În nordul Pakistanului, pe valea Hunza, trăiește un popor numit burušo, iar limba lor se numește burušaski care diferă de toate celalate limbi din regiune. Mai multă vreme, lingviștii au considerat burušaski ca fiind o limbă singulară, fără vreo afiliație. Legendele poporului burušo susțin că ei sânt descendenți ai unor soldați macedoneni rămași acolo după campania lui Alexandru Macedon. Cercetările din ultimele două decenii au deomostrat că limba burušaski este o limbă Indo-Europeană de tip centum cu foarte multe împrumuturi din limbile învecinate, în special din limbile persană și hindi-urdu. În urma propriilor mele cercetări, am identificat peste 300 de cognați în limba română și alte câteva trăsături lingvistice. Anterior am demonstrat în mod independent că limba traco-dacă era tot o limbă de tip centum, în ciuda unor percepții mai vechi că limba srămoșilor noștri ar fi fost o limbă de tip satem. Prin urmare, este destul de evident că vechea macedoneană era o limbă veche balcanică și, prin urmare, ambele au izvorât din proto-traco-iliră. Limba albaneză a descins și ea din aceeași limbă mamă. Menționăm că toți acești cognați despre care am vorbit sânt considerați fie de origine slavă, fie latină! Pe de altă parte, nu există relație genetică apropiată între limba greacă și limba burušaski. Aceste descoperiri aruncă încă odată o lumină nouă asupra originii limbii române despre care se crede ca descinzând din limba latină. Astfel se adeverește că limbile română și latină se înrudesc la un nivel situat undeva la peste un mileniu înainte de era creștină. În sfârșit, trebuie, de asemenea, menționat că limbile română și albaneză sânt, din punct de vedere genetic, cele mai apropiate de limba burušaski.