Îndemn

De | 2018-10-04T21:26:32+00:00 1 octombrie 2018|

Să pictezi chipuri ale entităților sfinte, angelice și divine e urmare a unui har primit. Harul vine întotdeauna cu responsabilitate și responsabilizare maximă, deloc ușor de dus de umerii de pământean. Nimic nu e fără credință, sârguință și rugăciune pentru iconar.

Sufletul, ca o rugăciune a culorii

De | 2018-05-02T11:40:19+00:00 24 martie 2018|

A picta o icoană bizantină înseamnă să îți lași sufletul condus de harul lui Dumnezeu ca pe o rugăciune a culorii. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, pictura naivă înseamnă să știi să privești lumea prin ochii unui copil, însă cu trăirile și experiențele unui adult. Naivitatea-inocență e o stare cu care ne naștem. În ciuda acestui fapt, se mai întâmplă să întâlnim "copii naivi" și la 20, 40, 80 de ani, care se încăpățânează să rămână ancorați în anii copilăriei prin modul lor de a privi universul lumii în care trăim. Neînțeleși uneori, blamați sau înșelați, ei își extrag puterea de a exista și a se manifesta din însăși sensul creației lui Dumnezeu: VIAȚA!

Un coeficient de eroare

De | 2017-12-24T17:39:38+00:00 24 decembrie 2017|

„Procesul“ e un roman sapienţial în care prin antiteză scriitorul suscită interesul pentru virtuţile neo-testamentare. Pentru Joseph K problemele vieţii de zi cu zi sunt mai importante decât orice, din care cauză acest „proces“ sosit pe neașteptate îl încurcă. La fel procedează şi cei ce amână participarea la slujbele Bisericii, considerând-o ca fiind rezervată bătrânilor. Procesul inițiat este cu totul neobișnuit. De ce tocmai podul, adică acea parte nelocuită şi de sub acoperiş a casei, este locul considerat potrivit tribunalului? Este o zonă într-adevăr nelocuită, dar nu şi nebântuită.Translocat din planul unei existenţe banale, eroul nostru ajunge în „zona pestilenţială“ a duhurilor văzduhului, care-l hărţuiesc în cele mai întunecate unghere ale conştiinţei, unde patimile şi instinctele îşi dispută întâietatea. K nu-şi poate imagina o altfel de viaţă decât cea dusă de el pentru că, lipsit de modelul neo-testamentar, e fără model. Împlinirea Poruncii divine este soluţia ieşirii din pasivitate. Spaţiul, timpul, mişcarea, sunetul, cuvântul, iubirea, raţiunea, arestarea, avocaţii, judecătorii, vina, tribunalul, legea, reacţiile eroului, relaţiile, legea, procesul, totul e neautentic, fals, încărcat de nonsens şi departe de a fi rezultatele fanteziei autorului, indică o cu totul altă realitate.

Teo-antropologia iubirii

De | 2017-12-24T13:34:25+00:00 25 septembrie 2017|

Medicina iubirii își propune vindecarea omului ca făptură creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul este logosul creat – expresie a  raţiunii divine a facerii sale şi deci a scopului  pentru care a fost creat ca un hristos virtual. Sfinţii Părinţi consideră că logosul omului e  chipul lui Dumnezeu din om după modelul divin al Logosului. În lipsa lui Dumnezeu, Medicina e fără Iubire: Locul divinităţii e ocupat de tehnologiile avansate iar locul omului, de omul-cobai.

Capacitatea de a dărui Bucurie

De | 2017-01-04T19:32:50+00:00 6 octombrie 2016|

Capacitatea de a trăi și transmite emoții benefice nu este la îndemîna oricui, cu atît mai vârtos în cazul interpreților de muzică populară românească. Fără capacitatea de a dărui Bucurie nu se poate realiza un act artistic benefic.

Teatrul de care avem nevoie toți

De | 2016-03-23T12:03:32+00:00 16 decembrie 2015|

Scena iubește adevărul iar actorul interpret luptă pentru a dobândi firescul personajului. Firescul existenței în scenă vine în urma multor căutări și frământări. Actorul trebuie să se documenteze, să-și dezvolte spiritul de observație, să înțeleagă psihologia comportamentelor oamenilor, reacțiilor lor, să fie capabil să înțeleagă, să descopere ce ascunde în spatele său un text scris, ce vrea de fapt să spună, să trasmită un personaj printr-o replică sau alta.

Filocalia – iubirea de frumos divin

De | 2015-09-18T12:06:21+00:00 16 iunie 2015|

Frumuseţea lucrurilor create nu poate satisface pe deplin şi suscită acea nostalgie tainică după Dumnezeu, Frumusețea desăvârșită. Cultura contemporană este chemată să contribuie la afirmarea unei frumuseţi autentice care, ca o reverberaţie a Duhului lui Dumnezeu, să transfigureze materia, deschizând sufletele spre sensul veşnicului. Strânsa legătură dintotdeauna dintre Evanghelie şi cultură, dincolo de exigenţe funcţionale, implică invitaţia la pătrunderea prin intuiţie creativă în taina lui Hristos înviat şi, în acelaşi timp, în taina omului. Iisus Hristos nu numai că-l revelează pe Dumnezeu, dar „îl revelează pe deplin pe om omului”.

Precreştinismul dacic, premisă a înţelepţirii în Hristos

De | 2015-12-16T13:47:42+00:00 18 mai 2015|

Subcapitolul pe care îl prezentăm în continuare, vorbește de premisele favorabile existente în spiritualitatea dacică pentru primirea credinței creștine adusă de către Sf. Ap. Andrei pe pământ românesc. Moralitatea dacilor, credința lor în nemurire și valorile familiei au fost puncte de întâlnire cu preceptele vii și veșnice ale credinței în Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Poporul român s-a născut creștin și așa trebuie să rămână, fidel credinței apostolice inspirate de Dumnezeu.

Astronomia populară și constelațiile românești tradiționale,  o componentă esențială a patrimoniului cultural imaterial  național și universal (i)

De | 2015-12-16T13:48:33+00:00 18 mai 2015|

Considerată în ansamblu, mitologia stelară populară românească are TREI componente esențiale: UNA pastoral-agrară, ancestrală, de esență precreștină, în care cerul este văzut atât ca un ceas agrar, cât și ca o ”expoziție” de unelte agrare utilizate (expresie a activităților lucrative și recreative ale comunităților rurale din România de odinioară); A DOUA componentă, pe care am datat-o mai recent, o dată cu cucerirea unei părți din vechiul regat al Daciei de către romani, dintre care o parte erau legionari creștini care încă își ascundeau crezul – corespunde creștinării spațiului geografic românesc și repoziționării, în consecință, pe bolta cerească a unor elemente creștine sau preluate din mitologia precreștină (înlocuind constelațiile mitologice politeiste și legendele lor, cu simboluri creștine, și apoi țesând legende despre noile proiectii pe cer) şi transpune pe cer personaje și elemente creștine invederate (care, în cele din urmă vor fi iterate în pictura de interior a bisericilor, sub formula unor scene memorabile în care prezența stelelor este o permanență, chiar dacă într-o formă peisagistică ce ignoră tiparul corect al constelațiilor), constelațiile fiind asociate cu mituri teogonice și cosmogonice; A TREIA componentă, a originii poporului român, expresie a simbiozei culturale daco-romane, reprezintă proiecția pe bolta cerească a sintezei formării acestui popor, prin intermediul unor obiecte emblematice, prin mitizarea și ilustrarea unor scene dramatice din această istorie a îngemănării dacilor cu romanii. Cele trei componente se întrepătrund armonios și formează aspectul specific românesc al bolții înstelate, cu mituri și simboluri comune, de remarcat fiind şi relativa unitate şi difuzare a conceptelor de mitizare, viziunea poporului român despre cer fiind relativ uniformă pe întreg teritoriul României.

Sărbătoare

De | 2014-12-23T18:58:32+00:00 25 august 2014|

Apariţia unei publicaţii destinate ştiinţei şi culturii în general este, în orice moment, şi trebuie privită ca un moment de sărbătoare, din toate punctele de vedere, căci sărbătoarea rămîne, în sensurile profunde ale cuvîntului, „zi de veghe, de celebrare“. În condiţiile în care sărbătoarea a devenit, pentru prea mulţi „zi nelucrătoare“, prin îndepărtarea de sensul primar şi păstrarea unui aspect particular, datorată confuziei produse în mintea oamenilor, din cauza necunoaşterii sau a nerespectării concepţiilor timpului, sărbătoarea destinată ştiinţei şi culturii, exploatînd virtuţi reale ale muncii şi lipsită de festivism, devine prin ea însăşi mobilizatoare şi declanşatoare de energii, aşa cum era sărbătoarea la începuturi.

Semincerii

De | 2017-02-07T10:36:20+00:00 25 august 2014|

Dacă cineva neîndoios în credinţa că veşnicia s-a născut la sat vrea să-i vadă chipul curat, în care bate o inimă inocentă, o poate întâlni la Culiceni, la doar 50 kilometri de Cernăuţi – Satul mic cu Oameni mari, modeşti şi cinstiţi, cu un pronunţat simţ naţional, strâns legaţi de glia străbună. Un cititor atent îmi poate reproşa că am scris şi am repetat de mai multe ori aceste cuvinte, dar nu găsesc altele care să exprime întocmai tot ce simt când mă aflu printre „semincerii” de acolo (aşa sunt numiţi la Culiceni oamenii de vârstă venerabilă, purtători ai durerilor trecutului), înzestraţi de la Dumnezeu cu puterea de a regenera memoria urmaşilor.