NU AM VĂZUT NICIODATĂ CEVA MAI FRUMOS

În urma participării la deschiderea celei de-a VII-a ediții a expoziției anuale „GRĂDINA MOȘESCU” cu titlul „DE LA BALCIC LA RÂMNICU SĂRAT”, expoziție care s-a desfășurat sub auspiciile Fundației Culturale „Alexandru Măciucă” în parteneriat cu Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” în perioada 20 iunie – 31 iulie și despre care am vorbit în numărul anterior, mulți dintre cei prezenți la vernisajul din Grădina Moșescu au afirmat că nu au văzut niciodată ceva atât de frumos, fapt care mă determină să scriu despre acest lucru încercând să surprind ce anume i-a determinat să simtă în acest fel. Este evident că o întâlnire cu o încărcătură emoțională foarte  ridicată rămâne întipărită în conștiința umană mult timp generând nostalgii și dorințe de repetabilitabilitate.

Ideea lui Alexandru Măciucă de a asigura un cadru expozițional în propria grădină, în propria casă, cu mijloace materiale și financiare proprii părea, la început, iluzorie, iar transformarea acestui început într-o manifestare culturală de amploare nu a fost anticipată nici un moment, de către nici unul dintre membrii familiei.  De la acele începuturi timide (anul 2020) și până astăzi, când întâlnirea anuală din Grădina Moșescu a devenit un eveniment important marcant pentru viața culturală națională în ansamblu, drumul parcurs a fost presărat, dincolo de dificultățile inerente organizării unei întâlniri de o asemenea amploare,  cu multă dragoste și devotament, cu muncă, implicare și dăruire. Iar astăzi,  Grădina Moșescu –  locul unde pictura nu s-a rupt de emoție și unde se simte crezul unei legături spirituale cu pictura tradițională românească, iar asta îi dă unicitatea din prezent în așa măsură încât putem vorbi de o mișcare cu iz de unitate și identitate națională, ce se manifestă prin artă și dialog cultural, într-un firesc al adevărului generat de implicarea sufletească atât a artiștilor, cât mai ales a organizatorilor (pictorul Mircea Năstase) – tinde să devină o marcă culturală, o amprentă recognoscibilă mai ales prin atmosfera care iese din determinările imediate ale unui artist sau ale altuia și constituie un fenomen care trimite iar în acea paradigmă: Balcic, Râmnicu Sărat, Micul Paradis. (Pavel Șușară)

Însă la momentul în care criticul și istoricul de artă, Pavel Șușară, afirma că Alexandru Măciucă a făcut un fel de sintetică, o foarte puternic-concentrată grădină a Paradisului, ba mai mult, a adus Balcicul la Râmnicu Sărat, referindu-se la faptul că ceea ce a luat naștere la inițiativa lui Alexandru și s-a amplificat an de an în Grădina Moșescu din Râmnicu Sărat, este oarecum similar cu interesul manifestat de artiști cu aproximativ 100 de ani în urmă față de Balcic, când Octavian Moșescu a orchestrat acolo un fenomen fără precedent în istoria artei – Școala de la Balcic –  nimeni nu se gândise să integreze Balcicul în peisajul artistic ce se contura la Râmnicu Sărat. Acest lucru a venit de la sine, în mod firesc, ca parte a destinului celor două personaje implicate în aceste episoade fericite din istoria artei : Octavian Moșescu și Alexandru Măciucă – bunic și nepot. Constatăm, cu încântare și satisfacție cum, după o perioadă de aproape patruzeci de ani de stagnare a actului cultural pus în scenă de Octavian Moșescu, la Balcic, în perioada interbelică și apoi, cu mari eforturi, la Râmnicu Sărat – dintr-un nedrept con de umbră în care a fost izolat în perioada comunistă – acesta este recuperat de nepotul său, Alexandru Măciucă. El nu face o recuperare pur teoretică, ci asigură continuitate moștenirii culturale a bunicului transformând chiar posesia administrativă dobândită pe linie de moștenire de familie într-una de suflet, pusă la dispoziția tuturor iubitorilor de artă printr-o poartă permanent deschisă și prin mijlocirea acestui dialog cultural-umanitar profund, lucru care asigură unicitate proiectului ce se desfășoară în Grădina Moșescu din 2020 încoace. Este o însuflețire care crește în intensitate în urma nu doar a creativității artistice care atrage iubitorii de artă, ci și interacțiunii dintre oameni – deficitară spre dispariție, în ultimul timp, după cum știm. Și astfel arta, expusă altfel decât în cadrul unor întâlniri stereotipe, banale, seci, inflexibile și birocratice pe care le impun instituțiile specializate, fiind adusă cât mai aproape de suflet în mediul natural al Grădinii Moșescu, este contemplată cu căldură, într-un cadru liber și intim, și, evident, ea este diferit perceptualizată. Arta nu mai este doar „vizitată”, ci devine „locuită”. Clipa slăbește în efemeritate căpătând reflexii de eternitate. Căci ce altceva este arta dacă nu o certitudine a nemuririi !  În acest cadru ia naștere colaborarea fructuoasă dintre mediul instituționalizat (muzeul) și cel privat în care arta se extinde dincolo de propriile ziduri, accesibilitatea ei devenind mai facilă celor interesați. Este încă o particularitate care asigură unicitate proiectului din Grădina Moșescu care, cu această ediție, pare că s-a transformat într-un produs cultural de marcă, după cum afirma anticipativ istoricul Pavel Șușară în urmă cu câțiva ani. Cu siguranță aceasta este și explicația faptului că oamenii au perceput evenimentul în sensul titlului acestui articol.

Este imperios necesar să amintim numărul surprinzător al artiștilor care s-au înscris  în cadrul celei de-a VII-a ediții a expoziției, în acest maraton al frumuseții (48), pe care nu îi voi enumera aici,  prezentarea lor fiind făcută în catalogul expoziției.  Trebuie menționat, însă, că prin participarea lor, aceștia au făcut prezente în Grădina Moșescu de la Râmnicu Sărat toate zonele țării: partea Centrală și de Nord-Vest (Alba-Iulia, Sebeș, Baia Mare, Bistrița, Timișoara), Moldova (Vatra Dornei, Botoșani, Piatra Neamț, Iași, Fălticeni, Focșani), Dobrogea (Tulcea, Constanța),  Câmpia Română (Ploiești, Târgoviște, București). Au fost prezenți și artiști români care trăiesc în străinătate și, bineînțeles, artiști de dincolo de Prut. Este evident  că principalul motiv al acestei participări masive se datorează conjuncturii istorice a cărei descriere am făcut-o în paragraful anterior dar și esteticii grădinii care nu încetează să crească în spectaculozitate prin peisajele oferite ori prin obiectele care sălășluiesc în acest mediu natural fascinant.  Avem  convingerea  că integrarea Balcicului în tematica expoziției de anul acesta a asigurat o importantă plusvaloare evenimentului și o creștere a interesului artiștilor și amatorilor de artă față de fenomenul care s-a conturat la Râmnicu Sărat.

Balcicul și Râmnicu Sărat par, la prima vedere, două lumi diferite. Unul privește spre mare, către lumina albă și vegetația luxuriantă care au fascinat generații de artiști; celălalt își păstrează liniștea în câmpia dintre Buzău și Râmnic. Și totuși, între aceste două locuri există o legătură profundă, construită nu de geografie, ci de cultură. Așa spune Ana-Maria Măciucă în textul catalogului expoziției insistând asupra locului și rolului pe care îl ocupă în istoria culturii românești Octavian Moșescu.

Și iată cum tema Balcicului, integrată pentru prima oară în peisajul Grădinii Moșescu își găsește continuitatea peste generații, într-un arc peste timp, arc despre care  sperăm să asigure o legătură longevivă între  cele două locuri binecuvântate. Începutul a fost făcut deja, iar interesul manifestat pentru această expoziție anuală a crescut în intensitate și prin prezența la vernisaj a unui public din ce în ce mai elevat, avizat și dornic să trăiască emoțiile unei întâlniri emoționante al cărei principal coagulant este arta.  Calitatea de performance a evenimentului se evidențiază atât prin faptul că numeroși admiratori ai subiectului expoziției și-au dorit să ducă la ei acasă o părticică din această atmosferă unică, cât și prin modul în care s-a desfășurat toată manifestarea din Grădina Moșescu : cu afectivitate, cu sensibilitate, cu toleranță și empatie. Iar deschiderea și prezentarea expoziției în alternanță cu momentele artistice muzicale ale unui tânăr vlăstar al Râmnicului au crescut emoțiile și atractivitatea evenimentului, determinând în rândul celor prezenți, acea simțire despre care vorbeam la începutul articolului. Versurile melodiilor tânărului interpret ne-au reamintit, printre altele,  că nu avem „nevoie de foarte multe pentru a fi fericiți” iar ceea ce s-a întâmplat în grădina Moșescu în ziua de 20 iunie 2026 dovedește cu prisosință acest lucru.

O alegere fericită care a asigurat un important crescendo emoțional demonstrând încă o dată că semnul egalității ca principiu inalienabil existent între oamenii  animați de aceleași valori existențiale, nu poate fi decât benefic  deoarece determină o stare de confort, de siguranță, de admirație și de încredere că Frumusețea, Bunătatea și Armonia vor salva omenirea mântuind-o. Trăirile la cote înalte ale celor prezenți demonstrează că ei nu doar că au înțeles întregul demers artistic care se desfășoară în Grădina Moșescu, ci că au redescoperit și apreciază legăturile dintre oameni, dintre generații, dintre locuri călăuzite de singurul element comun care are puterea de a le aduce împreună – arta. Și că  De la Balcic la Râmnicu Sărat nu este doar un drum. Este povestea unei moșteniri culturale care traversează timpul. Este întâlnirea dintre memorie și creație. Este dovada că valorile autentice pot supraviețui generațiilor atunci când există oameni care cred în ele și le slujesc cu generozitate, după cum subliniază aceeași Ana Maria, fiica lui Alexandru Măciucă și strănepoata lui Octavian Moșescu.