Un muzeu și un sculptor la țărm de mare. Ion Jalea

Situat la malul mării, în apropierea falezei Cazinoului din Constanţa, MUZEUL ION JALEA este unul dintre puţinele edificii culturale din ţara noastră dedicate exclusiv sculpturii.

Casa a aparţinut prefectului de Constanţa, Constantin Pariano, şi este proiectată în stil naţional (neo-românesc) de către arhitectul Victor Stephanescu după marele război. În anul 1968, atunci cand sculptorul face Constanţeidonaţiainiţială, clădirea devine muzeu. Ulterior, în anul 1984, colecţia este întregită cu o serie de alte sculpturi dăruite de familia artistului,  ajungând astfel la un total de 227 de lucrări.

Ion Jalea s-a născut pe 19 mai 1887 în Casimcea, Tulcea; legătura cu ţinuturile dobrogene este demonstrată nu numai prin moştenirea sa culturală, cât şi printr-o serie de portrete sau sculpturi de mici dimensiuni, în care trăsăturile, portul sau ocupaţiile locuitorilor se materializează în adevărate studii antropologice.

Locul în care s-a născut, precum şi amintirile legate de primele izbânzi artistice îl determină să rămână ataşat de meleagurile natale pentru toată viaţa, aşa cum el însuşi avea să declare: Donaţia pe care am făcut-o Municipiului Constanţa este expresia sentimentelor mele de dragoste şi gratitudine pentru ţinutul dobrogean unde m-am născut, în amintirea locurilor care mi-au încântat copilăria şitinereţea. Aici la Constanţa, la învăţătură, am descoperit frumuseţile mării şi coastelor ei, aici am primit primele îndemnuri de artă de la profesorul meu de desen, pictorul Dimitrie Hârlescu… De la el artiştii descopereau Dobrogea şi se ştie prea bine ce a însemnat acest străvechi ţinut al soarelui pentru generaţia de artişti dintre cele două războaie mondiale… Muzeul de Artă Modernă (din Constanţa) păstrează şi multe din lucrările celor care au trăit şi au creat pe meleagurile constănţene. Colecţia mea de lucrări încercă astfel să mă reprezinte printre ei într-un fapt de artă dedicat oamenilor acestor locuri.

Deşi se naşte într-o familie de condiţie modestă, sculptorul are o înclinaţie naturală către studiu şi ajunge remarcat şi sprijinit de o seamă de personalităţi ale timpului său. Astfel, aflându-se bursier al Gimnaziului pentru băieţi Mircea cel Bătrân, este apreciat de mai sus amintitul profesor de desen Dimitrie Hârlescu, el însuşi pictor şi pedagog înzestrat, care îi descoperă talentul şi îl îndrumă către o carieră în  domeniu. Continuă studiul la Bucureşti cu cei mai importanţi sculptori ai vremii: Dimitrie Paciurea şi Frederik Storck, ca mai apoi să îşidesăvârşeascăformaţia artistică la Paris, la Academia Julian, în atelierul lui Antoine Bourdelle, ale cărui influenţe, alături de cele ale lui Rodin, se pot vedea mai ales in ciclul lucrărilor inspirate din mitologie.

Dar poate cel mai definitoriu detaliu biografic este faptul că la 30 de ani se înrolează în armată şi după un an de front îşi pierde mâna stângă. Probabil că numai dragostea sa intensă pentru sculptură şi tenacitatea de care dau dovadă cei aleşi au făcut ca mare parte din lucrările sale importante să fie modelate în anii ce au urmat.

Eforturile şi munca asiduă a sculptorului nu rămân însă fără ecou, el obţinând Marele Premiu al ExpoziţiilorInternaţionale de la Paris şi de la Barcelona, Premiul naţional pentru sculptură (1941), Premiul de Stat (1957) şi, în acelaşi an, titlul de Artist al Poporului. În anul 1956 devine preşedinte activ, iar din 1968, preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind deasemenea, din anul 1963  şi membru al Academei Române.

Realizate în cele mai diverse materiale: gips, bronz, piatră sau marmură, ciclurile sale tematice includ scene alegorice, religioase sau mitologice, scene de război sau de muncă,  nuduri,  portrete,  figuri de ţărani, culminând cu lucrările sale monumentale, toate trecute însă printr-un filtru personal ce ocoleşte facilul şi întâmplarea în favoarea unei forme clare, clasicizante. Chiar dacă artistul are lucrări finite în mai toate tehnicile sculpturii, el este un modelator de vocaţie, demn de iluştrii săi profesori, iar predilecţia pe care o are pentru această formă de expresie o declară el însuşi într-o comunicare făcută la Academia Română: Cu nimic nu poate fi asemuită opera de artă ieşită direct din mâinile unui artist, purtând semnele şi urmele degetelor lui, ca pe o semnătură ce nu poate fi de nimeni imitată. Sculptura sa îmbină într-un mod fericit picturalitatea suprafeţei modelate, (lecţia lui Paciurea şi Rodin) cu o riguroasă alcătuire spaţială, dublată de o atentă aplecare către armonia şi echilibrul formelor, atât de specifice lui Bourdelle.

Din zona lucrărilor ce au la bază mitologia, amintim Lupta lui Hercule cu centaurul din Parcul Herăstrău, Bucureşti, (a cărei variantă monumentală, în gips, este expusă în muzeul nostru), Pegas, Centaur, Centăureasă, Icar, Prometeu sau Lucifer. Mai ales aici, în acest registru, Ion Jalea îşi revendică apartenenţa la un puternic set de valori clasice, în care eroul are o misiune etică, şideşi este de multe ori învins prin forţa împrejurărilor, dă dovadă de o tenacitate ce îl impune ca etalon. Să fie oare aceasta pe undeva şi o referire la destinul său? Cert este faptul că mai ales aici, în modelajul său expresiv şi îndrăzneţele decupaje spaţiale se simte cel mai bine lecţia celor doi sculptori francezi, care au influenţat în mod decisiv arta secolului XX .

Tema războiului este una delicată, experienţa artistului trăită pe front fiind una din cele mai crude pe care cineva le poate avea în viaţă. Patosul şimişcarea figurilor transmit un dinamism specific momentelor de tensiune maximă, Monumentul Infanteriei, Cal căzut sau Soldat în mers fiind un exemplu în acest sens. Există deasemeneainformaţii, în monografia lui Petru Comarnescu din 1963, conform cărora Ion Jalea ar fi modelat sub bătaia obuzelor anumite lucrări, pe care le-a intitulat schiţe de front, folosind lutul râpelor şi arzându-le la Caşin sau Iaşi. Asemeni pictorului Grigorescu la 1877, artistul înregistrează mişcarea într-un crochiu rapid, exprimând prin modelajul necizelat, pictural, emoţia puternică a momentului în care realizezi fragilitatea vieţii.

Dealtfel, experienţa frontului avea să îi apropie din nou pe elevul Ion Jalea de profesorul Dimitrie Hârlescu, alături de artiştiimportanţi ai momentului: Ştefan Dimitrescu, Oscar Han, Cornel Medrea, Camil Ressu, uniţitoţi de ordinul circular nr 9 400 din 23 iunie 1917 al Marelui Stat Major al Armatei. Prin acest act erau mobilizaţi pe lângă Marele Cartier General şi o serie de 35 de artişti care ar fi trebuit să surprindă faptele de vitejie ale armatei române. Odată sfârşit războiul, această camaraderească reuniune, căreia i se alătură mai apoi Nicolae Tonitza şi Dimitrie Paciurea (alt profesor al sculptorului), capătă valanţele unei „înfrăţiri” a artiştilor. Ea avea să devină mai apoi prestigioasa grupare Arta Română, la care aderă mai târziu mari artişti precum Brâncuşi, Pallady, Şirato sau Iser.

Acestăasociaţie artistică, din a cărei alcătuire ia fiinţă mai târziu Grupul celor patru, a fost una dintre cele mai importante de acest fel, ecourile sale putând fi reperate până în zilele noastre. Nicolae Tonitza, unul dintre membrii fondatori, a sintetizat cel mai bine aspiraţiile acestui „batalion de revoluţionari” care se opunea gustului desuet impus de Tinerimea Artistică  sau de Saloanele Oficiale: Idealul lor: Arta, Arma lor: Sinceritatea. Tradiţia lor: Natura. Vrăşmaşul lor: Artificialitatea râncedă.

Într-o atmosferă de profundă emulaţie, căutările sale plastice nu s-au rezumat numai la temele istorice sau mitologice, lucrările regăsindu-se în cicluri tematice specifice artiştilor vremii.

Seria de lucrări cu tematică religioasă, realizată mai ales în prima perioadă a creaţiei, reuneşte sculpturi ronde-bosse de mari dimensiuni dar şi reliefuri mai mici. Asemenea unor monoliţi, statuile Sfinţilor Petru şi Pavel, alcătuite din blocuri fixe, cu evidente calităţi monumentale, îi reprezintă pe cei mai importanţi apostoli ai creştinismului. Pe de altă parte, în alcătuirea basoreliefurilor de dimensiuni reduse, Evanghelistul Ioan, Icoană sau Martiriul, se simte influenţa unui filon ce aminteşte de hieratismul bizantin. O lucrare ce captează deasemeneaatenţia este Capul de Madonă, portret realizat în bronz, care îmbină veridicitatea studiului cu o simplificare a volumelor specifică artei moderne.

Legătura cu statuarul antic şi o viziune stenică asupra corpului uman îi prilejuiesc sculptorului lucrări inspirate de frumuseţea feminină în ciclul nudurilor şi a torsurilor drapate. Modelate cu atenţie, aceste corpuri  împrumută din graţiaşi armonia reprezentărilor antice greceşti. Amintind de Menada lui Scopas, Torsul drapat sau Victoria,  pot sta fără îndoială într-o galerie a celor mai reuşite sculpturi româneşti. Dealtfel, autorul însuşi subliniază acest ataşamentfaţă de arta greacă prin titlul unei serii de lucrări: Nud – căutare în antic. Fie că avem de-a face cu fragmente de tors nud sau cu veşminte, lumina alunecă pe acestea, dezvăluie mai mult decât să acopere, trupul glorios, vibrând astfel suprafaţaşi accentuându-i dinamica.

În general de dimensiuni mici, scenele de muncă prezintă ţărani în diverse atitudini şi ele dau măsura dragostei pe care Jalea o poartă oamenilor simpli, din rândul cărora el însuşi provine. Titlurile acestor lucrări sunt grăitoare: Lăptărese, Prăşitoare, Femei la semănat, Oameni cărând saci. Figurile înşiruite, ce repetă un ritm al muncii grele, sunt mai degrabă simboluri decât persoane anume. Cu portretele abia schiţateşi trupurile frânte de povara muncii, ele reprezintă un fragment din viaţa aspră a locuitorilor Dobrogei.

Seria portretelor introduce privitorul într-un univers complex din punct de vedere stilistic şi divers morfologic. Fie că este vorba de figurile ţărăncilor, cu trăsături specifice zonei geografice, aşa cum apar ele în Portret de fată, fie că este vorba de o anumită interiorizare, aşacum observăm în Autoportretul său, sau de trăsăturile ce apar vag, ca într-o aducere-aminte, în portretul Mamei, preocuparea pentru studiu şi lipsa oricărei idealizări artificiale marchează crezul artistic al unui sculptor care îşicunoaşte bine meşteşugul. Desigur, din galeria portretelor realizate de el nu puteau lipsi o serie de personalităţi ale vremii sau ale istoriei, printre care amintim: Decebal, Mircea cel Bătrân, Portretul scriitorului Liviu Rebreanu, Portretul pictorului Theodor Aman, etc.

Înzestrat cu o viziune amplă pentru formă şi spaţiu, precum şi cu o apetenţă specială pentru corpul uman, Ion Jalea a lăsat în urma sa o serie de sculpturi monumentale, dintre care amintim: Lupta lui Hercule cu Centaurul (dezvelită în 1925), în Parcul Herăstrău, Spiru Haret ( 1935) şi George Enescu (1971) în Bucureşti, Mircea cel Bătrân (1972), la Tulcea, recent reamplasatul ansamblu sculptural reprezentat de Regina Carmen Sylva şi muza cu harpă, în imediata vecinătate a muzeului ce îi poartă numele, precum şi Arcaş odihnindu-se (1926), una din operele sale definitorii.

Muzeul Ion Jalea are o calitate specială, anume aceea de a ne purta prin toate fazele creaţiei sculptorului, prin temele favorite, conturând astfel un destin artistic de excepţie.

 

Bibliografie

COMARNESCU, Petru – Ion Jalea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1963

POSTOLACHE, Florica – Colecţia Ion Jalea, Întreprinderea Poligrafică, 1971

Tors drapat 2409

Th Aman 668

Cap de Madona 2024

Evanghelistul Ioan Bun 2386

Victorie ghips 6668

Prometeu ghips patinat 2410

Laptarese bronz 374

Monumentul infanteristilor 2377

Pegas ghips patinat 2406

Icoana ghips patinat 2457

Martiriul ghips patinat 2403

Sf Petru

Sf Pavel

Ligiu Rebreanu ghips patinat 2375

Prasitoarele 2556

Centaureasa ghips 2371

Centaur 2440

Lucifer inaripat

Monumentul soldatilor francezi

Mama artistului

Autoportret