Un vernisaj: „Sincretism vizual“

Odată cu afișul expoziției, prezint cititorilor și un comunicat de presă:

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ vă invită joi, 15 mai 2025, de la ora 16.00, la Hanul Galben la deschiderea expoziției de pictură și sculptură intitulată „Sincretism vizual“ a artiștilor: Mirabela Bedereagă, Gheorghe Berindei și Gabriel Blaga.

Inițiativa acestei expoziții aparține pictoriței Mirabela Bedereagă, care l-a invitat să-i fie alături pe sculptorul Gabriel Blaga și care, de asemenea, în semn de recunoștință și ca pe un omagiu adus unui mentor, își alătură lucrările celor semnate de regretatul pictor Gheorghe Berindei (1921-1999), reprezentant al curentului neo-ortodox.

Mirabela Bedereagă este o pictoriță cu o foarte bogată activitate, ce practică atît pictura sacră, în cadrul colectivului de artiști care lucrează mozaicul pentru Catedrala Națională, cît și pictura laică, de șevalet. Această a doua modalitate de exprimare a Mirabelei Bedereagă, ce va fi ilustrată în expoziția „Sincretism vizual“, se află în strînsă legătura cu pictura sacră, la nivel ideatic și spiritual. Artista leagă cele două tipuri de exprimare plastică prin utilizarea unor simboluri ce vin din limbajul icoanei și care sînt tratate în manieră liberă, în relație cu obiecte inspirate din lumea tradițională a satului românesc.

Lucrările semnate de Gheorghe Berindei sînt purtătoare de conontații spirituale profunde, indiferent dacă artistul a ales să se exprime în compoziții de factură geometrizantă, abstractă, ori în compoziții figurative, cu naturi statice sau portrete. Austeritatea și simplitatea picturilor sale este și o trăsătură a lucrărilor Mirabelei Bedereagă. Anularea volumetriei și simplitatea cromatică a artei lui Gheorghe Berindei au ca scop sugerarea lumii veșnice, a spiritului pur.

Tînărul artist Gabriel Blaga practică, asemenea unui artizan inspirat, îndeosebi sculptura în metal, realizată prin tehnicile tradiționale utilizate de meșterii fierari. Unele dintre motivele abordate aparțin și ele lumii tradiționale. Sculptorul are certe abilități atît în crearea lucrărilor de atelier, cît și a celor monumentale.

Expoziția „Sincretism vizual“ va fi deschisă de dr. Luiza Barcan, istoric și critic de artă și de poeta și jurnalista Denisa Popescu Martin. (Am îndreptat tacit erorile de punctuație și de ortografie).

Asocierea Mirabela Mihaela Bedereagă – Gheorghe Ilie Berindei nu e nouă, întrucît, așa cum a menționat în cuvîntul său Luiza Barcan, cei doi au fost prezenți și în expoziția „Recunoștință“ de la Muzeul Național al Țăranului Român vernisată joi, 28 martie 2024, la ora 18:30, la Sala Noua Galerie.

Redau afișul și comunicatul de presă concepute cu acel prilej:

29 martie – 14 aprilie 2024, Sala Noua Galerie

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 28 martie 2024, la ora 18.30, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției de pictură Recunostință, a pictorilor Gheorghe Berindei și Mirabela Bedereagă. Opera artiștilor și semnificația momentului vor fi prezentate de criticul de artă Luiza Barcan, care este și curatorul expoziției.

Recunoștința are sensul deplin al exprimării gratitudinii față de ceva căruia îi datorăm un lucru semnificativ din existența noastră.

Recunoștința tinerei pictorițe Mirabela Bedereagă se îndreaptă către ceea ce artista identifică a fi cunoscut mai dinainte, către ceva în care se regăsește, către ceea ce e bun, frumos și adevărat, adică spre Tradiție. Artista reușește să exprime un mesaj și, totodată, o invitație către omul contemporan, alienat, pierdut în hățișul unui materialism distrugător. Reapropierea de moștenirea înaintașilor, redescoperirea valorii autentice, al cărei fundament nu poate fi altul decît legătura neîntreruptă cu Dumnezeu, adică acea calitate de natură spirituală pe care o poartă Tradiția, ar putea fi o cale de salvare pentru ființa desacralizată.

Mirabela Bedereagă și-a dorit să expună alături de un regretat artist, reprezentant al curentului neo-ortodox, apărut în deceniile șase-opt ale secolului trecut, ca replică la arta oficială din România. E vorba despre pictorul Gheorghe Berindei (1921-1999). Pictura sa de factură geometrizantă, îmbinînd compozițiile figurative, precum peisajele, naturile statice, portretele, cu cele abstracte reinterpretează motive simbolice, cu conotații spirituale. Dematerializarea obiectelor-simbol înfățișate, anularea volumetriei și austeritatea cromatică din lucrările lui sînt o aluzie la acea lume veșnică, a spiritului pur.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Noua Galerie, pînă în 14 aprilie 2024, de miercuri pînă duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și marțea este închis. (Am tacit îndreptat ortografia și punctuația).

Găsesc despre Luiza Barcan următoarele: este doctor în arte vizuale, expertă atestată de Ministerul Culturii, istoric, critic de artă și curatoare, jurnalistă de radio și de televiziune. A publicat numeroase studii de istoria artei, cronici de artă (în revistele „Literatorul“, „Contemporanul“, „Art-Panorama“, „Observator cultural“, „Ramuri“, „Buridava“, „Tribuna“, etc.), albume de artă plastică (Medi Wechsler Dinu, Maria Constantin, Lidia Nancuischi, Constantin Calafateanu, Tudor Popescu) și cărți dedicate artiștilor și artelor vizuale (Angoase ale privirii, Artiști plastici la Serata lui Iosif Sava, Constantin Calafateanu – Însemnările unui pictor regăsit). A colaborat la realizarea Dicționarului Sculptorilor din România, secolele XIX-XX, editat de Fundația META și a publicat studii și interviuri în volumele Artiste uitate din România și Centenarul femeilor din arta românească, volumul II, publicate la Editura PostModernism Museum. În prezent este realizatoare a rubricii „Icoane ale Împărăției Cerurilor“, de la Radio Trinitas și semnează rubrica de arte vizuale la revista „Contemporanul“. (Am îndreptat și-n acest text în mod tacit ortografia și punctuația).

Locul inspirat ales pentru expoziția programată între 15-25 florar 2025 este Hanul Galben, reconstituit în cadrul Muzeului Național al Satului ce poartă numele lui Dimitrie Gusti (1880-1955) – profesor universitar, creatorul sociologiei românești și membru al Academiei Române, apoi chiar președintele acestei instituții (1944-1946), pînă la groaznica bolșevizare a țării, cînd a fost dat afară de la Universitate și a fost eliminat din Academie. Nu uit să menționez că unul dintre cei mai străluciți elevi ai săi, Mircea Vulcănescu (1904-1952), dublu licențiat în Filosofie și în Drept, în 1925 a participat la campania monografică organizată de profesorul Dimitrie Gusti în satul Goicea Mare, din județul Dolj. Marele filolog, filosof, sociolog și publicist a sfîrșit și mai rău decît mentorul său, anume în închisoarea de la Aiud, tot din pricina regimului bolșevic adus cu tancurile din URSS, cu acordul „marilor puteri“ ale momentului. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Despre localul desfășurării manifestării, Hanul Galben, menționaz că datează din secolul al XIX-lea și ființa în nordul Bucureștilor, la intersecția străzilor Banu Manta și Dr. Iacob Felix. Drumul ales pentru acest han lega Tîrgoviștea de capitală, aici poposind țăranii ce veneau cu produsele muncii lor la oraș. Actuala reconstrucție s-a efectuat după documentația păstrată în arhive, după unele descrieri și imagini de epocă. Am fotografiat pentru cititori informațiile muzeale și reconstrucția:

Începută cu o nejustificată întîrziere, manifestarea a fost totuși reușită, bucurîndu-se de o participare destul de numeroasă:

Reîntîlnirea mea peste timp cu mesajele plastice creștine ale Gheorghe Ilie Berindei de o apăsată actualitate s-a petrecut „sub pecetea acelorași taine“ – ca să parafrazez pe un mare scriitor al Bucureștilor, Mateiu Caragiale, fiul natural al lui I. L. Caragiale. Reproduc mai întîi atașamentele ca titluri ale tablourilor pe care le-am prezentat într-un articol precedent publicat în „Revista de lingvistică și cultură românească“[1]:

Îmi invit cititorii să (re)vadă fotografiile corespunzătoare expuse în această intenționată ordine și cu această ocazie:

Asociațiile la care-i invit pe aceiași răbdători cititori este cu celebrul tablou al lui Andrei Rubliov, avînd o replică cu nimic mai prejos, după opinia mea de amator de artă, decît icoana de la Sinaia a Sfîntului Pafnutie (Pîrvu Mutu Zugravul). Vă rog să comparați:

În continuare, cu sau fără titluri, exponatele repuse în circuitul public cu generozitate de familia pictorului Gheorghe Ilie Berindei, în special de fiica sa, scriitoarea Elisabeta Pătuleanu, mi   s-au înfățișat într-o nouă și cîteodată spectaculoasă ordine, de astă dată în compania creațiilor artistei Mirabela Mihaela Bedereagă – principala inițiatoare-organizatoare, după cum am înțeles, a acestei expoziții. Le reproduc și eu amatoristic, pentru cititorii acestui articol, după cum mi-au purtat pașii prin sălile Hanului Galben Sfîntul Arhanghel Mihail și Sfîntul meu Înger Păzitor, care m-au adus în emblematicul loc bucureștean cu o oră mai devreme decît cea afișată prin traficul orașului, vai, catastrofal administrat.

Un univers plastic dominat de simplitate ne propune pictorița Mirabela Mihaela Bedereagă. Marca evidentă a sacrului este explicația atracției sale față de arta lui Gheorghe Ilie Berindei. Calitățile i-au fost remarcate fericit de angajatorii echipei de plasticieni care se străduiesc să înfrumusețeze Catedrala Națională. Îmi propun să vizitez curînd lăcașul spre a vedea stadiul în care se află mozaicul conceput de domnia sa.

În ambianța specială a lucrărilor trimițînd sufletele privitorilor atît de sus ale mentorului ei, Gheorghe Ilie Berindei, îndemn cititorii să-i admire viziunile creștinești, căci nimic fără Dumnezeu nu conduce la Adevăr.

Motivele recurente peștele și pasărea trimit la simbolismul acestora. Astfel, cum scrie Ivan Evseev, peștele e simbol arhetipal cu numeroase asemănări și interferențe cu șarpele mito-poetic. În cadrul modelului tripartit al lumii, constituie un adevărat clasificator mitologic și indică lumea de jos, adîncurile stihiei acvatice (…). Ca străvechi simbol al regenerării și fecundității a fost preluat și în creștinism. Este una din[tre] cele mai importante embleme ale lui Iisus Hristos. Apelativul gnostic al Mîntuitorului era IHTUS (Iesous Hristos Teu (H)uius Soter) deoarece este, în același timp, Pește, dar și Marele Pescar.[1]

La rîndu-i, consemnează același cercetător, pasărea e simbolul arhetipal al elevației, al năzuinței de ridicare spre valorile absolute ale cerului, metaforă constantă și universală a sufletului (…) Imaginea „păsării suflet“ e familiară culturii Egiptului, Mesopotamiei, Greciei sau Australiei (…) La români (…) o regăsim  în colacii rituali în formă de pasăre ce se dau de pomană (…), în imaginea păsării sculptate din lemn ce se pune pe stîlpii funerari în Transilvania sau în Moldova: „Mitul sufletului-pasăre conține în germene toată metafizica autonomiei și libertății spirituale a omului“ (Mircea Eliade). Acest motiv al eliberării spirituale, al descătușării de povara materiei e redat, în chip genial, în sculptura lui Constantin Brâncuși Pasărea Măiastră (…). Una din[tre] funcțiile păsărilor mitice este aceea de a fi agenți de legătură între pămînt și cer, între lumea de aici și cea de dincolo. (…) În credințele poporului, diferite păsări, privite ca încarnări ale spiritelor strămoșilor, patronau și „controlau“ anumite sfere ale activității umane: cucul – dragostea tinerilor, ciocîrlia – munca plugarilor, barza – nașterea copiilor, pițigoiul – munca țesutului etc.[2] Din toată această întinsă raportare a peștelui și a păsării la univers am perceput intens trimiterile creștinești în lucrările Mirabelei Mihaela Bedereagă. Aceste picturi constituie mărturii emoționante ale unui spirit lucid și elevat, totodată fiind îndemnuri plastice mai ales către contemporanii încă amăgiți și rătăciți de neomarxism pînă la negarea propriei condiții de creaturi ale lui Dumnezeu.

În cuvîntul său, Luiza Barcan a subliniat oportun că, inițial, artele erau dedicate lui Dumnezeu.

Din nefericire, adaug, curentele moderniste în genere s-au depărtat de această direcție, laicitatea prevalînd.

Invitatul organizatorilor a fost sculptorul în metal Gabriel Blaga. Pe lîngă mîna cu rădăcini întitulată „Strigăt“ reprodusă pe afișul expoziției, am putut vedea o compoziție expusă neinspirat în holul Hanului Galben, denumită „Metamorfoza“:

Ea sugerează din perspectiva creștinului care mă consider o tendință de subțiere spirituală întru zbor a unui chemat. Interesant sînt concepute perechile de aripi cu un intens mesaj transparent-ascensional. Ca îndemn, apreciez ideea sculptorului, dar mă tulbură conotațiile Anisoptere/Zygoptere, eventual Lepidoptere. Dacă, de pildă, libelula apare în credințele populare ca simbol negativ (popular se numește „calul dracului“[1]), mitul și simbolismul fluturelui – observa Ivan Evseev – se întemeiază și pe interpretarea alegorică a fazelor evoluției sale: crisalida este un ou care conține toate potențialitățile ființei, reflectate apoi în coloritul extraordinar al aripilor fluturelui. Este un simbol al regenerării sau chiar o ființă primordială demiurgică.[2] Pentru mine, fluturele reprezintă totodată simbolul superficialității afective, așa cum dovedește zborul lui din floare-n floare. Jean Chevalier și Alain Gheerbrant îl definesc drept simbol al imponderabilității și al instabilității[3]. De undeva, din subconștient, pe lîngă superbele, admirabilele volute policrome ale acestor specii de insecte îmi răsar acordurile unei arii mozartiene dintr-o cunoscută operă, în tinerețea mea reprezentată în varinată românească prin versurile: „Fluturaș nu mai ai aripioare / Domnul conte ți le-a retezat…“ În general, lumea vastă a insectelor, oricît de fascinant-poetică ar fi, mă împinge mult prea departe de problematica mîntuirii în condițiile semiapocaliptice pe care le avem de înfruntat în aceste vremuri…

Mai atrăgătoare, deși copilărească, mi se pare ambarcația fotografiată a altei lucrări a tînărului artist ce mi-a fost pusă la dispoziție; ea trimite la călătorie, la explorare, la temeritatea de a încerca tinerești adaptări în locuri accesibile doar celor eliberați de orice constrîngeri sociale.

O prezint și pe aceasta în finalul impresiilor de față, ca mic bonus în cadrul expoziției „Sincretism vizual“, la vernisajul căreia am avut privilegiul de a lua parte, mulțumind cu recunoștință organizatorilor pentru binevenita bucurie prilejuită în vremuri apăsătoare cauzate de semeni fără credință în Dumnezeul nu doar al Iubirii și al Adevărului, ci și al Dreptății.

 

București, 16 florar 2025

[1]V. https://limbaromana.org/revista/gheorghe-ilie-berindei-un-pictor-comunicind-cu-dumnezeu/ și https://limbaromana.org/revista/pe-urmele-lui-gheorghe-ilie-berindei/

[1] Cf. Simion Florea Marian, Insectele în limba, credințele și obiceiurile românilor. Studiu folcloristic, București, Editura Academiei, 1903, p. 562.

[2] Op. cit., p. 143.

[3] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. 2, București, Editura Artemis, 1995, p. 50.

[1] Ivan Evseev, Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Timișoara, Editura Amarcord, 1997, p. 363.

[2] Ivan Evseev, op. cit., pp. 345-346.