| | |

Registrele bisericești de la Soceni

Eduard Magiar, Nicolae Magiar

Redarea autentică a trecutului istoric în toată complexitatea sa presupune cercetarea documentelor de arhivă (din fondul arhivelor de stat, bisericești, școlare și din alte instituții). Este important acest demers deoarece, în acest fel, materialul adunat aduce date inedite, indiferent sub ce formă este publicat, de la un simplu articol până la un volum consistent.

Printr-o întâmplare fericită am descoperit două registre cu circulare și alte prețioase însemnări făcute de către cei care au slujit la parohia din localitatea Soceni din județul Caraș – Severin. Aceste registre erau căzute după un dulap din altarul bisericii și zăceau acolo, probabil, de mai bine de un secol.

Scrisul este destul de lizibil, îngrijit, în limba română dar cu alfabet chirilic în mare majoritate, (până în 19 iulie 1865) şi se păstrează destul de bine având în vedere vechimea lor, respectiv secolul al XIX –lea. Unul este încadrat între 1 februarie 1803 – 17 noiembrie 1830, iar al doilea de la 9 decembrie 1857 până în septembrie 1876. Valoarea documentară din punct de vedere istoric a acestor registre ar fi și mai mare dacă nu ar fi fost atacate de carii, care din nefericire, au pătruns în mai multe locuri aproape toate paginile, inclusiv cotorul. Menționăm că numerotarea (inclusiv paginile nescrise) a fost făcută de către autorii Monografiei localității Soceni (respectiv autorii acestui articol). La pagina nr. 6 din primul registru, care era nescrisă, ne-am permis o scurtă însemnare legată de data, locul și ocazia  descoperirii acestui registru.[1] De asemenea, tot noi ne-am permis să le dăm și titlul de Registre în materialele publicate despre ele deoarece autorii lor nu au folosit niciun titlu.

Din aceste registre voluminoase, (unul cu 456 de pagini, altul cu 520 de pagini, câte s-au păstrat, pentru că se poate observa ușor că unele lipsesc, fiind rupte), redăm câteva date care ni se par mai semnificative pentru istoria bisericii din Soceni și pentru viața religioasă în general. Facem mențiunea că la majoritatea exemplelor date am păstrat ortografia și exprimarea specifice pentru limba română scrisă din secolul XIX.

În primul registru, ca datare cronologică, adică cel dintre anii 1803-1830, sunt copiate circulare de la episcopii din Vârșeț, respectiv Șakabent (până în anul 1807) și Vidak, iar din Caransebeș, respectiv Ioan Tomici. Sunt două tipuri de scris, indiciu clar că au fost doi preoți în parohia de la Soceni în perioada respectivă. Primele 5 pagini sunt albe, nescrise. Tot textul din acest registru este în limba română dar cu caractere chirilice.

În ce privește numărul de circulare pe anii respectivi, situația este  aceasta:

                                      

Anul      Nr. de circulare

1803          16;

1804          15;

1805          9;

1806          9;

1807          12;

1808          12;

1809          11;

1810          7;

1811          12;

1812          16;

1813          20;

1814          15;

1815          12;

1816          5;

1817          9;

1818          12;

1819          12;

1820          8;

1821          12;

1822          13;

1823          5;

1824          8;

1825          4;

1826          11;

1827          18;

1828          13;

1829          11;

1830         11; [2]

Majoritatea acestor circulare au o întindere normală, dar unele sunt foarte lungi, precum cea de la paginile 174-182 (de 9 pagini); cea mai scurtă este la pagina 204, aceasta având doar patru cuvinte.[3]

În afară de aceste circulare mai sunt copiate predici (la paginile 18-24 și 80-93) și rugăciuni (p. 186), precum și două acte de amnistiere sau iertare, mai ales pe timp de război. Acestea se numeau oficial General Pardon și sunt trecute chiar cu această denumire la paginile 191 și 257. Primul este din 1 noiembrie 1809, al doilea din noiembrie 1819.[4] În acest manuscris –registru se mai pot vedea mai multe autografe ale lui Ioan Tomici, episcopul Caransebeșului. Acestea sunt datate astfel:

Pagina   Data însemnării

275         9 ianuarie 1815;

296         13 ianuarie 1816;

312         4 ianuarie 1818;

318        10 ianuarie 1819;

325          8 ianuarie 1820;

336         12 ianuarie 1821;

349           9 ianuarie 1822;

361           2 martie 1823;

368          20 ianuarie 1824;

380          12 mai 1823;

Preoții din parohia Soceni au mai făcut anumite tabele, sau Tabela cum le numeau ei, cu diferite statistici legate de viața parohiei. Aceste tabele sunt la paginile 148-149, 338, 355, 364, 442-444.[5]

Al doilea registru este completat mai dezordonat, în sensul că nu mai sunt trecute circulare numerotate și pe ani, ci sunt numere amestecate. Apoi scrisul este de mai multe feluri și nu este atât de ordonat și citeț. Cu toate că de la început este ruptă o filă, iar de la sfârșit 3, totuși sunt numerotate (de către noi) în total 520 de pagini. Însemnările din acest registru cuprind datele dintre 9 decembrie 1857 și septembrie 1876. Sunt scrise unele însemnări cu creionul în dreptul circularelor. Acestea reprezintă pe scurt conținutul circularei respective. Majoritatea circularelor provin de la episcopii Emilian de Caransebeș, Ioan Popasu şi protoprezviterul Iancovici. Se terminau cu urarea ,,Cel mai binevoitor de bine”. Până la pagina 186 textul este în limba română dar cu alfabet chirilic, apoi din data de 14 august 1865 este în limba română dar se folosește alfabetul latin. La acea dată prima circulară în limba română se adresa astfel:

,,Onorabililor  D. Preoți !

Din provințialu. Și adecă

Ederişiu, Soceniu și Tîrnova.” [6]

Manuscrisul mai conține diferite modele de tabele și adeverințe pe care preoții probabil trebuiau să le completeze sau le emită (paginile 93-94). Mai sunt ți alte tabele care se referă la diferite date și aspecte din parohia Soceni. De exemplu, un tabel cu trei copii care erau surdo-muți şi despre care se cereau datele legate de numele lor, vârsta (cei trei copii au 6, 9 și 12 ani), gradul de handicap (,,deșteptu” sau ,,de totu tâmpitu la minte”), dacă au urmat vreo școală.[7]

Astfel din anul 1842 este un model de tabel cu șase rubrici pentru ,,Consemnarea născuților prunci de parte bărbătească”. Aceste rubrici se referă la numele de botez, de familie, datele de naștere, numele și prenumele tatălui, mamei.[8]

Mai este un tabel numit ,,Formulariul: privind Conderierea Pruncilor și Pruncelor îndatorați de a cerceta școala Confesională din Soceniu: născuți dela anul 1868 până la anul 1869, inclusive pe anul [….] 1870”.[9] 

Manuscrisul mai cuprinde un tabel intitulat:

Consemnaţiunea: Preoţilor carii se află în scutitulu de Dumnedieu protopopiatu alu Caransebeşului anu Domnului 1865.

Această Consemnaţiune cuprinde 14 rubrici numerotate plus alte 4 nenumerotate şi se referă la:

,,1. Numerul curgătoriu;

2. Numele satului;

3. Numele parohiilor;

4. Numele și comunele fiecărui preot;

5. Caracterul lui adecă e Protopresviteriu, Administratoru Protopopescu, Parohii. Administratoru parohial, Capelanu seau Diaconu ?

6. Cându și prin cine sau hirotonisitu ?

7. Ce feliu de scola au învețiatu ?

8. Are sigiliu și dela cine ?

– (fără număr). Cum ș-implinește datorințiele sale preoțești, face predici ?

– (fără număr). Ce feliu de năravuri și portare morală are adecă: este blându [……] mulţumitu cu puţinu, tare în Ortodoxă, Evlaviosu sau este beţivu, risipitoriu, lacom, mândru, nepăsătoriu, seau slabu în credinţă, leneşu sau bărbatu ?

– (fără număr). Âmblă în reverendă ?

– (fără număr).Respecteazelu și iubește poporenii ?

9. De câți ani e ?

10. Este însuratu sau veduvu ?

11. Are prunci și câți?: Parte barbatescă.

12. Parte femeiască.

13. Suma.

14. Observare.”[10]

La acest tabel – chestionar biserica din Soceni prin parohul ei a dat următoarele răspunsuri:

,,Soceni, o singură parohie cu  paroh și diacon;

  • hirotonisit de Iosif Raiacici și Emilian (Cingeloti ?);
  • sigiliu este de la Episcop; își împlinește bine datorințele;
  • la felul de năravuri nu răspunde, la fel fără răspuns dacă poartă reverendă și cum respectă poporenii;
  • la vârstă scrie 58 și 37, (adică pentru paroh și diacon);
  • este însurat; au doi băieți și o fată parohul și o fată diaconul, total patru.
  • La observații nu este trecut nimic.”

Din acest registru putem observa că preoții erau în general supravegheați cum își desfășoară activitatea, inclusiv numărul celor care ,,cercetează catihizaţiunea”.De exemplu, se cerea un tabel cu numărul tinerilor din parohie care participau la ,,catihisațiune”. Acesta este numit:

,,Conspectu

Despre cercetare catihisaţiunei de cătră tinerii și tinerile din comuna Soceni din aprilie până în 14 septemvrie 1866.”

Iată răspunsurile consemnate la rubricile cerute pentru parohia din Soceni:

  1. Harnici de a cerceta catihisaţiune: 77 băieţi și 65 de fete;
  2. Câți au cercetat catihisațiune: 29 de băieți și 30 de fete;
  3. Câți au cercetat regulat: 0;
  4. Câți din când în când: 59;
  5. Cu ce sporiu: slabu;
  6. Care sunt pedicile nemergerii la catihisaţiune: bărbații cu paza vitelor și fetele cu a casei ş.a.;[11]

Era urmărit un fel de recensământ al copiilor de vârstă școlară, pentru că la data de 30 septembrie 1866 preotul Danil Stopoane din Soceni trebuia să completeze un tabel chestionar referitor copii între 6-15 ani precum urmează:

,,Conspectu:

Despre numerulu prunciloru și fetiţeloru harnici de scola aflători în versta dela 6 până la 12 ani, apoi a aceloru prunci și fetițe care suntu îndatorați a cerceta școla de repetiţiune aflători în versta dela 12 până la 15 ani.” [12] Se cerea evidența copiilor născuți între anii 1851 și 1859.

Printr-o adresă cu numărul 595 din anul 1868 din partea Episcopiei Caransebeșului, se cerea amănunțit situația cu privire la averea deținută de parohie, mai ales pământul precum și veniturile obținute de pe acesta pe an.[13]

Multe adrese au un conținut interesant și se referă la viața parohiei. De exemplu, se constatase că în unele situații, fetele care nu aveau vârsta pentru o cununie legitimă, mergeau în altă parohie pentru a se căsători și probabil nu declarau vârsta reală. De aceea, se cere imperios preoților să nu oficieze cununii religioase pentru străinii din afara parohiei lor. O astfel de circulară are numărul 1007 din 6 noiembrie 1869.[14]

Adresele – circulare aveau și altfel de conținut decât cel religios, respectiv unul laic. De exemplu, cea cu numărul 159 din ,,19 faur 1870” îndemna preoții să participe la asigurările organizate de către Banca Transilvania din Sibiu. Redăm în continuare prima parte a acestei adrese cu mențiunea că am păstrat și la acest text ortografia și exprimarea de atunci, adică cea originală:

,,Prea Onorate Domnule Protopresviter !

Idea domnitoare a timpului de fațiă fiind întrunirele pe terenul intelectual şi materialu, urmează ca şi rumânii se îmbrăţiăşieze această idea deacă vor se vieţuiască cu timpul și deacă nu vor se fie osîndiţi a vreunea pururea în dreptul altora popoare.

[……] din acest punct de vedere mai mulți bărbați fruntași din Transilvania să resolviră încă în anul trecut a înfința întrunirea numită Banca generală de asecuranţia Transilvania cu reședința administrațiunii sale supreme la Sibiu în Transilvania.

Scopul principal al acestui institut patrioticu este de a înainta cu capitalele comerciului industria și agricultura în patria noastră de o parte; pentru de a se înconjiura ca pre viitoriu să nu mai intre printre osebite asecuraţiune de viaţia, de fac și altele milioane de florini în tot anul în pungile străinilor mai ales ale jidanilor.

Deoarece aceasta banca de asigurația are un fundament solid şi în fruntea ei stau neşte bărbați demni de toată încrederea [….]” [15]

Prin intermediul acestor circulare se făcea apel și pentru colectarea unor sume de bani în scopuri culturale, cum a fost cazul de exemplu pentru ajutorarea părintelui Mihail Velcianu din Dognecea care dorea să fie ajutat pentru a putea tipări o carte despre ,,Numa Pompiliu”: ,,Pentru acoperirea speselor de tipariu lăudatul nostru preot (Mihail Velcianu n.n.) recurge la sprijinul Diecesei noastre, oferindu pentru acest sprijin fondul diecesan o sumă de 100 florini…”[16]

Cu certitudine că aceste registre reflectă viața religioasă a secolului XIX din Banatul de munte în toată complexitatea ei și rămân un izvor important de cercetare. În același timp, prin studierea lor se poate face o comparație semnificativă cu viața religioasă din secolul XXI.

Pagini din Registrele de circulare bisericești  (secolul XIX)

NOTE:

[1] Nicolae Magiar, Eduard Magiar, Monografia localității Soceni, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2016, 158-166.

[2] Serviciul Județean al Arhivelor Naționala Caraș-Severin, Caransebeș (în continuare se va păstra titulatura de SJANCS), Fond personal documente prof. dr. Nicolae Magiar Manuscris Registru circulare, 1803-1830.

[3] Ibidem, p. 174-192 și 204.

[4] Ibidem, p. 191 și 257.

[5] Ibidem, p. 148, 338, 355, 364 și 442.

[6] SJANCS, Fond personal documente prof. dr. Nicolae Magiar Manuscris Registru circulare 1857-1876.

[7] Ibidem, p. 305.

[8] Ibidem, p.109.

[9] Ibidem, p. 381.

[10] Ibidem, p. 210.

[11] Ibidem, p. 236.

[12] Ibidem, p. 238.

[13] Ibidem, p. 286.

[14] Ibidem, p. 360.

[15] Ibidem, p. 369.

[16] Ibidem, p. 402.