Evocări din istoria unui monument istoric deosebit – Biserica Negoești

De | 2024-03-21T22:38:02+00:00 21 martie 2024|

Ctitorie a Elinei Doamna și a lui Matei Basarab, Biserica din Negoești a fost construită între anii 1648-1649, având hramul sfinților militari Mihail și Gavril. A fost condusă de egumeni greci și metoh al Sfântului Mormânt. După secularizare, mânăstirea continuă să se degradeze până la ruinarea completă a chiliilor, a zidului de incintă, așa încât puținii călugări care o slujeau o părăsesc, dar biserica continuă să funcționeze ca biserică de mir. În intervențiile de salvare a lăcașului de cult au fost făcute lucrări de reparații care au schimbat înfățișarea inițială a bisericii, sau a turnului clopotniței de la intrarea în mânăstire. Chiar dacă turlele ei au fost modificate și doar o parte din fortificație mai există, totuși în structura zidurilor Bisericii Negoești stau cărămizile originale ale vechii mânăstiri și prin ele urmele unui trecut de peste trei veacuri.

Ctitori români la Muntele Athos

De | 2019-06-25T21:42:57+00:00 25 iunie 2019|

Cartea lui Ioan Damaschin Domnitorii români ctitori la Sf. Munte Athos prezintă documentat donațiile făcute de-a lungul anilor de aproape o sută de domnitori români la mînăstirile din Muntele Athos.