Note despre cacofonie
Termenul „cacofonie” provine din limba greacă și înseamnă întâlnirea unor sunete care impresionează neplăcut auzul (cf. gr. kakos-rău, phone-sunet). În mod tradițional, sunt considerate dizarmonii verbale îmbinările supărătoare de sunete: Ca candidat, mi-am propus să rezolv problema sărăciei. Aceasta este o muncă care presupune efort. De fapt, intră în sfera cacofoniei și alte îmbinări inestetice din punct de vedere fonetic: Stătea la rând la lapte. Nu vrea să pară rău. A pus sticla clătită pe masă.
Evitarea cacofoniei
Există mai multe modalități de evitare a cacofoniei – inversarea ordinii cuvintelor, recurgerea la termeni sinonimici, inserarea unui cuvânt. În unele contexte, toate cele trei modalități pot funcționa, în altele sunt posibile doar două soluții de evitare sau una singură. De exemplu, în enunțul Ca candidat, mi-am propus să rezolv problema sărăciei., cacofonia se poate corecta/evita prin înlocuirea prepoziției calității cu locuțiunea sinonimă în calitate de, sau prin introducerea unui alt cuvânt (Ca bun candidat, mi-am propus să rezolv problema sărăciei.). În al doilea exemplu (Aceasta e o muncă care presupune efort.) se poate recurge la sinonimie (…o activitate care presupune efort.), sau inserarea unui adjectiv (…o muncă dificilă, care presupune efort.).
Cacofonii acceptate
Tolerarea cacofoniei se realizează în situațiile în care nu este posibilă evitarea ei prin niciuna dintre strategiile expuse anterior. În general, este vorba despre nume proprii compuse – Ion Luca Caragiale, Biserica Catolică, Banca Comercială Română, Banca „Carpatica”. Asemenea combinații se regăsesc și în cazul antroponimelor: Monica Corina Hosu, Anca Călinescu etc. În unele dintre aceste cazuri, dizarmonia poate fi corectată prin inversarea termenilor (Călinescu Anca, Corina Monica Hosu) sau prin abreviere (I. L. Caragiale, B.C.R.). În altele, trebuie să acceptăm că structurile respective sunt cacofonice și nu pot fi schimbate (Biserica Catolică, stenoză aortică calcificată).
Falsa evitare a cacofoniei
Conștientizarea cacofoniei determină încercarea de a o evita. Din păcate, deși bine intenționați, mulți vorbitori comit alte greșeli. Două dintre ele ne-au atras atenția, deoarece sunt foarte răspândite: utilizarea locuțiunii ca și în locul prepoziției simple ca și folosirea cuvântului „virgulă” introdus între prepoziția-centru de grup și termenul regizat de aceasta. Le vom analiza pe rând.
Prima construcție (Ca și candidat, ca și coleg, ca și copil) se bazează pe sinonimia parțială dintre prepoziție și locuțiune. Numai că aceste jonctive nu funcționează în limba română întotdeauna în aceleași contexte. Ca atare, preferința pentru ca și poate fi legitimă și corectă gramatical numai atunci când structura de limbă are caracter comparativ, situație în care cacofonia se poate evita astfel: S-a comportat ca și colegii săi. A procedat ca și copiii aceia. În schimb, în enunțurile în care prepoziția calității ca echivalează cu drept sau cu în calitate de, nu poate fi substituită de locuțiunea ca și, întrucât termenul regizat de prepoziție nu reprezintă un circumstanțial de mod, ci un element predicativ suplimentar. Așadar, singura înlocuire posibilă este prin prepoziții ale calității: În calitate de candidat, În calitate de coleg… Te consider drept coleg și prieten.).
Cea de-a doua structură se întâlnește (regretabil!) tot mai des în limba română actuală, atât în scris, cât și în vorbire. Evident, în discursul scris, eroarea se încadrează în categoria celor de punctuație – se inserează o virgulă propriu-zisă acolo unde ea nu are ce să caute, între prepoziție și elementul predicativ suplimentar, respectiv între prepoziție și circumstanțialul de mod (Ca, coleg cred că… / S-a comportat ca, copiii aceia.). În discursul vorbit, eroarea stă sub semnul comicului – în loc să evite cacofonia prin inserarea unui alt termen, vorbitorii introduc numele unui semn de punctuație! Aparent, se evită greșeala de limbă, în realitate însă, nici în scris, nici în discursul oral, virgula nu reprezintă o soluție pentru evitarea cacofoniei.
În loc de concluzii
Evitarea cacofoniei a devenit o modă în limbajul actual. Cine știe să jongleze cu termenii astfel încât să vorbească armonios trece drept cult. În schimb, fiecare combinație neplăcută de genul ca că, cu ca, că care, că când (vorbitorii le asociază cu fonetismul grecescului kakos) este aspru sancționată. Trec aproape neobservate dizarmoniile create prin întâlnirea altor silabe (la lac, să sădească, pe peron, în fața țării etc.)… Grav e atunci când vorbitorul este convins că virgula salvează armonia enunțului și că s-a exprimat elegant!