Sufletul dă semne

De | 2019-10-06T12:33:37+00:00 15 martie 2015|

Articolul are la bază cercetări în teren în zona Rădăuți, județul Suceava din nordul Moldovei. Făcând paralele între credința românilor în supraviețuirea sufletului după moartea trupului și tradițiile similare la egipteni, greci, tibetani, chinezi, la aborigenii din America de Nord și de pe alte meleaguri, autoarea subliniază universalitatea acestei credințe dar și străvechimea ei la români. Sufletul-pasăre, sufletul-fluture, credința că sufletul rătăcește prin locurile de care i-a fost legat destinul, în timp ce mortul stă în casă, datul hranei de pomană spre a asigura supraviețuirea lui postumă, se regăsesc și la alte popoare. În același timp, materialele adunate arată bogăția de nuanțe a acestei credințe la români. Aceștia cred că, după înmormântare, sufletul se întoarce la cei dragi, fie în vis exprimându-și anumite dorințe, fie aratând felurite semne (ciocănituri în fereastră, o farfurie căzută de pe blidar fără ca nimeni s-o atingă, arcurile patului sunand fără să fie nimeni în casă, o umbră care se așează alături, un miros specific). Există convingerea că ,,morții, dacă-i pomenești, trăiesc printre noi” și îi ajută pe cei vii.