ROMANA – Un dans de societate din Transilvania secolului al XIX-lea
În Arhiva Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov se află o serie de documente referitoare la istoricul dansului de societate ROMANA: articole din ziare, note ale membrilor familiei Mureșianu, programe de concert urmate de dans și caietul bilingv româno-german „ROMANA”.
Istoria dansului ROMANA începe într-o seară a toamnei anului 1849 în casa lui Iacob Mureşianu (1812-1887), profesor la gimnaziul romano-catolic din Brașov, colaborator al ziarului „Gazeta Transilvaniei”, cunoscut pentru dragostea lui pentru poporul român, pentru obiceiurile și tradițiile naționale, unul dintre cei mai mari susținători ai vieții culturale brașovene.
Iacob Mureșianu împărtăşeşte invitaţilor săi, printre care George Bariţiu, Vasile Oroian şi Ştefan Emilian, dorinţa de a crea un dans de salon românesc inspirat din jocurile noastre populare, dans care să constituie echivalentul național al dansurilor europene de origine folclorică aflate la modă precum valsul, mazurca sau ceardaşul – dansuri care ajunseseră şi în Transilvania.
Ștefan Iosif, fost director al gimnaziului românesc din Brașov, povestește în „Gazeta Jubiliară” din anul 1908 că în anul școlar 1849-1850, fiind găzduit de Iacob Mureșianu, a fost martor la dezbaterea din acea seară referitoare la …compunerea unui joc de salon românesc, spre a dovedi Nemților pe atunci atotputernici că și Românii progresează în civilizaţie. Iacob Mureşianu, bun dansator, tot asemenea şi Vasile Oroianu, sprinten, de la Murăş, iar Emilian Kertesz, pianist excelent şi cunoscător al cântecelor româneşti se sileau a compune muzica şi ai adapta ei danţul, culese fiind elementele din popor. La un moment dat Iacob Mureșianu chiemă pe una dintre servitoarele sale îmbrăcată mai mult românește, decât ungurește, cu altițe și cu fodori la iie, cu ciupag și alte chindisituri și o provocă să cânte domnilor cât știe și ea, dar românește. Fata, care se vede era Română cu limbă ungurească din Covasna (Săcuime), refuză să cânte sub pretext că ea nu știe românește. „Nu se poate!” zise I. Mureșianu. Fata însă se retrase, iar George Bariț, cu accentul său caracteristic înțepător, cam sarcastic, provocând ilaritate și între noi băeții, apotrofă pe Iacob cu următoarele cuvinte: „Mă Iacobe, tu ai vrea să faci și din pietre și din brazii din Ciuc și Covasna Români!” Dansul de salon „Romana” a fost întocmit în acele seri neuitate, la care adese-ori luau parte și dame.
Cu ajutorul prietenului său, Ştefan Emilian, Iacob Mureşianu crează astfel un dans naţional de coloană, de perechi, inspirat din jocurile populare: Ardeleana, Haţegana, Pe picior, Învârtita şi Braşoveanca. După ce au pus la punct şi cele mai mici amănunte, au apelat la cunoscutul maestru coregraf Francisc Kamauf pentru ultimele retuşuri.
Ștefan Emilian (1819-1899), originar din județul Cluj, a studiat artele la Viena, a activat la Brașov ca arhitect și profesor de desen la gimnaziul românesc, a realizat planurile după care s-a construit gimnaziul românesc, apoi a plecat la Iași unde a fost profesor la Academia Mihăileană și apoi la Universitatea din Iași. Pe lângă profesorat, la Iași a continuat să proiecteze clădiri printre care Institutul de Anatomie, Biserica Lipovenească, Biserica Sfântul Gheorghe.
Broșura „Istoriculu Renascereĭ jocurilor (danţurilor) noastre naţionale Romana, Romanul şi Bătuta precum şi A musicei şi a teatrului românescŭ în Transilvania” apărută la Iași în anul 1886, semnată „Un martor ocular” relatează cum Iacob Mureșianu i-a împărtășit lui Ștefan Emilian dorința de a compune un dans de salon elegant ca și cadrilul franțuzesc, dar care să aibă doar elemente românești, iar el să îl ajute cu alegerea celor mai frumoase melodii românești.
Astfel, până la sfârşitul anului 1849, zece perechi de dansatori au participat la repetiţii în saloanele Mureşenilor. Aceştia au prezentat dansul la picnicul din duminica de 22 ianuarie 1850 sub denumirea de „salt naţional”. După această reprezentaţie, Iacob Mureşianu i-a acordat suitei sale coregrafice numele de ROMANA care reprezintă acronimul figurilor care îl compun: Rosa, Octavia, Mureşana, Augusta, Nimfa şi Amata.
Iacob Mureşianu face o descriere în versuri a ROMANEI în suplimentul literar al „Gazetei Transilvaniei” – „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” nr. 4 din 23 ianuarie 1850, sub numele „Romana. Salt regulat naţional”. Descrierea este făcută în cinci strofe iar în strofa a şasea sunt prezentate figurile dansului:
„Rosa `ncepe pe sub mână, balansează, trece`n horĭ;
Octavia `mbrăţişéză, schimbă dama `ntre feciorĭ;
Murĕşana mai distinge junele ce`l înfocat;
Augusta cu douĕ vergurĭ se `nvêrtesce balansat;
Nimfa aspră din natură, îi înşiră la un loc;
Amată e, că sĕ `niéptă, `nşélă, `nvêrte ca din foc”.
ROMANA s-a dansat pentru prima oară în public la 31 ianuarie 1851, la deschiderea balului Reuniunii Femeilor Române din Brașov (1850-1926), asociație întemeiată de către Maria Nicolau, soacra lui Iacob Mureşianu. După Revoluția de la 1848-1849, activitatea culturală a populației românești din Transilvania se desfășura în condiții foarte grele. Iacob Mureșianu a fost cel care a avut inițiativa de a crea această asociație, care avea ca scop principal ajutorarea orfanelor rămase în urma revoluției.
ROMANA devine jocul tuturor balurilor Reuniunii Femeilor Române din Brașov, dar se dansează şi la balurile, seratele şi petrecerile româneşti din Transilvania, Maramureş, Banat, Crişana şi chiar şi din nordul Moldovei. Mărturii sunt păstrate în presa și publicațiile vremii:
Ziarul „Kolozvári Közlöny”, nr. 16 din 23 februarie 1860, relatează faptul că la balul organizat la Casina maghiară din Brașov un grup de români au dansat ROMANA.
„Gazeta Transilvaniei”, nr. 5 din 1 februarie/20 ianuarie 1877, publică scrisoarea unui participant la balul Reuniunii Femeilor Române: Onorată Redacție! Fiindcă ne aflăm în carnaval sau în așa numitul Dulcele Crăciunului vă rg să-mi permiteți ca printre materialele de natură serioasă și gravă, ce umplu de regulă coloanele acestui prețuit jurnal să strecor și eu următorul raport care n-are de-a face nici cu piramidele dualistice, nici cu blamajul diplomaților europeni în Constantinople, adică nici cu turcii nici cu cazacii, ci cu petrecerea noastră românească și cordial de aseară, cu balul aranjat de Reuniunea Femeilor Române în favoarea fondului pentru ajutorarea creșterii fetelor orfane… numai cavaleri și dame care jucau au fost vreo 120 până la 130. Coloanele la cadril și ROMANA se compuneau din câte 50-60 perechi, pentru că mai multe nu încăpeau. Amintind de ROMANA trebuie să observ că acest joc întrece prin eleganța și frumusețea sa chiar și pe cadrilul francezilor, chiar și străinii care nu-l mai văzuseră încă i-au admirat Balu… a fost elegant dar nu luxos; dovada, că vanitatea de mai demult a dispărut și în locul ei a început a prinde rădăcini solidaritatea… .
„Gazeta Transilvaniei”, nr. 36 din 7/19 mai 1878, informează cititorii despre petrecerea elevilor de la gimnaziul românesc: Maialulu scóleloru romane centrale din Brasiovu – avú locu Joi`a trecuta și artase și de astădată unu publicu fórte numerosu din tóte classele societății în pădurea romantică a Stejerisiului…. După acest`a s`au continuatu celelalte jocuri, între cari și Roman`a.
Filologul și folcloristul Grigore Silași, publică în revista „Familia” numerele 13 și 15 din 1878, editată la Budapesta, articolul „Complimentulu” in dantiulu natiunalu “Roman`a” în care face un studiu aducând aprecieri referitoare la frumusețea și caracterul românesc al dansului ROMANA.
Sextil Puşcariu în „Braşovul de altădată”, povestește că în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea aveau loc în sala hotelului „Numărul Unu” spectacole, concerte, carnavaluri, serate, baluri, banchete şi recepţii. Pentru elevii din ultimele clase de liceu se organizau timp de câteva săptămâni cursuri de dans: Tot în sala cea mare de la «Numărul Unu» aveau loc «convenirile sociale», cu concert şi dans, şi balurile… În sala cea mare era loc destul şi pentru nelipsitele «jocuri de coloană», cadrilul, romana şi, ceva mai demult, lancierul. Te îngrijeai din vreme să ai un vis-á-vis simpatic, şi erai cu atenţia încordată ca să nu greşeşti figurile. Mai ales la romană, un dans născocit la Braşov în casa lui Iacob Mureşianu. Căpitanul Popa se îngrijea ca dansatorii să nu facă greşeli, ţinând cu ei probe.
Întâiele amoruri aici se înjghebau, în sala de dans… În general se punea mare preţ pe «jocurile de coloană», cadrilul şi romana. Cea din urmă era un joc românesc, inventat la Braşov; cel dintâi, cu totul deosebit de cadrilurile de la «Moulin rouge». Mare măiestru al romanei, care cerea multe probe până ajungeai să dansezi bine, era pe vremea mea căpitanul Popa.
ROMANA nu rămâne doar un dans al brașovenilor. Profesorul blăjean Alexiu Viciu relatează că între anii 1864-1874, la maialul anual al organizat la Blaj, în cinstea zilei de 3/15 mai 1848, liceenii îmbrăcați în costume naționale dansau Ardeleana, Garofița, dar și jocul de salon ROMANA. În 1884 se dansează la balul Reuniunii Române de Lectură din Timişoara.
În „Amintiri din închisoare”, Valeriu Braniște vorbește despre jocurile care aveau loc duminica la târgul din Săliște (Sibiu), printre care și ROMANA: S-a mai introdus de paradă țo dansul de coloane Romana, această creațiune a epocii de înviorare a dietei din 1863/65 din Sibiu, când și românii au simțit trebuință să-și aibă dansul de salon. Așa corect, precis și cu o solemnitate declarată n-am văzut nicăieri dansându-se acest dans ca la Săliște, păstrându-se seriozitatea și ne-având în tăcerea lor jucătorii altă grije decât să facă toate figurile și complimentele corect și la timp.
În romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu, printre dansurile „angajate” la nunta fiicei învățătorului se număra și ROMANA: De altfel mai toată Armadia știa că fata lui Herdelea se mărită; chiar și împrejurimile. Învățătorul se lăudase la berăria Grivița și vestea s-a împrăștiat ca fulgerul. Mai ales fetele erau curioase și examinau pe furiș pe Pintea, să vadă cum se înfățișează cel ce va fi soțul prietenei lor. Și toate găseau prilejul să șoptească Laurei: „Foarte drăguț!” Se încinse apoi o ciripeală generală. Toți slăveau spectacolul și pe interpreți, își angajau cadrilurile și „romana” și de-abia așteptau să înceapă dansul.
Dansul ROMANA s-a răspândit în primele trei decenii doar pe cale orală, ceea ce a dus la multe inexactităţi şi improvizaţii, de aceea, muzicianul şi compozitorul Iacob Petru Mureşianu (1857-1917), fiul lui Iacob Mureşianu, a publicat partea muzicală aranjată de el însuşi. Partitura tipărită „Romana Quadril Naţional Transilvanian” a fost distinsă cu Medalia de Argint la Expoziţia Universală de la Paris în anul 1900.
La balul Reuniunii Femeilor Române din Brașov, care a avut loc în 12 februarie 1901, cu ocazia festivităţilor jubiliare ale reuniunii, s-a serbat şi jubileul dansului ROMANA. Pentru că a constatat că unele figuri se dansează diferit de cele originale, maiorul în rezervă Ion Popa, ajutat de alt fiu al lui Iacob Mureşianu, dr. Aurel Mureşianu (1847-1909), cunoscător al dansului, a corectat figurile greşite şi a scos caietul bilingv româno-german „ROMANA”, cu istoricul dansului, descrierea amănunţită a mişcărilor şi partitura pentru pian a compozitorului Iacob Petru Mureșianu. Această publicaţie a apărut în anul 1903 și a contribuit la răspândirea dansului ROMANA în toate ţinuturile româneşti.
În anul 1905, la Sibiu, în „Serata etnografică” organizată de Tiberiu Brediceanu prilejuită de serbările inaugurării Muzeului Etnografic, a avut loc cea mai frumoasă reprezentare a ROMANEI. Dansatorii au purtat costume naţionale. Tot în acea perioadă, la Cluj, un grup de studenţi braşoveni au prezentat ROMANA cu ocazia serbării maialurilor foştilor absolvenţi ai „Liceului nr. 1 Românesc”, astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.
Un studiu complex al ROMANEI este cel făcut de Tiberiu Brediceanu intitulat „Romana. Epoca şi istoricul acestui dans”, apărut în patru părţi în „Gazeta Transilvaniei” numerele 25, 30, 31 şi 32 din anul 1941.
ROMANA a continuat să se danseze la balurile Reuniunii Femeilor Române, la balurile ASTREI din Braşov, la spectacolele Reuniunii Române de Gimnastică şi Cântări din Braşov, la maialurile din Braşov şi Cluj, la balurile studenţimii române din Budapesta şi Viena, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
De-a lungul timpului, s-au înregistrat două reconstituiri de dans. Prima în anul 1962, reconstituită cu o echipă de dansatori din Sălişte, judeţul Sibiu şi filmată de un colectiv condus de cercetătorul Andrei Bucşan. Cea de a doua a fost realizată în anul 2007, la inițiativa Muzeului „Casa Mureșenilor” și Opera din Brașov, având la bază caietul bilingv „ROMANA” din anul 1903. Cele două instituții au reconstituit dansul in situ, iar în 3 iulie 2007, în saloanele muzeului s-a înregistrat ROMANA în interpretarea Ansamblului de balet al Operei din Braşov sub coregrafia doamnei Nermina Damian. În următorii ani, muzeul a continuat să promoveze ROMANA prin derularea mai multor proiecte: instruirea a zece instructori de dans din județul Brașov care să introducă în programul lor dansul; cursuri de dans pentru 160 de elevi din liceele brașovene încheiat cu o reprezentație publică în Piața Safatului; expoziție și prezentare a dansului la Schloss Pötzneusiedl, Austria; organizarea unui Festival de dans istoric ROMANA (două ediții); expoziții și reprezentații în diferite orașe (Iași, Constanța, București – Ateneul Român).
Iacob Mureșianu (1812-1887)
