Tipărituri ilustrate rare din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu

Lucrarea reprezintă rezultatul cercetării patrimoniului muzeului amintit în titlu din cadrul complexului muzeal ieșean și se referă la o colecție de 19 reviste ilustrate editate în Franța anului 1889, Paris illustré, revistă cu apariție săptămânală, care se ocupă de viața culturală, în întregul ei, dintr-un mare oraș european cum este Parisul. Revista constituie o mărturie memorială de mare importanță, creionând imaginea culturală cvasi completă a efervescenței din jurul diverselor evenimente, precum cele legate de artele plastice, muzica, spectacol, personalități etc. Revista apare în condiții grafice deosebite, este bine conservată, iar ilustrațiile sepia, alb negru sau color de foarte bună calitate vorbesc de condițiile de tipar excepționale și reprezintă reproduceri după lucrări plastice (desen, acuarela, pictură pe pânză, grafică) ale artiștilor contemporani.

Punctul de mare interes pentru noi este legat de faptul că paginile publicației se ocupă de evenimentul notabil al anului 1889, Expoziția universală, la care România a fost participantă si căreia revista ii acordă câteva consistente comentarii.

Revista editată la Paris în perioada 1883-1887, cu apariție lunară, după 1887 periodicitatea ei este variabilă, uneori cu frecvență săptămânală. După 1890, timp de patru ani, până în 1894 apare sub titlul, Figaro illustré, având și o variantă în limba engleză . Editorul fondator al publicației a fost Ludovic Baschet(1834-1909). Editorul, pictor decorativ a excelat în ediții de artă care se specializează în pictură industrială pe hârtie – paper peint, este apreciat de Uniunea Centrală de Arte Frumoase. Desenele sale sunt aplicate pentru industrie și este distins cu medalia Cavaler al Legiunii de Onoare.

Colecția muzeului se compune din 19 numere din anul 1889. Edițiile deținute au fost tipărite la tipografia A.Lahure, emprimeur-editeur din Paris. Revista are importanță cultural documentară privind viața socială pariziană, cea culturală, militară, arte frumoase, spectacol. Tipăritura este paginată anual, în numere tematice , cu articole episodice și rubrici cu titluri generice permanente, de cele mai multe ori, precum: Viața pariziană, Salonul din 1889, In jurul expoziției, Oamenii expozitiei, Cronica mondenă, Buletin financiar, Zece ani soldat și pagini publicitare. Reproducerile sunt fie sepia, fie color sau alb negru realizate cu mare acuratețe și de cele mai multe ori vizează subiectele tratate de numărul revistei, reluând imagini fie din expoziții de artă plastică, spectacole de teatru, manevre militare, saloane și întâlniri, personalități ale timpului, expoziția universală.

Expoziția universală a anului 1889 a însemnat pentru România un mare succes care i-a adus numeroase premii, țara fiind la a treia participare. S-a deschis în 5-6 mai 1889, a ținut până în 31 octombrie 1889 și a reprezentat cea de a optsprezecea expoziție universală organizată. Tema sa a fost Revoluția Franceză, în cadrul centenarului acestui eveniment, așadar o sută de ani de la căderea Bastiliei, moment care a marcat începutul Marii Revoluții Franceze. Simbolul expoziției a fost Turnul Eiffel, care a fost terminat în 1889 și care a servit ca poartă de intrare în expoziție. Expoziția-târg a fost organizată pe o suprafață de peste 95 hectare, includea o reconstrucție a celebrei închisori, cu împrejurimile sale, dar avea și o curte interioară acoperită de un tavan albastru decorat cu flori de crin (simbolul monarhiei franceze), folosită ca sală de bal și loc de adunare. Spațiul expozițional includea Câmpul lui Marte, dealul Trocadero, cheiul d’Orsay, o parte din Sena și esplanada Hôtel des Invalides. Transportul în jurul expoziției era în parte asigurat de un trenuleț cu ecartament redus (600 mm) care, aflăm din statistici, ar fi transportat în 6 luni pe durata expoziției, aproape 6.342.446 vizitatori. Unele din locomotivele utilizate atunci au fost folosite într-un proiect ulterior denumit Chemins de Fer du Calvados.

Palatul sau Galeria Mașinilor este noutatea evenimentului, un pavilion complet nou a fost construit pentru Expoziția Universală a anului 1889 , amplasat pe Câmpul lui Marte, în fața Școlii Militare. Arhitectul principal Ferdinand Dutert, asistat de arhitecții Blavette, Deglane și Eugene Henard au proiectat o clădire din metal și sticlă, lungă de 420 m, lată de 115 m și înaltă de 45 m, având o structură de arc articulată cu trei bolțari, fără piloni interiori, astfel de structuri de rezistență fiind folosite doar la poduri.

Proporțiile structurii reprezentau o noutate în tehnica edilitară, dispăreau arcadele grele de piatră. Palatul mașinilor a găzduit diverse pavilioane cu produse tehnice, printre care și invenții și inovații venite special la Expoziția Universală, precum ciocanul atmosferic, raboteza, fabrica de ceasuri Tissot, mașina de produs țigări și gramofonul lui Thomas Edison.

O bună prezență o au românii la Expoziția de la Paris din 1889, cu un comitet condus de George Bibescu Prince, (1834-1902), fost elev al Liceului Henric IV apoi la școala Saint Cyr. Primește gradul de locotenent în 1860. Fără să renunțe la naționalitatea română el va servi în armata franceză. Face o cariera militară remarcabilă. În 1889 este numit mare ofițer al Legiunii de Onoare pentru rolul său de comisar general al României la expoziția universală din 1889. Este tatăl prințului George Valentin Bibescu, pionier al aviației românești.

Regatul României este a treia oară invitat de către Franţa pentru a participa la eveniment. Guvernul român este pe punctul să decline invitaţia, dar datorită insistențelor domnului Dimitrie Butculescu este constituit un comitet naţional compus din 165 de persoane pentru toate resorturile ce urmau să fie reprezentate în cadrul expoziţiei. În fruntea acestui comitet se afla prinţul George Bibescu. Guvernul român a pus la dispoziţie un fond de 200.000 lei şi dreptul de a se institui o loterie cu un capital de 300.000 lei. Administrația expoziţiei franceze a pus la dispoziţie României un spaţiu de 1146 m˛. România a avut două Pavilioane naţionale, realizate după planurile arhitectului Ion Mincu, construite în stilul rustic românesc, respectiv un pavilion de degustare a vinului construit din trunchiuri de brad şi acoperiş de paie specific unei case ţărăneşti, şi restaurantul – in genul unei cabane de munte, cu streşină, prispă şi grinzi de lemn.

Dintre cei 736 de expozanţi au obţinut distincţii 271 şi anume: 2 mari premii, 26 medalii de aur, 63 de argint, 73 de bronz, 107 menţiuni. Beneficiul net avut de România 62.000 lei .

Articolul dedicat României se află la pag. 633 a numărului 87/31 aug.1889 si este intitulat Cabaret Roumain.

Domnul Alexandru Ciurcu, la inițiativa căruia Franța datorează participarea României la Expoziția din 1889, a avut una dintre cele mai strălucite idei dorind să ne arate o parte din viața națională a țării sale. În acest scop el și-a convins Comitetul de organizare să instaleze în prelungirea străzii Cairo fermecătoarea cabană din lemn-restaurant, Cabaret roumain, așa cum am denumit-o astăzi noi și care a devenit punctul de atracție al Expoziției și locul de întâlnire a lumii elegante, a artiștilor, a oamenilor de litere și a tuturor străinilor de marcă care sunt veniți să vadă saloanele marii expoziții. Ceea ce atrage publicul spre această cochetă amenajare – care nu este doar un restaurant, ci o veritabilă expoziție națională – este acea muzică diavolească a lăutarilor români, care sunt astăzi aici datorită domnului Ciurcu, și pe care îi poți întâlni în fiecare seară elegantă din Paris. Și în adevăr este cu totul emoționant, acești muzicieni primitivi care nu știu notele muzicale, dar care interpretează în același timp cu o artă remarcabilă , fără să mai vorbim de sentimentul pe care-l pun în executarea pieselor lor, fie că acestea sunt cântece românești, sau cu aer francez, spaniol, rusesc, unguresc sau vienez.

Urmează apoi tinerii români cu costumele lor de o frumusețe extraordinară și care desigur vor fi reprezentate cu eleganță la balurile costumate ale viitorului carnaval. Dar ceea ce nu este de trecut cu vederea la Cabaret roumain, sunt platourile naționale și vinurile Românești, cele albe îndeosebi. Eu cunosc destui gurmanzi și dintre cei mai dificili, care vin aici, pentru că vor să se delecteze cu o masă bună la restaurantul din strada Cairo, pentru a mânca, spre exemplu caviar, sarmale, tocana, frigărui, vinete, ardei dulce, și mai cu seamă prăjiturile românești care sunt delicioase și pentru a stropi toate acestea, proprietarul român al cabaretului, domnul Iordan Ionescu, s-a folosit de faimosul Drăgășani și de delicioasa tămâioasă. Era să uit delicioasa cafea turcească și apa vieții din prune care este de două calități cea mai slabă, țuica, se ia înainte de masă ca aperitiv, și cea mai tare, șlibovița, care se ia ca digestiv după masă.

După toate astea, nu trebuie să ne mirăm dacă, de dimineață până seara cabaretul român nu se golește și dacă la bătăile orei unsprezece seara rondul trebuie să bată tobele la urechile consumatorilor pentru a-i hotărî să părăsească acest șarmant colțișor, căruia vizitatorii Expoziției îi vor păstra una dintre cele mai agreabile amintiri. Încă o dată felicitările noastre pentru domnul Al. Ciurcu și Comitetului român de la București.(articolul nu este semnat)

Câteva lucruri despre Al. Ciucu, cel care pentru cei de azi a devenit un personaj dintr-o lume ce parcă nu ar fi existat, dar putem spune că timpul a rămas totuși de partea sa. Alexandru Ciurcu (n. 29 ianuarie 1854, Șercaia, Comitatul Făgăraș – d.22 ianuarie 1922, București) a fost inventator și publicist român, care a experimentat principiul motorului cu reacție. După terminarea studiilor, în anul 1876, Alexandru Ciurcu s-a stabilit la București, unde a lucrat ca jurnalist, perioadă în care i-a cunoscut pe Mihai Eminescu și pe Ion Luca Caragiale. A întemeiat împreună cu Émile Galli ziarul de limbă franceză, L’Orient, care, ulterior, a devenit cunoscutul L’Indépendence Roumaine, unde făcea propagandă în favoarea României, destinată cercurilor străine de cititori. In timpul Războiului de Independență din 1877 – 1878, Alexandru Ciurcu a fost corespondent de război, acum face cunoștință și se împrietenește cu Nicolae Grigorescu.

Îl cunoaște, devin chiar prieteni, cu ziaristul francez Just Buisson, corespondent la București al agenției franceze de presă „Havas”. În anul 1882, Alexandru Ciurcu împreună cu Just Buisson, concepe, într-o primă variantă, proiectul unui original motor cu reacție, dar în 1885 este expulzat din România de guvernul condus de Ion C. Brătianu, datorită criticilor constante la care ziaristul supunea guvernul liberal: Ciurcu în articolele sale se exprima în favoarea emancipării politice și naționale a românilor transilvăneni.

S-a stabilit la Paris, unde s-a reîntâlnit cu prietenul său, ziaristul Just Buisson (1843-1886). La expoziția aviatică de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu și Just Buisson propun ca în locul motorului electric să fie utilizat un motor cu reacție, cei doi obținând un prim brevet în Franța. La data de 13 august1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă și navigând pe Sena în contra curentului. Inventatorii și-au brevetat invenția, obținând brevetul francez cu nr. 179001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție. Ulterior invenția a fost brevetată și în Germania, Regatul Unit, Belgia, Italia și S.U.A. în perioada 1887/1888.

Revenind la publicația, Paris illustre trebuie spus că reprezintă o colecție rară aflată în România, dar este rară și în plan european atât cât ne-au permis cercetările noastre să aflăm. Ea ocupă un loc de seamă nu doar din perspectiva muzeografică, cea a conservării și diseminării informației ci și din perspectiva istoriei presei în Europa, reușind să reconstituie date memoriale de mare importanță pentru istoria țării noastre, istoria unor mari personalități românești dar și reconstituirea imaginii unui mare oraș european, așa cum era Parisul la sfârșitul secolului al XIX-lea.