Stai călătorule țintuit locului și te minunezi prin ce locuri și-au putut oamenii cândva duce traiul. Și te mai minunezi încă o dată, știind că Tomnatecul și Juncul, și Blăjeniul, și Dupăpiatra, și Ribicioara, și Bulzeștiul au fost cândva satele cele mai populate și mai bogate ale zonei, ale Zarandului de Munte, adică cele aflate departe de „drumul mare”, cele așezate în locuri total inospitaliere și improprii traiului după regulile de astăzi, la o altitudine situată între 700 și 1000 de metri. Și totuși, râpele, coastele, culmile, văile adânci, stenii de piatră, pe toate, prin muncă îndârjită, oamenii le-au transformat în adevărate grădini ale raiului. Până departe, sub Găina, din mareea verde țâșnesc peste tot, ca niște flăcări albe, coroanele înflorite ale cireșilor, rămășițe gingașe și încă pline de rod ale livezilor de altădată. Între Bulzul Mic și Bulzul Mare al Tomnatecului, în trecut, a existat un cătun de vreo 25-30 de case, care intra în componența satului Tomnatecul de Sus, unul dintre satele mari ce-și risipeau casele pe culmile și coastele dealurilor de la poalele Muntelui Găina. Astăzi, din cătunul respectiv, au mai rămas pentru scurtă vreme în picioare, doar două case. Sălbăticia s-a înstăpânit peste toată această vatră veche de locuire.
Bulz (regionalism) – aici, cu sensul de cocoașă țuguiată de piatră calcaroasă, parțial împădurită.