Studiul Boierilor din satul Veneția de Jos (Țara Făgărașului) – Partea 2

CAP. 2. BOIERII DIN ȚARA FĂGĂRAȘULUI

2.1 Scurt istoric al Țării Făgărașului

Nu se poate vorbi de o istorie a satului Veneția, fără să vorbim de o istorie a Țării Făgărașului sau Țara Oltului. Țara românilor de Făgăraș este considerată cea mai frumoasă și întinsă entitate socio-politică a Transilvaniei, având și cea mai numeroasă populație românească. Este Terra Blahorum de Fugras, atestată documentar încă din anul 1222. Este așezată in centrul țării, marginită de Carpați și de apele Oltului. Este locul unde se întretaie drumurile istoriei spațiului carpato-dunărean.

Reconstituirea realităților istorice ale Țării Făgărașului din epocile precedente, anterioare primelor relatări scrise din sec XIII, este posibilă, doar în funcție de rezultatele cercetărilor arheologice. Astfel în ultimele decenii cercetările au adus la lumină în împrejurimile Veneției o serie de așezări neolitice, din epoca bronzului și a fierului, precum și din epoca romană sec III i.Hr- sec I d.HR (Hălmeag-Făgăraș, Cuciulata-Șinca-Mândra, Comăna de Jos-Veneția-Părău, respectiv Făgăraș-Șinca Nouă-Veneția). Astfel în Veneția de Jos avem urme de locuire constate din epoca fierului, care coincide, în parte, cu perioada statului dac, dar și monede din epoca romană. După retragerea administrației romane la sudul Dunării de Jos (271 d.Hr), o parte din populația evacuată revine la sudul Oltului, în Țara Făgărașului. Prezența unor lingouri de aur în Țara Bârsei și a tezaurului de la Hoghiz-Ungra, atribuite goților, în sec IV, argumentează faptul că Țara Oltului a reprezentat o cale importantă de tranziție în epoca migrației popoarelor. Sec VII-IX, prin descoperirile arheologice înfăptuite, relevă prezența unor populații slavo-române.

Începând cu secolul al X-lea, poate fi datată și apariția unor noi populații migratoare. Diverse toponime relevă prezența, dar și sedentarizarea unor grupuri de alani, pecenegi și cumani pe teritoriul Țării Făgărașului. Avansarea spre Carpații Meridionali, granița naturală a Transilvaniei și stabilirea temporară, timp de câteva decenii, a hotarelor Regatului Ungariei pe malul nordic al Oltului se produce în prima jumătate a secolului al XII-lea. Linia graniței statale a fost marcată de palisade și de o serie de cetăți de pământ.

Câteva decenii mai târziu, în primii ani ai secolului al XIII-lea, apar și primele informații scrise provenite din cancelaria regală maghiară cu privire la realități istorice din cuprinsul Țării Făgărașului.

Depresiunea Țării Făgărașului este menționată mai întâi într-o diplomă a regelui ungar Andrei II emisă în anul 1222, diplomă prin care scutește pe cavalerii teutoni așezați în Țara Bârsei de orice vamă când trec prin țara secuilor și țara românilor. În anul următor, 1223, o parte din teritoriul Țării Făgărașului, este donat de același rege maghiar, Mânăstirii Cârța, pământ retras autorității juridice a locuitorilor săi români (terra… exempta de Blaccis). Acest act a adus cu el, dupa cum era de așteptat, valuri de nemuțumire ale populației, care își vedeau amenințată tradiția moștenită de-a lungul vremurilor. Nemulțumirea locuitorilor devine și mai mare în momentul în care voievodul Transilvaniei, Ugrinus, primește de la regele ungar două moșii (Făgăraș și Sâmbăta) în anul 1278. Preluarea de către Ugrinus a acestor moșii s-a putut face doar cu forța, ceea ce a provocat o revoltă a făgărășenilor, sub conducerea voievodului lor Radu-Negru. Când rezistența nu a mai fost posibilă, acesta și-a mutat scaunul voievodal retrăgâdu-se, fenomen cunoscut în istorie ca „descălecat”- în fond doar o mutare de reședință voievodală.

Tipul de instituție voievodală sub forma uniunii de obști rezistă totuși, deoarece erau destul de puternice, regiunea păstrându-și numele de Țară pe parcursul secolului XIV. În această situație era la 1366 când Vladislau-Vlaicu devine duce al Țării Făgărașului,  sau în anul 1391, când Mircea cel Mare devine principe și voievod al întregii Țări a Făgărașului. În 1483, Matei Corvin reînnoiește actul de danie al Țării Făgărașului către scaunele săsești, însă românii se răscoală și ard actele de donație.

Societatea românească din Țăra Făgărașului nu a putut scăpa, totuși, de efectele feudalizării, încet petrecându-se și transformarea țării în district în secolul al XV-lea. Districtul Făgăraș a fost stăpânit cu intermitențe de domnii munteni și în sec XV. În secolul XVI districtul Făgărașului devine parte a principatului autonom Transilvania, sub administrație ungară și apoi austro-ungară, ca apoi să fie anexat Ungariei la 1867 până la 1918.

 

2.2. Boierii din Țara Făgărașului

Despre boierii din Țara Făgărașului a scris aplecându-și minuțios privirea dintr-o pasiune de o viață, Ioan Cavaler de Pușcariu, acum peste 120 de ani, lăsând în urma lui un adevărat tezaur de informații și documente în cartea „Fragmente istorice. Despre boierii din Țara Făgărașului”. Ceea ce stă scris mai departe în acest mic studiu-articol nu este decât o spicuire de informații din publicația lui, semnificativă pentru fundamentarea literaturii noastre istorice despre Țara Oltului.

Privind la evoluția în timp a boierimii Țării Făgărașului, aceasta a fost influențată în mare masură de statutul politic al țării: la origine parte a Țării Românești, apoi ducat în stăpânirea domnilor Țării Românești, feudă regală, domeniu regal, district, în stăpânirea celor Șapte Scaune Săsești și, în sfârșit, ca domeniu fiscal al statului, ca domeniu princiar[1]. Astfel de la rangul de boierime de țară în sens larg, ca moștenire din timpul când Țara Făgărașului facea parte din Țara Românească, se remarcă o continuă scădere a condiției de clasă politică influentă, decăzând la condiția de mică nobilime provincială, cu păstrarea unor privilegii. Mulți decad la condiția de supuși domeniali, puțini reușind saltul în rândul nobilimii regnicolare. Totuși, „boierimea” nu și-a pierdut nicicând caracterul specific de instituție a „țării”, ca nobilime teritorială românească, conștientă de vechimea ei și greu de clintit din demnitatea de clasă stăpânitoare, din orgoliul blazonului ei boeresc.[2]

De la Mircea cel Bătrân și până la Mihai Viteazul, Făgărașul a fost marele oraș românesc din Transilvania, iar Țara Făgărașului un ținut aparte din care se nășteau domnitori, unde învinșii își recăpătau forțele și unde românii aveau un statut special în fața turcilor, maghiarilor, sașilor și secuilor. Domnii Țării Românești au avut întotdeauna grijă să îi întărească pe boierii făgărășeni, să le acorde privilegii și moșii. Istoria spune cu destul de multe amănunte care au fost boierii care au stăpânit satele Țării Făgărașului și care au fost domnitorii care și-au trecut cu mândrie în dreptul numelui lor titulatura de herțeg, duce, domn sau stăpân al Țării Amlașului și Făgărașului.[3]

Boierii s-au împărțit în mai multe categorii[4]:

  1. Boieri „vechi și buni” care datează din epoca când Domnii din Țara Românească au stăpânit „Ducatul Făgărașului”, sau chiar și mai înainte, primind de la aceștia diplome cu privilegii și moșii.
  2. Boieri cu diplomă, dar fără dar de moșie, de la principii unguri ai Transilvaniei, pentru diferite servicii credincioase.
  3. Boieri răsăriți dintre iobagii mai bogați și fără merite speciale, care își cumparau cu bani diploma. Privilegiile câștigate pe aceasta cale erau foarte nesigure și de scurtă durată. Ele trebuiau înnoite din când în când cu bani sau cu alte daruri, căci altfel erau declarați „boieri căzuți” și trecuți iar la starea de iobagi, stare supusă tuturor persecuțiilor.
  4. Boieri ridicați din cele trei categorii și ridicați la rangul de nobili unguri, având dreptul de a purta „stema nobiliară”, fixate special în diplomă, dupa obiceiul unguresc. Aceștia erau mai prețuiți de conducători pentru că se dovedeau mai accesibili în a se cufunda fără scrupule în marea absorbire ungurească.

Exista o mare diferență între boierii ridicați la acest rang de Domnii Țării Românești din sec. XIV-XV și cei ridicați de principii Transilvaniei la starea de „nobili unguri”. Cei dintâi, pe lângă titlul de boieri, primeau și moșii întinse peste unul sau mai multe sate, cu munți și păduri, cu morărit și cârciumărit și se moșteneau din părinți la copii, ceea ce îi făcea mai puternici și mai cu autoritate, pe când „nobilii maghiarizați” primeau pentru meritele lor anumite scutiri și drepturi, dar nu neapărat moșie. În schimb primeau dreptul de a purta stema nobiliară, erau scutiți de taxe, dar obligați la paza și apărarea cetății Făgăraș cu cal, arme și veșminte proprii. Boierii vechi au primit și ei „insigna nobiliară” de la principi ai Transilvaniei, prin diplome numite „nova donatio” sau „transumpt” care le recunoșteau starea de boieri vechi, cu tradiție.

Multe diplome au fost mereu re-înnoite, căci boierii care nu își continuau arborele genealogic cădeau din prerogative, iar moșiile li se confiscau, aceștia trecând în rândul iobagilor, un statut nu tocmai ușor în acele vremuri vitrege pentru români. Tocmai de aceea, cu fiecare generație, boierii făceau eforturi uriașe pentru a fi mereu recunoscuți, eforturi bănești și de slujire cu oameni și echipament în armatele de apărare a teritoriului țării.

Atunci când vechii boieri nu făceau o dovadă deplină a statutului lor, principii convocau în Făgăraș adunarea generală a boierilor din Țara Făgărașului, numită „Armilustriu”, și aici se discuta vechea boierie a celui în cauză. Aici se hotăra recunoașterea vechii „boerii”, și, în caz afirmativ, se elibera un „Transumpt”, urmând eliberarea diplomei.

Lipsesc aproape cu desăvârșire hrisoavele boierilor din Făgăraș (și Veneția de Jos) date de Domnii Țării Românești, unele scrise în limba paleoslavă. Din aceste hrisoave s-au păstrat numai șapte[5], restul pierind în război, nimicite de foc și alte împrejurări nefaste sau chiar din neștiință. Aceste hrisoave au fost revăzute și consemnate de Căpitanul Suprem al cetății Făgăraș, Paul Thomori la începutul sec. XVI.

Ioan Cavaler de Puscariu cercetează și consemnează în a doua parte a sec. XIX boierii rămași în Țara Făgărașului, cu datele lor de înnobilare și cine a emis diplomele, grupându-i după localizarea geografică.

 

  1. Capitala districtului – Făgăraș

– fiind capitală, orașul Făgăraș nu a format niciodată boeronat, ci a fost alodiul stăpânitorilor Țării Făgărașului. Mulți boieri sau nobili își mutară domiciliul aici, ca funcționari, dar păstrându-și denumirea de boier după locurile lor de baștină. Numai două familii au fost înnobilate sub titulatura „de Fogarasy”:

-1535- Stefan Mailath înnobilează pe Fogarasy de Fogaras, familie ce primește în 1683 de la Mihail Apafi I armele: un leu cu sabia în laba dreaptă

-07.09.1689- Mihail Apafi I înnobilează pe Ionask de Fogarasy

 

  1. Boerii din Văile Veneției, Comana și Cuciulata

Veneția de Jos:

-familia Komanics- 28.04.1628 – diplomă de la Gavriil Bethlen și 08.12.1669 de la M. Apafi (diplomă cu blazon)

-Familia Stoika- 28.04.1628 diplomă de la Gavril Bethlen, 24.02.1700- diplomă de la Leopold I; 17.06.1718- diplomă de la Carol VI (diplomă cu blazon)

-familia Monea- 16.03.1616- diplomă de la Gavriil Bethlen; 28.05.1630- diplomă de la Catharina Brandemburgica; 18.09.1632 diplomă de la George Rakoczi; 20.03.1669- diplomă de la Anna Bornemisza; 06.08.1689- diplomă de la M. Apafi (diplomă cu blazon); 1718- diplomă de la Carol VI

-familia Pencs- se trage din familia Mailat – 04.07.1597- diplomă de la Maria Cristierna; 20.07.1630- diplomă de la Catharina Brandemburgica (diplomă cu blazon)

-familia Stoika Klocotan – 11.08.1670- diplomă de la M. Apafi

-familia Popenecs- 01.02.1652- diplomă de la Susana Lorandfi

-familia Rozorea- 24.02.1651- diplomă de la Susana Lorandfi

-familia Kornya- 12.03.1671- diplomă de la Ana Bornemisa si 1651- diplomă de la G. Rakoczi (diplomă cu blazon)

-familia Butza- 16.03.1667- diplomă de la Ana Bornemisa

 

Familii de boieri mutate în Veneția de Jos din alte localități:

-familia Szaszsebesi -09.04.1701 – diplomă cu blazon de la Leopold I

-familia Veres de Polyan – 06.07.1592- diplomă cu blazon de la Sigismund Bathori

-familia Szakacs de Samlyo- 1626- Diplomă cu blazon de la G. Betheln

-familia Czinte de Karullya- 23.01.1667- diplomă cu blazon de la M. Apafi

-familia Milea de Ileni- 1608- diplomă de la G. Bathori

-familia Tempes- 1701- diplomă de la Leopold I

 

Veneția de Sus: a fost un prediu (extensie) al Veneției de Jos

-familia Moga- 15.03.1669- diplomă de la Anna Bornemisa

 

Comăna de Jos:

-familia Mailat de Comăna- 10.05.1526- Regele Ludovic confirmă lui Stefan Mailat (ulterior voievod al Ardealului) contractul de cumpărare a moșiei din Comana, înainte de a pleca la bătălia de la Mohacs.

-familia Boer de Comăna și Veneția- 29.05.1665 – diplomă cu blazon de la M. Apafi

-familia Boer de Comăna și Marginea- 16.06.1689- diplomă data de G. Bethlen, confirmată În 10.03.1702 de Leopold I

-familia Boer alias Halmagyi – 05.11.1701- diplomă cu blazon de la Leopold I

-familia Pop de Comana- 12.04.1625- diplomă cu blazon de la G. Bethlen

-familia Kontha- 13.05.1617- diplomă de la G. Bethlen

-familia Costea- 02.04.1696- diplomă de la M. Apafi

-familia Szekely de Nagy-Sink (Cincu) și Comăna- 20.08.1697- diplomă de la M. Apafi

-familia Peltan, alias Baltan- arbore genealogic de la 10.04.1793

-familia Dima, alias Boita- act de cercetare 13.02.1747

-familia Fetu- 1616- diplomă de la G. Bethlen

 

Comăna de Sus:

-familia Gubernat- 1582

-familia Frinkul- 20.06.1680- diplomă cu blazon de la M. Apafi; 01.02.1696- diplomă de la M. Apafi

-familia Micza- 04.07.1666- diplomă de la Ana Bornemisza

 

Cuciulata:

-familia Popa Stanciul- act de cercetare 06.07.1750

 

  1. Boerii din Valea Homoradei (Vlădeni și Țânțăreni)

-Vlad Uscatul- boer de baștină, care a luat de soție pe Marta, fata lui Cyriac Dumitru și sora lui Cyriac Dragici, boeri sosiți din Țara Românească.

 

  1. Boerii din Valea Perșanilor

Grid:

-familia Ladislau Csurylla, Boer de Grid, fiul răposatului Coman Csurylla – 09.07.1527- posesiuni și boeronat recunoscute de Consiliul celor 12 boieri; 15.07.1649- diplomă cu blazon de la G. Rakoczy

 

-alți boieri din Grid amintiți în ședintele forului de recunoaștere a boierilor din 19.09.1755: Latzku Berszan, Latzku Popa, Ioan Modorcsa, Bucur Aldea, Ignatie Bersan, Vasile Popa, Ioan Komanitza, Latsku Boer, Latsku și Toma al lui Ioan Boer, Ioan Venetzan, Ionas Venetzan, Nicolae Boer, Stan Komanitza și Stancsu Popa

 

Părău:

-Vulcul și Nan boieri de Parro- de la care a cumpărat Ladislau din Grid partea lor de boeronat

-familia Boer de Parro- 08.10.1688- diplomă cu blazon de la M. Apafi

-familia Botta sau Buta de Parro- 23.04.1703- diplomă cu blazon de la Leopold I

 

Perșani:

-boeri căzuți, ce nu și-au mai putut dovedi statutul: Hancha, Bib, Ziche, fam. Czica alias Czicalau Pocimp, Bibu, Roita, Intzu, Lupu, Ursu, Maczeu

 

  1. Boerii din Valea Șercăii

Vad:

-familia Borcea și Calianu de Vaad- hrisov aproximație 1383-1418

-familia Strâmbul de Vaad și Sinca- 15.06.1592- diplomă Balthazar Bthori; 20.06.1598- diplomă Maria Christierna

-familia Popa Szin, alias Popa Boer de Vaad- 20.09.1666- diplomă de la Ana Bornemisa, 10.10.1687- diplomă de la M. Apafi

-boieri menționați în diverse conscripții: Kozgaria de Vaad, Dates, Lupul, Margineanu

 

Ohaba– mulți boeri locali au emigrat în urma militarizării și constrângerii la confesiunea unită, aducându-se noi „coloniști”:

-familia Malya (alias Valya de Oroszfalva)- 07.07.1658- diplomă cu blazon de la G. Rakoczy

-familia Boer de Ohaba (Venita din Sâmbăta)- 1663- diplomă de la M. Apafi

 

Șinca Veche:

-familia Bârsan, Bălan, Bulea sau Boila, Stoica, Salomon de Șinca- 30.05.1598- diplomă data de Maria Christierna; 27.02.1671; 03.05.1689- diplomă de la M. Apafi

-familia Sztoje și Ursz de Sinca- 10.02.1657, diplomă emisa de Susana Lorantfi

-familia Sinkai de Șinca- identică cu familia Strimbu de Șinca și Vaad

-familia Oltean de Șinca- apare la 1511 ca asesor la scaunul boeresc din Făgăraș.

-familia Ratz și Vulcan- emigrate în Șinca în urma militarizării, în  anul 1762

 

Șinca Nouă:

-constituită din boeri căzuți pentru că nu au trecut la Greco-catolici: Popa, Flucus, Chiujdea, Urs, Stoia, Bulea

 

Șercăița:

-în urma colonizării Satului Șercaia de către sași, romanii s-au retras în Șercăița

-Boier local Cârstea Căcărează, ce lasă moștenire prin fiică lui Popa Bărbat

-Familia Ionask Boier Serkeiczey de Fogarasy- 30.03.1665- diplomă cu blazon de la Leopold I- Viena

 

  1. Boierii din Valea Mândrei

Mândra:

-familia Micu și Stoia alias Sztojka Szakacs de Mundra- 20.07.1400- donțtie de la Mircea Voda; 1663 – diplomă de la M. Apafi

-familia Taflan, alias Dragomir de Mundra- 20.07.1590- diplomă de la Balthazar Bathori; 15.07.1600- diplomă de la Mihai Voda

-familia Cocan, alias Mundray Literati de Mundra- 20.04.1654- diplomă de la Susana Lorantfi; 26.02.1656- dipoma cu blazon de la G. Rakoczy; 20.12.1658- diplomă de la Leopold I, Viena

-familia Dan de Mundra – 1560- diplomă de la Ferdinand I

 

Toderița:

-familia Grama, alias Popa Ionasc- diplomă din 1669 și 1681 de la Ana Bornemisza

-familia Mizsa de F. Comana- 04.07.1666- diplomă de la Ana Bornemisza

-familia Fofeldea- 22.12.1627- diplomă de la Gavril Bethlen

 

  1. Boierii pe Valea Sebeșului

Mărgineni:

-familia Tatul de Mărgineni- hrisov de la 18.07.1437. Această familie s-a împărțit apoi în urmatoarele:

-familia Neagoi și Urs de Margina- 1557- diplomă de la Balthazar Bathori; 26.05.1658- diplomă de la Susana Lorandfi;

– familia Komsa et Raduly de Margina- 1610 diplomă de la G. Bathori și 1652- diplomă de la S. Lorantfi… descendenți în familia Grancea de Mărgineni.

-familia Popa de Mărgineni- 27.03.1696- diplomă M. Apafi; 1742- diplomă cu blazon de la Maria Terezia

-familia Fulicea, Zudele și Tempea- 1651 diplomă de la Susana Lorandfi și 1694 diplomă de la M. Apafi

-familia Boer de Margina- 1668  diplomă de la M. Apafi

-familia Pandrea alias Boer de Margina- 17.06.1664- diplomă cu blazon de la Ana Bornemisza

-familia Bak de Margineni- diplomă de la G. Bethlen 1617’

-familia Grancea de Margineni-idem fam. Komsa și Raduly

-familia Suvaila de Margineni- documente emise în transumpt de Tabla Regească

-familia Stanutz alias Sandru și Sandruc de Margina- 1702 diplomă de la Leopold I, genealogie din 1762

-familia Pap de Margina- 1689 diplomă de la M. Apafi, genealogie de la 1730

 

Bucium:

-familia Dobrin de Bucsum- 07.09.1593- diplomă de la Balthazar Bathori

-familia Radocsa de Bucium – 20.02.1651- diplomă de la Susana Lorantfi

-familia Moga de Bucsum- 1667 – diplomă de la Ana Bornemisza

-familia Stanislav de Recea- 1556- confirmarea posesiunii din Bucium

 

Sebeș:

-familia Dimboi alias Savu de Sebeș- 1628- diplomă de la G. Bethlen și 1635- diplomă de la G. Rakoczi

-familia Roman de Sebeș- diplomă de la 1631 și 1635

-familia Cazaculy de Sebeș- 1630- diplomă de la G. Rakoczi

 

Hârseni:

-familia Herszeni de Herszeny- 1556- diplomă “nova domatium” de la Anna Nadasdi, 1620- diplomă de la G. Bethlen, 1633- diplomă de la G. Rakoczi

-familia Barszan de Herszeny- 1556 diplomă de la Anna Nadasdi

-familia Rinea alias Rhenye de Herszeny- 1635-diplomă de la G. Rakoczi, 1652 diplomă de la S. Lorantfi

-familia Lia, alias Liany de Herszeny- 1552 diplomă de la Susana Lorantfi

-familia Zsudele de Herszeny- 1651 diplomă de la S. Lorantfi

 

Copăcel:

-familia Boer alias Grecu de Kopocsel- 1667- diplomă de la Ana Bornemisza; 1674- diplomă de la M. Apafi

-familia Sztreza alias Taxa de Kopocsel- 1598 diplomă de la Maria Christierna; 1630- diplomă Stefan Bethlen

-familia Komsutz alias Sztreza de Kopocsel- 1628- diplomă de la G. Bethlen; 1668- diplomă cu blazon de la M. Apafi

-boierii Balya, Beca, Ispan, Iuga, Man, Radul, Serbanutz, Stan sunt ramuri pornite din cele de mai sus

 

Ileni:

-familia Cornea de Illeni- 20.04.1628 – diplomă nova donatiune de la G. Bethlen

-familia Matei de Illeni- 1669 diplomă de la Ana Bornemisza

-familia Millea de Illeni- 1608 diplomă de la G. Bathori

-familia Piru alias Pârvu de Illeni- 1669 diplomă de la Ana Bornemisza

 

Rîușor:

-familia Aldea, Ivan și Zsudentzul de Russor- 1556 diplomă de la Anna Nadasdi

-familia Boer de Russor- 1657 diplomă de la Susaan Lorantfi și 1677 diplomă cu blazon de la M. Apafi

-familia Popa de Russor- 1718 diplomă cu blazon de la Carol VI

 

În articolul următor vom continua detalierea familiilor de boieri din următoarele regiuni ale Țării Făgărașului, dar și o aprofundare a boierilor din satul Veneția de Jos:

  1. Boierii din regiunea Văilor Berivoiești și Recea
  2. Boierii de pe Văile Breazei și Sâmbetelor
  3. Boerii de pe Valea Dragușului
  4. Boierii din regiunea Văilor Viștea, Ucea și Arpaș
  5. Boierii din Valea Cârțișoarei
  6. Boerii din Valea Porumbacului

 

BIBLIOGRAFIE:

Monografiii nepublicate, rămase sub formă de manuscris sau dactilografiate:

– „Monografia satului Veneția de Jos și amintiri’- Dr. Octavian Comanici 1978

– „Micromonografia satului Veneția de Jos” 1966 – Traian Cișmașiu

– „Monografia comunei Veneția de Jos”- Ilie Martescu și Grigore Neagos -1934

 

Cărți:

-Viorica Eugenia Stoica- „La poarta dorului”, Ed. Negru Voda, Făgăraș, 2011

-Mihai Sorin-Radulescu – „Genealogii”, Ed. Albatros, București, 1999

-Mihai Sorin-Radulescu- „Genealogia Româneasăa. Istoric și bibliografie.”, Ed. Istros, Brăila, 2000 (p.41-p.47)

-Ștefan Meteș – „Situația economică a românilor din Țara Făgărașului”, vol.I, din Publicațiile Arhivelor Statului din Cluj, 1935

-Ștefan Meteș- „Istoria neamului românesc, vol. I”- Ed. Asociaîiunei, Sibiu, 1922

-David Prodan- „Urbariile Țării Făgărașuluii, vol I (1601-1650)”- Ed. Academiei Române, București 1970

-Nicolae Josan- „Ioan Pușcariu (1824-1912). Viața și activitatea”- Ed. Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Alba-Iulia, 1997

-Nicolae Densușianu- „Monumente pentru istoria Tierei Făgărașului”- Tipografia Academiei Române, București 1885

-Nicolae Densușianu- Dacia Preistorică- Institutul Carol Gobl, București, 1913

-Dr. Victor baron de Coroianu- „Familii nobile din Transilvania”- Ed. Gutinul, Baia Mare, 2001

-Ioan cavaler de Pușcariu- „Date istorice privitoare la familii nobile române”- Ed. Societății Culturale Pro Maramureș „Dragos Vodă”, Cluj-Napoca 2003

-Ioan cavaler de Pușcariu- „Fragmente istorice despre boierii din Țara Făgărașului””- Ed. Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, Cluj-Napoca 2006

-Documente privind Istoria României, veacul XI, XII, XIII, C. Transilvania, vol.I (1075-1250), Ed. Academiei Române, 1951

-Eudoxiu de Hurmuzachi- Acte din arhivele Ardelene XV, vol. 1 (1358-1600), 1913

-Nicolae Iorga- Studii și documente cu privire la istoria românilor, XIII, Scrisori și Inscripții ardelene și maramureșene, 1906

-Neagu Djuvara- Thocomerius-Negru Voda- Ed. Humanitas, București 2015

 

Reviste și publicații:

-Revista Cumidava XX- Brașov 1996- „Iosif Comănescu- Mărturisire” de Margareta Spânu, lucrarea originală aflată în arhiva primei școli românesti din Schei

-Avram Andea- „Scripte și dieci pe domeniile Făgărașului și Gurghiu în sec. XVII”- Anuarul institutului de istorie “George Barițiu” din Cluj-Napoca, 2014

-Ștefan Meteș- „Viața bisericească a românilor din Țara Oltului” în Revista Transilvania, nr.12, dec 1929

 

Pagini web:

http://www.voci.ro/domnii-munteni-ai-tarii-fagarasului/ – Iulian Marius Schipu (muzeograf, arheolog)- „Domnii munteni ai Țării Făgărașului”, 2015

[1]Aurel Răduțiu- prefață „Fragmente istorice. Despre boierii din Țara Făgărașului”- Ioan Cavaler de Pușcariu.

[2] Aurel Răduțiu- prefață „Fragmente istorice. Despre boierii din Țara Făgărașului”- Ioan Cavaler de Pușcariu.

[3] Iulian Marius Schipu (muzeograf, arheolog)- “Domnii munteni ai Tarii Fagarasului”, 2015- http://www.voci.ro/domnii-munteni-ai-tarii-fagarasului/

[4] Dr. Octavian Comanici- Monografia satului Venetia de Jos si Amintiri- 1978

[5] Ioan Puscariu- “Doua documente privitoare la revolta boierilor din Tara Fagarasului”, Institutul Carol Gobl, Bucuresti 1910