O ambasadoare a sufletului românesc

De

Strănepoată a ilustrului poet Ienăchiţă Văcărescu şi nepoată a lui Iancu Văcărescu, Elena Văcărescu este o demnă continuatoare a tradiţiilor familiale în domeniul literar şi cultural.Silită să plece în exil se stabileşte definitiv în Franţa, unde se va dedica unei vaste activităţi literare, concretizată printr-o valoroasă operă de poetă şi prozatoare de limbă franceză, memoralistă, romancieră, dramaturg, traducătoare. Este o continuatoare a dialogului franco-român şi a recunoașterii la nivel european a ţării din care provenea. Membru de onoare al celui mai înalt forum ştiinţific din ţară – aleasă membru al Academiei Române. Calitatea de ambasadoare a sufletului românesc, îi conferă Elenei Văcărescu un binemeritat prestigiu şi o autoritate neegalată. Rămâne o militantă pentru pace, democraţie şi libertate

Nina Stănculescu: 85

De

  În virtutea prieteniei mele cu scriitoarea, esteticiana și traducătoarea Nina Stănculescu am vizitat-o prin iunie 2014 la domiciliul său din strada C. Sandu-Aldea nr. 73. Voiam să-i citesc prefața la numărul omagial pe care-l aveam în pregătire din partea Cenaclului euxin, patronat de pr. prof. dr. Adrian Niculcea. Suferindă, gazda mi-a indicat pe un […]