|

Noul spectacol al Companiei „Civic Act”, București

Cu aceeași generozitate rară ca în cazul reprezentației dedicate ilustrului voievod martir în Anul Brâncoveanu, am fost invitat pe 21 cireșar 2016 la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română“[1] să împărtășesc emoțiile unei proaspăt terminate piese de teatru creștin închinate Sfîntului Antim Ivireanu.  1

Înainte de începerea spectacolului, am primit spre informare o tăietură dintr-o revistă, referitoare la edificiul pe care-l vizitam pentru întîia oară.

Drept mulțumire pentru deschiderea dovedită de gazde organizării piesei (care fusese amînată din sala inițial programată cu două săptămîni, din „motive ISU“!), îmi fac datoria de a insera cîteva rînduri despre această remarcabilă clădire bucureșteană.

Multifuncțional, edificiul proiectat de arh. Virginia Andreescu-Haret[2] (prima femeie arhitect din lume, foto dreapta) a fost realizat sub coordonarea arh. Raul Negru și ing. Valer Paler, pe terenul asigurat de primăria Bucureștiului societății „Tinerimea Română“, în 1912, pe strada Schitu Măgureanu, nr. 4. Piatra de temelie a fost pusă la 25 mai 1924. Strîngerea fondurilor a fost anevoioasă, Nicolae Iorga însuși figurînd printre donatori. Abia în 1935 clădirea a fost finalizată. Destinația inițială (restaurant, tipografie, sediu de bancă, sală de festivități, muzeu etnografic, bibliotecă, sediul revistei societății etc.) a fost mutilată din pricina ideologiei bolșevice (în 1947 a fost înființat și a funcționat aici Ansamblul Artistic al Tineretului), clădirea, prost gospodărită, suferind degradări morale și fizice pînă în 1989. Abia în 1991 și-a recăpătat numele, fiind apoi consolidată, restaurată și modernizată.2

În acustica elegantei săli de spectacole a acestui edificiu s-au putut auzi, probabil pentru prima oară în decursul vremii, cuvinte meșteșugite precum cele datorate ilustrului ivirean adus proniator de luminatul domn muntean pe la 1690. Cu har, Marian Ciripan, în triplă calitate de regizor, scenograf și actor, a înviat fraze ca acestea: „Veniți după Mine și voi face pre voi păscari de oameni“ (…) Pentru aceea dară nu iaste minune, iubiții miei ascultători și cinstiți și de bun neam boiari, de m-au rînduit și pre mine Dumnezeu și m-au pus, om mic fiind și smerit, păstor mic, la mică turmă, la dumneavoastră, pre carii eu nu vă am, nici nu vă țiu turmă mică, ci mare și înaltă, mare pentru buna închinăciune și dreapta credință [pe] care o păziț[i] curată și nespurcată, fiind încungiurați și îngrădiți între hotarăle celor striini de fel și împresurați de atît[e]a nevoi și scîrbe, ce vin todeauna și neîncetat de la cei ce stăpînesc pămîntul acesta, înaltă pentru buna ascultare și supunerea [pe] care o arătați de-a pururea cătră beserică și cătră arhiereu (…)”.

Atmosfera tensionată de uneltiri și înalte idealuri din vrema lui Brâncoveanu (atît de bine surprinsă literar de Ileana Toma în romanul său Ultimul Constantin) a fost redată verosimil de colectivul de actori bine ales și armonizat:

Mitropolitul Sf. Antim Ivireanu: Marian Ciripan, Compania „Civic Art”, București;

Pr. Mihail: Răzvan Nițu, Compania „Civic Art”, București;

Sf. Constantin Brâncoveanu: Petre Moraru, Teatrul Mic;

Maria Brâncoveanu: Cristina Moldoveanu, Compania „Civic Art”, București;

Constantin Cantacuzino: Coneliu Jipa, Teatrul „T. Bulandra”, Tîrgoviște;

Spătarul T. Cantacuzino: Adrian Anghel, Teatrul Metropolis, București.

Singura apariție feminină foarte bine plasată în economia scenariului spre a echilibra și a nuanța realist încleștarea de orgolii masculine aflate la răscrucea multor răutăți din epocă, Maria Brâncoveanu, mi-a apărut tulburătoare, grațioasă, întru totul convingătoare în interpretarea Cristinei Moldoveanu.

Desigur, greul spectacolului a apăsat pe umerii talentatului Marian Ciripan, acum aflat și în ipostaza de regizor dublată de aceea de scenograf, așa cum am arătat deja. Patetismul temperat al personajului, replicile sigure, dar cu nuanțele clare specifice unui intelectual de excepție menit unor fapte pe măsură, mi s-au părut cela mai importante calități ale jocului actoricesc.

După minunatele sale înfăptuiri culturale (între care eforturile de tipograf și de scriitor prevalează), punctate în spectacol de înmînarea tipăriturii dedicate domnitorului Constantin Brâncoveanu Chipurile Vechiului și Noului Testament (împodobită magistral cu 505 portrete lucrate de el în peniță) și de dicteurile din Didahii către un ucenic călugăr, tragicul sfîrșit, la nici 56 de ani, în chip mucenicesc, al Sfîntului Antim Ivireanu, a fost sugerat de predarea însemnelor clericale și mai ales ieșirea spășită, prin sală, a intepretului. Cu siguranță, Marian Ciripan se află la apogeul carierei sale, iar pentru noi a fost un privilegiu de a-l urmări în reprezentația din seara miezului de cireșar.

Alăturîndu-se aplauzelor prelungite ale publicului din sala Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“, rog întreaga echipă să primească mulțumirile mele din aceste modeste rînduri-omagiu.

[1] http://tinerimearomana.ro/despre/

[2] Maria Virginia Andreescu Haret (21 iunie 1894 – 6 mai 1962) a fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, nepoata pictorului Ion Andreescu și căsătorită cu fiul lui Spiru Haret. E de reținut că a avut o viață grea (orfană de mamă la 9 ani, s-a ocupat de cei trei frați și de gospodărie, făcînd liceul în particular, luîndu-și bacalaureatul la liceul „Mihai Viteazul“, la 18 ani intrînd prima la Școala Superioară de Arhitectură). În paralel a studiat Belle-Arte și a realizat un număr mare de acuarele. Printre cele mai importante realizări arhitecturale ale sale se numără cîteva blocuri de pe Calea Victoriei (printre primele la care s-a utilizat betonul armat), pavilionul adminstrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul „Gheorghe Șincai“ și Colegiul Național „Cantemir Vodă“ din București.