O nouă abordare a etimologiilor românești
În luna octombrie a acestui an, a avut loc o apariție editorială de primă mărime, anume cea de-a doua ediție a Dicționarului Etimologic al Limbii Române, în două volume. Are 1600 de pagini și peste 6100 de intrări – autorul este cunoscutul lingvist Mihai Vinereanu. A fost primit cu entuziasm de foarte mulți români care înțeleg că de prea multă vreme originea limbii române a fost greșit înțeleasă.
Prima ediție a apărut în 2008, adică acum 15 ani. Cu toate acestea, mediul academic continuă să tacă, deși toți cei care-l compun cunosc foarte bine rolul acestei opere capitale a culturii române. Știm bine de ce o fac: pentru faptul că autorul a reușit să demonstreze științific ridicolul vechii teorii latiniste care nu este conformă cu adevărata origine a limbii pe care o vorbim. Prea multe etimologii greșite, prea multe cuvinte, de ordinul miilor, sânt considerate cu etimologie necunoscută. Oare de ce? Tocmai din cauza faptului că vechea teorie este cât se poate de falsă.
Ca să parafrazăm pe Miceál Ledwith, nu limba română este o limbă latină, ci latina se trage din strămoașa limbii române. Cu alte cuvinte, cele două limbi sânt fiicele limbii proto-traco-dace. Autorul arată că un număr relativ redus de cuvinte românești provin din latină sau ar putea proveni din latină. Folosind metoda comparativ-istorică a limbilor indo-europene, autorul a ajuns la rezultate cu totul noi, nebănuite până acum. Metoda sa se dovedește singura viabilă și reușeste să spele rușinea cu care a fost acoperită limba română. Aceeași metodă dovedește într-adevăr vechimea limbii române. Dovedește totodată că istoria acestui popor a început pe aceste locuri acum cca 8000 de ani, nu de o mie și ceva de ani cum încearcă în zadar să ne convingă establishmentul românesc. Prin urmare, a venit vremea unei abordări noi a limbii și a spiritualității românești.
Vinereanu nu neagă legătura dintre limba română și limba latină, ci reașează liniile de filiație în mod corect și logic din punct de vedere științific. Și face asta analizând istoric traseele migrațiilor, respectiv ale vectorilor care purtau limba pe care-o vorbeau, arheologic și mai ales genetic. Metoda indo-europeană dovedește că cele două limbi nu sânt decât într-o relație de rude de gradul trei(veri) și nu de gradul unu, limbă mama și limbă fiică.
A venit vremea ca Academia Română să recunoască acest lucru și să abandoneze greșeala veche de secole care acordă limbii române „onoarea” de a fi o fiică periferică a limbii latine, în loc de a i se recunoaște și da rolul ei adevărat: acela de a fi una dintre cele mai vechi limbi indo-europene. Prin urmare, cerem reprezentanților lingvisticii românești să dea dovadă de mai multă bărbăție, să accepte și să inițieze o analiză comparată corectă între cele două teorii care analizează și stabilesc istoria limbii, respectiv istoria existenței noastre ca neam.
Prima, cea zis latinistă, se oprește la anii cuceririi parțiale a Daciei de către romani, data de la care, după teoria aceasta, strămoșii noștri au căpătat grai și vorbirea acestora a putut fi luată în seamă.
A doua, cea nouă, după care se analizează astăzi istoria și evoluția limbilor, e metoda comparativ-istorică, metodă pe care profesorul Vinereanu a studiat-o decenii în bibliotecile și școlile de peste ocean și ne-a adus-o nouă spre a ne ajuta să demonstrăm științific faptul că vechimea poporului trăitor aici, ca și a limbii vorbite de el, coboară în istoriile Europei cu mai multe mii de ani peste cei hotărâți de prima metodă, cea veche. Cu alte cuvinte, avem aici o vechime de vreo 8000 de ani.
La fel cu ceilalți lingviști recunoscuți la nivel mondial, Vinereanu analizează proveniența cuvintelor din toate punctele de vedere: lingvistic (fonologic și semantic) istoric, arheologic, genetic – deci fără putință de tăgadă, absolut științific, prin metoda analizei comparative. Vinereanu analizează în paginile dicționarului său cele peste 6100 de cuvinte stabilind aproape matematic identitatea fiecărui cuvânt, precum si evoluția sa, coborând în istorie până la rădăcinile nostratice, adică peste zece mii de ani.
Reamintim tuturor că indiferent în care domeniu științific, nu există adevăr absolut, nimic nu este exhaustiv, evoluția nu poate fi evitată și, până la urmă, cei care abordează deslușiri „corecte doar din punct de vedere politic” nu vor mai putea întoarce capul de la adevăr și nu vor mai putea direcționa manipulator istoria limbii și neamului nostru.
Nimic mai mult!