Timpul a rămas pe loc aici, firul ghid al colegilor noştri ce au explorat fostele sifoane pierzându-se acum în patul galeriilor uscate. Dincolo de fostul Sifon 12, actualmente Sifonul 2, stă ascunsă apa de odinioară din Peştera Tezaurului…
Scurt istoric
Peştera cu apă de la Mănăstirea Tismana, cunoscută şi ca Peştera Tezaurului sau Peştera de la Mănăstire, a fost explorată încă din 1928 de către P. A. Chappuis şi A. Winkler.
În cel de-al doilea război mondial, BNR a decis să pună la adăpost stocul său de aur. În aceste condiţii, în anul 1944, cu acordul guvernului, Banca Naţională a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, la Mănăstirea Tismana, unde a fost depus într-o peşteră de lângă stânca Stârminei.
Operaţiunea este cunoscută în istorie sub numele de „Tismana” (sau „Neptun”), în cadrul căreia cele 242 de tone de aur de la BNR au fost adăpostite şi apărate cu preţul vieţii de către armată, localnici şi monahi. Operaţiunea a fost desfăşurată şi încheiată cu succes în anul 1947, tezaurul BNR, ce cuprindea şi cele trei tone de aur polonez pe care Tismana le-a găzduit alături de comoara românească, s-au întors la Bucureşti în deplină siguranţă.
Istoricul cartării
Prima fişă predată la Cadastrul Carstului din România din cadrul Institutului de Speologie « Emil Racoviţă » Bucureşti, referitoare la cavitate este din data de 12.05.1982, şi aparţine clubului de speologie Niphargus IMGB Bucureşti.
Fişa conţinea o primă cartare din data 22.03.1982 până la primul sifon de atunci, acum primul semisifon, respectiv 91m de galerie explorată.
A doua fişă predată la Cadastrul Carstului este o continuare Niphargus IMGB din data de 11.08.1982 ce cuprinde o hartă până la sifonul nr.4 de atunci, acum semisifonul 4.
A treia fişă predată la Cadastrul Carstului cuprindea o recartare din 9.09.1983 la scara 1:200 a cavităţii, până la sifonul nr.4.
A patra fişă predată la Cadastrul Carstului cuprindea o continuare a explorării din anul 1984 de la sifonul nr.4 până la sifonul nr.11, avându-l ca autor pe Şerban Sârbu, Focul Viu.
O ultimă hartă predată la Cadastrul Carstului semnată Niphargus IMGB şi G.E.S.S. Bucureşti, cuprindea întreg ansamblul cartat de cele trei cluburi de speologie.
Istoricul explorărilor recente
Explorările noastre recente în Peştera cu apă de la Mănăstirea Tismana au avut loc după mai bine de douăzeci şi şase de ani de la ultimele ture iar în ultimii doi ani s-au desfăşurat în timpul lucrărilor de reamenajare a Muzeului Tezaurului demarat de Banca Naţională a României.
În tabăra de vară a anului 2010, ne-am concentrat cercetările pe zona aflată în imediata vecinătate a Mănăstirii Tismana unde aşteaptă să fie regăsite 11 cavităţi. Cea mai importantă dintre ele este fără îndoială Peştera cu apă de la Mănăstire. Ea face parte din bazinul hidrografic Tismana (2116) având numărul de catalog 17, bazin pe care Asociaţia Speologică Focul Viu îl sistematizează din punct de vedere speologic. Până în prezent sunt cunoscute 58 de cavităţi, cea mai lungă fiind Peştera Pârgavului (2116/21) cu 3330 metri dezvoltare. Peştera cu apă de la Tismana cu o dezvoltare cartată actuală de 928,3 metri se situează pe a doua poziţie din punct de vedere al dezvoltării, fiind urmată de Peştera Gura Plaiului (2116/16) cu 211,67 metri.
Intrarea în cavitate se află în imediata apropiere a mănăstirii şi este largă, cu dimensiunile de 12 x 4 metri, dar a fost zidită, lăsând astfel prima sală accesibilă iniţial doar printr-o poartă metalică. Actualmente există două astfel de căi de acces. Peştera se continuă din prima sală cu o mică galerie ce conduce la a doua sală de 9×7 m. Aceasta este Sala Tezaurului, unde se încheie traseul turistic.
De aici înspre amonte exista un stăvilar vechi, din lemn, care a fost construit pentru captarea apei, completat ulterior cu un stăvilar din beton. În prezent stăvilarul este dezafectat, mănăstirea fiind alimentată din reţeaua comunei.
În august 2010 recartăm cavitatea până la primul sifon, Sifonul 1, până la care s-au efectuat primele explorări. Până aici, peştera este săracă în concreţiuni având planşeul acoperit cu material aluvionar.
Revenim în data de 1 decembrie 2012 cu echipament de scufundare pentru a recarta dincolo de primul sifon. Avem parte însă de o surpriză de proporţii: găsim Sifonul 1 deschis şi echipa de scufundare parcurge cavitatea până la actualul Sifon 1 (fost Sifon 11) fără să-şi folosească aerul din butelii. Sunt identificate două honuri, din care unul foarte mare. Între timp recartăm cu dispozitivul DistoX segmentul de la intrare la Semisifonul 1.
Două săptămâni mai târziu suntem din nou la Tismana având ca scop unic cercetarea tuturor lateralelor peşterii. Începem escalada Hornului Mare şi este trecut actualul Sifon 1. După acest sifon, explorarea se va desfăşura în premieră şi planificăm minuţios următoarele ture.
În data de 8 iunie 2013 topografiem în două echipe întreaga galerie principală până la actualul Sifon 1. Descoperim un horn – Hornul Mic – aflat la 6 metri aval de Semisifonul 3 şi urcăm într-o sală, Sala Prăbuşită. Continuăm escalada Hornului Mare unde regrupăm la +17m. Hornul este larg raportat la dimensiunile generale ale cavităţii, având între 2 şi 4m diametru. Descoperim fosile şi grifade de Ursus Spelaeus într-un perimetru restrâns delimitat de Hornul Mic şi Hornul Mare.
Între 16 şi 17 iunie 2013 este plonjat pentru prima oară Sifonul 2 pe o lungime de 30 de metri şi o adâncime de -11,5 m. Ni se alătură Marius Robu, cercetător al Institului de Speologie “Emil Racoviţă” Bucureşti, pentru a identifica oasele şi grifadele descoperite de noi. Ne confirmă că ele aparţin mai multor indivizi de Ursus Spelaeus ce au intrat în cavitate probabil printr-o cu totul altă intrare, acum colmatată. Un posibil astfel de loc este reprezentat de Sala Prăbuşită. Fără îndoială că peştera a avut în trecut un etaj superior fosil a căror urme pot fi intersectate acum în Hornul Mic şi Hornul Mare precum şi în Sala Prăbuşită.
Pe 30 iunie 2013 o nouă de scufundare este organizată. Este plonjat din nou Sifonul 2 până la un clopot de aer aflat la 50 de metri. Adâncimea de -11,5 metri a sifonului reprezintă şi denivelarea maximă negativă actuală a cavităţii. Dincolo de clopotul de aer, sifonul coboară încă şase metri unde blocuri masive de calcar colmatează pasajul submers.
Între 22 şi 24 noiembrie 2013 realizăm o tură de documentare şi realizăm fotografii cu punctele cheie ale peşterii. Recartăm prima sală a cavităţii, ridicarea topografică fiind definitivată. Marcăm punctele interesante din punct de vedere ştiinţific. După mai bine de opt ore de lucru, pornim spre ieşire mulţumiţi de rezultatul turei. Spre ieşire descoperim un mic meandru aflat amonte de Semisifonul 1, ce adăposteşte o săliţă, Săliţa Ascunsă. Din această sală porneşte un horn. Iată un nou obiectiv pentru o viitoare tură !
În urma proiecţiei la suprafaţa terenului a drumuirii peşterii, identificăm în Dealul Gorganul dolina spre care conduce Hornul Mare. Diferenţa de nivel între baza hornului şi dolina de la suprafaţă este de peste 50 de metri.
În 12 decembrie 2013 pornim spre o ultimă necunoscută a peşterii: hornul dinaintea semisifonului 3 descoperit în timpul acţiunii de cartare din luna iunie este escaladat. Acesta are 22 metri înălţime (cea mai mare denivelare pozitivă măsurată a cavităţii în prezent) şi adăposteşte câteva urme intacte de Ursus Spelaeus.
În data de 8 februarie 2014 efectuăm o tură de filmare pentru a documenta cât mai bogat filmul ce îl pregătim despre istoricul acestei cavităţi. După un interviu cu Cristian Lascu ce a explorat alături de Şerban Sârbu şi Tedi Stănescu prima oară sifoanele acestei cavităţi, este rândul lui Anton Miuţe, ce s-a ocupat de pomparea progresivă a apei către exterior din sifoane atunci când din peşteră nu a mai ieşit apa, să ne povestească ce s-a întâmplat cu apa de odinioară a Peşterii de la Tismana.
În 15 martie 2014 ne propunem să continuăm explorările atât în Sifonul 2 cât şi în Hornul Mare. Din păcate ploile de primăvară precum şi topirea zăpezii recente nu ne permit înaintarea dincolo de Semisifonul 3. Nivelul apei este mai ridicat cu 40 cm faţă de turele anterioare ! Ne rezumăm la escalada hornului ce porneşte din Săliţa Ascunsă şi a Hornului Mic pentru realizarea câtorva fotografii. În hornul din Săliţa Ascunsă, atingem cu greu +14 metri fără posibilităţi de continuare. La coborârea în rapel a Hornului Mic, este reperat un puţ ce va constitui obiectul viitoarelor explorări.
La aceste ture au contribuit FV-ştii Adina Florescu, Adrian Rădulescu, Alexandra Pîrlea, Alexandru Aliman, Anamaria Cusă, Ana Stamatescu, Aurelian Mihu, Cristina Stika, Dragoş Şerban, Gabriel Dinu, Ionuţ Doru, Irina Hristescu, Mihai Dvorac, Mihai Hristescu, Monica Stanciu, Octavian Mihu, Octavian Zloteanu, Radu Dumitru, Răzvan Sabău, Robert Stroe, Roxana Gama, Valeriu Lipcanu.
La ora actuală, hidrogeologia cavităţii este schimbată total, din
cele 11 sifoane explorate la inceputul anilor ’80, rămânând doar ultimul, nr.11. Acest sifon poartă acum denumirea de Sifonul 1. Pe parcurs există încă patru semisifoane ce pot închide galeria principală în cazul unei viituri sau în anotimpul ploios. Este vorba de fostul sifon 1, actualmente semisifonul 1, fostul sifon 2 actualmente semisifonul 2, fostul sifon 3, actualmente semisifonul 3 şi fostul sifon 4, actualmente semisifonul 4. De altfel între semisifonul 1 şi semisifonul 4 se află singura porţiune în care mai există apă. Practic, după depăşirea segmetului cu apă staţionară, Hornul Mare ca punct de reper, toată cavitatea lipsită de apă până la actualul Sifon 1, fost Sifon 11.
Lipsa apei din peşteră în zilele noastre, o explicăm prin construcţia complexului hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana ce a interceptat apele ce se infiltrau până în peşteră, generând activul permanent din trecut.
Practic, după construirea galeriei de fugă necesară funcţionării Hidrocentralei Tismana, nivelul apei din cavitate a scăzut, Sfânta Mănăstire rămânând fără apă, aceasta nefiind racordată în anul 1985 la reţeaua de alimentare.
Acest lucru a facilitat explorarea amănunţită a zonelor foste submerse.
Datorită situaţiei dramatice create de secarea sursei de apă, măicuţele împreună cu Anton Miuţe intră în cavitate în căutarea apei dispărute. Ajung până la semisifonul 9 !!! Pe măsură ce înaintează, golesc sistematic sifoanele de apă, evacuând-o aval. Operaţiunile durează luni bune până se face conectarea la reţeaua de apă a Sfintei Mănăstiri. Este instalat un cablu electric pe intreaga lungime pompată pentru a ilumina cavitatea şi desigur pentru funcţionarea pompei. În ziua de azi, o întreagă istorie necunoscută ni se desfăşoară prin faţa ochilor de fiecare dată când revedem firul electric instalat în galeria principală. Este greu să ne imaginăm efortul depus de cei ce trebuiau să treacă semisifoanele cavităţii fără nici un fel de echipament de protecţie termic.
O versiune Beta a filmului a fost prezentată pentru prima oară la Conferinţa Balcanică de Speologie de la Sofia din data de 28 martie 2014.
Versiunea finală a filmului “Peştera cu Apă de la Mănăstirea Tismana” a fost prezentată la Congresul Naţional şi European de Speologie, EuroSpeleoForum 2014 desfăşurat anul acesta la Herculane, unde a obţinut premiul publicului precum şi premiul pentru documentare.
Un disc DVD cu documentarul realizat de noi este disponibil doritorilor la speofv@yahoo.com pentru preţul de 30 de lei. Discul cuprinde pe lângă filmul propriuzis şi multe materiale bonus precum harta actuală, fotografii şi o descriere vizuală a cavităţii.
