Tudor a trecut prin codrii Arcanilor spre Tismana şi Padeş iar numele drumului şi azi se păstrează: Drumul lui Tudor. Satele noastre au stat de veghe. Tudor avea legături cu Popa Lupu Stolojanu, care i-a binecuvântat cetele şi pe căpitanii de panduri ale căror nume se cunosc astăzi.
Două cântece locale închinate lui Tudor ilustrează din plin acest aspect. Primul începe cu:
Frunzuliţă măr rotat
Venea Jaleşul-nspumat
Tudor vedea supărat….
și arată că aici s-a născut acest cântec.
Altul de la P. Bărbulescu clocoteşte de mânie cu chemarea de la sfârşit:
Hai săriţi, săriţi voinici,
C-a venit Tudor aici,
Ne cheamă la mântuire,
Ne cheamă la dezrobire,
De străini, de venetici
De ciocoii de pe-aici! (1877)
Lângă Brevetul prin care Domnitorul Carol decora la 1877 pe soldatul Popescu Andrei din Comuna Arcani, pentru că luase parte vitejeşte la cucerirea Plevnei şi lângă numele celor 11 arcăneni căzuţi pentru cucerirea independenţei de stat a României, au adus şi un fel de Scrisori în versuri, care circulă încă la bătrânii din satul Câmpofeni în care se arată gândurile cu care oamenii aceştia simpli şi-au părăsit familiile ca să meargă în focul care avea să pună capăt pentru totdeauna stăpânirii turceşti.
Din răvașul unui ostaș chemat la luptă, adresat iubitei din sat:
Draga mea nu pot pleca
Până Plevna n-o cădea,
Plevna, vlaga turcului,
În calea românului.
Şi ultima dorinţă este să arate că a ştiut să cadă vitejeşte:
Dar de-o fi aici să mor
Tu să nu mă plângi cu dor,
Ci să cauţi prin sat pe seară
Cum am căzut pentru Ţară
Să iau steagul turcilor
Din vârful redutelor.
De la Elena Ciulavu am cules Cântecul lui Gheorghe ăl Mare un erou local care de la codru află că turcii au trecut pe aici cu trei sangiri de robi legaţi, aleargă şi ajunge convoiul, se luptă cu arapul blestemat zi de vară până-n seară şi reuşeşte să elibereze pe robi, codrul fiind apoi părtaş la bucuria eliberării:
Iar codrul, mulţumitor
C-a scăpat acest popor,
Ierburile şi-a-nverzit
Şi-a fost tare mulţumit
Frunzele şi-a legănat
Pe voinici i-a sărutat…
#####
Valea Jaleşului, leagăn multimilenar de viaţă umană şi de cântec urcat spre noi din vremuri trecute.
Străvechi meleag binecuvântat de natură cu ape de cristal, zăvoaie de zmarald, cu înmiresmate câmpuri ţesute în multicolor covor de flori şi lanuri roditoare, cu dealuri întinse în încordare de arc şi codrii în ale căror desişuri domnesc tainele de legendă şi basm, a statornicit aici pe om în şiruri neîntrerupte de viaţă din vremea în care toporul de piatră deschidea lupta pentru stăpânirea forţelor naturii şi până în zilele noastre când asistăm la măreţia zborului spre astre.
Brazda pământului acestor locuri a păstrat două mii de ani ca pe o comoară ascunsă oseminte închise în urne funerare, de oameni care au aparţinut unui viteaz popor din antichitate, în fruntea căruia au stat cu demnitate Burebista şi Decebal, iar graiul a conservat, în ciuda atâtor schimbări, numiri date de străbunii daci: Jaleş şi Ibru sunt nume date de daci. Ei le-au botezat astfel-fapt care generaţiile noi ar trebui să le poarte mereu în minte. Din sudura romană păstrăm, aşa cum dovedesc cercetările arheologice, însuşi numele satului Arcani, de la cetatea romană Arcinna sau de la numele Arcanum care înseamnă taine (la de taină).
După mileniul tăcerii impus de puhoaiele ce s-au revărsat din răsărit peste acest pământ s-au închegat în acele începuturi statale mici voievodate, iar aici pe Jaleş a bătut inima Ţării lui Litovoi, aşa cum grăiesc vechi documente.
Stăpâni pe brazda lor şi liberi din veac de mult adormit, atunci când unii au| încercat să le încalce drepturile, fiindcă n-aveau însemne de cancelarii au mers la Craiova şi au jurat cu pământ în poală, pentru dreptate cum grăiesc cărţile judecaţilor din acea vreme.
Această încrâncenare este semnul unei vitalităţi moştenite de la strămoşi care înfruntau acum două mii de ani duşmanii.
Setea pentru frumos s-a concretizat în:
Frunzuliţa bobului
Pe malul Jaleșului
Găsii cuibul dorului
La umbra zăvoiului
Şi viersul cântecului
În murmurul valului.
-Elena Ciulavu-
Pe firul anilor scurşi şi număraţi de veacuri apar cu claritate două coordonate pe care viaţa neîntreruptă şi-a depănat caierul aici, pe Jaleş:
- una: aceea a luptei pentru libertate, dreptate şi demnitate
- alta: astâmpărul nesecat de frumos.
În lupta pentru dreptate şi libertate găsim căpitani de panduri ca: Matei Giurgiulescu, Vijulan sau Dumitraşco Câmpofeanu, iar în răzmeriţa lui Tudor pandurul Zamfir Pirici capătă învoire să vină în sat la Arcani să aducă şi pe alţii la lupta pentru cauza cea mare. De altfel, pe aproape, pe dealul Câmpofenilor şi Stolojanilor, se păstrează încă un nume pe care nu trebuie să-l uite generaţiile viitoare: Drumul lui Tudor.
Pentru acelaşi ideal, Andrei Popescul participă la asaltul Griviţei în anul 1877.
Pentru demnitatea muncii, olarii din Stroieşti şi Arcani, au bătut drumurile Olteniei de la munte la Dunăre, veacuri în şir; alţii au plecat în alte zone în căutare de lucru, unii au plecat pe drumul de miraj al Americii şi -în fine- mulţi tineri, în veacul din urmă, au căutat mântuirea de greu pe drumul cărţii, dovedit foarte anevoios.
