Învățământul reșițean în perioada interbelică

De | 2021-09-22T17:25:46+00:00 22 septembrie 2021|

În orice epocă istorică, sistemul de învățământ are un rol esențial. Acesta pentru că, prin educația tinerilor este asigurat viitorul următoarei generații și garanția unor șanse reale la progres în toate domeniile. Deoarece funcționarea eficientă a sistemului de învățământ este direct legată de mai mulți factori (baza materială, corpul didactic, manualele școlare, resursele financiare și prezența copiilor pe băncile școlii), implicarea autorităților locale și economice în susținerea învățământului este importantă. Primele informații despre învățământul de la Reșița datează din secolul XVIII, respectiv din a unul 1776, când este menționată o școală în limba germană. Specificul etnic, respectiv existența locuitorilor germani aduși prin colonizare, a maghiarilor veniți inițial ca stăpâni feudali, a sârbilor refugiați, a românilor din totdeauna, a determinat existența școlilor în mai multe limbi. Un exemplu direct de implicare a factorilor economici în sistemul de învățământ din Reșița în perioada interbelică este organizarea de școli profesionale de către marea uzină U.D.R. Astfel, Școala de Ucenici a Căilor Ferate de Stat (înființată în 1907) se transformă în 1919 în Școala Industrială U.D.R. nr. 2 și a funcționat cu 2 secții: secția română, și secția germană, între anii 1919-1924. Începând cu anul 1924 școala a rămas numai cu secția de predare în limba română. Aceasta va asigura cadre calificate pentru uzina reșițeană. Primăria din Reșița va sprijini direct sistemul de învățământ din oraș prin asigurarea unor condiții materiale cât mai bune pentru elevi și cadrele didactice, dar și prin intervenții legislative care să ducă la reducerea absenteismului școlar și a analfabetismului. Aceste măsuri s-au aplicat permanent, inclusiv pe perioada războiului mondial.

Pedagogia mamei

De | 2021-03-23T17:36:38+00:00 23 martie 2021|

Cea mai înălţătoare pildă de muncă şi jertfă pentru creşterea şi ocrotirea copiilor ne-o dă Mama. Numai ea posedă toate delicateţile sufletului omenesc şi munceşte din răsputeri ca să le dea moştenire copiilor. În împlinirea acestei sfinte munci, ea simte o înaltă chemare.

Batista, element etnografico-folcloric gorjenesc

De | 2020-12-21T16:25:14+00:00 21 decembrie 2020|

Dacă preocuparea şi realizarea estetică relevă pregnant un rafinat simţ artistic, utilizarea batistei reuşeşte să evidenţieze un bogat conţinut de stări psihice şi relaţii umane. Ca anexă a portului, prezenţa batistei cu colţul ei înflorit răsfrânt peste chimir, peste brâul lat sau peste brăcirile femeii, este semnul gătelii pentru petrecere şi sărbătoare, după cum peşchirul, numai la bărbat, răsfrânt în acelaşi fel, este semnul pregătirii pentru munci: în toiul arşiţei de vară flutură, în aspra încadrare a muncii, sub pălărie.

Școala de la Vinerea – Școala lui Moș Herlea

De | 2018-10-01T13:06:34+00:00 1 octombrie 2018|

Pentru cei interesaţi să afle povestea şcolii, aceasta începe cu mult timp în urmă în vremuri grele, de mare încercare pentru satul Vinerea, pentru Ardeal dar şi pentru poporul român. După cum se arată în documentele vremii, locul pe care s-a construit şcoala a fost donat de către Moş Nicolae Herlea Memorandistul în beneficiul copiilor din satul Vinerea.

FOLCLORUL ASTĂZI

De | 2018-06-29T16:40:47+00:00 28 iunie 2018|

Folclorul românesc are valoare universală. (Re)descoperirea lui depinde în primul rînd de români. Aceasta implică o schimbare de mentalitate. Fotografiile maestrului etnofotograf Vasile Sârb, din Alba, reunite în expoziția „Timp străvechi“, constituie un dar tulburător.

60 de ani de la reforma învăţământului în România

De | 2019-10-01T22:01:21+00:00 6 octombrie 2016|

În ultimii 60 de ani învățămîntul a fost grav afectat. Au fost lichidate vârfuri profesionale din toate domeniile: învăţători, profesori, ingineri, avocaţi, preoţi, meşteşugari. Şocul primit în epoca „stalinistă” şi care în continuare a marcat puternic fiinţa românilor, explică reflexe nostalgice de nesiguranţă. Denigrarea preocupărilor intelectuale este azi la modă, aceasta după ce munca fizică a fost mereu slăvită prin educaţia primită. După 1989 au fost fabrici unde muncitorii au declarat că nu au nevoie de ingineri. Şcoala nu reuşeşte acum să convingă elevii să citească, să înveţe.

„Să nu ne răzbunați!“… Dar nici să nu-i uitați!

De | 2019-10-06T12:15:59+00:00 16 iunie 2015|

În anul 2014, dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni, două edituri – una din București, Rost, cu sprijinul Fundației Sfinții Închisorilor, ce are sediul în Pitești, cealaltă din Făgăraș, Agaton – și-au reunit eforturile întru neuitare dînd la iveală Cartea mărturisitorilor și Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Autorii lor, publicistul Răzvan Codrescu și preotul Fabian Seiche, au pus dinaintea noastră două volume format mare (de 24,3 x 17 cm, respectiv de 23,4 x 16,7 cm) însumînd peste 1300 de pagini. Am numărat 75 de nume la primul și 194 la al doilea, parte dintre ele suprapunîndu-se, deși perspectivele de abordare a fenomenului jertfelnic românesc sînt diferite: cărturărească și cu nuanțe egolatre versus orînduială alfabetică, pios-panegirică. La Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti“ din București, în cadrul Simpozionului Național „Credință, adevăr, creație în închisorile comuniste“, s-a lansat un volum colectiv îngrijit de Marilena Istrati, Olimpia Popescu ș.a. Un autor tînăr talentat este Sergiu Ciocârlan. Prin el și prin autorii memorialisticii publicate după 1990 se conturează un nou curent literar distinct prin tematică și tehnică de așa-numitul „postmodernism“, anume realismul carceral al închisorilor sau al mărturisitorilor moderni ai lui Hristos („literatura arestată“), care ar putea înviora studiul literaturii în Școală.