De ce latina poate proveni din proto-traco-dacă sau despre natura centum a limbii traco-dace

De

Dincolo de contemplarea îndurerată a „veacului deşertăciunilor”, în care doctrina pseudo-ştiinţifică a lui Darwin se legitimase şi fusese acceptată drept adevăr, în care ştiinţa dorea să înghită, sub acuze penibile, orice manifestare teologică, militând simultan pentru adevăr complet şi libertarea exprimării ideilor; dincolo de observarea paradoxului ridicol şi punibil în care se înscrie societatea decăzută moral şi etic, dar cu pretenţia de a fi „mai bună ca oricând” şi dincolo de evidentele, radicalele mustrări pe care le aduce întregului edificiu social secularizat (impregnat de rebuturile politicii extremiste, reminescenţele de arivism şi de laşitatea silenţioasă generată de sistemele totalitare), părintele Nil Dorobanţu intuieşte un pericol mult mai sensibil, mai adânc, dar care, în esenţă reprezintă epicentrul amplului seism socio-moral: alterarea gândirii teologice, modificarea termenilor primordiali ai relaţiei cu Dumnezeu şi, mai grav, distribuirea acestora sub forma parametrilor reali, raţionali şi competenţi ai „noii teologii”. În cartea „Dumnezeu în natură”, părintele Nil reuşeşte să demonteze şi să divulge erorile de facto ale umanităţii secolului al XX-lea şi, mai pregnant, al celui care îi urmează.

Argument la Dicționarul Etimologic al Limbii Române

De

Argumentul cercetează originea limbii române dintr-o perspectivă nouă. Dat fiind faptul că cea mai mare parte (86%) a lexicului românesc nu poate fi explicat prin latină și nu are cognați în alte limbi romanice, a fost concepută o nouă metodă de cercetare a originii elementelor lexicale românești. Din celelalte 14%, 2/3 provin din fondul comun indo-european. Astfel se demontrează că cea mai mare parte a lexicului românesc este de origine traco-dacă. Lexicul românesc este comparat cu cel al altor limbi indo-europene și este prezentată în detaliu evoluția sunetelor de la proto-indo-europeană la română. Metoda funcționează foarte bine rezolvând etimologia a mii de cuvinte românești rămase cu origine necunoscută, incertă sau greșit atribuită, discutată în detaliu în Dicționarul Etimologic al Limbii Române. Prin urmare, se poate spune că româna nu este o limbă romanică, ci este fiica limbii traco-dace cu împrumuturi din latină, slavă sau alte limbi învecinate. Lucrarea demonstrează, de asemenea, că traco-daca (și ilira) erau înrudite cu limbile celtice și cele italice. În plus, lucrarea arată că limba traco-dacă era o limbă centum, ci nu satem cum s-a crezut până acum. Un început de romanizare a putut avea loc în Dacia, dar nu o romanizare, în adevăraul sens al cuvântului. Această ipoteză este susținută de o multitudine de date lingvistice și arheologice examinate în această lucrare.