Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” – un brand național al celor care fac muzică din pasiune

Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” a celebrat  în luna martie 2016, printr-o suită  de evenimente muzicale, 60 de ani de activitate artistică derulată pe scenele din București, din țară și ale multor centre muzicale din străinătate. Pentru iubitorii acestei orchestre, dar și pentru cei care o cunosc mai puțin, Revista de Lingvistică i-a solicitat un interviu dirijorului acesteia, domnul Andrei Iliescu, care a răspuns cu amabilitate, furnizând mai multe detalii despre istoria și activitatea acesteia.

Publicul: Domnule Andrei Iliescu, vă rugăm să ne prezentați parcursul istoric al orchestrei, de la geneza sa, până la acest ceas aniversar.

A.I.:  În 1956, la 26 martie, lua ființă, în cadrul Institutului de Căi Ferate din București, Orchestra de Cameră a Inginerilor sub conducerea ing. Petru Ghenghea,  asistent universitar la Catedra de Termotehnică, la acea dată.  Prin inițiativa sa, foarte îndrăzneață pentru acele vremuri, când ideea de asociere în scop artistic era susceptibilă de orice alte interpretări,  Profesorul Ghenghea a reușit să redea posibilitatea exprimării vocației artistice a mai multor ingineri, cadre didactice și studenți din cadrul acelui institut tehnic, amatori de muzică, mulți dintre ei foști instrumentiști ai Orchestrei Simfonice a CFR-ului, ansamblu profesionist care ființase în perioada interbelică  sub conducerea marilor muzicieni ai vremii Theodor Rogalski și Constantin Bobescu.

Petru Ghenghea, care avea o personalitate foarte puternică, a preluat destinele orchestrei pe care a condus-o timp de peste patru decenii, fiindu-i lider autoritar sub toate aspectele: managerial, artistic și dirijorul ei unic, cel care i-a adus orchestrei notorietate și aprecierea publicului pentru calitatea artistică a reprezentațiilor sale.

Dar, mai presus de aceste realizări „palpabile” pe care le-a avut și mă refer aici la nenumăratele concerte și turnee ale orchestrei, marele merit al Profesorului este acela de a fi creatorul unui crez pentru slujitorii științei și tehnicii, cel de a face muzică din pură pasiune, de a trăi numai din bucuria de a te afla pe scenă și a supune aprecierii publicului rezultatele muncii depuse din dragoste față de muzică.

Astăzi, Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” reprezintă o comunitate a celor care performează în muzică: fizicieni, economiști, arhitecți, profesori de muzică, artiști profesioniști, azi pensionari, grupați în jurul unui puternic nucleu ingineresc, din toate specialitățile; ansamblul numără 40 de membri și își desfășoară activitatea sub egida Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR, condusă de un mare iubitor de muzică, fost student al profesorului Petru Ghenghea, dr. ing. Mihai Mihăiță care sprijină, în mod real, demersurile noastre artistice, dar în limitele materiale pe care și le poate permite asociația.

 

Publicul: Pentru că ați adus în discuție un lucru care mi se pare deosebit de interesant și foarte important, în același timp, acela al motorului motivațional care guvernează activitatea acestei orchestre și care o face specială în ochiii publicului și în peisajul muzical și anume pasiunea pentru muzică, aș dori să ne detaliați această idee, să nu rămână numai una pur declarativă.

A.I.:  Într-adevăr, în contextul vremurilor actuale, al dinamicii accentuate a vieții, al schimbării priorităților și obiectivelor personale, al orientării scopurilor spre maximizarea propriului câștig, a susține că încă se mai poate muzică în numele unui crez, de a sluji dezinteresat arta, pare o aserțiune hazardată;  și, probabil că, așa cum sunt toate în viață, adevărul este undeva, la mijloc. Acest crez a căpătat, în decursul celor 60 de istorie a orchestrei, o metamorfozare, fără a-și schimba însă, esența sa. Și astăzi, toți acești ingineri-muzicieni fac muzică fără nicio recompensă materială.  Aș spune că, în anii de dinaintea Revoluției,  orchestrei îi era mult mai ușor să își desfășoare activitatea; practic, nu existau costuri materiale pentru susținerea unui spectacol.  Toate sălile ne puteau fi puse la dispoziție, fără chirii, pentru că aparțineau statului, puteam beneficia de ajutorul colaboratorilor profesioniști, pentru că aceștia făceau parte din ansambluri muzicale ale statului și erau ăuternic integrați în susținerea mișcării amatoare,comitetele sindicale puteau asigura costurile tipăririi programelor și al invitațiilor, totul desigur grefat pe abnegația muncii noastre artistice și organizatorice.  În condițiile economiei de piață , de astăzi, evident că toate acele „must”-uri de exercitare a activității au rămas valabile, dar rezolvarea lor implică un buget de cheltuieli  care este din ce în ce mai greu de asigurat. În plus, portofoliul artistic al orchestrei  s-a  dezvoltat, în mod „dialectic”, în primul rând din necesitatea cultivării și întreținerii bucuriei de a face muzică: ca instrumentist îți dorești să explorezi noi orizonturi muzicale, de a parcurge cât mai multe lucrări, de a realiza  spectacole mai ample din punct de vedere muzical, al diversității de genuri cameral, simfonic, vocal-simfonic. Apoi, devenind din ce în ce mai cunoscut apar oportunități diverse de a face muzică, necesități de a răspunde diferitelor invitații în țară sau chiar în străinătate.

Intrarea orchestrei, în 1990, sub egida AGIR a adus mai multă stabilitate activității artistice, în primul rând prin asigurarea unei săli unde ne desfășurăm repetițiile și unde susținem concertele de „casă”, lucru care a împlinit un important deziderat al muncii de orchestră, acela de a avea un program continuu, organizat stagional, precum al unei instituții muzicale profesioniste. Această stabilitate adaugă pasiunii orchestrantului, responsabilitatea privind calitatea propriului act artistic,  fapt care, în cele din urmă, conduce la o creștere importantă a satisfacției de a face muzică, crește „calitatea” pasiunii. Dar, dincolo de această stabilitate, sau poate, tocmai ea generează alte necesități care implică costuri legate de realizarea spectacolelor (colaborarea cu artiști profesioniști, recuzită, partituri muzicale, drepturi de autor etc.) cărora AGIR nu le poate face față în totalitate, motiv care conduce la atragerea de sponsori, susținători materiali ai activității noastre, acțiune care, din păcate , devine tot mai dificilă, de la o zi la alta. Toți membrii acestei orchestre sunt conștienți de dificultățile crescânde ale desfășurării activității, dovedind o mobilizare cât mai bună de fiecare dată; ne readaptăm proiectele în funcție de posibilitățile momentului respectiv, pentru ca pasiunea noastră pentru muzică să-și găsească cel mai potrivit cadru de exprimare, să nu lăsăm nicio clipă să apară vreun motiv care să-i slăbească „flacăra” și, desigur, trăim permanent cu speranța că „mâine” va fi mai bine.

 

Publicul: Maestre Andrei Iliescu, sunteți de 18 ani dirijorul Orchestrei inginerilor „Petru Ghenghea” și de peste 40 de ani membru al acesteia și, deci, ați cunoscut mai bine ca oricine viața și rezultatele acestui ansamblu, multe dintre acestea fiind realizate chiar de și sub mâna d-voastră. Vă rugăm să ne dați mai multe detalii spre palmaresul orchestrei la cei 60 de ani de existență.

1

Sunt mai multe elemente care se regăsesc în „blazonul”  orchestrei  și care, implicit, sunt și elemente ale mândriei fiecăruia dintre noi. Aș începe cu faptul că cei 60 de ani reprezintă tot atâția ani de activitate neîntrepruptă, 60 de stagiuni muzicale. Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” este una dintre cele două orchestre semiprofesioniste de muzicădin țară,alături de Orchestra medicilor „dr. Ermil Nichifor” –  generic numite „clasică” (semiprofesioniste, în sensul că membrii nu sunt retribuiți și nici nu realizează venituri din muzică, dar activitatea lor se derulează după rigorile orchestrelor profesioniste), dar suntem singura, a cărei activitate s-a desfășurat continuu, de-a lungul întregii sale existențe. Meritul este al maestrului Ghenghea, om cu o excepțională abilitate de a asigura permenent „rezerva de cadre” la schimburile de generații și de a pregăti și predarea de baghetă, în 1998 – când se afla la o vârstă de aleasă senectute- încredințând-o tot unui muzician-inginer, după cum îi era dorința; și, pentru faptul că m-a ales și m-a pregătit în acest scop, îi port  recunoștință și, îmi place să cred, că „greaua moștenire” a încăput pe mâini bune, noi, noua generație, păstrând spiritul tradiției create de Maestru. Asta înseamnă că orchestra și-a cultivat proprii soliști, cei de astăzi fiind „descoperiri” ale profesorului Ghenghea; numesc aici muzicieni amatori de mare talent și pricepere artistică, precum violonista ing. Ileana Ionești,  care este și concert-maestrul orchestrei, ing. Mihai Perciun, pianista dr. fiz. Maria Haiduc, violoncelistul ing. Teodor Chircu, soliști cu mare succes pe scenele din țară, dar și din SUA sau Marea Britanie. În aceeași măsură, cultivăm colaborarea cu mari maeștri ai artei interpretative românești care au acceptat să fie soliști ai orchestrei noastre pe scena Ateneului Român sau în străinătate; și nu puțini sunt aceștia: pianiștii Valentin Gheorghiu, Maria Fotino, Ilinca Dumitrescu, Viniciu Moroianu, violoniștii Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, Mihai Constantinescu, organiștii Nicoale Licareț, Iosif Gertenengst, clarinetistul Aurelian Octav Popa, corniștii Ion Rațiu și lista poate continua. Prezența acestor mari artiști alături de orchestra noastră reprezintă și un gir, pe care aceștiaîl dau demersului nostru artistic, pentru care le suntem recunoscători.

Memorabile pentru noi sunt și turneele efectuate în Statele Unite ale Americii, în 2005, în Marea Britanie, în 1990, 1992 și 2009, în Germania, în 1995, în Italia în 2011 și în Malta, în 2006, unde am fost primiți ca adevărați ambasadori ai culturii românești. Suntem prezenți în proiectul de educație muzicală pe care îl realizează Filarmonica „George Enescu” de șapte ani de zile, prin stagiunea de concerte „Clasic e fantastic” și un titlu de mândrie îl reprezintă și colaborarea cu artiști străini, în țară sau „afară”, precum violonista Marina Chiche – Franța, pianistul John-Paul Ekins-Marea Britanie, bandeonionista Terhi Shöblom-Finlanda, organistul Helmuth Platner – Germania, pianistul Sean Chen – SUA, dirijorii Andrew Sherwood – Anglia, Simon Camartin și Lucas Merkelbach – Elveția, Vlad Vizireanu – SUA.

Încă de la înființare, orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” s-a aflat sub patronajul artistic al Filarmonicii „George Enescu”, cu al cărui colectiv artistic ne aflăm într-o fructuoasă colaborare pentru realizarea pe scena Ateneului Român, la cât mai  înalte cote artistice,de spectacole ample care implică consiliere și aportul muzicenilor profesioniști la partidele de instrumente de care orchestra noastră nu dispune.

Sper că nu vom fi taxați de lipsă de modestie, dacă vom spune, în încheiere, că Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea” reprezintă astăzi un „brand” național al celor care fac muzică din pasiune.

23

Publicul: Domnule Andrei Iliescu, vă mulțumim pentru lucrurile deosebite pe care ni le-ați pus la dispoziție în interviul de astăzi și vă dorim să vă urmați visele cu aceeași pasiune și aduceți prin muzică cât mai multă bucurie celor care vă urmăresc și, nu numai acelora.