Pe urmele cadranelor solare din Transilvania
Odată un om a venit la Înţelept să-i ceară sfatul. “Ce ar trebui să fac, mărite, pentru a fi mai înţelept?”. Înţeleptul a tăiat o ramură dreaptă dintr-un copac, pe care a curăţat-o de frunze şi i-a dat-o omului zicând: “Înfige această nuia în pământ şi înconjoar-o cu cercuri tot mai mici. Sub bătaia razelor soarelui, umbra ei îţi va măsura timpul de muncă şi cel de odihnă, timpul de veghe şi cel de somn. Primăvara, umbrele amiezii se vor scurta şi vei nimeri astfel timpul bun de semănat. În clipe de răgaz vei trage cu nuiaua semne pe nisip, le vei compara şi vei învăţa din compararea lor cum se potrivesc între ele pământul şi soarele, stelele şi constelaţiile. Nuiaua pe care ţi-o dau este nuiaua înţelepciunii.”
Ce este un cadran solar dacă nu un dispozitiv straniu, rupt parcă din vremurile de demult, când știința se împletea cu magia? El traduce în planul privirii armoniile cosmosului, oglindind mișcarea diurnă aparentă a soarelui pe bolta cerească – fenomenul asociat de către om în mod instinctiv cu trecerea timpului – pe o suprafața gradată, prin intermediul umbrei. Suprafața cu marcaje sau cadranul propriu-zis reprezintă scena pe care evoluează umbra unei tije în decursul zilei, cifrele și gradațiile nefiind altceva decât materializarea unor desene executate de razele soarelui, permițând redarea grafică a curgerii timpului. Azi ceasul solar și-a pierdut trăsătura esenţială, aceea de a fi socotitor de timp, devenind o simplă relicvă istorică sau în cel mai bun caz un element decorativ. Dar chiar şi din această postură el continuă să incite curiozitatea privitorului, îndemnând la contemplare și meditație asupra vieţii, efemerului şi sensului timpului. Viața alunecă la fel de repede precum umbra pe cadran.
Înainte de a cădea în uitare, cadranul solar a marcat pentru mai multe generații conceptul de trecere a timpului. Cu mai bine de o sută de ani în urmă, satele și orașele transilvănene aveau pe peretele exterior al bisericii, castelului sau altui edificiu venerabil cel puțin un asemenea exemplar care își îndeplinea tradiționalul scop, de măsurare a timpului. De mai multe ori în cursul zilei, privirea curioasă a poporului cădea pe cadran, primind mereu un răspuns de la umbra imaterială care atingea cifrele corespunzătoare diferitelor trepte ale evoluției solare pe bolta cerească. Pentru comunitate, aceste piese reprezentau ceva magic și totodată nobil. Ele invocau o veche știință bazată pe fenomenele bolții cerești, pe ciclurile lor repetitive, fiind capabile să dirijeze atenția oamenilor de la grijile materiale înspre înaltul cosmic.
Subiectul cadranelor solare m-a preocupat cel mai mult în ultimii ani: ce funcțiune au, unde pot fi găsite la noi în țară, cum se citesc și, mai ales, cum se construiesc? Interesul pentru aceste vechi instrumente de măsurare a timpului mi-a fost trezit în timpul unei deplasări de serviciu la Bistrița, vechi oraș cu rădăcini săsești care azi se prezintă turiștilor în lumina unui brand nou, cel de Poartă a Transilvaniei. Oarecum potrivit, căci imaginea cadranului solar de pe biserica evanghelică din localitate (Fig. 1) mi-a deschis calea spre un proiect de cercetare derulat pe parcursul a trei ani și care a presupus vizitarea a zeci de locuri mai mult sau mai puțin necunoscute din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și nu numai. Rezultatele studiului meu au fost publicate în 2014 sub forma unui volum fotografic color, primul inventar regional al acestor obiecte. Lucrarea și-a propus rolul de a populariza și imortaliza sub forma unor clișee color aspectul contemporan al acestor piese, nădăjduind că ele vor fi de folos în viitor istoricilor pentru unele studii comparative sau de reconstituire. La ora actuală, împreună cu colaboratorii am identificat în spațiul geografic românesc peste 150 de cadrane solare aflate în diferite stări de conservare, majoritatea amplasate pe zidurile bisericilor, ale mănăstirilor sau ale vechilor reședințe nobiliare, câteva găzduite în colecțiile muzeelor. Cele mai multe se găsesc în interiorul arcului Carpatic. În Moldova și în Țara Românească ele pot fi numărate pe degete.
Fig. 1: Cadranul solar de pe biserica evanghelică din Bistrița
În țări europene precum Italia, Spania, dar și Polonia sau Ungaria, cadranele solare se bucură de o largă răspândire. Pentru comparație, în Franța s-au inventariat circa 35.000 de cadrane solare. În Germania există un orășel de 10.000 de locuitori (Birkenau, lângă Mannheim) unde găsim cam tot atâtea cadrane solare câte există în toată Transilvania. Spre deosebire de ale lor, numai o mică parte din ale noastre funcționează corespunzător. Unora le lipsește tija indicatoare, altora orientarea tijei a fost denaturată prin intervenții eronate în cursul veacurilor. În câteva cazuri, marcajele orare pictate s-au estompat atât de mult odată cu trecerea timpului încât au devenit de nerecunoscut. Am întâlnit însă și situații în care peretele a fost revopsit complet în mod voit, mărturie a ceasului de odinioară rămânând doar tija mută, sau situații în care piesele sunt condamnate la umbră perpetuă din pricina vegetației crescute în jurul lor sau a unor construcții răsărite în ultimii ani. Bineînțeles, am fost martor chiar și celor mai triste împrejurări, în care vechiul cadran a dispărut cu totul, căzând pradă dezinteresului și nepăsării.
Alături de principiile sănătoase ale gnomonicii, știința care stă la baza realizării cadranelor solare, un alt aspect ar trebui să prezinte interes pentru cercetători. Încercările unor oameni simpli, țărani deseori fără prea multă carte, de a înțelege schimbările sociale și politice petrecute în jurul lor și-au găsit expresia pe cadranul solar transilvănean, care devine astfel oglinda vremurilor sale. De pildă, piesa de pe biserica reformată din Turda (Fig. 2) mai păstrează încă urmele trecerii de la timpul solar adevărat al localității – un timp natural dat de soare, specific așezărilor din evul mediu – la timpul standard austro-ungar introdus în anii 1890. Un alt cadran solar care și-a schimbat complet înfățișarea de-a lungul anilor este cel de pe sediul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca (Fig. 3). Deși acesta datează probabil din secolul al XVI-lea, liniile sale orare și poziția tijei indicatoare au fost modificate substanțial după 1918 în încercarea de a aduce timpul solar mai aproape de ora fusului est-european în care se găsea România. Toate aceste intervenții istorice afectează în mod negativ precizia citirii orei, dar conferă o anumită individualitate pieselor transilvănene.
Fig. 2 (stânga): Cadranul solar de pe biserica reformată din Turda. Fig. 3 (deasupra): Cadranul solar de pe sediul UAD din Cluj-Napoca.![]() ![]() |
Cadranele solare reprezintă o moștenire culturală puțin cunoscută, ce trebuie azi restaurată și valorificată. Expresie a coexistenței vreme de secole a celor trei mari culturi (românească, maghiară și germană), acest patrimoniu național merită să capete pe viitor un statut protejat, deoarece stă mărturie pentru ingeniozitatea oamenilor care au locuit aceste meleaguri. Firește că inventarul demarat de noi în 2011 nu poate fi considerat niciodată încheiat. Suntem însă fericiți că el a fost extins prin studii ulterioare. Amintim aici despre monumentala lucrare a dl. prof. dr. Volker Wollmann dedicată patrimoniului industrial și preindustrial românesc, care în voumul V tratează printre altele și subiectul cadranelor solare, sau despre proiectul redacției maghiare a TVR de a realiza prin dl. Gyula Miholcsa un film documentar în mai multe episoade despre acest subiect. De asemenea, există indicii care ne fac să sperăm că pe fondul noilor proiecte de dezvoltare și regenerare urbană ceasurile solare vor începe să se bucure de o nouă tinerețe. Suntem de asemenea convinși că, undeva, pe vechi ziduri gata-gata să se năruie, zac totuși cadrane solare încă nedescoperite, care vor face deliciul exporatorilor de mâine.
Bibliografie:
Teodor Roșescu, “Timpul și măsurarea lui”, Editura Științifică, București, 1964
Dan Uza, “Cadrane solare din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș”, volum editat în regia autorului, Cluj-Napoca, 2014
Volker Wollmann, “Patrimoniu preindustrial și industrial în România”, volumul V, Editura Honterus, Sibiu, 2016