Originea poporului și a limbii române au fost, sânt și vor mai fi încă o vreme extrem de contorversate. Cauzele acstor neînțelegei se datoresc atât lispei de date, dar și unor interese politice meschine care dăinuie de prea multă vreme, iar oamenii de cultură romțni nu au avut și nu au nici azi curajul să spună lucrurilor pe nume. În acest articol, pe baza unui număr de date imposibil de combătut, autorul demosntrează că originea etnonimului ‘român’ este o dezvoltare târzie a noțiunii de ‘rumân’, noțiune cu semnificații sociale, dar nu etnice, apărut odată cu invazia slavilor în sudul Dunării, începând cu secolul VI. Procopius din Cezareea, unul dintre cei mai mari istorici ai tuturor vremurilor, contemporan cu evenimentele arată că invaziile repetate ale acestora au fost de o barbarie fără seamăn, ucigând și luând ca sclavi, trecând la nordul Dunării, mase largi de traci și iliri care ca cetățeni ai Imperiului Roman de Răsărit se numeau ‘rumâni’, la fel cum grecii se numeau pe ei înșiși romaioi.Aceștia devin rumânii de mai târziu.