Sf. Varvara și sporul de Frumusețe – arta plastică de sorginte creștină

Era august 2022 cînd ne-am pornit eu și soțul meu,  pentru a onora o frumoasă invitație în tabăra de creație: Abrud – Țara Moților ediția a VII-a, care se derula în perioada 14-24 august 2022 și se concretiza sub acoperămîntul temei „Peste oameni și locuri sfinte”. Tabăra este inițiată și pusă în fapt datorită efortului cunoscutei plasticiene Cristina Gloria Oprișa, artistă sătmăreancă, dar profund legată de plaiurile natale și a dorinței ei de a aduce un plus de valoare artei și artiștilor implicați, de a ridica nivelul cultural al comunității, precum și de a genera o colecție de artă contemporană care să îmbogățească localitatea din care provine. În organizarea, desfășurarea și susținerea financiară s-au implicat cu mare dăruire Primăria Abrud, factori decizionali și o mulțime de cetățeni iubitori ai actului cultural. Am aflat de la aceștia că au ales ca ocrotitoarea orașului să fie Sfînta Mare Mucenică Varvara, ea devenind și un simbol vizual al orașului și își doreau ca sărbătoarea orașului să coincidă cu sărbătorirea sfintei.

În data de 4 decembrie, atît creștin ortodocșii cît și romano-catolicii o prăznuiesc pe Sfînta Varvara sau Barbara – „Mireasa lui Iisus Hristos” – după rugămintea acesteia de a-și închina Domnului marea sa frumusețe și fecioria, o sfîntă care a suferit pentru credința sa și a murit fiind supusă la mari chinuri: martiriul, jertfa supremă. Pentru că la voia lui Dumnezeu muntele s-a deschis și a ascuns-o în interiorul său protejînd-o, sfînta este cunoscută ca fiind patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată şi patroana geologilor, a arhitecţilor şi a prizonierilor, precum și a tuturor celor ce lucrează cu explozibil, deoarece viaţa sa vorbeşte despre un fulger care l-a ucis pe tatăl ei, ca pedeapsă pentru că el a fost cel care a tăiat cu spada sa capul fiicei sale.

Am fost profund impresionați de efortul și entuziasmul autorităților locale de a da curs voinței locuitorilor săi. Precizez că orașul este unul minier, așa cum reiese din dovezi arheologice recente, din primul secol al creștinismului.

Știind toate aceste lucruri, am dorit să mă pun în slujba acestor idealuri locale, ele să devină inspiratoare pentru mine iar eu să încerc să fac în perioada taberei niște lucrări de artă dedicate orașului și Proniei cerești pogorîte asupra sa, făcînd posibilă dăinuirea sa pînă în prezent.

Am cunoscut viața sfintei așa cum ne-a fost mărturisită în vechile scrieri bisericești, frumusețea extraordinară a Varvarei / Barbarei, puritatea ființei sale, credința profundă, copleșitoare, rugăciunea ei puternică de a aduce fecioria sa neîntinată ca jertfă lui Iisus Hristos, faptul că este patroana și ocrotitoarea Abrudului.

Am conceput două dintre lucrări ca fiind reprezentări ale artei sacre, portrete ale sfintei. Una dintre ele amintește de reprezentările icoanei vechi românești și a frescelor votive, în care aceasta, cu o privire blîndă, își ține mîinile încrucișate pe piept ca simbol al încremenirii și al jerfei sale întru credință și al acceptării menirii sale, avînd cupa vieții și a morții între ele, iar în spatele său un interior al unei biserici din zonă, capul profilîndu-se pe aurul iconostasului ca poartă a transcendentului, în care sînt cele trei ferestre ale turnului său simbolizînd Sfînta Treime. Aceasta poate fi socotită chiar o alegorie a Abrudului, ea avînd schițate în josul pînzei cîteva peisaje din oraș.

Cea de a doua operă o reprezintă pe sfîntă în ipostaza sa de mireasă a Domnului, cu capul acoperit de voalul neprihănirii, cu ochii plecați în semn de supunere și de hotărîre, ținîndu-și mîinile în rugăciune și în brațele sale, mai precis la pieptul său, purtînd ocrotitor imaginea de ansamblu a localității, așa cum se poate vedea aceasta de pe înălțimile din jur, așa cum își desfășoară astăzi întreaga panoramă uluitoare.

M-a preocupat să mă înscriu în reprezentările și simbolistica redărilor din vechile icoane fie ortodoxe, fie catolice, peste care am adăugat viziunea și modalitatea mea de exprimare în așa fel încît să se situeze în spațiul artei actuale. Chipul este tînăr, suav, diafan, supus, dar de nestrămutat în hotărîre și rugăciune. Am dorit să răspîndească lumina cunoașterii. L-am executat în creion cu hașură foarte fină, transparente și reținute intervenții de culori de apă, amintind ușor desenele din perioada Renașterii. Veșmîntul l-am lăsat alb, pur, cu doar cîteva sugestii de falduri și vagi decoruri de sorginte creștină. Totul este discret și transparent, asemeni unei holograme, ca o fantasmă, ca un miracol. Imaginea martirei este suprapusă unui fundal albastru intens și solid, ca simbol al credinței sale, iar capul este înconjurat de o mare aură care se deschide spre partea superioară, ușor în dreapta, loc de unde, în  canoanele bisericești pogoară iluminarea în credință, intervenția divină.

Sper ca toată intenția mea să poată fi citită, descifrată de publicul amator de artă!

Mi-aș dori să fi reușit să transmit către privitor – fie el avizat sau nu – vibrația emoțiilor sub care am creat!… Dacă aș reuși să și influențez benefic percepția acestuia asupra esteticului, asupra artei sacre, asupra misterului vieții… Dar, poate, este mult prea mult!… Nu știu dacă am atins o asemenea forță, dar pot spune că am fost copleșită de acest subiect care atinge zona sacră; am fost inundată de puternice stări sufletești. Am încercat să mă las „condusă” de magia creației sub aripile îngerilor mei. Însă mereu sînt neîncrezătoare în capacitatea pe care o au frazele mele, semnele grafice, pensulațiile, gesturile modelatoare de materie din operele mele, mereu am senzația că nu am spus tot ce se putea spune despre tema pe care mi-am propus-o, care mă preocupă, că nu am spus suficient de bine, de echilibrat, de conștient asumat… că „fraza” a rămas cumva neterminată. Poate de aceea, după fiecare experiență pe care o generează o lucrare, există nevoia acută de veșnică perfecționare, dorința de preformanță. Astfel, capăt energie creativă pentru alt experiment, pentru următoarea creație, pentru continuarea „frazei” în încercarea ca discursul meu cu privitorul să aibă cursivitate, să fie unul coerent, să se închege mai bine.

În final, arta este o libertate și o modalitate de dialog, de exprimare, de relaționare între oameni, de transmitere a mesajelor, a vibrațiilor artistului în încercarea de păstrare a unei viziuni  avute de acesta despre real sau fantastic, a unei clipe dintr-un timp trăit și povestit de artist. Arta poate fi chiar un mediu prin care timpurile se întrepătrund, se contopesc, prin care materia devine spirit oferind ochiului privitorului sporul de Frumusețe de care are nevoie pentru a-și îmbunătăți viața.