„Procesul“ e un roman sapienţial în care prin antiteză scriitorul suscită interesul pentru virtuţile neo-testamentare. Pentru Joseph K problemele vieţii de zi cu zi sunt mai importante decât orice, din care cauză acest „proces“ sosit pe neașteptate îl încurcă. La fel procedează şi cei ce amână participarea la slujbele Bisericii, considerând-o ca fiind rezervată bătrânilor. Procesul inițiat este cu totul neobișnuit. De ce tocmai podul, adică acea parte nelocuită şi de sub acoperiş a casei, este locul considerat potrivit tribunalului? Este o zonă într-adevăr nelocuită, dar nu şi nebântuită.Translocat din planul unei existenţe banale, eroul nostru ajunge în „zona pestilenţială“ a duhurilor văzduhului, care-l hărţuiesc în cele mai întunecate unghere ale conştiinţei, unde patimile şi instinctele îşi dispută întâietatea. K nu-şi poate imagina o altfel de viaţă decât cea dusă de el pentru că, lipsit de modelul neo-testamentar, e fără model. Împlinirea Poruncii divine este soluţia ieşirii din pasivitate. Spaţiul, timpul, mişcarea, sunetul, cuvântul, iubirea, raţiunea, arestarea, avocaţii, judecătorii, vina, tribunalul, legea, reacţiile eroului, relaţiile, legea, procesul, totul e neautentic, fals, încărcat de nonsens şi departe de a fi rezultatele fanteziei autorului, indică o cu totul altă realitate.