu Pițiș, Ca-san-dra Mărie!” Când mi-a zis asta mi-am amintit imediat ce mi-a spus odată, când greblam, când trăgeam fânu în furcă… „Învață, fată, învață! Că pă când îi învăța, p-atunci îi și găta!” Lui i s-o gătat… io de bună sama mai am de învățat că fiecare cu drumu lui… Vorba tatălui meu, poetului Vasile Hauși „Hai să zicem fiecare,/ Nu dăm drum pentru cărare!” Doina, Horea o colind către sine. Ferice!”

Toate acestea l-au făcut pe badea Pițiș să fie mai mult decât un rapsod. Badea Pițiș este o dovadă incontestabilă a omului arhaic ce trăiește liber, ce își muncește din greu pâmăntul, ce are folclorul în sânge și credința în suflet. Nicolae Pițiș este un voievod al Țării Lăpușului, al cântecului străbun, al folclorului autentic, al valorilor strămoșești.

În 18 iulie 2022, Nicolae Pițiș a primit, din partea Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, distincția „Crucea Voievodală Maramureșeană” în semn de cea mai înaltă cinstire și prinos de recunoștință pentru lucrarea unică de promovare a folclorului autentic din Țara Lăpușului, pentru felul unic al interpretării acestuia, pentru păstrarea cu fidelitate a tradiției, portului, graiului și credinței ortodoxe strămoșești. Această valoroasă distincție i-a fost oferită rapsodului la biserica monument istoric, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Lăpuș. La eveniment, Preasfințitul Părinte Iustin l-a numit pe Nicolae Pițiș „patriarhul cântecului și al doinei străvechi, cântând într-un mod unic, inegalabil și inconfundabil”, nu înainte însă de a spune: „Suntem pe urmele pașilor lui Dumnezeu. Se pare că înaintea ta o trecut Dumnezeu cu piciorul, o călcat cu piciorul pe acolo. Simți binecuvântare!”.

Astăzi, la 83 de ani, badea Pițiș ne spune că i s-o gătat cu horitu – „A mele-s trecute tăte. Am fo micuț cât o fost tata chiabur, ș-apoi după aceia, apoi am crescut mai mare.”, însă el va rămâne veșnic un izvor al folclorului autentic din Țara Lăpușului. Horile și glasul său te apropie de origini, de neamul și glia strămoșească, te fac să tresalți, te luminează și îți luminează calea.

Nicolae Pițiș e sufletul unui loc, e o poveste care curge prin sângele oamenilor, e om dintr-o bucată!

„Pânce-s negru, nu-s țâgan,

 Puiuțu-s de lăpușan

 Șăd în codru câte-un an,

 Câte-un an șî câte-o lună

 Că-s coptil de maică bună.” (Nicolae Pițiș, După pui de lăpușan)

 

Bibliografie:

Filip, Gabriela, Nicolae Pițiș – rapsodul arhetipal din Țara Lăpușului, în Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului cultural imaterial, București, 2021.