RUGA: SUFLETUL LUNCII POGĂNIȘULUI

De | 2018-04-30T18:46:56+00:00 24 martie 2018|

Ruga este un obicei vechi al satelor bănățene, este o sărbătoare dedicată fiilor satului și este legată de hramul bisericii. În fiecare an, pe data de 20 iulie, de Sf. Ilie, este organizat acest eveniment la care participă întreaga comunitate. Pe vremuri comunitatea organiza ruga. Cu foarte mult timp în urmă oamenii nu aveau bani, însă, din câte povestesc cei mai în vârstă, aveau ,,bucace” adică vindeau fiecare ce avea, din producția proprie și, cu banii încasați, plăteau muzica ce întreținea atmosfera. Mai târziu fiecare familie plătea o sumă iar câțiva tineri se implicau în organizare. Acum însă se implică autoritățile în organizare și nimic nu mai e la fel, nu mai simți același lucru pe care îl simțeai odinioară și nici nu se mai respectă valoarea ei.

Sufletul, ca o rugăciune a culorii

De | 2018-05-02T11:40:19+00:00 24 martie 2018|

A picta o icoană bizantină înseamnă să îți lași sufletul condus de harul lui Dumnezeu ca pe o rugăciune a culorii. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere, pictura naivă înseamnă să știi să privești lumea prin ochii unui copil, însă cu trăirile și experiențele unui adult. Naivitatea-inocență e o stare cu care ne naștem. În ciuda acestui fapt, se mai întâmplă să întâlnim "copii naivi" și la 20, 40, 80 de ani, care se încăpățânează să rămână ancorați în anii copilăriei prin modul lor de a privi universul lumii în care trăim. Neînțeleși uneori, blamați sau înșelați, ei își extrag puterea de a exista și a se manifesta din însăși sensul creației lui Dumnezeu: VIAȚA!

Sufletul rădăcinilor viitoare – MÂNDRA

De | 2017-12-28T22:38:39+00:00 24 decembrie 2017|

Eu pictez oalele de lut, părătarul cu dungi colorate, lemnul de poartă, macii, grâul, mândrele... Strămoșii, natura și dorul de casă au fost pilonii inspirației mele, iar IA și chipul femeiesc au căpătat pentru mine o formă nouă și totodată veche. Veche - pentru că mândrele din lucrările mele sunt, de fapt, niște închipuiri de femei din trecut, purtătoare de frumos, blânde și smerite, care ar vrea să defileze și atăzi pe străduțele Basarabiei.

Sufletul dă semne

De | 2019-10-06T12:33:37+00:00 15 martie 2015|

Articolul are la bază cercetări în teren în zona Rădăuți, județul Suceava din nordul Moldovei. Făcând paralele între credința românilor în supraviețuirea sufletului după moartea trupului și tradițiile similare la egipteni, greci, tibetani, chinezi, la aborigenii din America de Nord și de pe alte meleaguri, autoarea subliniază universalitatea acestei credințe dar și străvechimea ei la români. Sufletul-pasăre, sufletul-fluture, credința că sufletul rătăcește prin locurile de care i-a fost legat destinul, în timp ce mortul stă în casă, datul hranei de pomană spre a asigura supraviețuirea lui postumă, se regăsesc și la alte popoare. În același timp, materialele adunate arată bogăția de nuanțe a acestei credințe la români. Aceștia cred că, după înmormântare, sufletul se întoarce la cei dragi, fie în vis exprimându-și anumite dorințe, fie aratând felurite semne (ciocănituri în fereastră, o farfurie căzută de pe blidar fără ca nimeni s-o atingă, arcurile patului sunand fără să fie nimeni în casă, o umbră care se așează alături, un miros specific). Există convingerea că ,,morții, dacă-i pomenești, trăiesc printre noi” și îi ajută pe cei vii.