Nucul de la Văleni

Motto: „Suntem lumină unii pentru alții. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă.” 

Părintele Dumitru Stăniloaie

Treceam adesea să văd falnicul nuc care străjuia o frumoasă grădină și o casă cu o arhitectură bizară pentru micul orășel. Peste mulți ani aveam să aflu că proprietarul casei și al grădinii era domnul academician Mircea Malița, reputat diplomat și profesor universitar. Locul pentru casă l-a ales datorită nucului, care, la vremea respectivă, prin anii ’70, l-a fascinat. Căuta demult un loc liniștit, pe un deal, lângă un râu. Își dorea o casă de vacanță, undeva departe de tumultul capitalei. Spunea că nucul, în credință populară reprezintă protecția divină iar cine-l taie va avea parte de nefericire. Casa a fost proiectată în stil blokhouse, fără acoperiș. Unchiul său, Sivea, a supravegheat construcția casei, timp de câțiva ani. A venit special de la Oradea și așa de mult i-a plăcut locul încât a ales să locuiască singur aici până la sfârșitul vieții. Domnul profesor îi purta unchiului Sivea o mare admirație pentru că el singur întreținea casa și grădina, fiind inginer horticol. Era pasionat de plante exotice, și-i cerea de fiecare dată când pleca în țări exotice să-i aducă diferite semințe să le cultive în grădină. Îi plăcea gingerul, pe care-l cultivase în grădina lui fermecată, pe atunci necunoscut la noi. Era un avangardist, o minte ascuțită, un solitar, o persoană profundă și sensibilă la frumos. Iubea nucul ca pe copilul lui, a mai cultivat încă vreo cinci, dar niciunul nu a atins așa o măreție ca cel al locului. Era pasionat de gătit, de ordine, de citit, el i-a pus la punct imensa bibliotecă a domnului profesor. I-am simțit și eu spiritul protector cât am locuit acolo, între anii 2003-2012. Domnul profesor venea la Văleni, în special vara, prin luna august, la cursurile de vară ale Universității Nicolae Iorga, dânsul fiind rector. Îi plăcea să stăm la umbra nucului să ne povestească din lungile sale călătorii diplomatice. Era pur și simplu o încântare să-l asculți, avea un haz specific, o inteligență sclipitoare – era un spirit universal, un călător neobosit prin istoriile umanității, un amfitrion desăvârșit, un idealist și un mare admirator al sublimului patriot Nicolae Iorga.

Am să păstrez în memorie acele clipe de neuitat, clipe de lumină care mă vor însoți mereu.