De-a lungul întregii lor existenţe, românii şi-au spus mereu români şi limba şi-au numit-o română, în timp ce în izvoarele istorice (se cuprind aici şi documentele interne scrise în slavonă) apar cu numele v(a)lah, cu numeroase variante. Derivat de la român, cuvîntul românie desemna la început colectivitatea românilor, felul lor de a fi etc., apoi ţara, statul românilor. De-a lungul timpului au fost interpretate diferit atît cuvintele, cît şi realităţile denumite.