Încă din paleolitic cultul ursului a constituit în întreaga emisferă nordică unul dintre cultele animaliere cele mai răspândite, ursul fiind un animal mitologic prezent într-o multitudine de povești și legende orale până în secolul XX. Unii cercetători afirmă că primele forme de cult au fost dedicate ursului, privit fiind de primii oameni ca un stră-strămoș, sau ca un zeu întrupat, datorită aspectului său impunător și forței colosale de care dispunea. Pornind de la ipoteza potrivit căreia ursul era un animal sacru pentru toate popoarele vechi ale zonei Euroasiatice, iar la daci era asociat zeului Zalmoxis, ajungem în zilele noastre la o multitudine de practici și obiceiuri care au ca figură centrală ursul, precum și la zilele de sărbătoare din calendarul popular, dedicate acestuia. Astfel, românii i-au dedicat mai multe zile ursului: Stretenia (2 februarie), Macovei (1 august) și Sâmbăta Ursului, sărbătorită toamna, de Sf. Andrei, sau primăvara, în Sâmbăta lui Lazăr, apoi, Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie) și Martinii de Iarnă (1-3 februarie). Dintre acestea, cea mai importantă este așa numita Zi a Ursului, sărbătorită în data de 2 februarie. Până în secolul al XIII-lea ursul a fost un simbol al regalității în Europa, al forței în luptă, al puterii, un semn de noroc și bunăstare, ca mai târziu, sub presiunea bisericii, locul său să fie luat de leu.