“Feciori cu păun în clop/ Au ieşit în drum la joc”, spunea într-unul din cântecele sale Valeria Peter Predescu. Ţinutul Năsăudului este unic în lume în ceea ce priveşte frumuseţea costumului popular. Flăcăii de aici poartă cu cinste şi fală de generaţii întregi clopul cu vestita pană de păun. În urmă cu o jumătate de secol feciorii nu concepeau să iasă la horă fără să aibă clopul cu păun. Crescătorii de păuni aveau o afacere înfloritoare. Din păcate, astăzi doar ansamblurile şi ici-colo câte un fecior de gospodar mai are aceste clopuri. Penele de păun au ajuns ornamente de pus în vază. Păltinean Damian, de la Dumbrăviţa, este unul dintre puţinii crescători de păuni de pe Valea Ţibleşului. Om gospodar, ca de altfel toţi diuganii, Păltinean Damian este şi un vestit tâmplar, multe case din sat fiind ridicate de dânsul. A înălţat şi multe troiţe, la Dumbrăviţa oamenii fiind creștini ortodocşi de când se ştiu.
Din toate muncile de pe pământ, lucrul în lemn şi crescutul de păuni i-au fost cele mai dragi. Abia trecuse câteva zile de când bătrânul şi-a tuns păunii şi i-am făcut şi noi o vizită. Nu apucase încă să vândă penele. Bucuros, ni le-a arătat, adunate într-un evantai enorm, frumos ca o coroană regală.
Are doi păuni pe care ni-i arată în spate, în grădină, pe unde umblă mândri cu trupurile lor împodobite în irizări albastre-verzi. Zdrobim în trecere iarba şi în urma noastră rămâne miros de izmă. Păunii aleargă de colo până colo, de la tufele de zmeură până la merii care în curând vor fi în floare, traumatizaţi încă după operaţia de tăiere a penelor. Nu-şi lasă nici măcar stăpânul, vinovat de a le fi furat podoabele, să se apropie de ei.
Vara, păsările n-au nevoie de prea mari îngrijiri.Umblă prin iarbă şi se descurcă singure cu mâncarea. Iarna însă trebuie să le asigure un loc cald şi uscat şi hrană pe măsură: pâine, mămăligă, porumb. Penele sunt vândute ocazional turiştilor. De la un păun se adună cam 150 de pene, o pană costând 3 lei. O pasăre are valoarea de aproximativ o mie. De cea nouă, cum ne spune badea Damian. Penele pot fi tăiate de-abia când păunul are trei ani. După ce au fost tăiate, stăpânul trebuie să aştepte un an ca ele să se refacă. Oul de păun valorează 40 lei.
La jocul din sat erau prezenţi şi lătureni din satele vecine. “Veneau lătureni, de ”ardeau” căruţele de fain ce erau. Veneau din Piatra, Mireş, Chiuza, Săsarm, Mogoşmort (Mogoşeni), Căian, Spermezeu”, spune badea Damian. “Nu mai am la cine să fac clopuri cu păuni. Poate că sătenii nu-şi mai permit să-şi facă haine ţărăneşti deoarece sunt scumpe. Oricum, portul încet încet dispare. Îl mai păstrează bătrânii. Acum îi plin de lume de haine ţigăneşti, cei drept mai uşor de întreţânut, şi care nu se murdăresc aşa de repede” Meşterul este indignat: “Copiii nu ştiu, în ziua de azi numai de blugi şi de cum să se dezbrace mai tare, nu de cum să se îmbrace mai fain. Nu se îmbracă în costum naţional nici la Paşti că zâc că li ruşine.
Oare ei nu ştiu că blugii îs izmenele noastre vopsite? Ce mai, după moda de azi e sfârşitul lumii. Amu nu ştiu decât să deie din cap ca nebunii la discotecă. Io când aud la radio un joc de-a lungu, un cântec fain, am nişte emoţii mari şi de nu-mi vine să joc să nu văd lumea”.
Ce păcat că aceste obiceiuri se pierd încet dar sigur rămânând în amintirea bătrânilor care le povestesc nepoţilor ca pe nişte basme. Să sperăm că până nu este prea târziu vor interveni dascălii şcolii pentru reluarea jocului măcar la marile sărbători, pentru a aduna obiceiurile pe scena căminului cultural şi de ce nu pentru a organiza un joc în a doua zi de Crăciun cu numele de bere, pentru a şti şi tineretul din ziua de azi ce înseamnă acest obicei. Părăsim discuţia cu badea Damian parcă cu un gust amar. Ne uităm tradiţiile. Pe uliţa satului românesc rămâne doar praful în urma copiilor plecaţi la muncă în străinătate…
