Rezistența portulului popular românesc sub stăpâniri străine

Gânduri și emoții ce se vor înflorite în cuvinte… Gânduri și emoții ce-mi vin dintr-o și de la o carte. Am primit-o când numai bine era vremea de citit, la cumpăna dintre ani, în freamătul sărbătorilor de iarnă, ca un dar de la Florile Dalbe. Am răsfoit-o, zăbovind mai mult timp  în paginile ei ca într-un rai vesel, luminos, pentru că e despre lucruri dintre cele mai frumoase, veșnice și scumpe în toate timpurile, valori care nu numai că amintesc de strămoși, ci chiar îi readuc în viața noastră, ne fac să le simțim bucuriile, să ne pătrundem de dorurile și durerile lor, să re-trăim momente fericite din secolul lor. E vorba de volumul „Portul popular din Bucovina”, semnat de dr. Diana Chibac, lector la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității Naționale „Yuri Fedkovici” din Cernăuți. Or, ce altceva decât portul popular i-ar readuce astăzi în mijlocul nostru atât de viu pe strămoși. Privind cu ochi treji la realitatea în care ne ducem existența și la fărâmele ce ne-au mai rămas din comorile lăsate moștenire, trebuie să recunoaștem că aproape pe toate le-am pierdut, ni le-au distrus străinii sau singuri le-am lăsat pierzaniei. Copiii de azi nu știu de Sfarmă-Piatră sau de Strâmbă-Lemne, habar n-au, dar nici nu-i interesează, de Zâne și Zmei, nu știu cine-i Făt-Frumos, Muma Pădurii… Dar ce să mai vorbim de necunoașterea acestor fabuloase personaje, dacă nici limba poveștilor ce le avem de la Ion Creangă, Petre Ispirescu, de la alți mari povestitori români, copiii de azi aproape că n-o mai înțeleg. Din păcate, nu doar cei mici, ci și mulți dintre tinerii de azi amuțesc dacă-i întrebăm ce înseamnă „a descurca ițele” (a lămuri o chestiune) sau „a-și pune marama” (a se mărita), sau „a-și pune capul sub comănac” (a se călugări)…

Cu această introducere în temă, am început prezentarea cărții pornind de la ultimele pagini, cu Anexe care conțin „expresii și locuțiuni bazate pe terminologia portului popular”, pentru că acestea mi-au trezit cel mai tare interesul. Despre portul popular al românilor din diverse zone, cum e Valea Siretului, care face obiectul studiului Dianei Chibac, s-au scris multe lucrări, dovadă fiind lista de 14 pagini a bogatei bibliografii: volume în limba română și în alte limbi (ucraineană, rusă, germană, franceză), dicționare, articole, atlase lingvistice, documente de arhivă, surse on-line. Acest studiu însă atrage atenția, mai ales, prin tratarea serioasă a specificului etnografic al zonei sub aspect lingvistic. Specialistă în filologia română, autoarea și-a focalizat atenția asupra toponimelor, antroponimelor, hidronimelor legate de portul popular de pe Valea Siretului.

Apărut în 2021 la Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, volumul reproduce, într-o versiune completată și actualizată, teza de doctorat a Dianei Chibac, absolventă a Facultății de Filologie a Universității „Yuri Fedkovici” din Cernăuți, teză susținută la Suceava în 2011. După cum menționează autoarea, la publicarea lucrării a contribuit și prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Nu lipsesc nici cuvintele de  mulțumire adresate conducătorului de doctorat, prof. univ. dr. Ion-Horia Bîrleanu, sub îndrumarea căruia doctoranda (conferențiar în România este echivalentul docentului din Ucraina!, iar Diana de doar lector!)  a făcut cercetări și a scris teza de doctorat.

Autoarea merită toată lauda că a reușit, chiar și cu o întârziere de zece ani,  să pună la dispoziția publicului cititor acest studiul de mare folos, care ne provoacă să răscolim prin lăzile cu zestre ale bunicilor, dar și să ne amintim cuvinte demult uitate sau neînțelese, tot mai rar auzite în vorba oamenilor mai în vârstă. „Numai în cuvintele limbii tale se întâmplă să-ți amintești de lucruri pe care nu le-ai învățat niciodată”, spune undeva Constantin Noica. Compartimentele ce pun în valoare esența studiului cuprind mesaje venite de la o lume din trecut. Așa cum vedem și înțelegem din studiul Dianei Chibac referitor la terminologia portului popular românesc de pe Valea Siretului, în orice cuvânt stau ascunse înțelesuri de care nu mai știm. Dar câtă bucurie ne aduce descoperirea lor! Eu, bunăoară, din „Terminologia de uz general” am desprins cuvântele „clin”, „fald”, „pavă”, care mi-au reînviat imaginea bucăților de pânză, tăiate triunghiular, dreptunghiular sau în mici pătrățele pentru cămășile pe care le croia și le cosea bunica cu mâinile ei. Răscolind mai departe în uitare, aceste cuvinte îmi amintesc și de războiul de țesut, și de caierul de cânepă pe furca de tors, și de puzderia împrăștiată prin casă de la torsul „câlților”. Dacă ați uitat sau n-ați știut niciodată ce înseamnă „berneveci”, „cioareci”, „ițari”, „nădragi”, „izmene”, veți afla din cartea Dianei Chibac, la compartimentul termenilor pentru piesele de îmbrăcăminte, de la brâu în jos, la bărbați. De asemenea, autoarea ne inițiază în arta broderiei și a țesutului practicată de româncele de pe Valea Siretului la confecționarea costumului popular femeiesc. Iată doar câțiva dintre termenii folosiți: „pui” sau „puișori” (ornament de pe piept, mâneci, guler și poale cusut în cruciulițe pe cămăși și cojoace), „vârste” (dungile verticale de la cătrințe), „stârchișori” (găurele întoarse, duble, executate în pânză după ce s-au scos câteva fire), etc. Cei care se interesează sau scriu despre arta populară, despre meșteșugurile țărănești, despre portul de demult vor găsi în studiul Dianei Chibac termeni necesari pentru piesele de îmbrăcăminte groasă (haine din piele și blană, din stofă sau împletite), pentru acoperământul capului și pieptănături (la bărbați și femei), pentru denumirea podoabelor, accesoriilor vestimentare și a pieselor de încălțăminte, pentru prelucrarea textilelor etc.

Autoarea, care a făcut cercetări pe teren în comunitățile rurale românești din Crasna, Ropcea, Ciudei, Pătrăuți nu se oprește numai la explicarea termenilor, ci vine cu observații de natură fonetică, etimologică, semantică, demonstrând astfel vitalitatea terminologiei portului popular, atât sub aspect local/regional, cât și sub aspectul limbii literare standard, cu alte cuvinte, demonstrând vitalitatea reală a tezaurului limbii române. Aducând drept exemplu 152 de cuvinte, ea concluzionează că „lexicul cu vitalitate reală” se situează foarte aproape de jumătatea procentajului (47,8%), fiind cunoscut de toți vorbitorii de limba română din regiunea Cernăuți. Sunt cuvinte ca: haine, port, broboadă, pieptar, bundiță, batic, basma, șorț și altele care au o largă răspândire nu numai în zona din Valea Siretului, dar și în întreg spațiul lingvistic românesc.

Există, însă, o serie de termeni care diferă de la o comunitate la alta, cum sunt, de exemplu, ciupac, cioareci, bufanți, șalvari, sucnă, spiniță, șfartuh ș. a. Și dacă tot vorbim despre terminologie, mă simt datoare să-i mulțumesc autoarei pentru bucuria de a regăsi și a-mi aminti de cuvinte des auzite în copilărie, deși eu sunt mai aproape de Prut decât de Siret: stative, slobozitor, spetează, sucală, tălpici, sul, vătale, teară … ș. a. Aș mai adăuga de la mine ce mi-a rămas în memorie din practica țesutului în satul Boian de pe Prut: suveică, vergele, bucele, borteancă, ițe, spată, răschitoare, fuscei etc.

Explicând etimologia termenilor portului popular, autoarea îi clasifică în funcție de origine: latină, franceză, slavă, turcă, maghiară, germană, neogreacă, dacică (brâu, buci, căciulă, mânz, curpăn, zimț, zgardă ș. a.) sau cu origine necunoscută (țâgaie, țundră, zorzoane).

Acest studiu comparativ al elementelor etimologice ce țin de terminologia portului popular, este important mai ales prin faptul că ne arată bogăția și  coloritul specific al limbii române vorbite pe teritoriul raionului Storojineț. Hărțile, lista informatorilor, fotografiile anexate în ultimele pagini completează și aprofundează argumentele expuse mai înainte, iar imaginile conferă textului un plus de pitoresc și culoare, întregind eternul mioritic românesc din care face parte și portul popular.

Din lucrarea Dianei Chibac se poate ușor deduce că, în zona nordică a Bucovinei, identitatea etnografică s-a păstrat mai bine decât identitatea lingvistică, ea fiind acea care încă mai menține viu spiritul românesc al ținututlui. Or, dintre toate câte ne-a dăruit Dumnezeu la origini, mai puțin asuprit de străini a fost tocmai portul popular și nu limba maternă, în care s-a bătut fără milă. El este mai viabil, mai temeinic păstrat și, totodată, mai bine primit și mai bine privit de toate stăpânirile care nu ne-au avut la inimă și care nici acum nu ne prea văd cu ochi buni.