Rugul ce se mistuie

În arămiul ăstui timp ce nu și-a pierdut strălucirea și puterea, realizez că încă pot trăi clipa și mă mai bucur de existența ei, încercând mereu să o veșnicesc.

Mereu o îmbrac în formele și trăirile mele, urmările existenței unui om viu, în care revelațiile prezentului și trecutului ce se reflectă într-o nouă vârstă, mi-au dat un semn, creez un univers pe care îl trăiesc tot mai intens, căutând să nu îmi frâng aripile.

În ăst timp, în care Marlaux ne avertizează că ,,Secolul XXI va fi religios, sau nu va mai fi deloc„, parcurg hotare nevăzute în care făptura lui Dumnezeu ni se relevă aidoma unui raport firesc a celor create și nu făcute, deopotrivă, căci altfel nu erau prezente necuvântătoarele și magii la Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Așa eu încerc să nemuresc minunile lui Dumnezeu care sunt peste tot în jurul nostru şi ne dezvăluie creaţia, puterea şi înţelepciunea Sa.

Eu îmi acord libertatea prin care mă pot exprima plastic. Încerc să fiu peregrin în hotarele create de Dumnezeu și să simt graiul strămoșesc. Creația, actul creator, sunt legate de libertate și spirit. Comunicarea cu natura, cu sacrul, cu mine însumi, o realizez prin intermediul imaginilor.

Emanuele Coccia, în lucrarea ,,Viaţa sensibilă” afirma:

,,Subiectul se hrăneşte din imagini şi, tocmai din acest motiv, el reuşeşte să se desprindă de obiecte şi de sine însuşi. Întrucât geneza sensibilului are loc în afara sufletului, originea oricărui fenomen psihologic nu are, la rândul său, o natură psihologică. La baza oricărei experienţe imaginative sau psihologice există un element care nu are o natură psihică sau mentală : imaginea.„

În pofida amestecului de bine şi rău, El, Domnul, este prezent aici şi acum, prin cei care Îl urmează în sacrificiu şi iubire și doar de noi depinde ce alegem.

Pictura și semnul grafic au fost percepute mereu ca o rugăciune.